Cine spune ăla e. Din nou despre Kirk și inchizitorii săi

De ce instrumentalizează nu doar extrema stângă, ci și cea dreaptă, românească, asasinarea lui Charlie Kirk?

Pentru că extremiștii de dreapta americani gen Candace Owen și ”suveraniștii” de rit legionar n-au argumente și sunt, în sine, prea jalnici pentru a mai avea și cea mai vagă credibilitate.

Ca atare, mincinoși, au nevoie de martiri, pe spinarea cărora să-și justifice și să-și răspândească antisemitismul și au început o operațiune de falsificare antievreiască a biografiei și convingerilor articulate de Charlie Kirk.

Care e onorat de statul israelian și de mare parte a lumii evreiești.

De ce a fost el ucis?

Pentru că victima, un creștin, și-a asumat libertatea de a vorbi în răspăr cu dictatul ideologilor extremei stângi antiamericane și antisemite, Charlie Kirk distrugându-le fără efort calpul ”paradis” woke, deși, potrivit lor, ar fi trebuit să rămână cuminte cu călușul stângii în gură.

Pentru că narativul elitei americane justifică pseudoreligios asasinarea celui ce solicita dezbateri libere într-o țară, ai cărei tineri au fost condiționați de acest narativ, timp de ani, să considere vorbirea liberă nu doar ”hate speech”, deci limbaj al urii, ci și ”violență”. Una, ”autorizând” pasămite violență împotriva adeptului libertății de exprimare. Care, calificat drept ”fascist”, devine o țintă presupus ”legitimă”.

Trump a devenit o astfel de țintă, chipurile ”legitimă”.

Țara sa se gândește acum să refuze vize de călătorie în America străinilor care celebrează asasinarea lui Charlie Kirk.

Pe drept?

Pe de altă parte, nici dreapta europeană și americană nu-și respectă propriile principii libertare. Căci nu puțini patroni (între care și ai postului tv de stânga MSNBC) dau afară din slujbe inși care justifică în rețelele sociale uciderea lui Kirk. Ori jubilează pe FB, X și Instagram sau TikTok că tânărul american a fost lichidat.

Cenzură! – exclamă, în ripostă, progresiștii, stârniți și zădărâți, care, în pandemie și în siajul asasinării delincventului recidivist George Floyd, țipau ca din gură de șarpe că trebuie anulați cultural cât mai mulți, că nu se cenzurează destul și că laptopul coruptului tovarăș Hunter Biden, fiul președintelui, ar fi o ”făcătură rusească”, știrea depistării lui fiind obligatoriu de suprimat din ziare și buletine de știri,

”Nedreptate crasă”!, se oțărăsc, opăriți, în reacție la anunțatul refuz al vizelor, tovarășii ideologi woke sau islamiștii care nu dețin un pașaport american. Cum să fim împiedicați tocmai noi, crème de la crème între antiamericanii lumii, să pășim pe teritoriul Statelor Unite, state pe care vrem să le vedem cât mai curând nimicite? Câtă obrăznicie MAGA mai suportă oare pământul? Întrebarea și-o pun și numeroși influenceri români. Care icnesc din greu sub povara descoperirii, într-un recent sondaj, a faptului uimitor că, după Maia Sandu, Trump e politicianul în care românii au cea mai mare încredere.

Ce mai trăncănește, deci, când inspirația îl trăsnește, românul?

Potrivit unui ins care afirmă că are studii de teologie, pe nume Dragoș Tranca, Charlie Kirk ar fi fost ”antreprenorul politic care a făcut milioane din afacerea cu propaganda politică de închiriat…Charlie Kirk nu a fost nici ”marele gânditor conservator”, nici ”profetul creștinismului american”. A fost un antreprenor politic de manual, un ”gun for hire” care ar fi ”transformat propaganda într-un business de milioane”.

Ei bravos. Și ”antreprenor”, și ” a făcut milioane din afacerea cu propaganda”, și ”de închiriat”, și ”gun for hire” și ”business de milioane”. Nu sunt cam multe chemări la reacții invidioase, rostogolite fără răsuflare, într-o frază scurtă, articulată cu spume la gură, despre un om asasinat pentru că milita pentru dialog, ca rețetă a contracarării violenței politice? Pentru un martir al luptei pentru drepturile civice ale grupurilor discriminate de ideologia woke?

