Autismul cancelarului. Și ura de sine care pune pe butuci UE, NATO, Vestul

De ce se comportă elitele occidentale schizofrenic? De ce împiedică victoria Ucrainei? Ce e cu ”autismul” lor față cu ucrainenii, simbolizat de poziția de neînțeles a președintelui american și a cancelarului german privind raza de acțiune a armelor în războiul cu Rusia?

De ce continuă să fie gripat motorul UE? De ce nu mai pot SUA și aliații lor să câștige războaie? Și cum pune cancelarul german în pericol România, Moldova, Polonia și țările baltice, în fapt întreaga Alianță Nord-Atlantică?

Simplu. Prin incomprehensibila lui politică față de Rusia. Și prin bruscarea nevoilor militare ale Ucrainei. Care, dacă pierde războiul pentru că n-a primit la timp suficiente ajutoare militare, expune întregul flanc răsăritean al NATO.

Și cum e pus în pericol restul Europei?

Prin ridicarea pe scut a terorismului islamist în fața Israelului, înjosit pentru că se apără de el.

Cazul cancelarului

Incapacitatea înțelegerii deciziilor cancelarului i-a determinat pe colegii săi de coaliție guvernamentală să-l diagnosticheze pe Olaf Scholz ca ”autist”.

Șefa Comisiei de Apărare a Bundestagului german, Agnes Strack-Zimmermann, i-a pus acest diagnostic. Zimmermann i-a identificat și catalogat astfel ”boala”, manifestată de cancelarul Germaniei în neputința sa pe termen lung de a articula logic motivele umilinței lui în fața Rusiei, ori de a le explica poporului. 

Nu e deci de mirare că, după trei zile de rarisimă vizită de stat a unei președinte al Franței în Germania guvernată de o stângă obedientă și azi față de Moscova și Peking, motorul franco-german al UE se arată mai gripat ca niciodată în chestiuni esențiale, care privesc securitatea. Și în care Macron propune (de bine), iar Scholz dispune (ceva, o rușine).

Continentul amenințat de contraperformanțele Vestului în Ucraina

Iar continentul e în mai mare pericol decât oricând. Pentru că și la Washington, deci în NATO, domnește un lider manevrat astfel de extrema stângă americană, încât nici Biden nu vrea să dea Ucrainei mijloacele necesare apărării ei eficiente și a înfrângerii Rusiei lui Putin, deși Kievul îl imploră fierbinte, dar în zadar, să dea voie armatei lui Syrski să bombardeze concentrările de trupe ruse agresoare dincolo de granița ucraineană.

În acest context, europenii speră, firește să fie scoși din bucluc de elita politică europeană.

Dar cum e această elită?

Mai anti-occidentală, mai docilă față de tirani și inamicii democrațiilor, mai supusă față de terorism și islamism și mai apropiată de lumea necuvântătoare a cornutelor în impunerea intereselor democrațiilor, decât oricând în glorioasa istorie a Bătrânului Continent. În care europenii au dovedit în repetate rânduri, persuasiv, că pot fi și lei, iar nu exclusiv asini și boi, sau biete turme nevolnice de oi.

De pildă în epoca unor premieri britanici, precum Churchill sau Maggie Thatcher.

Dar cancelarul nu vrea și pace bună. Ce nu-i place lui Scholz? Să vadă Rusia învinsă.

Altfel nu se poate explica faptul că refuză până și intervenția președintelui Macron. Care s-a alăturat șefului NATO, Stoltenberg, precum și Poloniei și președintelui Cehiei, Petr Pavel, poate cel mai lucid lider european.

Macron s-a văzut însă trimis la plimbare după ce i-a cerut liderului executivului berlinez, cot la cot cu NATO, Polonia și Cehia, nu să accepte ideea, principială, a posibilității dislocării de trupe occidentale în Ucraina, deci o înțeleaptă ambiguitate strategică, disuasivă față de Rusia, ci, net mai puțin. Și-anume să accepte, în fine, ca armele occidentale furnizate Ucrainei să poată fi folosite și împotriva unor ținte militare din Rusia.

Toate acestea ar fi în deplină concordanță cu dreptul internațional și cu legile războiului.

Consecințele politice și militare ale obstinatei inadecvări a liderului german

Dar Scholz nici asta n-a vrut. Cum n-a vrut să-i ofere Ucrainei nici tancuri, până ce, forțat de riscul izolării, le-a dat. Până azi, refuză Ucrainei rachete Taurus, deși Kievul i-a făgăduit solemn să nu le folosească pentru bombardarea unor ținte din Rusia.

Ceea ce lui Scholz nu-i place și pace. Zice-se. În fapt, ”pacea” din capul cancelarului e rea, e orice, numai pace nu-i. E pregătitoare de război în toată Europa, după cum i se explică de doi ani șefului executivului de la Berlin. Or, de pomană i se explică, deși e de domeniul evidenței, că Rusia escaladează cu și fără motiv, iar dacă va reuși să înfrângă Ucraina, vor urma țările NATO din flancul răsăritean.

