Iran față cu SUA și Israel: dezinformare, război psihologic

Cum funcționează dezinformarea, propaganda, războiul psihologic în actuala confruntare a Iranului islamist cu America și cu statul evreu?

Depinde de promotorii agitpropului, dezinformărilor și războiului psihologic, de inteligența și de scopurile lor. Au de ascuns mult? Puțin? Au de întors adevărul pe dos din rațiuni de prestigiu rănit și demnitate personală ofensată, ori poate și pentru protejarea propriilor ideologii, mișcări și regimuri totalitare?

Sau doar de pus umărul la defăimarea Occidentului, a democrațiilor reale, când se apără și, mai ales, când reușesc să lupte manu militari cu mare succes?

Două exemple de propagandă și dezinformare, una crasă, alta subtilă, circulând de azi asiduu, prin rețelele sociale, ilustrează perfect chestiunile în discuție.

Cu imaginea sa de lider, ca și a regimului său, făcute ambele ferfeniță de cele 12 zile de război aerian israelian și de bombardările americane cu B2 a instalațiilor lui nucleare de la Natanz, Isfahan și Fordow, ayatollahul ascuns în buncăr plânge în pumni și ar vrea să redeseneze realitatea. Ar vrea să-și combată depresia.

Or, ca să râdă copios de inamicii săi, cărora le strigă de atâta amar de vreme ”Moarte Americii” și ”moarte Israelului”, dar care, vivaci, i-au distrus bijuteriile de instalații atomice și i-au decapitat armata, distrugându-i și câteva oștiri de interpuși teroriști, ca Hezbollah, ayatollahul ar vrea să se urce în al nouălea cer. De acolo, din etajul suprem al zgârie-norului luptei pentru putere globală către care îl mână ambițiile nemăsurate, torționarul și teroristul poporului său iranian ar vrea să le arate, el, celor care, altfel decât Franța, Marea Britanie și Germania, au îndrăznit să intre în acțiune împotriva lui și să schimbe radical realitatea regională și globală. Și care, altfel decât Arabia Saudită, nu s-au dat bătuți, ci l-au înfrânt pe el.

Pe moment însă, Khamenei e în buncăr. Ca să cosmetizeze acest fapt dezagreabil rău, liderul iranian o întoarce ca la Ploiești. A răsturnat în imaginația lui realitatea, clamând o imaginară ”victorie” asupra SUA și a Israelului. După mai bine de o săptămâna în care s-a ascuns într-o cazemată subterană de frica unui atentat, liderul totalitar al Iranului, ayatollahul Khamenei, afirmă, în prima sa declarație de după război, că Iranul ar fi ”zdrobit aproape” Israelul.

Și națiunii iraniene, care îl detestă și abhoră, Khamenei i-a transmis un mesaj.

A ”felicitat-o” pentru ”victoria” asupra ”falsului regim sionist”. Khamenei, care a înregistrat faptul că ministrul israelian al apărării a declarat la Ierusalim că Israelul își va relua bombardamentele asupra Iranului ,în cazul în care regimul islamist și-ar relansa încercările de a produce arme nucleare, l-a acuzat pe Trump că s-ar ”ascunde” îndărătul unor ”exagerări” ale bombardamentelor asupra instalațiilor nucleare iraniene. Și l-a învinuit pe președintele american (nu pe el, ayatollahul) că s-ar ”ascunde” spre a ”escamota” ce s-ar fi întâmplat cu ”adevărat”.

Aici, refularea e totală, iar răsturnarea adevărului de 180 de grade. Fapta (în speță înfrângerea și capitularea Iranului, care s-a văzut timp de aproape două săptămâni cu un spațiu aerian controlat complet de inamic, și cu părți ale teritoriului aflat de asemenea sub autoritatea dușmanului) e negată total. Și contrariul realității este fără jenă afirmat.

Cui prodest? La ce bun?

Sunt texte pro domo, folosindu-i biruitului? Îi servesc liderului totalitar înfrânt, pentru apărarea orgoliului său grav rănit? Desigur. Pentru că mintea lui, care se voia perfectă, de vreme ce se află în legătură directă cu zeul sau profetul musulman și trebuie să fie omniscientă și omnipotentă, nu poate suporta umilința. E prea mare și prea dureroasă.

Așa că, bătut măr, ayatollahul se simte silit nu doar s-o nege, ci și să dea realitatea de trei ori peste cap, spre a o preface în opusul ei, chiar dacă riscă să devină ridicol.

