Vin alegerile europene, americane, germane. Cine le va câștiga? Cât de guvernabile și democratice vor rămâne, după alegeri, Europa, Germania, America?
Portretul lui Dorian Biden Gray
Peste ocean, Joe Biden e la capăt. E fragil, bătrân, arată rău, pare surmenat, e amnezic. Fiul său se confruntă cu perspectiva pușcăriei pentru corupție. Bilanțul său economic și diplomatic e în parte execrabil. Oamenii nu-l consideră în covârșitoarea lor majoritate capabil să mai conducă America 4 ani. Dacă Joe Bidena condus-o până acum.
Singura lui speranță, singura speranță a democraților care n-au fost capabili până acum să-i găsească un înlocuitor credibil, e tot mai firavă. Nădejdea lor unică pare a fi să-i sperie iar pe americani cu Trump, zugrăvindu-l pe rivalul lui Biden ca mesager al sfârșitului democrației.
Or, a-i asocia lui Biden imaginea salvării democrației nu e doar a minți, ci și a discredita democrația, sugerând că ar fi ca prezumtivul ei salvator: fragilă, bătrână, prea puțin atrăgătoare, prea uitucă și incapabilă.
Vizita bătrânei doamne
Exact aceasta e, în ochii multor europeni, fața obosită a Europei actuale. Fața ei ridată și surmenată, semnalizând că n-ar mai fi capabilă să apere, împreună cu America, ordinea mondială, al cărei grumaz încearcă să-l încalece în aceste zile Putin și invadatorii ruși din Ucraina, teroriștii islamiști ai Hamas, ai Jihadului Islamic, ai Houthi și Hezbollah, ai patronilor lor iranieni, ai statului islamic, ai Chinei comuniste, ai Coreei staliniste.
În loc să apere această ordine și propria libertate, Europa dă semne să capituleze. Căci revoluția progresistă, care, din cale afară de generoasă, a dăruit lumii libere crize, imigrație debordantă, inflație, narativul apocalipsei climatice, demonizarea dreptei, cenzură, anularea libertăților civice în pandemie și fel de fel de alte restricții, a pregătit temeinic terenul contrarevoluției populiste.
Cum se derulează ea de ani de zile? Prin apariția și ascensiunea celor mai felurite mișcări și partide nominal de dreapta, mai nou și de stânga, care mai de care mai populiste, colectiviste și extremiste.
Trendul a apărut în Franța lui Marine Le Pen. A continuat în Germania lui Merkel prin transformarea unei disidențe liberale de dreapta, ca AFD, într-o formațiune frizând extrema dreaptă.
S-a perpetuat în România cu triumful electoral al criptolegionarilor ceaușiști, pătrunși în parlamentul dominat de securism de extracție fesenistă și cu ivirea pe mapamond a vomitivului fenomen șoșocist.
Și s-a potențat prin fondarea și succesul în sondaje al formațiunii aparent colectivist-marxist-fasciste a Sahrei Wagenknecht, o fostă șefă de grup parlamentar postcomunist în Bundestag, care a părăsit ”Die Linke” și și-a fondat propria ”Listă Sahra Wagenknecht”.
Momeala falselor soluții și promisiuni
Ce va fi la alegeri cu acest partid? Cu altele asemenea? În timp ce, în speranța iluzorie a propriei salvări, partide de stânga ca SPD, amenințate cu aneantizarea în unele landuri germane, discută de zor inițierea unui proces antidemocratic, de interdicție a AFD, ziarul german de dreapta, Bild, se arăta recent alertat: potrivit Bild, o dată cu accesul pe scena politică a ”Listei Sahra Wagenknecht” (BSW), ”estul Germaniei riscă să devină neguvernabil”.
E destul de limpede de ce. Bild reproducea miercuri, 17 ianuarie 2024, rezultatele unui credibil sondaj actual. Conform investigației sociologice a institutului INSA, abia fondat, BSW a și ajuns în Turingia, cu 17%, pe locul trei pe lista intențiilor de vot estgermane, după AFD, creditat cu 31 de procente și CDU, cu doar 20 la sută. În schimb, dat fiind baremul de 5 procente din sufragii de atins pentru accesul în forurile legislative germane, SPD amenință (cu 6%) să dispară în Turingia din Parlament. La fel și celelalte două formațiuni guvernamentale, ecologiștii și liberalii.
Nimic nu probează mai clar uriașa nemulțumire generată de politicile stângii guvernamentale germane. Ce distinge BSW de restul progresiștilor germani? Șefa acestui partid populist, teoretic marxistă, e masiv, clar și explicit anti-imigraționistă. Și mai sugestiv, dar la fel de indubitabil este ea putinistă.
