Concesiile Rusiei? Uite-le că nu-s. Cum îl trage Putin în piept pe Trump

Ce hatâruri i-a făcut Putin lui Trump cu adevărat?

Nu știm, pentru că, pe zi ce trece, pare că dictatorul rus a sugerat doar, credibil, că ar vrea pace și ar fi gata să facă și concesii, fără să dea totuși nimic. Iar Lavrov trage vizibil de timp, impunând noi precondiții unei întâlniri Zelenski-Putin. Concesiile celui din urmă sunt ceea ce nemții numesc: ”heisse Luft in Tüten”, în speță mult zgomot pentru nimic, de vreme ce garanțiile de securitate promise de Trump, cu tot cu sugestia că ar fi posibilă dislocarea de trupe americane în Ucraina, s-au dizolvat complet.

Au devenit aer, zero, nada, promisiunea goală de ieri a unui lider al Casei Albe de care nu e decât gura. Și sugestia, iluzia, hipnoza. Potrivit căreia, auziți, auziți,  ”îi vom ajuta aerian”.

Păi aeriană e toată povestea.

Aeriană, dar puternic ”întărită” de dorința liderilor europeni (cu excepția notabilă a lui Macron) de a-și masca problemele interne mimând un prezumtiv ”succes” al Europei la Casa Albă. Și încă și mai puternic întărită de dorința lui Trump de a încasa în fine mare premiu. Premiul Nobel pentru Pace. Și intrarea în rai, meritată prin opritul vărsării de sânge, intrare în paradis pe care Trump a evocat-o textual ieri. Pentru toate simte că e nevoie, în conflictul ruso-ucrainean, de un mare succes american.  Succesul lui, personal.

Uite succesul că nu e. Uite deal-ul că nu e. Uite raiul cum dispare și reapare iadul putinist.

Ce concesii a făcut Putin cu adevărat în Alaska? Zero. Sergey Radchenko se plânge pe bună dreptate de insignifianța lor într-un articol din The Spectator. ”Rezultatele celor trei zile de summituri, scrie el, sunt ”jenant de modeste”.

Într-adevăr, marele hatâr păruse a fi conținut în declarația impurdentului Steve Witkoff. După întrevederea sa de trei ore cu dictatorul rus, Witkoff proclamase, în pregătirea summitului ruso-american de la Anchorage, că ”SUA ar putea oferi Ucrainei o protecție de tipul articolului 5 al Tratatului NATO, întrucât e pentru prima oară că s-a auzit că rușii ar accepta așa ceva.”

Declarația ne-a hipnotizat pe mai toți. Iată, la orizont, sfârșitul războiului, mi-am spus până și eu, unul dintre cei mai sceptici analiști ai fenomenului putinist. Pentru că ideea acceptării articolului 5 ar fi răsturnat unul din mobilurile false, dar oficiale, ale declanșării războiului din Ucraina: asedierea Rusiei de o Alianță Nordatlantică extinzându-se amenințător spre est.

Or, Putin a rămas el însuși. Un dictator care, vorba lui Maggie Thatcher, nu se retrage de bunăvoie de nicăieri. Pentru că dictatorii ”nu se retrag de bunăvoie”. Trebuie siliți, alungați, debarcați, pedepsiți pentru crimele în masă pe care le-au comis.

El însuși fiind, Putin știe bine cum trebuie vorbit cu niște lideri occidentali nevolnici, pacifiști și previzibili. Iar Trump a devenit, în al doilea său mandat, nevolnic și pacifist. Și pe deasupra, cum n-a fost în primul său mandat: extrem de predictibil.

Liderii occidentali cred în vorbe. Și se lasă ”făcuți din ele” cu atât mai ușor, cu cât sunt rostite mai apăsat, autoritar și sugestiv, inspirându-i să creadă că-și vor vedea rapid visul cu ochii. Pentru că, în Vest, oamenii politici sunt învățați să creadă că vorbele contează, iar promisiunile date sunt sacrosancte. Nu escrocherii.

Dacă deci Trump își dorește teatrul cu succesul, de ce, și-a spus Putin, să nu i se livreze ce vrea? Neoficial, i se semnalizează una. Oficial, i se dă alta. I se semnalizează deci presupusa ”apetență pentru pace a Kremlinului”. Președintele american crede în ea cu o fervoare firească, de vreme ce în nimic altceva nu speră mai puternic de atâta amar de vreme. Iluzia i se întărește prin bâiguirea unor hipnotice sugestii emisarului său special. Care e făcut din vorbe să creadă că Putin ar fi gata să cedeze marea cu sarea, când de fapt liderul kaghebist, mafiot și pseudo-mesianic nu-și dorește decât dezamorsarea amenințării sancțiunilor secundare americane, care ar pune pe butuci exporturile și deci veniturile rusești. Iar în acest scop, îi oferă omologului american și liderilor apuseni, precum și electoratelor lor prilejul unui părelnic ”succes”. Și o tonă de zadarnice speranțe.

