Un nou președinte pentru ”liniștea noastră”. Și după el, potopul

Unde duce politica administrației Biden în Ucraina și în Israel? E timpul ”să se termine acest război” a spus, la 31 mai, președintele SUA referindu-se la cel din Gaza. Da, Mr. Biden. E ”timpul să se termine acest război”. Și să se sfârșească și cel din Ucraina. Punându-se capăt erorilor SUA.

Israelul a acceptat propunerile de încetare a focului în Gaza avansate de președintele american. Mai-marii Hamas zâmbesc satisfăcuți. Mingea e în curtea lor și, dacă zic ”da” propunerilor americane, se va prăbuși, prin urmare, guvernul israelian. Căci aranjamentul sugerat de Casa Albă nu-i va ameți și încețoșa decât pe cei care vor să se lase păcăliți. Și care se iluzionează că se poate negocia liniștea și pacea noastră cu teroriști islamiști genocidari.  

În ce le privește, partidele israeliene de dreapta au înțeles că acordul le-ar oferi teroriștilor Hamas șansa supraviețuirii și a menținerii la putere în Gaza, ergo victoria în confruntarea cu Israelul, pe care au declanșat-o, la 7 octombrie 2023, când au masacrat 1200 de oameni cu tot cu copii și bătrâni, au violat în masă și au răpit alte sute de israelieni.

Ce prevede propunerea lui Biden de încetare a focului în Gaza

Nu știu, deci, dacă ”sabaia”, ”sclavele sexuale”, după cum le numesc teroriștii islamiști pe ostaticele israeliene, l-au auzit pe Joe Biden. Dar jihadiștii care le violează și torturează zilnic au toate motivele să-i mulțumească președintelui SUA.

Fiindcă planul lui Biden a dezbinat și smintit deja durabil parte din lesne iritabila elită politică israeliană.

În prima din cele trei faze ale planului, ar urma să fie eliberate niște cadavre evreiești, precum și un număr neprecizat de femei, de copii, de bătrâni și de bolnavi dintre ostaticii israelieni. (Dacă mai există, dacă mai ”pot” fi găsiți). În această fază ar urma să fie eliberați sute de teroriști palestinieni și să fie negociat, pentru a doua fază, un armistițiu ”permanent”, precum și eliberarea ”tuturor” ostaticilor. În a treia s-ar pune în aplicare ”o reconstrucție a fâșiei Gaza” și eliberarea rămășițelor pământești ale ostaticilor omorâți în fâșie. Administrația Biden a mai elaborat nenumărate astfel de propuneri și în trecut, respinse, in corpore, de gruparea teroristă Hamas.

Ceea ce nu l-a împiedicat pe președintele SUA să-și spună vineri, oful. Electoral. Mârâind amenințător la adresa ambelor tabere beligerante, deci și în direcția premierului israelian Netanyahu, Joe Biden a spus că ”e timpul să se pună capăt acestui război”. Și a cerut teroriștilor Hamas să accepte concesiile israeliene pentru un acord de încetare a focului. Cum le-a cerut israelienilor să nu refuze condiții în fapt inadmisibile, dacă statul evreu vrea, cu adevărat, să supraviețuiască în ostila regiune în care dușmanii săi jihadiști, interpuși ai Iranului, încearcă, după cum au și promis. Și dacă nu vrea să fie ras de pe hartă și să i se extermine populația în conformitate cu Carta întemeietoare a Hamas.

Acceptarea acordului propus de Biden le-ar dărui teroriștilor genocidari pe tavă supraviețuirea și perpetuarea la cârma fâșiei și, ca atare, triumful, la care aspiră dimpreună cu susținătorii lor din Washington, Dublin, Oslo, Madrid, Moscova, Teheran și Beijing. Ori din Africa de Sud, Brazilia, Chile și Coreea de Nord. E posibil ca tiraniile să tragă la rame în aceeași barcă, alături de vâslașii cancelariilor din Vest? Din păcate este. Iată unde duc antisemitismul și inepțiile conducerii americane.

Deși purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Kirby, a declarat, fals, că Israelul și-ar fi ”atins majoritatea obiectivelor în Gaza”, (când IDF e în realitate departe de acest moment, în ciuda altor aprecieri, mai optimiste) deciziile lui Biden bucură, prin urmare, inimile teroriștilor. Cum le încântă, simultan, și pe ale aliaților lor de la Moscova și pe partenerii președintelui Rusiei. Întreaga suflare anti-democratică din lume năzuiește să vadă înfrântă și distrusă, la pachet cu internațional izolatul Israel, și Ucraina liberă.