Or, la fel e, în mare parte, și AFD. În Turingia, aproape jumătate din electorat optează pentru aceste două partide. Ambele făgăduiesc oprirea imigrației și o schimbare de cârmă pro-putinistă.
Concluzia? Oamenii sunt peste măsură de agasați și speriați, între altele de războiul care devastează estul Europei și ar vrea să-i cedeze dictatorului rus, care a susținut ani la rând ambele extreme în toate țările Vestului.
În plus, îi agită schimbarea la față a Germaniei și a Europei, în condițiile în care au constatat câți bani fac promisiunile multiculturaliste ale politicienilor Bătrânului Continent, care-i iubește pe nou-veniți, ar avea ”loc destul”, chipurile pentru oricine și garantează pacea pe pământ. Căci ”nu e” nici sămânță de extremist sau terorist islamist printre ”refugiați”. Așa că se presupune că UE va fi mereu liberă. Și ferice. Un spațiu tot mai prosper. Și tot mai bun, chiar exemplar, un veritabil elev model pe plan global în materie de ecologie. Care are de dat lecții oricui. Mai ales Ucrainei și Israelului.
Pare că mulți germani și europeni au început să traducă mesajul politicianist, inversându-i sensul. Tot mai mulți au impresia că, odată cu subvențiile la motorină și dreptul de a protesta, criminalizat din ce în ce mai nerușinat, li se suprimă nu doar spațiul cultural și religios tradițional, ci și drepturile și libertățile individuale în genere.
Or, dacă oamenilor li s-a luat sau li se promite că, în numele ”salvării” planetei și climei, al justiției sociale, al incluziunii, al antirasismului și al drepturilor imigranților li se va lua dreptul nu doar la libertăți individuale, ci și la automobil și prosperitate, de ce să nu se întindă ca pecinginea, în Europa, pegra extremismului?
De ce să nu se creadă că, asociată mai nou restricțiilor, iar nu libertății, democrația s-a terminat și n-ar mai fi de ales decât o nouă formă de totalitarism?
Lecțiile istoriei
Ca în anii 30 ai veacului trecut, infestate de socialiștii marxiști și internaționaliști, pe de o parte, ca și de cei rasiști și naziști, pe de alta, extremismele se potențează reciproc. Se întăresc mutual. Și supralicitează constant, rarefiind aerul scenei politice până la sufocare. Și până la prăbușirea democrației.
Fatală e îndeosebi impresia multora, istoric și politic ignoranți, că ascensiunea unui extremism (și existența crizelor) ar legitima-o pe a celuilalt, că o escaladare a radicalismului și fundamentalismului ar justifica urcușul și consolidarea celui aparent opus. Am auzit mulți comuniști justificându-și opțiunea politică prin trimiterea la amenințarea fascistă. Și invers.
Or, înainte de a fi de dreapta sau de stânga, extremismele sunt extremiste, colectiviste, totalitare, mesianice și revoluționare, antisemite, antiamericane, antioccidentale, putiniste, antiliberale și antidemocratice.
A alege extrema dreaptă pentru că nu-ți convine extrema stângă e a cădea din lac în puț. Și viceversa. E ”a scăpa de dracu’ și a da de tată-su”.
Cadourile revoluțiilor
Fiindcă nu se evacuează demonii, vorba fariseilor din Matei 12,24, cu ajutorul lui Beelzebul, căpetenia lor. Iar cui pe cui nu se scoate chiar mereu. Uneori se dărâmă astfel casa. O demolează miticul taur cică divin, pe spinarea căruia e răpită Europa. Și istoria ei se repetă. Bătrâna doamnă a mucalitului și cinicului Friedrich Dürrenmatt revine în orașul ei natal și, ca să se răzbune pe dezonorarera ei din tinerețe, îi face comunității propuneri criminale.
Revoluțiile sunt contagioase. Mai toate sunt sau se dau progresiste. Mai toate poartă în ele, ca un făcut, demonul totalitar. În siajul lor e mai mereu un cortegiu funebru de interminabile suferințe, imprimate pe fața tot mai ridată a protretului perversului și criminalului Dorian Gray. Căci revoluțiile, ca vândutul propriului suflet și al propriilor valori, încep adesea bine și se sfârșesc întotdeauna rău.
Acest text se vrea un semnal de alarmă și un apel urgent și insistent la răspundere adresat iubitorilor libertății. Timpul se scurge inexorabil. Va fi vai de cei care nu-l vor folosi judicios.
