După încetarea focului: tăcerea pontifilor urii. Și ce le scapă antisemiților

Ai zice că ”sfârșitul genocidului” mediat de Trump ar trebui să-i încânte la culme pe îngrijorații lui de serviciu! Ți-ai găsit. Acum tac mâlc. Sunt jenați. ”Ce-o să se facă de acum încolo haterii israelofobi?” – se întreba ironic, în The Spectator, ”alarmat” de soarta ”grea” a antisemiților, Brendan O’Neill.

Dar soarta lor până la urma urmelor chiar grea promite să fie.

Au început să circule imagini cu parade de teroriști exuberanți umplând platformele camionetelor lor în uniforme Hamas, spre a-și agita Kalașnikoavele și a se vedea aclamați de ”bunii-palestinieni-veșnice-victime-ale evreilor” pe străzi intacte din fâșia Gaza. Care ar trebui, după New York Times, BBC și CNN, să fie o ruină, un uriaș morman de moloz. Imaginile amintesc fatal de vestitele gospodine de pe marginea bulevardelor bucureștene, aplaudându-i pe mineri. Doar că teroriștii s-au vădit net mai cruzi și sângeroși decât ortacii securiști.

Teroriști și fani joviali. Toți bine hrăniți

Remarca just, cineva, că uniformele teroriste apar în Gaza doar la prezumtiva încheiere a conflictului militar, niciodată în timpul luptelor. Când, ascunși în spatele copiilor, teroriștii sunt in corpore ”civili”, iar civilii, cu toții, ”copii”. Și ”victime”. Toate nemâncate și grav ”înfometate”. ”Martiri și victime”, pe scurt. Dar nu ale lor, ci, chipurile, ale ”evreilor”.

Extrem de curios este și cât de rotunde sunt fețele vesele ale copiilor aplaudându-i de pe margini pe jihadiști și automatele agitate de teroriștii trecând triumfători la bordul furgonetelor lor. Parcă mai ieri mureau de foame.

Ochii le sclipesc șiret, ca al colportorilor de serviciu, din Vest, ai narativului palestinianist, care s-au dovedit un pic mai șmecheri decât alții.

În capul goarnelor

Influenceri ca Piers Morgan, care mai deplânge și acum, pe cât de viclean, pe atât de prostește, o presupusă ”lipsă de proporționalitate” a IDF, de vreme ce teroriștii ar fi masacrat ”doar” 1200 de  israelieni, în timp armata statului evreu zeci de mii de locuitori din Gaza. Că între ei se aflau zeci de mii de teroriști? Nu-l interesează pe Piers. Că nevinovații sunt victimele teroriștilor islamiști, care au declanșat războiul și au refuzat, timp de ani, să-i elibereze pe ostatici? Nici atât.  

Ca și cum ar fi trebuit ca nemții și niponii să ucidă tot atâția americanii câți germani și japonezi au fost sacrificați de aliați în războiul mondial, pentru ca SUA să se poată pretinde de partea bună a istoriei. Și ca și cum englezii ar fi fost considerați niște criminali de război, pentru că în lupta lor cu Hitler, care declanșase conflagrația, Churchill n-a pierdut la fel de mulți englezi că Führerul.

Ce neghiobie fără margini. Ce inconsolabili, cât de smintiți sau cât de imbecili sunt, la rigoare, antisemiții!

Există, desigur, și unii sadea și atât de doldora de ură pe evrei încât nici măcar în fața încetării focului, a armistițiului și păcii, atât de îndelung și insistent revendicate de antisemiți, nu se arată în stare să-l aplaude pe Trump și să aclame ”sfârșitul genocidului”. Dovadă, că nu pretinsul genocid îi interesa, ci, dimpotrivă cel antievreiesc, din debutul războiului din Gaza. Care, în timp ce sângele încă mai curgea valuri în marginea distruselor chibuțuri israeliene invadate de jihadiștii din Gaza, iscase o asemenea euforie, încât scosese în stradă și în piețe,  în mai toate metropolele apusene, imense mulțimi de ”oameni de bine”, care celebrau cel mai cumplit masacru antisemit din istoria de după Holocaust.

Între acești ”oameni de bine” (de care e plin și la Hollywood, ori între culturnicii europeni) am văzut în ultimii doi ani puțini mai siniștri și vomitivi decât politicianul român Vlad Voiculescu. Ori influensărița Laura Ștefănița.

Ambii își trădau recent antisemitismul cu sintagme de genul ”societatea evreiască”.

Când faptele contrazic propaganda

De zile în șir, de când s-a aflat de acordul de încetare a focului, amândoi tac apăsat pe FB (ori și-au șters vitriolicele postări palestinianiste și israelianofobe) în care vărsau tone de toxice lacrimi de crocodil, epitete și cuvinte tari,  spre a-și semnala virtutea de oameni de stânga care condamnă în cei mai duri termeni posibili imaginarul ”genocid” comis, cică, de statul evreu. De parcă n-ar ști o lume că, dacă evreii ar fi vrut să-l comită, n-ar fi eșuat atât de lamentabil în această presupusă întreprindere, cum reiese din situația de pe teren. Date fiind mijloacele militare aflate la dispoziția Israelului, l-ar fi dus la bun sfârșit în câteva zile. Sau ore. Sau minute.

Dar israelienii nu, și nu. Au ținut neapărat să-i tot avertizeze în arabă pe civilii arabi să se pună în siguranță înaintea unor lupte ale IDF cu Hamas. Și, culmea, ca niciodată în istoria războaielor, să hrănească o populație inamică.

