Secretele succesului imposturii unui arivist politic

De ce s-au lăsat prostiți mulți români de personalitatea aparent abnormă a unui impostor catalogat ca nebun, cu nenumărate declarații-bazaconie la activ. De ce milioane de oameni erau cât pe aci să-l voteze președinte pe un ins ce pare a fi o combinație de securism comunist și fascism legionar? Doar din cauza aerelor de gravă superioritate afișate de el spre ilaritatea multora și în râsul sardonic al altora, oameni de regulă educați și inteligenți?

Doar pentru că, așa cum just declară Thierry Wolton (într-un interviu acordat Hotnews) ”nu există diferenţe mari între fascism şi comunism”? Doar pentru că ”aceste ideologii (care sunt inamice) funcţionează la fel”, iar ”într-o ţară ca România ideile extremiste au fost revitalizate”, și ”democraţia fost pângărită de comuniştii şi de securiştii care s-au unit? Sau ”pentru că nu a existat educaţie despre ce a însemnat comunismul şi pentru că perioada interbelică, în care găsim figuri ca Zelea Codreanu şi Ion Antonescu, nu a fost bine înţeleasă”?

De ce refuză mase întregi de români să ia la cunoștință în ce anume constau disonanțele cognitive și carențele logice, miturile fără acoperire, ba chiar tâmpeniile sadea și delirul debitate incontinent de discursurile rizibile, hilare, grotești ale acestui ins fatal, al cărui acces la cârmă ar distruge, prin idei crețe și colectivism ceaușist, economia României?

Doar pentru că ”moştenirea comunismului a lăsat România fără o educaţie pentru democraţie”, cum relevă, iarăși just, același Wolton, ori din pricina reacției identitare, culturale, la o globalizare care, scindând neamul în autohtoni și diasporeni, depeizează? Înnebunește?

E mai grav chiar decât în anii 30

Cum e posibilă această rușine națională depășind și derapajul interbelic, când pe Zelinski Codreanu, un criminal bestial, vinovat pentru asasinarea, între alții, a unui prefect și a unui premier al României, l-au votat doar circa 17 % câteva sute de mii de oameni, iar nu multe milioane, cum se pregăteau să-l ștampileze duminică în țară și străinătate pe Georgescu?

Iată întrebarea cheie care îi va preocupa multă vreme pe istoricii români. Cei străini au găsit de mult cheia ”salvaționiștilor”, a inșilor cu pretenții mesianice, care izbutesc, ca Hitler, Mussolini, Lenin, Putin să convingă mase de oameni că ar fi gata să salveze țara, când de fapt vor s-o bage în buzunar și să cucerească la rigoare și altele, din poftă nemăsurată de putere, de sânge și de bani.

Una din cele mai autorizate voci în domeniu rămâne istoricul și filosoful american Eric Hoffer, care a analizat în profunzime și dorința de schimbare, și compoziția, și caracterul mișcărilor de masă, și colectivismul, și fanatismul, și concepțiile anistorice ale adepților lor, care condamnă mereu, fără drept de apel, prezentul, în numele unui trecut părelnic glorios,  ca să favorizeze cu atât mai abitir un viitor utopic.

Aceste mișcări sunt doldora de dorința vindictei și revanșei, de pretenții de falsă sfințenie, pline și de ariviști, și de intelectuali vânduți gen Neamțu, (trădați și victimizați la prima ocazie de stăpânii lor politici după victoria mișcării), pline de păcătoși sufocați de ură de sine, gata de orice oroare numai să poată să-și anuleze sinele și să-și delege voința führerului. Oricărui hipnotizator, oricărui Cipolla (din Mario și Vrăjitorul) oricărui Naphta, din Muntele Vrăjit, oricărui golan, mafiot și gangster politic precum Arturo Ui, al lui Brecht.

Da, dorința de radicală schimbare a românilor era și este perfect comprehensibilă și justificată

Ce să vrea oamenii după 10 ani grețoși de președinție Iohannis, de vomitive blaturi peneliste cu PSD și cu securitatea, de bătaie de joc uselistă a castei pensiilor speciale față de popor și de cumplită devalizare a țării, depopulate din pricina mafiei postcomuniste, dacă nu schimbarea?

Oare ce să-și dorească milioane de români dezabuzați, muncind în străinătate, care s-au confruntat ani la rând cu tot mai dementele aberații woke, rasiste, anticreștine și elgetebiste ale protipendadei culturale și politice de stânga apusene, decât salvarea țării de blatul puterii de la București cu acest bizar establishment occidental antioccidental?

Și cine să facă schimbarea?

