La patul de suferințe al presei și al libertății

2022? A fost un an catastrofal nu doar pentru Ucraina. Pentru poporul ei. Și pentru militarii trimiși de Putin carne de tun când nu sunt dislocați în Ucraina ca exterminatori. Ci și pentru demnitatea și neatârnarea oamenilor din Vest.

2022 a continuat impetuos un mai vechi trend dezastruos pentru libertatea opiniei, a exprimării și a presei, care se află, defel întâmplător, la temelia democrației.

Iar acest trend a mutilat, în grade diferite, mai toate democrațiile occidentale, de la cea americană la cea israeliană, de la cea defectă sau mai precis eșuată din România, la cele vesteuropene.

În Țara Sfântă

Decalogul nu e introdus de pomană printr-o autoidentificare a lui Dumnezeu ca ”Domnul Dumnezeul tău care te-a scos din robia Egiptului și din casa robiei”.

Pentru că nu există etică, precum cea din inima civilizației iudeo-creștine, care să funcționeze, mult timp, dacă omul nu e liber. Și anume liber și politic, și religios. Și dacă poruncile fundamentale nu se bucură de autoritatea extraordinară, eternă, a unei origini transcendente, divine. Or, deși majoritatea în statul evreu e alcătuită din poporul Cărții, care a dat lumii istorisirea despre revelația Sinaitică și Decalogul, nici Israelul nu e la adăpost de tendințe liberticide. Și nu e vorba în context de validarea parlamentară, la Ierusalim, a guvernului de dreapta al lui Beniamin Netanyahu. Un cabinet din care vor face parte, pe lângă blocul conservator Likud, partide religioase și naționaliste.

E vorba de un caz aparent nu foarte grav. A fost arestat Yisrael Frey, un jurnalist extremist de stânga ultraortodox, care-i iubește pe teroriștii palestinieni și tinde să le justifice și să le legitimeze acțiunile. Ceea ce e rău, scabros, ticălos. În septembrie, Frey îl descrise ca ”erou” pe un terorist plecat de la Nablus să omoare evrei, pentru că n-ar fi ucis (deși ar fi putut) pe drum spre Tel Aviv.

Pe extremistul arab poliția l-a arestat înainte de a apuca să verse sânge. După cum reliefa recent Jerusalem Post, compasiunea lui Frey pentru soarta palestinienilor nu s-a arătat însoțită de milă pentru victimele potențiale ale teroristului, ”ceea ce-i probează insensibilitatea”.
Poate chiar cruzimea. În plus, populația statului evreu e profund marcată de sălbăticia repetatelor campanii teroriste, care însângerează țara de un secol. Așa că n-are cum gusta asemenea ieșiri antiisraeliene din partea unui ins care aparține, culmea, grupului perpetuu atacat.

Cu toate acestea e profund greșit ca un jurnalist să fie arestat pentru opiniile, fie și revoltătoare, pe care le exprimă. Căci în acest caz există riscul puternic să se îngroape și libertatea de gândire și expresie și pe cea a presei. Împreună cu libertatea de conștiință, politică și religioasă, independența presei se situează la temelia democrațiilor liberale apusene. Nimicirea ei echivalează cu sfârșitul democrației.

Lecția revoluției române

Pentru acest tip de ordine socială s-a luptat și s-a murit. Chiar dacă uităm, mult timp, acest fapt, e bine în decembrie să ne amintim de sensul sacrificiului celor care strigau în orașele românești, acum 33 de ani: ”vom muri și vom fi liberi”.

Nu, ei n-au murit degeaba, cum s-a spus frecvent, minimalizându-se naiv, sau, după caz, cu ”Schadenfreude”, odios și descreierat, jertfa lor.

Tinerii care și-au dat viața ca să-l debarce pe Ceaușescu au pus umărul la lichidarea regimului comunist. De libertatea câștigată de ei au profitat multe milioane de români care și-au refăcut viețile. Dar acești oameni își trădează răspunderea și datoria morală, dacă uită să onoreze sacrificiul celor care au ieșit în stradă și au înfruntat gloanțele Securității și pentru ei.

Or, din cauza amneziei multora, libertatea (câtă mai e între Carpați și Dunăre) e în pericol mortal în România. Unde nu li s-a făcut dreptate nici până azi victimelor revoluției. Unde lipsa lustrației i-a lăsat pe securiști să zburde, să infiltreze, să preia și să corupă sistemul. Unde grupările politice au format un partid practic unic și și-au dat legi care să îndrituiască acest partid unic să bage presa în buzunar. Unde televiziunile aparțin securiștilor sau emanaților lor și mare parte a publicațiilor sunt, de asemenea, ferm arondate.