Ulterior, li se joacă acelorași alte scene și tablouri din aceeași piesă de teatru, care transformă Kievul și mai ales pe Zelenski în detestabilele ei personaje negative. Ceva de genul ”uite că Ucraina de fapt nu vrea pacea, uite că le-am propus înghețarea frontului, dacă-mi dau Donbasul, ceea ce ar aduce, pasămite, pacea, dar ei nu vor decât războiul, uite că tot agresivi sunt ei și europenii, iar tu și cu mine, dragă Donald, suntem victime și trebuie să ne apărăm de ei”.

O fabulă pentru uzul lui Trump

Sigur, Trump se va trezi, probabil, la un moment dat, din halucinațiile hipnotice pe care i le-a indus Putin prin intermediul lui Witkoff și al discuțiilor directe din Alaska, dar între timp Rusia a reușit să iște zâzanie, să știrbească unitatea mult urâtului Vest, să-l discrediteze și să tragă spuza pe turta Moscovei. Care ar vrea să fie ea cea care să acorde Ucrainei ”securitate” și s-o ”garanteze”. Ori mai degrabă s-o blocheze. Printr-un drept de veto rusesc. Cum a sugerat Putin că ar fi soluția în primăvara lui 2022, la Istanbul.

Ceea ce amintește de fabula lui La Fontaine despre vulpea Putin și corbul Trump. ”Jupânul Corb, pe-o creangă cocoțat, ținea în clonț un boț de caș furat. Ademenită de mirosul cașului, Cumătra Vulpe-i spuse-așa borfașului:-Să ne trăiți mulți ani , Măria Voastră,/ că sunteți zău, ca din cutie scos! Iar de-ați avea și glasul mlădios/ Pe cât v-arată penele frumoase/Mă prind c-ați fi vreo Pasăre Măiastră!”/Ci corbul, auzind-o, pe gânduri nu mai șade./Deschide ciocul. Prada cade./Și vulpea , înghițind-o,-l dăscălește:-“Bade,/Lingușitorii-nu știai, se pare-/Trăiesc pe seama cui le dă crezare…”

Lecția pe care ar face bine Trump s-o învețe, dacă mai poate, e nu doar să nu se mai lase lingușit, ori că nu se poate aștepta să câștige, dacă refuză să riște fie și o singură viață de soldat american, ci și că el însuși, după ce s-a schimbat sub impactul atentatelor la viața sa din care a scăpat ca prin miracol, devenind credincios, e predictibil ca o carte deschisă. Iar Putin îl citește perfect, ca un premiant de clasa a patra abecedarul dintr-a-ntâia. Și a înțeles cum poate câștiga timp sugestionându-l, jucându-i scenete și escrocându-l.  

Înapoi la realități

Pentru noi, ceilalți, e clar că rămâne valabil ceea ce blogul de față a susținut de la începutul războiului. Și-anume că nu se va putea face pace cu Putin cât timp liderul rus nu e debarcat. Pur și simplu, între multe altele, pentru că nu se poate avea încredere în ce promite. Și pentru că el însuși nu mai poate da înapoi decât silit de inamici.

Putin e la fel de puțin rațional ca teroriștii islamiști sau alți actori totalitari. Cu toții pot semnaliza, când se află la mare ananghie, apetența pentru o pace pe care de fapt o abhoră și o resping din rărunchi, spre a-și oferi gura de aer necesară să se refacă înainte de a-și relua genocidul.

Din această perspectivă, poate fi credibilă o eventuală încercare a Moscovei de a opri vremelnic focul. Atât.

Dar nici ea nu va veni cât timp presiunea internă și mai ales externă (prin sancțiuni și măsuri militare) n-a ajuns destul de puternică. Atât de puternică încât să distrugă alternative, precum aruncatul de praf în ochii celor dispuși să-l accepte și teatrul ieftin jucat în fața liderilor apuseni. Ei n-au de reînvățat decât amara lecție a istoriei. Cu Hitler nu există decât o alternativă: capitularea necondiționată. Regime change.

Înseamnă toate acestea că Rusia mai poate? Defel. Nicio iluzie, niciun delir indus occidentalilor nu poate scăpa Rusia lui Putin de nota de plată exorbitantă a acestui război.

Dar pe dictator nu-l doare că, în ciuda demografiei negative a Rusiei, în ciuda uriașelor ei probleme economice și militare, sacrifică aproape o mie de oameni pe zi pentru niște teritorii infime, pe care nu e câtuși de puțin sigur că le va putea păstra. El speră – cât timp nu trage doar de timp, ca să amâne inevitabila scadență – că Ucraina are probleme și mai mari de recrutare, mobilizare și dezertare decât Rusia și că în câteva luni țara agresată și invadată se va prăbuși și va capitula.

Ce nu înțelege Putin este că Trump nu o să vrea să renunțe la sutele de miliarde de afaceri cu arme pe care le va face cu Ucraina. Care s-ar duce pe apa sâmbetei, dacă Ucraina pierde acest război.

Concluzia? Nu-l va pierde. Pentru că mai devreme sau mai târziu, Trump își va aminti de necesitatea de a impune Rusiei sancțiuni cu adevărat paralizante. Inclusiv și mai ales secundare.