În lipsa argumentelor și a faptelor pe care să-și bazeze rechizitoriul, filistinii de genul lui V.V. își escamotează ura și răutatea îndărătul ”poeziei” lacrimogene, ale cărei versuri se înduioșează maxim de suferințele ”victimelor”, spre a le exalta și a se revolta cu bulbuci de evreii care le-ar pricinui, în timp ce antisemitismul e ascuns îndărătul osândirii formale și superficiale a masacrului terorist de la 7 octombrie 2023.

Pacea nu-i aranjează pe extremiștii woke defel. Le ia jucăria blamării zilnice a victimei evreiești a războiului. Care, în narativul lor, e ”agresorul” belicos. Adică ”Putin”. Așa că tac jenați și încurcați în așteptarea de noi ordine. Sau își înmulțesc din proprie inițiativă calomniile.

Regula jocului antisemit, modern, corespunde în continuare, integral, intuiției lui Vasili Grossman din capodopera sa antinazistă și antistalinistă din anii 50, ”Viață și destin”: ”spune-mi de ce-i acuzi pe evrei și am să-ți spun care ți-e vina”.

Nu altfel se procedează acum. Au maltratat și ucis teroriștii islamiști, în chibuțuri, evrei? Au torturat israelieni, i-au terorizat, decapitat și ars de vii? Au asasinat bebeluși? Au violat în masă, folosind violul ca armă de război? Au comis ei un debut de genocid? Ar fi vrut ei să-l ducă la bun sfârșit, terminând ce-au început naziștii?

Evident că da. Păi atunci nu mai ajunge să se clameze un fals ”colonialism” și ”apartheid” israelian. E musai ca evreilor să li se răpească și ultimul rest de superioritate morală. Cum? Simplu. Să fie zugrăviți ca și cum ei ar fi ”făptașii”, ca și cum ei ar ”maltrata și omorî” în chinuri groaznice civili. Și încă mult mai mulți ”copii palestinieni”. Și ca și cum ar schingiui și ucide de la ”river pân’ la mare”, prin înfometare. Și ca și cum noii naziști (mai răi decât Hitler) ar fi, pasămite, evreii.

A căror suferință, iscată la 7 octombrie, dacă nu și cea milenară, depășind-o pe tuturor celorlalte neamuri și popoare, trebuie, neapărat, să dispară. Ca să n-o eclipseze, cumva, pe-a arabilor din Gaza. Adică pe a ”palestinienilor” care au ales Hamas. Căci acestora din urmă, stânga progresistă le-a jurat, în antisemitismul ei, credință. Iar noii comuniști naziști s-ar discredita, dacă nu le-ar aloca ”palestinienilor din Gaza” monopolul suferinței.

În termenii jocului de poker, antisemiții spun mereu: ”plus potul”. Miza e mereu dublată, cacealmaua nelimitat continuată, iar sec nu se plătește niciodată: cărțile rămân pe veci acoperite.

Scriam recent de ”publiciști, care discută abundent conflictul din Gaza, dându-se mari, deși nu știu multe despre el, pentru că ar fi, chipurile, ”echidistanți” și ar trata egal taberele beligerante, prezentate ca și cum ar fi o apă și-un pământ…Descoperim (la ei) că nu le pasă că a păstra echidistanța între o democrație liberală supusă atacului genocidar și o tabără liberticidă, totalitară, teroristă, e ca și cum ai pune semnul egal între fierbinte și glacial. Sau între Ceaușescu, Hitler, Antonescu și Codreanu, pe de o parte, și Reagan, Maggie Thatcher, De Gaulle, Churchill, sau Roosevelt pe de alta. Că e o ticăloșie la fel de mare cu a nu ști care e diferența dintre a omorî cu toporul, din lăcomie, o bătrână că Aliona Ivanovna, față de a te apăra, ca Siegfried, de un dragon care și-a ucis din lăcomie tatăl, ca Fafnir.”

Politicienii de extremă stânga gen VV, influensărițele de doi lei și actorii care speră să-și relanseze carierele cotizând la moda antisemitismului de tip anti-israelian, au trecut de mult de faza echivalențelor morale aberante.

Acum aceste spectre ale urii tac, după ce s-au pus în genunchi în fața jihadiștilor și a finanțatorilor lor din Qatar, sperând să li se dea voie să le lingă teroriștilor tălpile și să le pupe papucul patronilor lor. Papucii și inelele.

Ce vor face ei de-acum încolo?

Cei ce speră că încetarea focului în Gaza va calma situația global și va reduce antisemitismul planetar, se iluzionează. În nebunia lor, antisemiții vor reveni curând la treabă, stimulați tare de succesul propagandei lor globale, pro-teroriste, susținute de banii alianței sino-ruso-iraniane a dictatorilor și de slugile lor din universitățile apusene. Căci, așa cum a ilustrat Greta, palestinianismul, forma contemporană de antisemitism, a înlocuit ecologia, anti-rasismul și transgenderismul ca doctrină supremă a extremei stângi.

Nu pe toți acești ticăloși îi rod ambițiile carieriste ori pofta de bani.

Cei mai mulți sunt credincioși zeloși, ori fanatici ierarhi ai pseudo-religiei antisemite și antiamericane. E greu să-i aduci la rațiunea pe care probabil n-au avut-o niciodată. Sau au pierdut-o, iremediabil, când i-a contaminat maladia urii.

Ea cere demolarea lumii iudeo-creștine începând de la ceea ce mulți dintre ei percep a fi veriga slabă a Vestului: inima plăpândă, evreiască, a civilizației Decalogului. Surpriza vieții acestor infami va fi descoperirea faptului năucitor că, în ura lor neostoită, se confruntă, cu ajutorul lui Dumnezeu, cu o inimă net mai viguroasă decât și-au putut, vreodată, imagina.