Patologia morală a Vestului și urmările ei geopolitice

Ce e amenințător în greșelile geopolitice ale Vestului se vede cu ochiul liber: Ucraina stă să cadă, Israelul e silit să cedeze în fața terorismului islamist, iar China comunistă, încurajată de împăciuitorismul și lipsa clarității morale, americane și apusene, amenință tot mai serios Taiwanul. A cărui cotropire ar pune pe butuci apărarea Vestului, care ar rămâne fără fabrica de high tech și de inteligența din cipurile sofisticate produse în proporție de 92% de Taiwan.

Cum s-a ajuns aici?

În cauză nu e doar dezinformarea sovietică și comunistă debusolând generații întregi, în legătură cu care avertizau, în Vest, în anii 80, ex-ofițerul KGB, Iuri Bezmenov, ori generalul Pacepa.

Originea degringoladei morale și efectele ei funeste le-a recapitulat mai nou, din alt unghi, Ayaan Hirsi Ali.

Scriu de câteva decenii despre Ayaan Hirsi Ali și despre extrem de precisa și nuanțata gândire politică a cercetătoarei de origine somaleză de la Hoover Institution a Universității Stanford. Am evocat-o mult înainte de a se converti la creștinism. De pildă în 2004, când, refugiată în Olanda, numele ei fusese legat de o amenințare cu moartea cu atât mai credibilă, cu cât islamistul care-o articulase își consemnase predicția funestă într-o misivă fixată de trupul înjunghiat și scăldat în sânge al unui regizor olandez.

Precursorii europeni ai victimelor isreliene de la 7 octombrie

Cineastul Theo van Gogh fusese asasinat bestial, pe stradă, de un islamist marocan, pentru că expusese fără menajamente, într-o curajoasă peliculă turnată pe baza scenariului semnat de Ayaan Hirsi Ali, comportamentul incompatibil cu drepturile femeilor și cu democrația, reclamat de islamul ortodox și fundamentalist. Provenind dintr-o familie musulmană din estul Africii, Ayaan Hirsi știa bine despre ce vorbea, fiind ea însăși victima cutumelor islamice.  

Cu doi ani înaintea uciderii prin sacrificiu ritual, islamist, a lui van Gogh, fusese asasinat de un extremist de stânga Pim Fortuyn, alt important avertizor privind comportamentele aberante nu doar ale unor imigranți musulmani din Vest, ci și ale elitelor apusene.

Pe Fortuyn îl omorâse un progresist pentru care drepturile animalelor le depășiseră, ca valoare, pe ale oamenilor. Ca mai nou la CEDO. Unde s-a validat recent o interdicție belgiană a sacrificiului ritual al vitelor, lege care încalcă flagrant drepturile religioase ale evreilor și musulmanilor, pe ideea bizară, potrivit căreia animalele ar valora mai mult decât oamenii.

Am consemnat refugierea în SUA, la mijlocul anilor 2000, a deputatei olandeze Ali, care a avut dreptate să nu se mai simtă, de la un moment dat, apărată adecvat de autoritățile din Țările de Jos în fața amenințărilor tot mai insolente și deșănțate ale terorismului islamist.

Peste ocean, Ali și-a reluat studiile și scrisul demascând și islamul, și deficiențele occidentale cu privire la terorism. Sub semnătura ei a apărut zilele trecute un important eseu în publicația independentă UnHerd, intitulat ”The West Has a Deviancy Problem”.

Comportamentul disjunct al Vestului, care-i cocoloșește tot mai mult pe arabi și îi curtează din ce în ce mai intens pe musulmani, fiind simultan tot mai exigent față de evrei, ilustrează devierea și pervertirea morală autodestructivă de care suferă Occidentul, e de părere Ayaan Hirsi Ali. Respectata gânditoare americano-olandeză consideră că actuala ”confuzie morală în care e rătăcit Vestul este sinucigașă”.