Degeaba i se aduce la cunoștință ce dezastru iscă atitudinea lui, de a refuza Ucrainei arme, deși Kievul a promis să nu le folosească împotriva Rusiei. Sau de a tabuiza folosirea lor împotriva agresorului în țara agresorului. Ea semnalizează nu doar o slăbiciune crasă, care stimulează perpetuarea agresiunii și tentativei ruse de genocid, semnal întărit și de iraționala negare a dreptului apărării ucrainene de a utiliza armele apusene în contra obiectivelor militare din Rusia. Ce mai reiese din acest refuz, susținut în mod iresponsabil de Joe Biden?

Că ”autismul” unor Scholz și Biden are metodă. Că SUA, Vestul și NATO, care n-au mai câștigat războaie după 1953 decât prin intermediul aliaților lor, de pildă în cele purtate de Israel până în anii 80 ai veacului trecut, nu mai sunt dornici și în stare să-și înfrângă pe câmpul de luptă dușmanii de moarte. Pe de-o parte.

Iar pe de alta, că nu le mai dau voie nici partenerilor strategici, ca Ucraina, să obțină mijloacele necesare să-și silească vrăjmașii teroriști și genocidari, de felul Rusiei lui Putin, să capituleze.

Și că preferă, ce oroare, să vadă țările aliate și prietene învinse, zdrobite, expuse și înfrângerii, și genocidului. Et pour cause.

Cauzele degringoladei morale, psihice și politice a Vestului

Cum se explică această auto-amputare nemărturisită și ascunsă de progresiști electoratelor lor? Fenomenul, care e în largă măsură unul de psihoză colectivă, a fost sesizat de observatori de o incontestabilă sagacitate, precum publicistul american Ben Shapiro. Sau scriitorul britanic Douglas Murray. Ambii îi dau explicații variabile acestei boli. Identificate indirect de sondaje de opinie care arată că o mare parte din tinerii occidentali, americani și britanici, mai ales dacă aleg stânga, ar refuza să lupte pentru propria țară, dacă ar fi atacată.  

”Logica” auto-amputării rezidă în ura de sine, anti-americană, antisemită și anti-occidentală a stângii marxiste și neo-marxiste.

Al cărei credo, transformat în religie, este că societatea capitalistă, democratică, liberală, de tip occidental, ar fi rea și ar trebui, chipurile, distrusă, spre a fi înlocuită dacă nu neapărat cu dictatura proletariatului, cum sperau Marx, Lenin, Stalin și Mao, măcar cu un amalgam de islamism, de național-socialism, de progresism globalist de tip woke, rasist și ecologist. Și a cărei antropologie greșită se bazează pe cea fatală, romantică, a lui Rousseau. Care credea (ca Papa) că omul n-ar fi, potențial, cum l-a făcut Creatorul său, în Biblie, deopotrivă bun, și rău, respectiv liber să devină și mai bun și mai rău, ci funciarmente ”bun”, (dacă e sălbatic și nu l-a stricat civilizația).

Așa a ajuns omul american, occidental, evreul și europeanul ”alb” și ”civilizat” să fie în ochii stângii mereu și orice ar face ”rău”, iar sălbaticii care-i iau lumea cu asalt ucigând și aruncându-se în aer spre a extermina un număr cât mai mare de oameni, nu monștri teroriști, asasini și violatori, ci niște ”îngeri”, ce trebuie susținuți cu orice preț. Chiar cu prețul vieții tuturor celorlalte ”identități”.

Așa se explică atât ceea ce Ayaan Hirsi Ali numește ”sindromul deranjamentului Trump” (obsesia combaterii oricărei tentative de refacere a ”măreției americane”, propuse de fostul președinte) cât și aberațiile unor ziare progresiste ca The Guardian, care se consideră îndreptățite să dea lecții de război și Israelului atacat de teroriști islamiști, interpușii Iranului, și administrației Biden. Care, de stânga fiind, nu pregetă să pună bețe în roate  armatei statului evreu, fără să poată satisface însă, vreodată, elita antisemită din presa neo-marxistă.

The Guardian îi punea miercuri în vedere lui Biden, că Israelul i-ar fi încălcat ”liniile roșii” în Rafah și îi bătea obrazul că nu ia măsuri să-i oprească pe evrei. Dar să-i oprească de la ce?

Lecția isteriei ”pro-palestiniene”

Nu aflăm expresis verbis niciodată de la ce anume să-i oprească, citind ziarele progresiste ale presei mainstream și din declarațiile guvernelor zise, fals, ”pro-palestiniene”, ca ale Spaniei, Irlandei și Norvegiei, când de fapt susțin poziții pro-teroriste și antisemite, în timp ce invocă motive ”umanitare” și ficțiuni ca ”dreptul internațional” (o utopie aplicată selectiv, doar democrațiilor) pentru a demoniza Israelul. Pentru a-l delegitima și a-i aplica standarde duble.

Dar reiese clar din ansamblul reacțiilor lor că-l doresc distrus. Și că nu susținerea palestinienilor (care ar presupune eradicarea terorismului smintindu-i pe oamenii din Cisiordania și Gaza) ci nimicirea ”teritoriului Israel” e scopul și vârful de lance al unor mișcări care scandează ritmic, împreună cu Greta Thunberg, delirul lui ”no social justice on occupied land”.

