Vestul, Călin Georgescu, autocrațiile și noul misticim

Călin Georgescu a ajuns în fine și între neromânii din Vest un soi de întunecată celebritate. Iar ce se întâmplă cu evenimentele iscate de candidatura lui prezidențială, obiect de studiu, propuneri și eseuri, inclusiv în Statele Unite.

Un extremist de stânga ca fostul comisar francez al CE, Thierry Breton, pionier al reglementărilor digitale care au introdus cenzura în Europa, s-a enervat recent, din nou, dar mai rău decât în vară, pe Elon Musk, pe opțiunea sa în favoarea AFD și, mai ales, pe libertatea lui de exprimare și de opinie. Așa că Breton a propus o grozăvie.

Elucubrațiile unui fost comisar european

Deși el a restrâns-o în UE, considerabil, Breton a declarat, pe de o parte, că ”libertatea cuvântului” ar fi ”fundamentală, în Europa”. (În realitate, din cauza lui și a altor progresiști, corecți politic, libertatea respectivă nu mai e, de mult, ”fundamentală”. Ci marginală, dacă mai e).

Dar pe de alta, tot Breton a sugerat Germaniei, în reacție la interviul lui Musk, pe X, cu șefa AFD, Weidel, și susținerea acestui partid în rețeaua sa socială, rețele care, grație lui Breton, ”sunt reglementate în Europa”, să urmeze exemplul României. Asta, dacă Musk, dixit Breton, ”contravine” regulilor) UE (autorizând, nota mea, cenzura).

Căci, după cum arată Breton, România a anulat scrutinul prezidențial din cauza ”înregistrărilor video devenite virale pe TikTok cu câteva zile înainte de alegeri”.

Uite așa a ajuns Vestul democratic, franco-german, să ia lumină democratică de la cândva defecta, și între timp distrusa democrație românească. Una, care pendulează între extremistul putinist, legionaro-securici, de stânga-dreapta, Călin Georgescu, și antidemocrația de rit pesedist, aparent ”pro-occidentală”, a USL 3.0.

Pe ce se bazează acest delir?

Pe religia seculară woke. Care dă dreptul pontifilor ei (inclusiv foștilor comisari europeni) să propună orice infamie antidemocratică (în numele democrației) dacă se cred acoperiți de ”cauza” înaltă și poate și de ”reglementări europene”, adoptate și ele în baza credințelor seculare ale extremei stângi maoiste.

În vizorul acestor credințe e curățarea lumii de capitalism, de libertăți burgheze, individuale, de tradiții iudeo-creștine, de sexualitate normală, de biologie reală, de adevăr, de dreptate dincolo de victimologii, de orice nu corespunde nihilismului ideologic progresist.

La bursa obscurantismelor

În contrapartidă, kremlin-delireștii acestei lumi propun și ei o șaorma obscurantist cu de toate, de la ortodoxism putinist și legionar, la ”new age” și teorii ale conspirației.

Mixajul nu e peste tot la fel. Există în Vest varii alte combinații anti-vacciniste sau Qanoniste cu diverse melanjuri și dozaje, decât cel, parțial dacopat, avansat de Georgescu. Dar toate aceste amestecuri sunt, politic, iraționale și toxice.

Din păcate există o piață pentru ele, iar faimoasa Anne Applebaum, a publicat mai nou un eseu notabil pe acest subiect în The Atlantic, sub titlul: ”Noii Rasputini”. Textul ei tematizează obscurantismul de dată recentă, care pune umărul la ”autocratizare” pe glob, în speță la edificarea sau consolidarea de tiranii.

Nu întâmplător, Applebaum pornește de la Călin Georgescu și mixtura lui ideologică

Una, în opinia mea delirantă, care-i atrage însă pe toți frustrații, resentimentarii și obosiții din democrații, pe neurastenizații creați de complexitatea lumii tehno-științifice, cu atât mai mult cu cât vracii noi, gen Putinovici Delirescu, sau ofițerii care-i conduc din umbră, se pricep să se folosească eficient de tehnica algoritmilor rețelelor sociale, ca să-și colporteze mesajele iraționale, promițând izbăviri ”mesianice”.

Applebaum menționează, pe drept cuvânt, legăturile lui Călin Georgescu cu omul lui Putin, Alexander Dughin, ”ideologul fascist cu care s-a întâlnit de două ori”. Dughin afirmase că ”România va face parte din Rusia”, după succesul lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor. Autoarea menționează și elogiile ditirambice ale lui Georgescu pentru criminali de război (fasciști, nota mea), ca Ion Antonescu și căpeteniile legionare, emise cot la cot cu lozinci naționaliste și păreri (complet demente, aș zice) despre apă, H2O, ”memoria ei”, etc etc.

Eseul ei reia, concomitent, evidențe încă ocultate de unii, privind apropierea și pe alocuri congruența dintre extremele stânga și dreapta. În ”noua ei încarnare, extrema dreaptă a început să semene cu extrema stângă. În anumite locuri (putinism, nota mea) cele două extreme au început să se contopească”, scrie Applebaum.