Cum s-a rătăcit Occidentul în perplexitatea lui morală?

Explicațiile lui Daniel Patrick Moynihan și Charles Krauthammer

Pentru a explica originea maladiei care se manifestă în prezent prin efecte geopolitice dintre cele mai înpăimântătoare, Ali se întoarce la un eseu din 1993 al Senatorului Daniel Patrick Moynihan, intitulat ”Defining Deviancy Down”.

Importantul gânditor politic conservator, american, remarca, în epocă, la doar câțiva ani după prăbușirea imperiului sovietic și înfrângerea comuniștilor în primul Război Rece, o particularitate a societăților occidentale. Confruntate cu un nivel intolerabil de comportament deviant, aceste societăți ar tinde, potrivit lui Moynihan, să redefinească în mod concesiv devierile, spre a scuti de pedeapsă comportamente perverse, în mod normal considerate inadmisibile.

S-ar produce astfel, din altruism, oportunism și negaționism, o treptată normalizare a unor patologii și crime care, în alte vremuri, ar fi fost stigmatizate, condamnate și pedepsite cu severitatea cuvenită.  

Ayaan Hirsi Ali nu se oprește la Moynihan, ci amintește și de replica pe care i-a dat-o senatorului un gânditor american cel puțin la fel de sagace.

Într-o cuvântare rostită la American Enterprise Institute, Charles Krauthammer a evidențiat categoriile care beneficiau atunci de îngăduința sporită a standardelor edulcorate pentru ele: clasele inferioare și comunitățile afro-americane. În timp ce pentru aceste categorii îngăduința sporea necontenit, grila evaluării tindea să devină constant tot mai severă pentru albi, creștini și pentru clasa de mijloc, al căror comportament normal începea să fie definit ca fiind, chipurile, de criticat, de stigmatizat și de criminalizat.

Ali crede că această patologie sociologică, în concepția lui Krauthammer autogratificantă, a devenit între timp ubicuă și parte a fanatismului ”soft” al politicilor identitare post-hitleriste (ale extremei stângi occidentale). Care nu sunt mai puțin rasiste ori antisemite decât ale naziștilor, chiar dacă victimizează alte categorii decât cele prigonite de SS și Gestapo.

Urmările redefinirilor devierilor de comportament

Fapt e, că și potrivit gânditoarei americano-olandeze, care s-a convertit recent la creștinism, zisa patologie e la lucru în standardele duble aplicate prin exces de severitate evreilor și israelienilor și prin carența sau inexistența transigenței în evaluarea arabilor și musulmanilor.

N-ar fi fost o problemă, poate, dacă această inechitate flagrantă n-ar provoca mari fisuri, fracturi și falii în gândirea și acțiunea politică a lumii libere. Și, pe cale de consecință, în deciziile expansive și agresive ale tiraniilor și teroriștilor lor.

Ele se manifestă bunăoară în amnezia care a îngropat în uitare aproape instantanee masacrul și violurile comise și asupra unor tineri pacifiști, de teroriștii islamiști ai Hamas și ai Jihadului islamic, la 7 octombrie 2023, crime în masă celebrate din capul locului de palestinieni și de stânga globală. Ori în incapacitatea vârfurilor antisemite ale elitei academice americane, precum cele trei femei ocupând până de curând posturile de rectori la Harvard sau MIT, de a se delimita de chemări la genocid iudeofob, antievreiesc, și de a le condamna clar și fără echivoc. Ori în demonizarea operațiunilor defensive, antiteroriste ale Israelului. Și în contraproductiva supunere la presiuni a singurei democrații din Orientul Apropiat, împinse să se lase înfrântă, în mod sinucigaș, din unghiul lumii libere, de interpușii islamiști ai unui stat totalitar precum Iranul.

