Românii pot depăși criza. Care nu-i doar a justiției, ci de stat. Dar nu va fi ușor. Și nici cu Nicușor

E groasă. Șefa Curții de Apel București, Liana Arsenie, o reprezentantă a puterii judecătorești, a atacat presa și libertatea ei, încercând să-i intimideze pe jurnaliștii independenți. Încă n-a demisionat. Iar liderii politici dau din colț în colț. Aceasta nu mai e o criză a justiției, ci una de stat. În care presa e a patra putere.

În reacție, au ripostat 178 de magistrați. Care au devenit apoi 500, cu procurorul general european, Laura Codruța Kövesi în frunte. Dar, pentru a depăși criza actuală, românii au nevoie și de un lider vrednic.

Ca și de un stat reîntemeiat pe baze democratice, iar nu mafiote, ca autocrație naționalistă sau comunistă. Poate ajuta președintele, în care mulți par a mai investi speranțe mari?

Câtă încredere se poate avea în întrebările și propunerile prezidențiale?

Mă tem că nu se poate avea încredere defel în Nicușor Dan. Ori în întrebările și sugestiile lui în reacție tardivă la protestele iscate de criza din justiție.

De ce?

Pentru că știa bine care e situația când a candidat la președinție, dar se preface a o ignora.

O istorie edificatoare

Or, matematicianul Nicușor n-a dat niciodată semne că ar fi idiot și n-ar realiza în ce poziție e o țară cu legi ale justiției puternic strâmbate sub regimul Dragnea și niciodată refăcute ulterior.

O țară, la cârma căreia a candidat și ale cărei probleme le discutase în varii campanii electorale. În care se afișase hotărât să salveze nu doar Bucureștiul, ci și România.

Iar electoratul, vai, l-a crezut. Și nu întâmplător. Pentru că Nicușor l-a convins să-l susțină în alegerile pentru șefia statului ca ”mai-știutor”, vorba lui Șora, și candidat potențial ”reformist”. Scop în care USR-ul lui Fritz a ”uitat” că a fost trădat și părăsit de Nicușor și l-a ridicat pe scut, ajutându-l să câștige alegerile. Pe el, nu pe Vlad Gheorghe, care, dacă ar candidat, ar fi meritat. De atunci, Nicușor n-a făcut însă decât să dezamăgească toate speranțele de reformă care s-au pus în el. Și să se joace savant cu masca omului luat din oală, care nu știe ce-ar trebui făcut, dar are mofturi, exigențe, cereri și speranțe la toți ceilalți. La CCR, la guvern, la magistrați, la electorat, la oricine.

Prin urmare, e cu totul incredibilă pretenția lui de a fi uimit, surprins, uluit. De a avea chipurile nevoie de ”informări” din rândul magistraților despre ce se întâmplă cu adevărat în justiție. De a chema la ”consultări” abia peste o săptămână, sau, cine știe, cândva, într-un viitor îndepărtat, deși nimic din agenda lui prezidențială nu l-ar împiedica să se apuce de treabă pe loc, dată fiind amploarea crizei de stat românești.

Dar oare cât de proști ne crede olimpicul?

Dar oare cât timp îi mai trebuie lui Nicușor să ”înțeleagă” ce se petrece, la 7 luni de la proasta decizie a electoratului (și a unei părți a elitei culturale) de a-l alege pe un simpatizant suveranist sau legionar la șefia statului român?

A se slăbi.

În fața unei crize de amploarea celei actuale, un președinte nu pleacă la conferințe în străinătate nici măcar dacă rezultatul lor ar depinde de Nicușor.

Nu doar justiția românească e captivă. Ci statul român în întregime. Cu tot cu președintele și cu serviciile lui secrete. Și nici premierul, în ciuda prezumtivei lui bunăvoințe, nu dă semne să poate întreprindă altceva decât să temporizeze, să calmeze, să spere într-un viitor incert.

Trollii coaliției infractorilor îmi vor spune negreșit că președintele ar avea, chipurile, ”mâinile legate”. Că ”mecanismele statului de drept”. Că ”împărțirea puterilor”. Că Nicușor nu le-ar putea ”încălca”. Etcetera, etcetera.

Realitatea e cu totul alta. Nimic din mecanismele statului de drept nu l-ar fi putut împiedica pe Nicușor Dan să deschidă gura, să le explice cu subiect și predicat românilor cum li se pune justița și statul de drept în pericol, cum trebuie reîntemeiat el. Nimic nu-l împiedica să prezideze ședințe de guvern sau de CSM. Și să acționeze astfel încât Predoiu să demisioneze, iar Savonea să nu ajungă, ilegal, la șefia ÎCCJ.

Are deci perfectă dreptate Matei Udrea. În președinte nu se mai poate avea nici cea mai vagă încredere. Și contează prea puțin dacă nu vrea, sau nu poate. Pentru că se teme de o improbabilă ”suspendare”. Sau de orice altceva. Și, mai ales, de mafia, pentru care, cu tot cu magistrații arondați ei, menținerea justiției ca scut al celor 40 de hoți majori din peștera lui Ali Baba are o miză mortală, depășind-o pe oricare alta.