Și în acest punct, ea are dreptate, desigur. Dar ceea ce scrie, în această privință, cam lapidar, este un simplu truism, o banalitate, observată și comentată de mult.

Când nu vezi decât paiul din ochiul dreptei, nu și bârna din al stângii

Ce lipsește din discursul ei din The Atlantic privind apariția unui ”nou obscurantism”, un punct de vedere bogat documentat la extrema dreaptă și mai ales la dreapta trumpistă a spectrului politic, e aprofundarea aspectului progresist al fenomenului. Încât lipsa meditației fostei publiciste de la Washington Post asupra stângismelor ”noului obscurantism” îi dezechilibrează grav eseul, de vreme ce conspiraționismele dreptei sunt, politic, marginale mai peste tot, în lume, inclusiv, până la urmă, în România georgistă. În schimb, cele ale extremei stângi woke au ajuns majoritare și au dominat ani de zile executivul SUA și regimurile altor mari puteri occidentale, cum ar fi Marea Britanie.

Această regretabilă și, în fond, funestă dominație a permis elitei culturale woke să impună, fără probleme, ca în Albă ca Zăpada să fie suprimat ”sărutul neconsensual” al adormitei, de către prinț, și să fie înlocuiți piticii cu versiuni politic corecte ale celor șapte personaje, ca realitatea unei homosexualități de 10% să fie substituită cu fantezia, potrivit căreia jumătate din omenire, sau chiar mai mult decât atât să fie reprezentată pe ecrane ca pasămite ”queer” și LGBTQ+IA etc.

Așa s-a ajuns ca cenzura să devină regulă în UE și mai nimeni să nu se mai înfurie că sunt ”corectați” clasici de felul lui Mark Twain sau Agatha Christie. Ca pielea albă și heterosexualitatea, iudaismul și creștinismul să fie motive de discriminare în școli. Iar antisemitismul să devină, vai, ubicuu, de la sinagogile profanate în Australia, până în sălile de curs de la Columbia, Harvard, MIT, Yale, Princeton, Maryland și Bloomington, Indiana.

Or, există o legătură puternică între refuzul acestor sinistre excrescențe obscurantiste ale religiei woke și votul acordat de mulți români din Diaspora unei făcături a regimului ceaușist și a ideologiei lui național-comuniste, precum Călin Georgescu. Așa cum există o legătură între mituri, mistere și religii. Mai ales gnostice.

Întoarcerea la iluminism ca soluție?

Applebaum îi contrapune pe ”noii obscurantiști” gen Georgescu filosofilor iluminiști. Cei din urmă, care credeau ”în democrații întemeiate pe domnia legii și ne-au dat ambele revoluții, cea americană și franceză, au vituperat împotriva întunericirii, a scufundării în tenebros și iraționalitate”. În timp ce ”profeții noului obscurantism tocmai asta oferă: soluții magice, o aură a spiritualității, superstiții și cultivarea fricii”.

De acord?

Nu întru totul și nu tocmai. Applebaum ignoră vinovat faptul că revoluțiile americană și franceză n-au fost deloc la fel. Și ea uită, în context, că din iluminiștii francezi au apărut deopotrivă teroarea iacobină, marxismul, cu teroarea lui bolșevică, precum și hitlerismul, cu teroarea lui nazistă. În vreme ce părinții revoluției americane erau creștini protestanți profund credincioși, pentru care Decalogul și Biblia își păstraseră importanța axială, astfel încât, din revoluția americană a izvorât libertatea, iar nu teroarea.

Încât ea se înșală sugerând, fără calificările necesare, că salvarea de obscurantism ca marcă a societăților în declin (precum a Rusiei lui Rasputin sau a Veneției secolului al XVI-lea) ar consta în revenirea la părinții iluminiști și raționaliști, ai revoluțiilor finalului de veac XVIII. Pentru că iluminismul nu este, fără Biblie, un panaceu.

Când, într-o publicație de extremă stânga, ca The Atlantic, Applebaum deplânge ”misticismul antiștiințific”, cum se exprimă ea pleonastic, și osândește ”noul obscurantism” (pregătind din dreapta terenul dictaturilor, nota mea), eseul ei ar fi fost net mai credibil dacă nu uita să tematizeze superstițiile religiei progresiste, atee, maoiste, woke. Fără de care Georgescu n-ar fi fost decât prilejul batjocurii generale și al unui homeric hohot de râs. Căci nu l-ar fi luat nimeni, absolut nimeni în serios. Și cu atât mai puțin românii din Diaspora.

Ce-a determinat delirul să ajungă, vai, să fie luat în serios?

Ani și decenii de corectitudine politică, de neomarxism și de progresism postmodern, antisemit și anticreștin, care a ajuns, în SUA, să afirme, între altele, că teroriștii Hamas, niște violatori și asasini în masă, care se ascund îndărătul copiilor și civililor când e să lupte, ar fi nu făptași, ci ”victime”. Iar a rezolva 2+2 punând semnul = în fața lui 4, și nu înainte de 5, ar reprezenta, chipurile, o ”probă de rasism”.