Cuplul ultimei speranțe: dificila misiune a guvernului Bolojan

Avem nevoie de susținerea dvs. pentru a continua să vă oferim analize complexe și știrile corecte în aceste timpuri de război. Vă mulțumim că ne sunteți alături!

Ar vrea ei să fie la fel de frumoși ca gentilomii din imagine. Dar nu asta-i chestiunea. Întrebarea e: va reuși premierul desemnat, Bolojan, să adune o majoritate parlamentară care să-i permită să-și îndeplinească misiunea? Și ce misiune are el, de fapt? Ce-i trebuie țării, mai ales, urgent?

României e clar că nu-i trebuie un rege. Cum nici Americii nu-i trebuie. Țara are nevoie de un bun gospodar. Președintele Nicușor Dan îl consideră pe Ilie Bolojan, persoana cea mai potrivită să execute ”ajustările necesare în aparatul statului român”. 

Acest blog i-a urat, cordial, mult succes domnului Bolojan. Deși nu crede că un liberal ar trebui să majoreze TVA. Ori că soluțiile economice realmente benefice unei țări suportă măriri de taxe și impozite. Vrei să-i meargă bine? Scade poverile fiscale.

Bolojan a declarat după numirea sa în funcția de șef al cabinetului că vrea să acționeze cu guvernul său în trei direcții:

1)să arate ”respectul cuvenit românilor”.

2) ”să pună ordine în finanțele țării” și

3) ”să lucreze pentru o bună guvernare care să creeze condiții de dezvoltare în România”.

Frumos. Dar e prea mult și prea puțin în același timp. Prea mult, pentru că nu e nevoie decât de una sau, cel mult, de două priorități. Și prea puțin, pentru că Bolojan a luat-o de departe și n-a rostit cuvintele cheie.

Care sunt deci prioritățile și cuvintele cheie, asupra cărora ar face bine să se concentreze premierul desemnat, dacă reușește să pună de o majoritate parlamentară capabilă să-l ajute, dixit Dan, să realizeze ”ajustările necesare în aparatul statului român”?

Simplu. Prioritatea zero a României este reinstaurarea meritocrației. Care ar arăta respect românilor, întrucât ar implica construcția unei societăți bazate pe egalitatea în drepturi în fața legii. Ceea ce înseamnă, implicit, reformarea justiției, astfel încât să-i poată pedepsi pe asasinii securiști ai lui Babu Ursu și ai lui Ioan Petru Culianu și să nu i se mai returneze unui pește nemernic ca Andrew Tate permisul de conducere după o simplă contestație în instanță, deși proxenetul anglo-american a fost prins de poliție propulsându-și bolidul pe străzile României cu aproape 200 la oră.

Ce teribilă rușine pentru România, ca niște magistrați să fie siliți să-l trateze pe ticălosul Tate ca și cum ar avea drepturi speciale. Pentru că, vădit, le are într-o Românie-stat feudal, a cărui castă suzerană e alcătuită din securiști pensionari speciali, precum și pești.

Dacă restabilește un minimum de dreptate în statul român, cu tot cu necesara combatere a corupției, cu suprimarea pensiilor speciale, care ar ajuta mult la ”punerea ordinii în finanțele țării” și cu reinstaurarea meritocrației, Bolojan își va fi îndeplinit misiunea. Care ar mai consta doar din mizilicul de a asigura sporirea rapidă, eficientă și sistematică a cheltuielilor militare și a măsurilor de apărare a României și a Republicii Moldova de orice amenințare, inclusiv de război informațional, hibrid și psihologic și, mai ales, de orice pericol rusesc, chinezesc, islamist, legionar și woke.

Cuplul Nicușor Dan-Ilie Bolojan e dătător de mari speranțe. Dar să nu ne facem iluzii. Drumul lor e pieptiș. Suie foarte abrupt și va implica fie un jalnic abandon rapid, fie lupte grele, la baionetă. Iar dacă românii își doresc succesul lor și, implicit, al țării, să facă bine să nu stea deoparte. Să-i încurajeze activ pe calea reformei. Să-i apere ca leii, dacă sunt atacați pe nedrept. Și să-i amendeze dur, extrem de dur, ori de câte ori va fi nevoie, dacă greșesc cumva.

Cuplul Nicușor-Bolojan îmi pare unul al ultimei speranțe. Nici nu vreau și nici nu-mi pot imagina catastrofa unui eșec.