M-am întrebat cine o fi inflamatul critic al antreprenoriatului lui Kirk. Am descoperit, surprins, că înfierbântatul e el însuși un antreprenor, nu doar un om foarte matur, bătând de zor la porțile senectuții, ci și, totodată, un Professional Certified Coach, ba chiar (în engleză, că în română pare mai greu), un ”certified Intelligent Leadership Master Executive Coach”. De care, în viața de toate zilele, n-a auzit ce-i drept mai nimeni. Să-l fi ros oare pizma că un tânăr american a realizat visul american? Că un june de numai 18 ani a demarat într-un parcurs profesional de mare succes, care a înflorit într-atât încât a provocat furia ucigașă a întregii suflări de extremă stânga, întrucât ”inteligentul antrenor-maestru executiv de lideri inteligenți și foarte inteligenți” n-a excelat la fel în cariera lui?

De unde și de ce atâta ură până și în România?

De ură sunt doldora și discursurile ranchiunoase, progresiste și neomarxiste dintre Carpați și Dunăre. Am explicat de unde vine această ostilitate mânioasă, între altele în ”Ura care l-a ucis pe Charlie Kirk. Și ce ne spune despre noi”.

Degeaba. Invidia, resentimentul, instinctul autoapărării nevoii de a fi mereu și fără vreo excepție ”omul bun” (al lui Rousseau), care se situează mereu de partea ”bună” a istoriei și nu cotizează la prezumtivul ”extremism”, sau ”rasism”, sau ”fascism” al creștinilor și conservatorilor, produce în continuare recolte pe cât de bogate, pe atât de toxice.

Astfel, am aflat între altele că, spre rușinea lui, Kirk ”a făcut avere din mărturisirea sa de credință”, nefiind sărac ca apostolii, ba chiar, vai, ca martirii creștini ai Romei.

Să-ți fie ”rușine” Charlie, că n-ai ajuns și tu apostol! Cum de ți-ai permis, ”mă nenorocitule”?! M-am întrebat, sfios, de unde are oare atâtea informații prețioase preopinentul? De unde bunăoară știe ce avere aveau martirii evrei mesianici, deci creștini, în Roma lui Nero?

Te pomenești că dispune de statistici ale oficiului de statistică al Romei Imperiale, mi-am zis, cuprins de stimă și respect. Dar de unde știe domnia sa că propovăduitorii Evangheliei din vechime n-aveau dolari și vile în valoare de milioane, precum Charlie Kirk, soția și cei doi copii ai lor? – m-am mai întrebat, neliniștit. Oare ce-ar trebui să facă azi un mărturisitor al credinței, în SUA, ca să se califice pentru ”martiriu”? Să refuze să-și câștige existența și să-și hrănească nevasta și copiii, ca să trăiască precum sfântul Francisc în secolul al XIII-lea? Dar mai sunt oare intacte, în Statele Unite, comunitățile creștine care-i hrăneau pe apostoli, acum două milenii?

Așa pare, de vreme ce i se cere post-mortem, lui Kirk, să se fi conformat modelului apostolic. Rușine, rușinică să-i fie că n-a reușit!

Dar de ce nu se excită nimeni de sumele exorbitante pe care le încasează televiziunile, ziarele gen New York Times și Guardian și podcasterii înregimentați la extrema stânga a spectrului politic, care continuă să celebreze în neștire ”deloc” sinistra asasinare a lui Kirk?

Cu ce se deosebesc ”suveraniștii” de forfecarii woke?

Părăsind registrul ironic, să admitem că e odioasă instrumentalizarea crimei politice, căreia i-a căzut victimă Kirk, de către extremiștii naționaliști și putiniști din România. Care se folosesc de ea spre a lovi în personalități realmente morale, ca Vasile Bănescu. Pe care-l atacă preşedintele Comisiei de Cultură a Camerei Deputaţilor, parlamentarul AUR Neamţu.

Are perfectă dreptate Adrian Papahagi nu doar să se revolte pentru că ”Neamţu încearcă să-l evacueze pe Bănescu şi de la CNA”, după ce a participat la văduvirea Patriarhiei de serviciile sale realmente de valoare, ci și să considere că „”suveraniştii” au creat o ”poliţie a gândirii”. Exact ca inchizitorii woke pe care îi critică abominabilii extremiști de dreapta.