Folosirea de către ucraineni, a armelor americane și a țintelor lor ”în Rusia”

Ucraina solicită în disperare să i se dea voie, în conformitate cu legile războiului și dreptul internațional, să atace legitime ținte militare în Rusia cu armele primite de la occidentali. O serie de puteri mici și mijlocii, între care Franța, i-au permis acest lucru. Dar și în acest domeniu continuă să domnească în parte din Apus harababura iscată de țăcăneala de la Washington. Care în loc să conducă Vestul, îl umple de perplexități.  

Fiindcă, la ”indicațiile prețioase” ale administrației Biden, Ucrainei i s-a dat voie (”în secret”, cum scria Politico) să folosească rachetele HIMARS (dar nu ATACMS) în zona rusă a graniței cu regiunea ucraineană Harkiv.

Nu se știe la câți centimetri de frontieră au voie ucrainenii să țintească rachetele lor HIMARS. Nu și ATACMS. Sau ce rază de acțiune li se permite să aibă obuzelor germane, dincolo de frontiera rusă.

Temându-se de binemeritata izolare, Scholz s-a grăbit să-l imite pe Biden. Cancelarul a decretat deci și el că Ucraina ar avea voie să folosească arme germane în Rusia. Dar numai lângă Harkiv. Și iar nu se știe câți milimetri dincolo de graniță. Căci e secret. N-au voie să-l știe decât rușii. Poate și aliații lor chinezi.

Și, desigur, ayatolahii iranieni. Căci, în râsetele homerice ale regimurilor de la Moscova, Beijing și Teheran, guvernele de la Washington și Berlin ”fac totul”, ca să nu le supere. Și să nu le descurajeze. Ca să nu cumva să ”escaladeze”. Ca să nu cumva să se trezească Mr. Biden descurajat și ambarasat de nevoia de a riposta vreunei fărădelegi a tiraniilor, unei noi cotropiri, sau vreunui nou act terorist monstruos.

Din pricina inadecvării lui Biden, ”America a silit Ucraina, în ultimii doi ani și jumătate, să lupte cu frâna de mână trasă”, după cum pe drept nota duminică ziarul berlinez Die Welt. Care se arată întristat la culme că doar priveliștea trupelor ucrainene sleite și ajunse literalmente la capătul puterilor îi învigorează pe politicienii occidentali, determinându-i să ia decizii elementare și evidente, ”a căror tergiversare a costat multe vieți ucrainene”. Decizii pe care, cum nota și ziarul austriac Die Presse, nu se știe de ce mai-marii de stânga de la Berlin și Washington le excluseseră anterior, categoric, ca să ”nu declanșeze al treilea război mondial”, deși nu-i forțase nimeni să-și trâmbițeze public opinia.

Die Welt exagerează în beneficiul politicienilor occidentali și al ”absurdelor” lor hotărâri, după cum just le califică publicația berlineză. Fiindcă, după cum a precizat la 1 iunie 2024, președintele Zelenski, ”nu e suficient” să i se dea voie Ucrainei să bombardeze cu arme apusene ținte de lângă Harkiv.

Dar președintele Ucrainei vorbește la pereți. Așa cum notam, la finele lunii mai, în timp ce șefii diplomației din țările NATO se întrețineau la Praga despre ”flexibilizarea” poziții americane, ”pe viitor, dacă se vor confrunta cu ample concetrări de oștiri rusești amenințând o iminentă ofensivă care să spargă frontul și să pătrundă pe rutele spre Kiev, forțele ucrainene vor trebui să conceapă niște cereri elaborate, solicitând politicos Americii dreptul de a le bombarda înainte de a trece granița. Cererile ar putea apoi parcurge eșaloanele oficiale spre vârf, mai întâi la Departamentul de Stat, apoi la Pentagon și, în fine, la Casa Albă, așteptând cu răbdare să-l găsească la un moment dat, la trezire, pe un președinte Biden cât de cât lucid, care să le aprobe și să le trimită înapoi, spre subalternii instituțiilor din subordine, spre a da o limitată lumină verde Kievului. Unde se vor găsi, în acel moment, armatele invadatoare ale Rusiei, nu va mai fi problema președintelui american, aflat, când e treaz și poate, în campanie electorală. Ridicolul acestui aranjament hilar (”valabil doar la Harkiv”) nu pare să mai poată fi depășit. Nici rușinea eternă cu care se umple administrația Biden, care face zilnic în pantaloni de frica Rusiei”.

”Liniile roșii” ale fricilor administrației Biden și interesul vital al Israelului

Tot la indicațiile lui Biden, care se teme groaznic nu doar de victorii proprii (în Afganistan sau aiurea, ci și de ale aliaților ei) Israelul s-a văzut nevoit să-și ajusteze contraofensiva. Statul evreu a fost silit să-și reducă masiv forțele antiteroriste care operează la Rafah, după cum notează Wall Street Journal. Asta ca să nu depășească ”liniile roșii” ale președintelui Biden.

