Schimbări majore în lume: reconfigurarea Olandei și Egiptului

Fizionomia lumii, a Orientului Apropiat și a Europei se schimbă rapid.

Sub impactul celor trei bătălii conexe împotriva lumii libere (în Ucraina cotropită de Putin, în Israelul atacat din Gaza de Hamas și pe eșichierul internațional de aliații islamiștilor, precum și în Vestul asaltat de mișcarea woke) unele națiuni reacționează, apărându-se. Altele așteaptă, paralizate de frică. Iar o  treia categorie încearcă să profite.

De prima categorie țin state ca Argentina. Unde o parte din clasa politică a hotărât să meargă, în fine, pe mâna instinctului electoratului și să abandoneze drumul perdant spre dezastrul socialist și spre galopantă pauperizare și islamizare, pe model european.

Schimbarea la față a Țărilor de Jos

Dar și Olanda, care ține de a doua categorie, își oferă în aceste zile un guvern de dreapta, zis ”populist”, de progresiști, pentru că se bazează pe victoria în alegeri a Partidului Libertății condus de Geert Wilders.

Controversatul om politic a promis delestarea țării sale de povara tot mai puțin suportabilă a debordantei imigrații musulmane, prin care s-au importat în Vest ample mase de inși greu sau deloc integrabili, virulent misogini, antidemocratici, antisemiți și anticreștini, constituind o potențială bază teroristă, islamistă.

Wilders a făgăduit cea mai severă politică în materie de azil politic din istorie. Liderul partidului Libertății a făgăduit o politică fiscală, energetică și economică liberală, cu noi centrale nucleare, impozite reduse, costuri mai puțin exorbitante pentru sănătate, mai multe vaci pentru fermieri.

Extrem de important e însă faptul că Wilders și-a lăsat la garderobă putinismul cochet, cultivat ca să enerveze elita de stânga europeană, în măsura în care noul lider din umbră, de la Haga, a promis ca Olanda să continue să ajute Ucraina. Dregătorii noului guvern Wilders au reafirmat ieri sprijinul ”politic, militar, financiar și moral împotriva agresiunii rusești”.

Hăituit de două decenii de establishmentul progresist, politic corect și pro-islamist, Wilders a reușit, ca atare, performanța istorică de a pune pe picioare în ultimele câteva luni ceea ce pare a fi o coaliție cvadripartită fără precedent. A plătit însă cu vârf și îndesat, în speță cu prețul retragerii sale din prim plan, cu al posibilei numiri a unui terț, ex-social-democrat, ca premier și cu renunțarea la revendicări sau poziții cotate ca extremiste.

Ar putea veni astfel la putere Ronald Plasterk, care, deși a pornit în cariera sa ca socialist, s-a lăsat convins să renunțe la profitabila orbire ideologică și să deschidă ochii, în schimb, la degringolada catastrofală generată în Europa de neo-marxism.

Celelalte trei formațiuni sunt orientate spre centru și centru-dreapta. Împreună, ar putea schimba din temelii raportarea la noile partide de dreapta, zise ”populiste” și, în parte, radical anti-imigraționiste, a conservatorilor europeni, țintuiți până acum politic la mantinelă de alianțele lor tacite sau formale cu extrema stângă, ”woke”.

Motiv pentru care Wilders, care a promis ”să ne luăm țara înapoi” are dreptate să-și califice izbânda ca ”istorică”. Este. Și ar putea livra un model de scoatere din paralizie a unor democrații înțepenite în proiectul neo-rasist, pro-islamist, anticreștin și antisemit care distruge Europa, de multe decenii, bucată cu bucată, erodându-i valorile și libertatea.

Căderea în tactici perdante a Egiptului

Nu mai puțin istorică e schimbarea la față a Egiptului. Care s-a alăturat Turciei islamiste și, mai ales Africii de Sud, spre a târî Israelul în fața CPI, în tentativa de a salva astfel terorismul Frăției Musulmane, alias Hamas, în Gaza, amenințată să fie eradicată la Rafah, la granița egipteană, de forțele militare de elită ale statului evreu.

Ce anume determină Africa de Sud să intervină fără încetare la Curtea de la Haga împotriva Israelului se știe. ”Africa de Sud pretinde că ar proceda din motive umanitare, dar, de fapt, exploatează Convenția împotriva genocidului spre a acționa în interesul agendei militare a aliatului său, Hamas”, a reliefat, la CPI, avocatul Israelului, Dr. Gilad Noam.

Coruptul regim de la Pretoria, aliatul Rusiei, Chinei și al dictaturii iraniene încearcă să abată atenția de la problemele sale economice interne și să alimenteze cu antisemitism și extremism populația înfometată și manipulată astfel, încât să suporte crescânda ei mizerie și tot mai represiva și extremista ei ”democrație” fără să se revolte. La rândul ei, Turcia islamistă e condusă de un frate musulman, care încearcă să-i dea Frăției ce crede a-i datora, ajutând Hamas în Gaza din răsputeri, inclusiv cu prețul deteriorării relațiilor sale cu Israelul.

Dar ce e cu Egiptul? N-a ajuns Sissi la putere printr-un puci împotriva dictaturii criminale, virulent anticreștine, a Frăției Musulmane, susținute acum un deceniu, la putere, la Cairo, de largi segmente ale populației? Ba da. Și atunci? De ce se opune distrugerii Hamas?

Egiptul generalului Sissi s-a hotărât să joace cât mai profitabil cu putință la cât mai multe nunți. Face parte, în consecință, din a treia categorie.

Dictatorul conduce o țară în sapă de lemn, care-l detestă și îi adulează, în mare parte, pe islamiști. Banii ca să-i țină sub control îi face din contrabanda cu arme pentru Hamas, prin tunelurile de la Rafah, precum și din miliardele obținute de la americani, în ideea că e relevant ca ”mediator” și ca garant al stabilității în zonă, precum și ca supraveghetor al islamiștilor din Sinai și din Gaza. În clipa în care ar dispărea din zonă Hamas, generalul și-ar pierde relevanța și sursele de venit și de putere izvorâte din contrabanda de arme cu jihadiștii din fâșie, iar Egiptul ar recădea în insignifianță și mizerie economică.

Regimul s-ar vedea expus urii populare și pericolului unei noi ”arabeliuni”. S-ar confrunta, în plus, cu riscul terorismului și al unui puci al Frăției Musulmane, retrase cu arme și bagaje din Gaza, spre a investi la Cairo miliardele Qatarului și a profita de influența uriașă, memorabilă și de nimic justificată a emiratului la Washington, în universitățile de elită americane și în serviciile secrete, populate de foștii lor studenți.

Quo vadis, Egipt? Spre dezastru. Cu generalul viclean în frunte.