Nu consolează pe nimeni faptul că degradarea libertății și democrației românești e în trend pe glob. E adevărat că, mai peste tot, se restrânge masiv spațiul de manevră al presei. Unde nu domnesc represiunea cruntă și injustiția manifestă, ca în statele totalitare, dictatoriale și autoritare, rețelele sociale și justiția au devenit arene ale atacurilor sistematice asupra libertății, nu ale consolidării ei. Dar existența acestui trend, contracarat eficient doar de dârzenia cu care luptă ucrainenii pentru independență și integritate teritorială, n-are de ce să-i calmeze pe români. Care ar trebui să fie avertizați de istorie. Cine nu luptă pentru libertatea proprie e condamnat, la un moment dat, s-o piardă.

Cazul rusesc

Președintele Rusiei, Putin, încearcă să distrugă nu doar Ucraina, ci democrațiile în genere. Pe a lui a sugrumat-o de mult. Acum, caută febril soluții la a-și reacapara controlul total asupra informațiilor, care e cu atât mai greu de realizat cu cât rețele ca Telegram nu sunt bune doar la a difuza dezinformare, ci și la a transmite contrapropagandă și informații veritabile.

Cât privește democrațiile apusene, marile lor publicații și televiziuni, KGB-ul său le-a infiltrat de peste o jumătate de veac. Timp în care agenții de influență ai Rusiei au răspândit în Vest nu doar ură pe libertate și valori democratice reale, ci și masivă propagandă pro-rusă.

Din anii 90, serviciile secrete rusești și-au extins prezența directă și indirectă în universități, în centrele de putere și informaționale apusene, în mai toate organismele internaționale și religioase, globale, în ONG-uri și, în fine, în rețelele de socializare occidentale. Presa și propaganda erau deja arme strategice pentru Moscova când Vestul se complăcea, în acest domeniu, în habarnism și ignoranță totală.

Așa că în Rusia s-a tăiat și spânzurat. Ori împușcat, defenestrat, intoxicat. Și încarcerat. Reporteri fără frontiere și-a dat la 14 decembrie publicității raportul. Care constata că n-au fost niciodată mai mulți ziariști după gratii ca în acest nefericit 2022. Iar țările cele mai vinovate pentru criminalul căluș în gura gazetarilor și nu mai puțin criminalele cătușe la mâinile lor? Ați ghicit. Rusia. Rusia, Iranul, Myanmar. Cât despre China comunistă, ce să mai vorbim.

Ceea ce nu înseamnă că a combate agitpropul Moscovei ar însemna să uităm de vina unei părți a elitelor occidentale în asasinarea lentă a propriilor democrații. Cum se îngroapă cele apusene?

În numele cui?

Ce vedem la lucru în Vest e un soi de poliție a gândirii, care îngroapă libertatea ei și a expresiei în numele securității și protecției de ofense. O rade prin rasisim chipurile ”antirasist”. Prin egalitarism care anihilează egalitatea de șanse. Prin îngrădiri în numele ”mai binelui”, al progresului, al drepturilor omului, al ”diversității” al ”antirasismului”, al ”antidiscriminării de gen și sexuale”, al unui viitor ”luminos”, (în Vest antireligios, așa cum în Rusia ori Iran e hiperreligios). O ucide prin lovituri de topor la rădăcina libertăților. Adică la dreptul la opinie, adunare, exprimare liberă și la prezumția nevinovăției. Prin demolarea cuvântului, a presei și a egalității tuturor în fața justiției.

Toate, ca să fie, trebuie să fie libere. Presa se bazează pe independența gazetarilor cuplată cu pofta și curiozitatea și posibilitatea de a informa despre adevărul celor mai interesante și importante istorii ce se pot povesti.

Dacă pofta, curiozitatea și libertatea de a le nara dispar, iar reportajele, analizele și comentariile importante pentru stabilirea adevărului și declanșarea unor dezbateri reale, deci pentru om și societate nu se mai pot scrie sau filma pentru că sunt ”politic incorecte”, pentru că ar ”ofensa”, ar ”ajuta” o tabără politică detestată, pentru că ar contrazice un dat ideologic, vreun ”bine” doctrinar suprem, e clar că presa a murit.

În acest caz a sucombat, de gât cu ea, democrația. E ceea ce riscă să se întâmple, în Vest, sub ochii noștri. Nu doar în SUA. Dreptul la opinie și expresie a început să fie atacat, între altele, sub Jack Dorsey, de Twitter și de alte rețele de socializare, dominate parțial sau copios de extrema stângă și de ideea că, în lupta contra ”răului” reprezentat de conservatori, scopul ”bun” ar justifica mijloace rele ca cenzura, prin ”deplatformare”, bunăoară.