Care sunt aceste linii roșii? Nu e clar. Dar e cert că renunțarea la cele două divizii care ar fi trebuit să ia Hamas cu asalt la Rafah, dacă America lui Biden le permitea să intre în acțiune după evacuarea civililor (un milion părăsind zona luptelor săptămâna trecută) va prelungi mult ostilitățile. Asta însă, numai dacă războiului nu i se pune capăt din cauza presiunilor prea mari apăsându-l pe șeful executivului israelian, care descoperă ce i s-a spus din toamna anului trecut: ”că nu are opțiuni bune” și că ”trebuia să demisioneze”.

Dar ce-ar trebui să facă Netanyahu, dacă ar acționa în interesul veritabil al statului evreu? Să-și ducă la bun sfârșit datoria de a obține ce-a făgăduit în repetate rânduri: victoria totală asupra Hamas. Și să evite astfel, prin refacerea capacității disuasive a statului evreu, noi masacre de proporțiile pogromului de la 7 octombrie, care a amintit de Holocaust.

Și cât s-ar prelungi războiul împotriva jihadiștilor, presupunând că Hamas nu va accepta nici propunerile actuale, asumat de israelieni? Atât de mult, încât se poate prevedea că războiul ar continua cel puțin alte șapte luni, după cum a estimat recent, mai degrabă optimist, consilierul de securitate al premierului israelian, Țahi Hanegbi.

Cât despre liniile roșii veritabile ale administrației Biden, ele se pot deduce din contextul politic american, nu doar din ”prețioasele indicații” ordonate Ucrainei și Israelului.

Agenda reală a lui Biden: ce vrea președintele american ”pentru liniștea noastră”?

Întrucât peste ocean se apropie alegerile, iar procesele politice intentate lui Trump încă n-au dat rezultatele scontate de a spori zestrea sărăcăcioasă de simpatii rezervată în prezent bilanțului dezastruos și economic nu doar politic și militar al lui Joe Biden, președintele cel mai impopular, la finele primului mandat, din istoria SUA, pare evident ce se dorește.

Strategii democrați își doresc fierbinte să nu se mai vorbească decât de condamnarea în justiție a lui Trump, nu și de bilanțurile candidaților și, mai ales, de războaiele izbucnite în mandatul dezastruos al succesorului său. Totuși, deși vrea, în lipsă de ceva mai bun, să fie ca Ion Iliescu după 22 decembrie 1989, și anume ”un președinte pentru liniștea noastră”, dacă nu și pentru linștirea pe veci a ucrainenilor și israelienilor, Biden are, desigur, dreptate: e timpul să se pună capăt ambelor războaie. Nu doar a celui din Gaza.

Dar numai niște victorii militare categorice ale taberelor atacate, nu alintatul agresorilor, le va opri.

Spre deosebire de începutul conflictelor din Ucraina și Israel, determinate, ambele, de eșecul descurajării tiraniilor de către administrațiile Obama și Biden, finalurile acestor războaie nu se află la latitudinea Casei Albe. Biden nu poate decreta oprirea lor. Extrema stângă de care ascultă nu le poate include într-un plan cincinal, ca sub comuniști, pur și simplu pentru că teroriștii și regimurile totalitare ca ale Rusiei și Iranului, ai cărui interpuși sunt jihadiștii Hamas, nu răspund la ordinele progresiștilor. Sau ale președintelui american.

Dimpotrivă, extrema stângă occidentală tot răspunde, de multă vreme, ”prezent!” la ordinele jihadiștilor și ale patronilor lor iranieni și qatarezi, de vreme ce face tot ce-i stă în puteri ca să salveze Hamas la Rafah și în Gaza. E deprimant că nimic altceva nu pare a fi, pe moment, și dorința de suflet a lui Joe Biden, dincolo de frica lui colosală de a-l vedea pe Putin prăbușit și de ambiția de a fi reales în funcție, în pofida catastrofalei sale inadecvări.

Aviz Ucrainei, aviz Israelului și altor aliați ai Americii. SUA, Vestul și NATO pur și simplu nu mai sunt ce-au fost, înainte ca Occidentul să fie năruit de ura de sine indusă de abandonarea valorilor morale, religioase și naționale tradiționale, fără de care democrația pur și simplu nu funcționează. Parte din vest s-a prăbușit sub idolatria relativismului, a ideologiilor seculare, a individualismului, a renunțării la granițe, întru ridicarea pe piedestal a revoluției woke și a colectivismelor de tip marxist, globalist și islamist.

Pe Biden, această catastrofă a democrațiilor nu-l interesează nici cât negru sub unghie, decât ca să încerce să pună vina ei în cârca adversarilor săi conservatori, care încearcă în disperare s-o combată. În fond, el trebuie să câștige, nu-i așa, alegeri. Iar după ele, potopul.