Udrea amintește că Nicușor ”n-a deranjat Sistemul mafiot din România nici măcar cu un pai. Nu știu ce face el la Cotroceni, dar bilanțul e foarte prost. N-a desecretizat (așa cum promisese) documentele care să arate de ce s-au anulat alegerile de astă-toamnă; n-a cerut comisie de anchetă asupra acelorași evenimente; n-a făcut niciun pas pentru a repara relația cu administrația Trump;…a transmis cel mai slab, neconcludent și ambiguu mesaj dintre toți liderii europeni după apariția planului rusesc însușit de americani privind capitularea Ucrainei...deși România e prima vizată de ruși dacă aceștia primesc teritoriile ucrainene până la gurile Dunării; n-a numit șefi la serviciile secrete. Cât despre începutul unei reformări, nici nu poate fi vorba, n-a îndrăznit să meargă în CSM (deși promisese asta în campanie), pentru a înfrunta aceste clanuri de interese din Justiție; a emis…o strategie națională de apărare destul de bizară…dar China lipsește de pe lista pericolelor pentru suveranitatea și securitatea României; a luat apărarea în mod repetat pensionarilor speciali din magistratură, cerând nu doar mărirea cuantumului pensiilor speciale, ci și durata implementării reformei; pare să fi uitat publicul pro-european care l-a votat și se orientează către cel suveranist; la Primăria București a făcut jocuri absolut regretabile, cu intenția de a-l ajuta să devină primar pe Băluță, de la PSD; în general, pare să se înțeleagă foarte-foarte bine cu PSD-ul. Ce ne-a mai spus Nicușor Dan: că în această legislatură să ne luăm gândul de la reforma administrativă. Nu vom vedea de la el nicio susținere, presiune sau inițiativă pentru alegeri locale în două tururi și nici pentru reorganizarea teritorială, prin desființarea unor unități administrative…După apariția documentarului Recorder despre mafia din Justiție, ne-a spus inițial că e ușor să ne indignăm, dar mai greu să facem ceva. Apoi ne-a luat la întrebări, de parcă noi eram la Cotroceni și el era cetățeanul de pe stradă. Abia când a văzut reacția opiniei publice și amploarea indignării oamenilor a revenit, scrie Matei Udrea, cu un apel la consultări”,

Consultări? Dar pentru ce?

La lista lui Udrea ar mai fi din nefericire destule de adăugat. Bunăoară decorarea unui ins care a făcut parte din trupele participante la Holocaust. Și înlocuirea consilierului său excelent, Ludovic Orban, cu un Vlad Voiculescu absolut neavenit. Iar acum? Nicușor cere magistraților scrisori și promite consultări. Cândva, poate. Cândva, într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat. În orice caz, nu acum. Nu acum, când arde. Cândva, peste un timp. Dar fără vreun angajament. Fără cea mai vagă perspectivă, promisiune, sau garanție. Deși arde.

În schimb, aiuritor, drăgălașul Nicușor, prefăcut în dulăpior, în schior și drăcușor, ne sugerează că stingerea incendiului n-ar avea nevoie de pompieri, ci s-ar afla în mâna incendiatorilor. În speță, în a magistraților terorizați și cu ochii legați, care, speriați, o așteaptă pe Lia, să fie sunați.

Ne lași oare, Nicușoare?

L-am combătut pe Nicușor cât am putut până în al doilea tur de scrutin prezidențial, când am început să-l susțin, vai, din lipsă de alternativă.

Pe lângă Savonea și Predoiu, aparenta lipsă a alternativelor politice reprezintă unul din marile impasuri actuale ale țării.

Ce e de făcut pentru scoaterea din bucluc a României?

Tinerii care ies în stradă pentru o justiție curată și magistrații viteji, care au pus în mișcare tăvălugul și voința primenirii mult mânjitei magistraturi românești, precum și protestatarii bulgari ne învață ce e de făcut. E nevoie de luptă. E nevoie de proteste de amploare, de manifestații îndelungi, dârze, tenace, persistente, de neignorat. E nevoie de o presiune perceptibilă pe clasa politică din partea unui electorat care, ”we mean business”, să n-o dea pe glumă și să creadă că a rezolvat-o cu miștocăreala, plictisindu-se după 3 zile.

În ce-l privește, Președintele are de ales între a fi considerat tartorul mafiei sau un politician inept, incompetent și marginalizat de adevărata putere mafiotă exercitată în România.

E posibil ca Nicușor să se mai trezească și să se apuce de treabă? N-aș risca sume mari pe această pioasă nădejde. Sincer să fiu, nici măcar o sumă foarte mică n-aș mai pune la bătaie pentru un asemenea pariu.

Încât mai e nevoie de ceva. Românilor le trebuie urgent un lider înțelept, învățat, carismatic și bun organizator, de preferință tânăr, care să-și ia consilieri buni și experimentați, din rândul celor care nu s-au dat în trecut cu mafia, cu Putin, cu China și cu securitatea. Unul care să semene cu Vlad Gheorghe.

Ar fi bine să-și fi dovedit curajul în confruntarea cu mafia trans-instituțională care conduce în prezent statul eșuat. Această mafie administrează țara cu Nicușor ca jucător în frunte, sau cu președintele ca ageamiu și mazetă, lăsat să fie marginalizat.

Dar niciun lider nou, oricât de inteligent și carismatic, nu va putea demola structuri mafiote fără o largă și vizibilă susținere populară și fără organizații de sprijin. A venit vremea înființării lor.