Cazul american: episodul Twitter

Presupusul ”mai bine” include nimicirea valorilor tradiționale și a instituțiilor care le susțin și promovează, inclusiv familia, în accepția ei istorică. Twitter s-a plasat în avangarda acestui trend, preluând partitura de impersonală figură de proră a impunerii inclusiv cu mijloace liberticide, a prezumtivului ”bine superior”. Din platformă a gândului succint și liber exprimat, a conversației fără opreliști, Twitter s-a prefăcut în scena unor decizii inchizitoriale dintre cele mai arbitrare, sancționând ”intenții” și mai toate opiniile conservatoare, opuse agendei progresiste, combătute prin reducerea ariei de răspândire a mesajelor presupuse a le exprima.

Demascarea cenzurii în rețelele sociale americane i se datorează în bună măsură mult hulitului Elon Musk, omul de afaceri urât la cote ieșite din comun, tocmai pentru că a condiționat dezvăluirile despre măsurile liberticide adoptate de Twitter. Au fost decizii vădit inspirate de ideologia extremei care alimentează și revoluția culturală maoistă, nihilistă, pro-islamistă, antioccidentală și antisemită de peste ocean.

Căci, în mod absolut semnificativ, în timp ce chemările la genocid antisemit, sau antifrancez ale liderilor iranian și malayezian au rămas nesancționate pe Twitter, președintele în exercițiu al SUA a fost aruncat de pe platformă și amuțit, deși, în ciuda altor păcate, omul nu încălcase regulile și standardele comunității.

Alți conservatori calificați drept ”contrarieni”, pentru că au îndrăznit să contrazică dogma oficială a elitei progresiste și a oamenilor ziși ”de bine”, s-au văzut vitregiți prin algoritmi atenuând perceptibil ecoul, sau oprind difuzarea mesajelor lor. Recent și-a pus cenușă în cap Jack Dorsey însuși. Fostul patron fondator al Twitter se recunoaște vinovat pentru degenerarea rețelei sale înaintea depreluarea ei de către Elon Musk. Fostul CEO pare că a aflat, într-un târziu, adevărul despre concernul său cu obsesii represive din documentele ”Twitter Files”, date recent publicității de Matt Taibbi, Bari Weiss și alții. Potrivit lor, Twitter a devenit după 2016 un hub al cenzurii. Au exercitat-o între alții moderatorii conținuturilor, inși tot mai conformi mișcării de extremă stânga woke, aflată la lucru și la butoane și îm alte concerne social media și ”Big Tech” din Silicon Valley.

Degenerarea Twitter ”e numai vina mea, pentru că am renunțat să insist pentru implementarea principiilor pe care s-a bazat compania de la început”, a afirmat textual Dorsey. Potrivit lui, acest principii sunt: 1) rezistența rețelelor sociale la control guvernamental și al corporațiilor; 2) rezervarea dreptului de șterge conținut autorului care l-a produs; și 3) moderarea exclusivă de către algoritmi. Potrivit lui Dorsey, un ”grup de activiști” a cumpărat mare parte din acțiunile Twitter în 2020. Twitter era o companie publică ”fără apărare”, așa că ”mi-am plănuit atunci exitul, știind că nu mai sunt potrivit pentru companie”. Dorsey mai afirmă: ”cea mai mare greșeală pe care am făcut-o a fost că am continuat să creăm instrumente pentru ca noi să gestionăm conversația publică, în loc să facem instrumente pentru oamenii care folosesc Twitter.”

Deriva presei și protecția politică a presei acordată lui Hunter Biden

Cât adevăr e în declarațiile lui Dorsey rămâne de văzut. Clar e că aceleași rețele de socializare aparent dominate de progresiști și devenite scenele terorismului intelectual intitulat ”cancel culture”, cultura anulării, utilizînd profilingul bazat pe algoritmi, pe likeuri-le date și distribuirile efectuate, și-au permis cot la cot cu presa leftistă să deformeze grav procesul electoral american, prin suprimarea relatărilor despre evenimente inconvenabile politic stângii. Relatări care, odată publicate, ar fi putut schimba rezultatul scrutinului prezidențial.

Extrem de scandaloasă e, în acest context, expulzarea din sumarele publicațiilor, în 2020, a unei istorii suculente și politic relevante despre nefăcutele lui Hunter Biden, cu afacerile sale dubioase cu China, reieșind din laptopul său uitat la reparații și ajuns pe mâna FBI.

