”Pacea” lui ”The Donald”. La ceasul unui bilanț provizoriu

Câți bani face încetarea focului proclamată precipitat, în puterea nopții, de președintele SUA? Cât valorează fragila tăcere-netăcere a armelor în conflictul israeliano-iranian, violată aproape imediat de două rachete trase spre nordul statului evreu, după proclamarea prezumtivului ”acord”, prezumtiv ”intrat în vigoare”, azi, ba la 6 dimineața , ba la 8, ora locală?

Mult…

Mult, pentru că Iranul, lovit decisiv, cedează. Regimul islamist al ayatollahului Khamenei se clatină. Executivul iranian n-a pierdut doar, pe moment, controlul asupra propriului spațiu aerian și, mai ales, mare parte din principalul său atu și instrument de șantaj, care este amenințarea unei bombe atomice. I s-au luat și segmente substanțiale din potențialul său balistic.

Apoi, are o armată și grupări teroriste, interpuse, ca Hezbollah, virtual decapitate. Cum decapitat e și programul său atomic, după distrugerea sau avarierea unora din instalațiile sale nucleare cheie, cum e cea subterană, din munți, de la Fordow.  

Chiar dacă nu e clar cât de mari sunt, realmente, pagubele produse de bombele americane la Fordow, și unde exact se găsește acum rezerva de uraniu îmbogățit la 60% al regimului de la Teheran, e clar că amenințarea maximă, cea nucleară, a fost vremelnic eliminată, programul aruncat mult înapoi. E, limpede, o amplă victorie de etapă a alianței americano-israeliene.

…și totuși e puțin…

Premierul Netanyahu a declarat că Israelul și-ar fi atins obiectivele de război. Dar e destul?

E prea puțin.

Arsenalul de rachete balistice și de lansatoare al Iranului e departe de a fi fost distrus și de a se fi epuizat. Acest arsenal rămâne o amenințare greu suportabilă, dacă nu chiar insuportabilă pentru statul evreu, în conjuncție cu perpetuarea unui regim extremist, totalitar, genocidar, care și-a jurat să lichideze și să șteargă de pe hartă Israelul și a patronat interpuși teroriști vinovați pentru masacrul antisemit de la 7 octombrie 2023.

Masacru care încă nu poate fi pus ad acta, de vreme ce zeci de oameni răpiți atunci, zeci de ostatici israelieni în viață și alte zeci de morți, continuă să se afle în captivitatea islamiștilor tutelați de regimul terorist de la Teheran, principalul sponsor și furnizor de arme și instrucție militară al unor grupări ca Hamas și Jihadul Islamic.

Și nici primejdia nucleară nu e definitiv lichidată.

Cu acest regim jihadist nu e și nu poate fi pace în veci, așa cum ar vrea ”The Donald”

Trump e, totuși, președintele superputerii, într-o lume în care europenii sunt cantitate neglijabilă. Cuvântul său are mare greutate. Israelul nu putea să nu accepte ”armistițiul” ordonat de el, probabil de teama Rusiei, în speță a unei eventuale extinderi și scăpări de sub control ale conflictului și, poate, din cauza riscului unei explozii a prețului țițeiului, în condițiile amenințatei blocări a Strâmtorii Ormuz.

Președintele Statelor Unite are neîndoielnicul merit istoric de a fi primul șef de stat american care a ordonat bombardarea cu arme speciale, deținute doar de Pentagon, a instalațiilor nucleare subterane ale Iranului. Ceea ce, după decenii de diplomație futilă, de pertractări, de acorduri aberante și de promisiuni false, a pus pe butuci un pericol și regional, și global.

Dar nu l-a pus pe butuci pe veci. Căci regimul – cu voința sa genocidară – n-a fost debarcat. Parte din arsenalul iranian a supraviețuit. Know-how-ul nuclear existent și voința de a stăpâni regiunea i-ar permite în relativ scurtă vreme regimului Khamenei să redevină ce-a fost, chiar dacă instalațiile nucleare i-ar fi fost distruse și nu doar avariate, cum pare a fi situația acum. Statul evreu nu se va putea împăca, desigur, cu persistența existențialei amenințări, oricât de sigur se arată premierul israelian, așa strâns cu ușa de Trump cum este, pe moment, Beniamin Netanyahu, că statul evreu și-ar fi atins obiectivele de război. Căci dacă le-a atins, n-au fost suficient de ambițioase.

Pe scurt, pace nu va fi

În schimb, eventuala supraviețuire și salvare a regimului de la Teheran – care se clatină acum – e un pericol absolut mortal nu doar pentru dezbinatul și etnic eterogenul popor iranian, care a suferit prea mult și se teme să se răscoale, după ce Occidentul l-a părăsit în repetate rânduri, la greu. În fond, un tigru rănit e, în genere, moarte sigură pentru vânătorul imprudent, care nu l-a răpus la timp. Există și alte motive, profunde, să se prevadă că războiul se va amâna și transforma, dar nu se va termina, cum în van speră Trump, nădăjduind sa evite între altele nu doar un șoc al prețului petrolului și o confruntare cu Rusia, ci și criticile unei minorități izolaționiste și antisemite a mișcării MAGA, care-i reproșează că nu s-ar fi ținut de cuvânt, după ce a făgăduit să nu înceapă noi conflicte.

Că președintele american detestă războaiele îndelungate s-a mai văzut, când, în 2020, a emis ineptul său ordin al retragerii trupelor americane din Afganistan, transpus și mai dezastruos, în 2021, de succesorul său de stânga parțial dement, Joe Biden. Ori când a oprit prematur campania americană împotriva teroriștilor yemeniți Houthi, lăsați să amenințe căile maritime din Marea Roșie.

Or, legile războiului nu se înclină în fața lui The Donald și a idiosincraziei lui. Sau în fața dorinței lui de a primi premiul Nobel pentru Pace. Ce-ar fi fost destul?

Capitularea necondiționată a regimului de la Teheran. Debarcarea lui și denazificarea Iranului islamo-fascist.

În fața unor regimuri totalitare și satanice, precum al lui Hitler, nu te oprești din luptat doar pentru că-ți plac războaiele scurte și crezi, în lipsa ta de instrucție politică, de pricepere psihologică și de informație istorică, în șansa de a te înțelege cu trimisul pseudomesianic al diavolului pe pământ, care se dă ”salvator” al neamului sau al religiei sale.

Ceea ce am numit ”Pacea lui The Donald” nu pare a face deci nici cât timpul necesar să-i citești președintelui american postările în parte hazoase de pe Truth Social. Războiul nu se va opri decât atunci când ambele părți vor considera că nu pot învinge tabăra vrăjmașă. Cât timp cele două tabere există și mai pot investi resurse în reglarea conturilor și revanșă, următoarea rundă a confruntărilor e ca și programată, chiar dacă încetarea focului ar rezista, o vreme.

În plus, ciocnirea israeliano-iraniană nu a fost un război izolat, sau doar regional. Atacul de la 7 octombrie 2023, demarat de protejații teroriști, islamiști ai Teheranului, în contra principalului aliat al SUA din Orientul Apropiat, s-a înscris în războiul global împotriva Vestului și intereselor sale, provocat de Rusia lui Putin în Ucraina, la 24 februarie 2022.

Pacea durabilă și veritabilă nu se va instala decât după ce și acest război va fi luat sfârșit.