Cine s-o promoveze, s-o impună și s-o accelereze, dacă nu un ”altul radical”, un străin de sistem, iar nu o femeie acceptabilă ca ”schimbare” de suflarea democrată, ca Elena Lasconi, percepută însă fals, de mulți, după ce a fost demonizată ca ”tută”, ca ”proastă și incompetentă”, ori ”prea de stânga” de propaganda sistemului pesedisto-securist? Cine, dacă nu ins, fie el și putinist, mimând de multă vreme, cu succes, falsa distanță de sistemul securist și național-comunist care l-a produs, pentru că invocă papagalicește mistificatorul mit codrenist?

Într-o fază în care indispoziția și ura generate de infamul președinte neamț alimenta dorul de un șef de stat verrrrde, rrrrromân, trrrradiționalist și îmbiserrricit, cum să nu cadă pradă propagandei georgiste, legionare, clericale și național-comuniste dindărătul candidatului manciurian nu doar mase de imbecili, ci și inși vag educați, nu din cale afară de inteligenți, dar credincioși și patrioți?

Și cine să fie, după victoria lui Trump și în ”evanghelia” după Putin, alesul românilor înfricoșați de război cu Rusia, care-și orientează prin tradiție politica externă și de securitate după marile puteri, dacă nu un autoproclamat ”Mesia”? În speță unul, pretinzându-se ”om de dreapta”, când e de fapt colectivist sadea, precum legionarii și comuniștii, fiind și antidemocrat și antisemit, cum n-au fost, nu sunt și nu pot fi republicanii din SUA?  

Pe acest fundal, reclamând minte, logică, informație istorico-politică și gândire diferențiată, au explodat agitpropul comunist chinez al TikTok și propaganda rusă din rețele în favoarea candidatului manciurian. Masiva propagandă le-a luat aerul și mințile multor români, pregătind hipnoza în masă și psihoza colectivă cu care ne-am confruntat de săptămâni. La dorul de schimbare s-a adăugat pofta de re-masificare. Și plăcerea ei amețitoare.

Vertijul și sentimentul halucinogen al puterii au urmat traumei proprii și văditei stupori a jumătății raționale a poporului, iscate de succesul unui impostor radical și delirant, nu doar prost, pus să mute țara din alianțele ei și de pe hartă într-un punct cardinal și spiritual opus. Iar sentimentul puterii părții hipnotizate, idiotizate și masificate a unui popor îndelung obidit, dus de nas cu o părelnică ”emancipare” de Rusia și de segmentul ceaușist al Securității, și plecat inconștient după fenta manipulatoare, a sporit la cote fără precedent. Spectacolul bâlbâielilor Curții Constituționale n-a făcut decât să intensifice exponențial sentimentul falsei forțe proprii. Mulți români au început, vorba lui nenea Iancu, ”să simță enorm și să vază monstruos”. O asemenea percepție exacerbată a propriei puteri – fie ea și false – îmbată, iscă o senzație de ”high”, provoacă dependență. Și e molipsitoare, ca psihoza. A contaminat prin ricoșeu și CCR, care s-a speriat în reacție la nebunia generală și a oprit, prea puțin reflectat, alegerile, punând în mare pericol democrația.

Cum se vor lecui românii

Trezirea din coșmar va fi lungă și dificilă. Mahmureala, dureroasă și grea. Terapia va fi pe măsura intensității sevrajului, a severității adicției, a lungimii răstimpului dependenței, a gravității halucinațiilor, convulsiilor și delirului. Va fi fragilă,  întreruptă de eșecuri, cu multe reșute, cu recidive multiple. Mulți smintiți nu-și vor mai reveni vreodată, deși li se vor prezenta probele imposturii lui Kremlin Delirescu, dovada prostiei și inculturii lui fără leac, a ticăloșiei opțiunilor lui politice, a manipulărilor, a maculatei lui proveniențe. Sciziunea națională va dura îndelung.

Prăbușirea mistagogului nu rezolvă lucrurile instantaneu. Se pregătesc să-l înlocuiască variante putiniste la fel de sinistre sau și mai odioase, ca Șoșoacă. Sau ca foarte demagogicul lider al AUR. Vor trebui demascați.

Mai grav este, că eșecul României needucate și al instituțiilor unui stat iohannist naufragiat vor lăsa în urmă o neîncredere cronică și cruntă în elite, în presă, servicii și în structurile statului, ca și în justiție, precum și sechele, din această cauză, greu sau imposibil de vindecat.

Să-i ferească Dumnezeu pe liderii care vor încerca să repare câte ceva în bolnava societate românească să le scape piciorul. Să greșească. Să fie falși. Să înșele. Electoratul, altfel milos și uituc, îi va arde fără milă.

Pentru extragerea lui din marasmul actual va fi nevoie, de acum încolo, de veritabili oameni de stat și nu doar de oameni politici obișnuiți. Și cu atât mai puțin de uzualii veleitari, de sfertodocți, plagiatori, vuvuzele, penali, securiști, blatiști și mercenari. Românii nu-i vor ierta.