Agenți secreți de rang înalt, ca James Clapper și John Brennan au orientat și condus, parcă, veritabile campanii ale presei sugerând, fals, că laptopul lui Biden junior ar fi fost o capcană dezinformatoare rusă. O adevărată vânătoare de vrăjitoare declanșase anterior, în urma algerilor din 2016, și pretenția, care s-a dovedit falsă, a ”complicității” cu Putin a echipei electorale a lui Trump.

Toate astea nu acoperă nici o fracțiune din atacurile asupra libertății care au avut loc, din 2021 (de fapt, cu precădere, din 2012) încoace, peste ocean. Și în lumea anglo-saxonă. Și care nu s-au rezumat la sfera presei. Cum e cazul revistei Nature. Mult respectată până de curând, această publicație a subcombat noii religii seculare, anunțând că va subordona știința ideologiei.

Sau al canadiencei Amy Eileen Hamm. Care s-a trezit investigată de Colegiul Asistentelor Medicale din British Columbia pentru că și-a exprimat convingerea că ”sexul biologic e real”. Ceea ce nu convine militanților transgender, utopiei libertății sexuale absolute și ideologilor extremei stângi, care promovează astfel de utopii și politici identitare.

În virtutea lor li s-a spus mai nou, canadienilor că ar fi (in corpore) ”genocidari”. Ei, nu rușii lui Putin. Ceea ce, evident, e o bătaie de joc la adresa victimelor reale ale tuturor genocidelor autentice, facilitând pe viitor redeclanșarea unor noi și noi omoruri în masă.

Cazul german

În octombrie, Germania a îngrădit și mai mult libertatea de opinie. Parlamentarii au adoptat, pe neobservate, o înăsprire a legislației care pedepsește penal, cu amendă sau închisoare, ”minimalizarea grosolană, aprobarea publică sau negarea genocidelor, crimelor împotriva umanității și crimelor de război”.

Or, negarea Holocaustului și instigarea la ură (națională, etnică, rasială, etc) erau și anterior pedepsite de codul penal german. Iar determinarea existenței unui genocid, a săvârșirii unei crime de război sau împotriva umanității e o operațiune complexă, nu tocmai și nu întotdeauna clară și univocă. E legată de multiple incertitudini, care oferă frecvent un spațiu prea larg de interpretare ca să fie adecvat legislației, de vreme ce legile statului de drept trebuie să fie clare, inteligibile, precis formulate și exact circumscrise.

Nu mai puțin problematică e tendința autorităților de stânga ale Republicii Federale, o țară cu o populație prin tradiție obedientă, de a degrada și manipula presa germană, convocându-i pe jurnaliști și invitându-i a suține narativul politic oficial. Acest narativ e menit actualmente să convingă, inclusiv prin ample puneri în scenă, că extrema dreapta, periculoasă, ce-i drept, dar detestată de majoritatea unui popor trecut prin catastrofa nazistă, ar fi mai primejdioasă decât terorismul islamist, comunismul sau putinismul.

O astfel de înscenare și exagerare politico-mediatică de anvergură a avut loc recent, odată cu arestarea a 25 de conspiraționiști de dreapta acuzați că plănuiau să dea o lovitură de stat și intenționau să ia măsuri teroriste spre a-și impune planurile puciste.

Spre a le împiedica planurile, cele două duzini de inculpați, din care n-au fost până la urmă reținuți toți, au fost ridicați spectaculos, în zori de zi, de la casele lor, de o redutabilă armadă, alcătuită din 3.000 de inși marțiali, în focusul camerelor de luat vederi ale întregii prese a republicii. Redactorii șefi și patronii mai tuturor publicațiilor și televiziunilor relevante ale Germaniei fuseseră alarmați de oficiali să trimită dis de dimineață gazetari și cameramani la diversele case și locuințe ale inculpaților de arestat, ca să nu rateze cineva spectacolul pedagogic ce trebuia pus în scenă.

Unii dintre comentatorii ziarelor de stânga și ai televiziunilor publice germane nu s-au dat în lături să se coboare într-atât, încât să răspândească gluma fake de a-i califica pe inculpați, în mare parte pensionari nu tocmai viguroși la trup sau la cap, a fi constituit un ”pericol similar riscului reprezentat pentru democrația germană de teroriștii de stânga ai anilor 70”, care aparțineau Facțiunii Armata Roșie.