Altfel, acest mișcări și guvene n-ar fi inerte la masacre comise în alte zone ale globului. Și nici nu s-ar manifesta empatic, ba chiar doldora de dragoste față de revendicări adesea barbare, judecate drept ”cauze” părelnic ”drepte” atribuite unor atentate teroriste sinistre, ori potențial atroce. Nu i-ar iubi pe jihadiști, fie ei din Hamas, Jihadul Islamic palestinian, PFLP, Hezbollah sau Houthi. Și n-ar admite, n-ar participa și n-ar admira demonstrații antisemite și genocidare barbare în favoarea lor, cu tot cu violențe împotriva evreilor și poliției, derulate în Vest nu după vreo faptă israeliană rea, ci, psihotic, după un masacru antisemit de dimensiuni amintind de Holocaust precum cel de la 7 octombrie 2023.

În contrast cu cenușa presărată pe capul acestei stângi îngenuncheate în fața călăului ei islamist, care, la 571 de ani de la căderea Constantinopolului, e pregătită și pe cale să-i predea cotropitorului cheile cetății, deschizând larg porțile țărilor de invadat cu cai troieni, inamicii Vestului și aliații lor se arată revoltați la culme de protectorii democrațiilor și lumii iudeo-creștine. Cum sunt israelienii.

La postul național german de radio, DLF, un comentator palestinian furios se arăta la 29 mai inflamat la culme de faptul că Germania nu condamnă și nu pedepsește Israelul, care s-ar distinge prin ”trufie”.

Auzindu-l, mi-am amintit de viteza cu care IDF și procuratura israeliană investighează, analizează, judecă și sancționează orice posibilă culpă, oricât de mică, a militarilor statului evreu.

Am crezut o clipă că nu aud bine. Trufie? De unde până unde? O nouă găselniță a propagandei anti-israeliene?

Apoi am realizat că așa trebuie să-i pară unui arab atitudinea unui popor (semit și oriental, dar cotat de unii orientali și de elita occidentală ca ”occidental”) care, vrând să supraviețuiască în libertate, are maturitatea de a ști că trebuie să lupte până la capăt împotriva inamicului de moarte, după ce vrăjmașul i-a anunțat repetat intenția de a-l extermina.

Foarte semeață trebuie să i se pară orientalului această stăruință israeliană în asumarea dreptului la autoapărare, câtă vreme infantilele elite din restul Vestului au plecat capul, gata să se predea violatorilor și asasinilor lor, gata să renunțe la lupta pentru casă, familie și libertate. Și gata să dea foc, nihilist, edificiului propriu, construit cu migală în milenii de civilizație iudeo-creștină.  

Mizând pe aceste smintite și adolescentine elite progresiste, cum au mizat în trecut pe frica de barbarie e evreilor, considerați așa cum îi descrie imaginarul colectiv antisemit, drept ”poltroni” și ”cu fuga la picior”, fruntașii palestinieni, susținători ai terorismului, comit acum o nouă greșeală istorică.

E una de dimensiunea celor vechi și mari, comise când prietenul lui Hitler, muftiul Ierusalimului miza pe Hitler, iar succesorii săi, Yasser Arafat și Mahmud Abbas, pe liderii sovietici și respingeau oferte de o incredibilă generozitate pentru edificarea unui (nou) stat palestinian, (altul decât Iordania) pentru că erau convinși că n-au decât să refuze orice acord, pentru a obține până la urmă, de la iudei, o țară a genocidului anti-evreiesc. O ”Palestină from the river to the sea”.

S-a presupus că gloata pro-teroristă manifestând antisemit pe străzile occidentale și la universitățile americane ar fi o adunătură de sinucigași lunatici care n-ar ști ce este o ”singură soluție, intifada-revoluție”. Că, vituperând împotriva ”sioniștilor”, n-ar ști că revendică genocidul și repetarea Holocaustului soldat cu 6 milioane de evrei uciși.  

Or, fruntașii progresiști și aliații lor antisemiți, musulmani, știu perfect ce fac. Pun de o sângeroasă revoluție antisemită și anti-occidentală. Scopul revoluției? Să-i plaseze la cârmă pe genocidarii islamiști. Și să păstreze revoluționarilor progresiști puterea, în timp ce pun detestatul Vest și libertatea lui la picioarele alianței dictaturilor și barbariei teroriste de obediență iraniană.

Ca și cum n-ar ști că ar fi pace instantanteu dacă rușii ar fi înfrânți și ar recunoaște dreptul ucrainenilor de a fi ce sunt, și dacă palestinienii, învinși, ar recunoaște dreptul evreilor la un stat propriu, extremiștii stângii distrug Vestul în timp ce invocă febril și infatigabil narativul apusean al lozincilor umanitare. Și în timp ce rezumă, neobosit, preceptele utopice de drept internațional, astfel încât vorbăria lor incontinentă să împiedice orice posibilă victorie occidentală în fața cotropirilor barbare. Pentru că Vestul e ”rău”. Iar dușmanii lui? ”Buni”. Cum altfel?