Ali crede că această auto-subminare a intereselor occidentale, care, stimulând extremismul, se va solda ineluctabil cu noi agresiuni teroriste și totalitare, n-ar fi fost posibilă decât pe baza redefinirii comportamentelor deviante ale făptașilor, descrisă de Moynihan și Krauthammer, care s-ar afla și la baza altor grave erori politologice, privind conflictul dintre evrei și arabi.

Astfel, Vestul se mai amăgește să creadă că teroarea islamică ar fi rezultatul ”ocupației” sau ”colonizării” sau al la fel de imaginarului ”apartheid”, atribuite, invariabil, Israelului. În mod salutar, Ayaan Hirsi relevă fractura logică și irealitatea acestei explicații, evidențiind numeroasele conflicte iscate în lume, de 75 de ani, de extremismul islamic. De pildă în zone asiatice, africane și europene, situate la mii de kilometri de conflictul israeliano-arab.

Ali nu are, pe bună dreptate, decât dispreț pentru aberația transformării premierului israelian Netanyahu în ciuca bătăilor americane și vesteuropene, deși nu el a fost de vină pentru repetatele respingeri ale păcii de care, din 1947 încoace, s-au tot făcut vinovați liderii arabi și palestinieni, refuzând acordurile oferite de Israel rând pe rând, după 1967. De pildă în 1993, 95, 98, 2000.

De ce se va perpetua războiul. Și cum s-ar putea opri

Și în 2008. Când ”soluția celor două state”, acceptată de israelieni, dădea arabilor mai tot. Ali are, de asemenea, dreptate să înfiereze tendința Vestului de a nu permite, în confuzia lui morală, Israelului, să mai repurteze victorii decisive. Ca în 1967. Această interdicție, afectând în primul rând, dar nu numai, democrația israeliană, prelungește războaiele, Care, pentru a face loc unor păci durabile, au nevoie de o biruință și de o înfrângere clare.

Ali se înșală însă grav, ca și Moynihan sau Krauthammer cu privire la rolul jucat în toate acestea de plăcere, altruism, oportunism și negaționism. Nu toate acestea, ci antisemitismul se găsește la baza degringoladei etice apusene.

Altfel, Vestul n-ar fi permis finanțarea, cu banii săi, a unor instituții ca UNRWA și a unor școli și manuale nu doar antisioniste, ci crud antisemite, chemând la terorism genocidar.

Altfel, America extremei stângi nu s-ar fi aranjat confortabil în raporturile ei cu Iranul islamist, antiamerican, care cheamă de decenii la genocid anti-israelian.

Și Vestul n-ar fi aplicat cu sârg un împăciuitorism demn de o cauză mai bună, despre care știe că a contribuit decisiv la războiul mondial declanșat de Hitler în 1939 prin invadarea Poloniei și e același appeasement despre care Occidentul e edificat că a produs și succesivele invazii rusești în Ucraina, demarate sub lozinca falsă a ”denazificării”.     

În fapt, aplicarea de grile și teste de evaluare tot mai severe și, de la un moment dat, imposibil de trecut de către evreii și creștinii albi examinați, considerați in corpore ”irecuperabili”, cum erau, mai ales primii, și în ideologia nazistă, are de-a face mult cu ura stârnită de civilizația iudeo-creștină, cu istoria ei și, mai ales, cu temeiul edificiului ei moral.

Principala sursă a lipsei de îngăduință față de victimele demonizărilor anti-israeliene și antievreiești, și a celebrării globale a victimizării lor de către teroriștii islamiști, rezidă în ura pe temeiul divin și etic, dat de Scrierile Sfinte și de Decalog, al lumii democratice, occidentale. La acest izvor de ură (care i-a adăpat și pe Hitler, ori Stalin) se adaugă altele, decurgând din culpe istorice de felul complicităților europene la Holocaust și la alte proiecte antisemite.

Abia când lumea liberă se va dezmetici, iar democrațiile liberale își vor cenzura, reprima și stăpâni impulsurile revoluționare autodistructive, se va putea instala în lume o pace realmente durabilă.