Iar toate acestea, în timp ce mare parte din presa germană a tăcut chitic în legătură cu varii subiecte de interes general. Între ele e amploarea pe care au luat-o din 2021 suspectele morți subite și corelarea lor cu infuzii cu substanțe de tip mrna, tematizată, recent, de un studiu al unei echipe de patologi de la Clinica Universitară din Heidelberg. Reiese, din studiul bazat pe autopsiile ei, că aproximativ 10 la sută din persoanele studiate care muriseră subit după vaccinări anti-Covid au decedat din pricina complicațiilor iscate de injecțiile menite să le protejeze de viruși. Cauza morții pare a fi fost la toți miocardita, în speță ”inflamări ale mușchiului cardiac”, o boală tipică în astfel de cazuri.

Or, chestiunea n-a fost nici lămurită oficial, nici abordată analitic de presa mainstream. În schimb, ca orice omisiune suspectă, dă o învolburată apă la moară discursului extremist, antidemocratic și anticonstituțional.

Nu mai puțin trecute sub tăcere, sau relegate în paginile dindărăt ale publicațiilor, sunt înjunghierile tot mai frecvente de nevinovați, precum elevele omorâte recent la Illerkirchberg de un imigrant african. E vorba de victime ucise adesea pe stradă, în stații sau mijloace de transport în comun de către delincvenți solicitanți de azil, rămași, în mod inexplicabil, nerepatriați de autoritățile occidentale. În timp ce tolerează prezența în peisaj a acestor specimene și limitează posibilitatea criticării ei, cele germane pledează, concomitent, pentru înlesnirea încetățenirii străinilor imigrați.

Când nu mai funcționează nici discernământul, nici claritatea morală, nici principii sacrosancte le justiției

Că presa mainstream are tendința de a ignora teme sensibile sau de a le aborda cu amortizoare de șoc, în surdină și cu batista pe țambal se explică adesea, plauzibil, prin necesitatea evitării instigărilor la ură. Or, pe cât de bine e să se evite generalizările abuzive și să se combată, nu să se amplifice rasismul și xenofobia, pe atât de rea e cenzura. Căci foarfeca sporește conspiraționismele, ura și radicalizarea.

La fel, e catastrofală tendința elitelor societăților apusene de a nu mai opera cu discernământ și claritate morală. Numai discernământul le-ar ajuta să înțeleagă diferența dintre a vorbi liber (chiar și prăpăstii) și a acționa în baza unor opinii judecate ca fiind extremiste.

A combate extremismul e a-i răpi argumentele, nu a i le furniza. A contracara acest fenomen nu înseamnă că ajunge ca statul să mobilizeze mii de polițiti sau de soldați înarmați ca Rambo înainte de o expediție în Vietnam, spre a interpela cât mai public și agitatoric eficient un grup de prezumtivi țicniți, ci implică o presă liberă. Și o dezbatere liberă. Și respectarea libertății de opinie și de expresie. Precum și prezumția nevinovăției.

Împotriva ei a militat, recent, ministrul german de interne, Faeser. Social-democrata din guvernul Scholz, care e plătită ca să apere statul de drept, nu să-l submineze, e autoarea unui articol apărut anul trecut, înainte de a-și lua în primire portofoliul, într-o publicație de extremă stânga, intitulată ”antifa”, publicație aflată sub observația serviciilor secrete pentru simpatiile ei anticonstituționale.

În timp ce Germania și alte state UE înfierau de zor Polonia și Ungaria pentru prezumtive încălcări ale principiilor democratice, Faeser a pledat, ca ministru de interne, în favoarea anulării prezumției de nevinovăție.

Asumarea principiului acestei prezumții, obligând procuraturile să probeze eventuala culpă a acuzaților, a inaugurat epoca modernă, punând capăt vânătorilor de vrăjitoare. Femeile acuzate că s-ar deda farmecelor, erau arse pe rug în Evul Mediu după arestare și tortură doar pe baza unui simplu denunț. Chiar vreme să ne întoarcem la inchiziție? Prezumția nevinovăției e la mintea cocoșului că e indispensabilă statelor de drept. Dar un ministru german își permite, fără jenă, s-o desconsidere.

Faeser afirmă că extremismul de dreapta ar fi ”cel mai mare pericol” la adresa democrației germane. Conform anchetatorilor, extremiștii de dreapta s-ar manifesta prin dorința comună și generală a ”schimbării de sistem”. Dar oare ce o fi vrând ministrul de interne, când propune aruncarea la coșul de gunoi a prezumției de nevinovăție, dacă nu ”o schimbare de sistem”? Ce motive au cetățenii să creadă că un astfel de guvern îi apără de un extremism real, nu pretins? Ce motive ar fi să se creadă că erodarea treptată a libertății nu va ajunge la un moment dat să ne propulseze într-o nouă sclavie, chiar dacă nu se va mai numi ” robia egipteană”?