Dar nu doar mândria și îngâmfarea lui au nevoie de un grabnic tratament prin intermediul escrocheriei. Ci și masa de suporteri islamiști, extremiști de stânga și de dreapta, antisemiți și anti-occidentali, care mizaseră pe Iran, pe uraniul său îmbogățit și pe frica Americii și Israelului de puterea militară a Teheranului, ca și de un ”forever war”, de un nou ”război”, pasămite ”etern”, împotriva căruia avertizau, în SUA, cu surle și trâmbițe, ambele extreme.

Scopul și uneltele

Or, s-a dovedit că puterea militară a Iranului e jalnică. E deplorabilă și lamentabilă. E vai de mama ei. Ceea ce se cere, cu grijă, ascuns.

Cu mentalitatea lor totalitară, simplistă ca mintea de cinci ani a unui ayatollah, care, deși în genere prudent, judecă lumea în alb și negru, în câștigători și perdanți, în jocuri de sumă zero, inșii alcătuind masa suporterilor nihiliști ai mișcării lui totalitare riscă să fie șocați de dușul rece al adevărului și să-și ia tălpășița, părăsind partidul în căutarea unui Führer mai bun, mai tare, mai deștept și eficient.

Ca să evite defecțiunea lor, Führerul încălzește apa dușului și le servește adepților săi fanatici o realitate brutal prelucrată propagandistic: el, perdantul, ar fi câștigat, învingătorii lui mințind. El, care se ascunde în buncăr, sub pământ, ca programul său nuclear făcut proaspăt zob, ar fi, chipurile, deasupra celor de la ultimul etaj al zgârie-norului americano-israelian. Și tot așa.

Prezent și antecedente istorice

Dar există, desigur, și dezinformări ceva mai subtile. O practica Securitatea în decembrie 89 și ianuarie 90, precum și în anii următori, când poporul revoltat cerea pedepsirea torționarilor și asasinilor poliției politice comuniste. Atunci, dezinformatorii Securității lansaseră mantra, potrivit căreia ”toți” (nu doar polițiștii politici) ”am fost vinovați”. Ceea ce, în practică, însemna că nimeni n-ar fi fost vinovat pentru crimele odioase ale regimului comunist.

La fel acum. Practică mai nou această dezinformare autorii unui video creat cu inteligența artificială, potrivit căruia toți liderii în discuție, Khamenei, Trump, Netanyahu, Putin, Xi și Kim Yong Un, ar fi ”copii mici”, cu rahat în chiloți, care se bat unii cu alții cu pamperșii pe ei, fiind in corpore o apă și un pământ.

Ideea pe care încearcă s-o acrediteze această înșelătoare narațiune glumeață, ar fi că liderii liber aleși ai unor democrați liberale ca SUA și Israel ar fi, chipurile, la fel cu dictatori criminali în masă deosebit de sângeroși ca Putin, Xi și Khamenei, sau Kim. Că democrațiile care au învins în confruntarea lor miliară cu dictaturile, n-ar fi ce sunt, în speță democrații, iar victoria lor n-ar fi reală, ci infantilă. Și că, prin urmare, Khamenei ar putea avea dreptate dacă se dă învingător al recentei sale confruntări cu SUA și cu Israelul.

Realitatea e la antipod.

Ca securiștii în 1989 și în deceniul următor, promotorii antisemitismului și antiamericanismului încearcă să șteargă diferențele, cu ajutorul fraierilor care le răspândesc pe negândite toxicele meme. Căci în lipsa deosebirilor și diferențelor, discernământul, judecata și dreptatea nu mai sunt posibile, iar adepții răului totalitar scapă nepedepsiți. Fructificarea unei atari șanse ar implica, evident, societăți prostite, imbecilizate, manipulate după un veac de fascism și marxism, de legionarism, securism, comunism și islamism.

Întru perpetua lor fraierire, ziarele de stânga, inclusiv cele din Statele Unite, în loc să celebreze patriotic loviturile realizate de piloți occidentali excepționali, care și-a îndeplinit misiunea de anvergură istorică fără cea mai mică pierdere proprie, strâmbă din nas la realizarea fabuloasă a militarilor americani.

Iar publicații cu editorialiști extremiști, ca Washington Post, încearcă să acrediteze tâmpenii incalificabile, precum ideea că acordul nuclear al lui Obama cu regimul de la Teheran ar fi ”aruncat înapoi” programul nuclear iranian ”mai mult” decât bombardarea instalațiilor de la Fordow, Isfahan și Natanz. Ce demență antiamericană.