Descoperă mai multe la Platformă de jurnalism independent
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Axa Rusia-Iran-Coreea de Nord-China e tot mai clar conturata. Se ajuta intre ele, isi coordoneaza actiunile. Urmeaza omuleti verzi in Moldova, apoi in tarile baltice. In acelasi timp Iranul are grija sa inflameze tot mai mult orientul mijlociu, fie prin interpusi (ma mir ca Hezbollahul inca nu a facut nimic) fie direct (vezi atacurile din Irak si Siria). China, dupa esecul campaniei electorale din Taiwan, se pregateste de actiune, ca va fi o blocada in prima faza, ca vor fi omuleti verzi dupa exemplul rusesc. Sa nu uitam de Corea de Nord, e inca in razboi cu sudul, o confruntare deschisa probabil nu va fi, dar „operatiuni speciale” nu pot fi excluse…
In asttimp, vestul se ciorovaieste pe sexul ingerilor si vrea sa salveze planeta de la iminenta extinctie cauzata de schimbarile climatice (schimbari si nu incalzire).
Azi dimineata am vazut o demo la Freiburg a unor oameni purtand steaguri rosii SPD care cereau cu indarjire scoaterea in afara legii a AfD. Evident, televiziunea prezinta evenimentul foarte intelegator, doar toti trebuie sa luptam impotriva pericolului extremist. Ma intreb cum ar fi prezentata o astfel de demonstratie unde participanti cu steaguri AfD ar cere scoaterea in afara legii a SPD?
Clasa politica „legacy” (germana, vest europeana, americana) prefera sa isi bage capul in nisip spunand „cah”, in loc sa incerce sa inteleaga de ce un sfert din germani sunt dispusi sa voteze AfD, de ce atat de multi americani vad in Trump solutia. Ei spun ca AfD sunt extremisti, dar cand 25% din germani voteaza AfD si 12% SPD, eu cred ca mai aproape de margine se afla SPD si nu AfD.
„Timpul se scurge inexorabil. Va fi vai de cei care nu-l vor folosi judicios.” – dificil insa de intuit ce inseamna timp judicios folosit.
…inca un aspect legat de discutiile despre scoaterea AfD in afara legii. Foarte mare scandal in legatura cu intalnirea cu extremistii, unde au discutat despre deportari in masa.
Ascultati ideile pe tema asta ale lui Ramaswamy, spuse si repetate: deportare, inclusiv pentru cei care au dobandit cetatenie dar au condamnari penale. Deasemenea, posibilitatea de a pierde cetatenia americana la majorat, daca nu indeplineste niste conditii (credinta fata de USA, etc). Bine, omul e un mic Trump mai turbat, dar este (a fost de acum) candidat la nominalizarea GOP. Nimeni nu s-a gandit in US sa il scoata pe Ramaswamy in afara legii sau sa ii interzica sa candideze.
Cam asta despre cum e inteleasa libertatea in US si BRD.
Democratia trebuie sa invete sa lupte pentru a supravietui in conditii noi, doar apelarea la interdicitii nu face decat sa o transforme incet in altceva decat democratie
Din nou, de acord. Ramaswamy mi se pare și mie un extremist impenitent dintre cei mai abjecți. Un turbat, cum spuneți. Și da, democrația nu se are bine cu interdicțiile. Dimpotrivă. A le cere e a demonstra mentalitatea totalitară împotriva căreia avertizează amatorii de inchiziție.
De acord cu mai tot ce scrieți, cu mici amendamente. Hezbollah a tot încercat dar se teme (ca și iranul) să nu pățească precum Hamas, cu atât mai mult cu cât era un portavion american pe-aproape, retras între timp din împăciuitorism de administrația americană. În ce privește utilizarea judicioasă a timpului – iată subiectul unui program politic. Sau al altui eseu.
acum 10 min. pe wdr: oamenii s-au bucurat de zapada si au facut schneemäner si schneefrauen :))))
de fapt e de plans
Hilar.
Una buna de aici din America. Gurile de canal, cele acoperite cu capace de fonta, se numesc „man holes”. Ei, vor sa le schimbe numele ca sa fie gender free. La cat nonsens au ajuns?
N-am știut. Ce demență! La asta duce ideologia. Nu poți să-i uit pe comuniști (părinții mișcării woke de azi) cum au mazilit din limbă cuvinte ca domnule, D-zeu, evreii
Da Dom Iancu, si sunt alte multe exemple. Asta a fost unul hilar chiar. In California.
E tare trist Dom Iancu, hai sa ne aducem aminte de vremurile bune. Man At Work:
extraordinară piesă…
sunt de spital…