Înseamnă criticile celor din urmă ca gânditorii responsabili, de felul lui Vasile Bănescu, să renunțe la a-i mai critica pe extremiștii stângii, de frică să nu fie confundați cu ”suveraniștii”? Sau pe extremiștii dreptei, ca să nu-și piardă jobul?

M-am mai întrebat: cine le dă apă la moară nemernicilor din gașca slujită cu abnegație de Mihai Neamțu și de alții de aceeași teapă? Nu cei care se prefac că n-ar vedea terorismul de stânga dindărătul martirizării unui creștin, și ideologia căreia îi slujește violența politică, promovată și declanșată de progresiști în SUA? Nu cei care ignoră ipocrizia dindărătul unui Yuval Noah Harari? Istoricul israelian de stânga s-a plâns la Bill Maher că dictatorii distrug încrederea în instituțiile americane, în presă și intelectuali, dar a trecut sub tăcere conformismul multor instituții, ziariști și intelectuali, care produc zilnic tone de mizerie de agitprop totalitar, subminându-și în mod natural credibilitatea. Ceea ce n-avea cum să nu crească masiv credibilitatea criticilor lor, în frunte cu Charlie Kirk. Și să-i alimenteze, ca influencer, popularitatea.

Dar poate nu mai e azi voie să fii influencer și să mai câștigi, culmea, și bani, dacă nu te supui papagalicește fie ”suveraniștilor” cu nostalgii legionare, fie preceptelor woke, ori măcar impulsurilor pizmei și nădufurilor picii noastre pe unul care, spunând adevărul, a reușit?

De ce insist asupra reacțiilor la asasinarea lui Charlie Kirk?

Ne găsim, prin această crimă, în fața debutului unui terorism de stânga care a încetat să-i vizeze doar pe evrei, ci a început să țintească și în creștini.

Mai nou, FBI-ul a arestat două persoane acuzate de plasarea unei bombe sub un autovehicul al unei filiale a postului tv de dreapta, Fox News, din Utah, aflat la mai puțin de 50 de mile de Orem, unde a fost asasinat Charlie Kirk. Reținuți au fost doi musulmani: Adeeb Nasir, un pakistanez de 58 de ani și Adil Justice Ahmed Nasir, de 31. Bomba n-a explodat, deși fusese detonată. Cei doi posesori ilegali de arme și droguri au fost acuzați între altele că reprezintă un ”risc terorist”.

Publicistul german Gerd Buurman, de la achgut.com, nota recent că și asasinarea lui Charlie Kirk a reprezentat ”un act de terorism de stânga”. Un act nu mai puțin terorist decât cel islamist comis de Hamas la 7 octombrie 2023. Ambele atentate au fost însoțite de numeroase filme înfățișând, în rețelele sociale, inși și gloate care le celebrau euforic și frenetic. Ceea ce, potrivit lui, nu e irelevant. E expresia unei dinamici psihologice și culturale care e departe de a fi o simplă justificare a asasinatului, ori doar o culpabilizare a victimei și o validare a motivelor făptașilor. Această dinamică e cadrul ”în care se exercită violență. Una prezentată și răspândită public drept succes”.

Această sărbătorire publică a violenței reprezintă, potrivit lui Buurman,”un indiciu al apariției și consolidării narativelor și structurilor teroriste”.

Buurman are dreptate. Celebrând violența, lăudând-o, aplaudând-o și justificând-o public, (cum a făcut premierul spaniol Sanchez în ecou la vandalismul pro-palestinian care a compromis, prin scene de haos, finalul turului Spaniei), fascismul neo-marxist validează și încurajează violența de care acuză neobosit tabăra adversă.

Dar cum de-am ajuns oare, sistematic și obsesiv, să-i acuzăm pe alții pentru ceea ce facem noi? Sau pentru ce gândim, ori zicem?

Am trecut prea mulți prin cultura predată la școala antisemitismului. Care, conform celei mai bune definiții, pe care am redescoperit-o grație istoricului anglo-american Douglas Murray, îi aparține marelui scriitor Vasili Grossman: ”spune-mi de ce anume îi învinuiești pe evrei. Am să-ți spun de ce ești vinovat”.