Trump s-a impus. UE a înghițit gălușca

Cancelarul german a lăudat-o pe Ursula von der Leyen. Care s-a bătut singură pe umăr și cu pumnii în piept, elogiindu-și acordul cu americanii ca pe unul ”uriaș”. Halal. Merz i-a mulțumit și el pentru acordul comercial încheiat de ea cu președintele SUA și a estimat că nu s-ar fi putut mai mult, fiind bine că s-a evitat escaladarea unui război comercial transatlantic. Dar câștigătorul uriaș al tranzacției este, clar, Trump. El încasează din tarifele crescute 50 de miliarde de dolari, în timp ce lumea ”fuge lașă” de confruntarea cu el, cum scrie Financial Times.

Victoria lui Trump. Și cauzele eșecului european

În acordul comercial americano-european, Trump s-a impus fără doar și poate, spre maxima supărare a francezilor. Care au poate chiar mai mult de pierdut decât toți ceilalți europeni. Cei din urmă au profitat decenii la rând de politica americană a taxelor vamale mici și foarte mici, astfel încât plata a 15% sub formă de taxe pentru mărfurile exportate peste ocean se va dovedi pentru mulți producători și comercianți dureroasă. Poate chiar exorbitantă și prohibitivă.

Pe de altă parte, acordul, așa neplăcut cum e pentru Bătrânul Continent, e profitabil multor europeni, cărora, contra tarifului de 15%, li se dă șansa să facă afaceri rentabile pe cea mai râvnită dintre piețele globale, cea a Statelor Unite, și pune capăt unui îndelungat dezechilibru în balanța comercială transatlantică.

Unul defavorizându-i până acum clar pe americani.

Înțelegerea oglindește, totodată, raporturile de forțe dintre cele două maluri ale Oceanului Atlantic. Deși e cea mai amplă piață internă din lume, Europa a profitat ani și decenii la rând de statutul de partener privilegiat al SUA. A beneficiat de taxe americane reduse. A exploatat din plin gratuitatea umbrelei militare și nucleare americane. Mare parte din UE s-a complăcut în multe privințe într-un dolce far niente, a edificat o birocrație debordantă în Europa, s-a fălit ca pol universal al păcii în timp ce-l blestema zilnic pe Trump, a practicat o politică a căciulirii față de teroriști și tirani, a pus de o imigrație dezlănțuită și nestăvilită, a mâncat socialism pe pâine în decizii și politici, și și-a permis cheltuieli sociale debordante, speculând relații comerciale profitabile.

Concomitent, s-a exersat la Bruxelles gura mare. Foarte mare. Cine mai era ca noi? Cine, ca uriașa Von der Leyen? Cine ca regulatorii europeni? Care, în timp ce încălcau echitatea regulilor, profitau de bunăvoința partenerilor comerciali sau de aparenta generozitate a unor tirani ca Putin. În timp ce liderul de la Kremlin cumpăra Germania cu gaz ieftin, mai-marii stângii europene își permiteau alunecarea în ideologii extremiste. În numele salvării planetei, și-au îngăduit cheltuieli energetice descătușate, distrugând competitivitatea uzinelor europene încă ne-relocate în China și încă nesupuse în Statele Unite unor taxe vamale de 50%, ca producătorii de oțel și aluminiu ai Bătrânului Continent.

Gura mare, fapta mică a Vestului. Și de ce e obligată Europa să se supună

Gura, minciuna și trufia mare. Iar fapta, tot mai mică, mai ipocrită și mai pricăjită. Așa s-a lucrat, decenii la rând, nu doar în Europa, ci și în America.

Unde diversele administrații au acceptat și ele fără să să crâcnească relocări de industrii în Mexic sau China. Până a venit Trump nr 2, care vrea să facă ”America great again” și să le readucă, prin tarife scumpe, acasă.

Aceasta e piesa care se joacă acum. Iar Europa nu se poate răzvrăti. Pentru că n-are cu ce. Pentru că ar avea net mai mult de pierdut decât americanii. Pentru că exportă net mai multe mărfuri peste ocean, decât americanii în Europa.

Și pentru că nu se poate apăra singură, fiind la mâna șantajului american în privința susținerii ei militare. A ei, și a Ucrainei. A ei, și a singurei democrații liberale din Orientul Apropiat, cea israeliană, care, tot mai criticată, presată și demonizată de UE, face față amenințării Iranului, aliatul Rusiei putiniste, al Chinei comuniste, al Coreei staliniste.

Aceasta e piesa geopolitică din culisele celei comerciale și economice pusă în scenă de America lui Trump, spre iritarea unei Europe care culege fructele mâniei, după ce le-a recoltat decenii la rând pe ale bunăvoinței, complăcându-se în dependența de puteri ale căror interese nu coincid, neapărat, cu ale Bătrânului Continent.

Ce-ar avea Europa de făcut?

Să reducă aceste dependențe?

Desigur.

Dar, mai ales, să se trezească din torpoare, din toropeală și somnolență, să-și deschidă larg ochii nu ca să viseze în continuare cai verzi pe pereți, ci pentru ca să vadă realitățile și amenințările la adresa democrației, libertății și prosperității, revenind la politici sănătoase. Și la valori asemenea.

Cu actualii ei lideri, mai degrabă jalnici, e greu de crezut că va fi în stare s-o facă.