Tir fratricid în războiul antiterorist din Gaza

Ni se rupe inima, în fața unei tragedii de felul împușcării celor trei ostatici israelieni de către militari ai IDF. Dar o putem înțelege? Să fim serioși. Tragediile nu se înțeleg. Se întâmplă. Irump în viața noastră brusc sau lent, vizibil sau pe nesimțite. Vin pâș pâș. Sau cu big bang.

Ori, de pildă, cu un tir fratricid

Nu prea există bătălii în care să nu aibă loc câte un tir fratricid. Nici militarii evrei nu sunt imuni. Celebru e cazul colonelului american Mickey David Marcus, ucis în războiul de independență israelian de unul din proprii săi militari, care-l confundase cu un agresor arab infiltrat, pentru că plecase să urineze cu un cearceaf alb pe el. Alți câțiva militari ai IDF, în total cinci, au căzut în tiruri fratricide, în 2009 sau 2014, în Gaza.

În mod semnificativ, raportat la numărul campaniilor pe care israelienii sunt nevoiți să le poarte, pentru că dușmanii lor nu le acceptă etnia și religia și prezența în Israel, în speță pentru că inamicii lor nu admit existența unui stat evreu în patria istorică a poporului evreu pe care-l combat- cauza fundamentală a bătăliilor date, numărul victimelor israeliene ale tirurilor fratricide e relativ și comparativ insignifiant. E o listă realmente foarte scurtă.

Spre comparație, merită analizate erorile anglo-saxone. Sau franceze și spaniole

În bătăliile napoleonene, spaniolii și-au scufundat la Algeciras propriile nave, Real Carlos și San Hermenegildo, ucigându-și 1700 de mateloți pentru că englezii navigaseră între corăbii și trăseseră în ambele.

În al doilea război mondial britanicii și-au scufundat și submarine în urma focului fratricid. E interminabilă lista incidentelor de acest fel din timpul acestui război, ori al celui din Vietnam. La fel, în timpul războaielor din Golf, din Afganistan, din Irak.

Ceea ce nu se înseamnă că e în regulă sau numai trist și inevitabil ce s-a întâmplat în Gaza

Unde niște ofițeri par să le fi zis soldaților că nu mai sunt civili în cartier. Și că tot ce mișcă e terorist. Deci o mare amenințare. Aproape 40 de teroriști ai Hamas au fost eliminați în cartier în ultimele zile.

Militarii care au tras la 15 decembrie în trei ostatici care fluturau un steag alb, fiindcă au crezut că ”fantomele” semigoale apărute în fața ochilor lor sunt teroriști au avut motive să se înșele. Acesta e războiul fără uniforme. Hamas nu poartă decât haine civile. Sau sunt semigoi. Acesta e războiul fără prizonieri. Hamas nu ia prizonieri. Doar ostatici. Hamas a anunțat că săvârșește un genocid și îl comite implacabil și imperturbabil.

Hamas nu obișnuiește să ia vreodată prizonieri, decât poate ca să-i tortureze și să-i omoare lent, folosind până și cadavrele ca pârghie de șantaj. Acesta e ceea ce se cheamă un război asimetric.

Iar teroriștii, inși care n-au probleme să masacreze în masă, n-au meritat mai mult decât un glonț. Și totuși nu trebuie uciși nici ei, dacă apar pe jumătate goi, cu mâinile sus, fluturând un steag alb pentru că se predau. Nu trebuie! Nu e ok! Pentru că legea e lege. Iar legile războiului tot legi se cheamă că sunt. Și în niciun caz nu trebuie încălcate. Chiar dacă teroriștii nu țin seama de niciuna. Nici de sămânță. Și chiar dacă nu le respectă nici măcar din greșeală.

Pentru că noi suntem altfel

Suntem cu totul altfel. Suntem radical alții. Dar nu de pe altă planetă. Doar din alt univers. Un univers al omeniei. Și ca atare, oameni suntem. Deci mai greșim.

Uneori, pentru că nu putem altfel. Ofițerul își iubește ostașii ca pe copiii săi. Încearcă să-i apere de teroriști. Doar cine nu poartă o pușcă de asalt în străzile pline de capcane ale Hamasstanului din Gaza să vină să se bată cu pumnii în piept.

Doar cine nu se confruntă la fiecare colț de stradă, la fiecare poartă de casă, în fiecare subsol din capitala teroristă cu mișelia și viclenia unor secături jihadiste, cu ticăloșia și netrebnicia unor islamiști scelerați, să vină să afirme că știe mai bine ce trebuie făcut în luptă. Să-i condamne fără drept de apel pe nenorociții din IDF care s-au osândit la conștiință pe veci încărcată și la remușcări pe viață.

Dar fapta lor e ireversibilă. Trei tineri care-și cuceriseră libertatea după aproape trei luni de captivitate zac morți, în țărână, poate pentru că unul din comandanții soldaților n-a avut destulă imaginație să-și închipuie scenariul unor ostatici apți să se elibereze singuri. Sau s-a crezut în armata roșie ori în Wehrmacht și le-a zis subordonaților lui: culcați la pământ tot ce mișcă în acest perimetru. Căci numai există decât teroriști, Sau pentru că după luni de efort continuu, prețul psihologic al acestui război nenorocit, declanșat de teroriști genocidari, devine încetul cu încetul prea piperat și pentru unii dintre omenoșii, curajoșii, competenții și eroicii ofițeri și subofițeri ai statului evreu.

Semnificația acestui ”friendly fire”. Și posibile urmări

Dar pățania din cartierul Shejaiya, din Gaza, pe care propaganda teroristă (și conspiraționist-pro-teroristă) o va exploata literalmente la sânge, nu e mai mult decât ce este: o imensă tragedie. E, totodată, ce-i drept, și o greșeală, o încălcare balamabilă, imputabilă și condamnabilă a legilor războiului. În fine, e și sursa probabilă a unei revizuiri din temelii a ordinelor date și a verificării adecvării psihologice a trupelor trimise în luptă, care trebuie rotite poate mai frecvent.

Obiectivele campaniei antiteroriste nu s-au schimbat. Și e vital să fie atinse. E vital să se dizolve Hamas. Să i se lichideze comandamentul. Să i se anihileze infrastructura militară. Iar Frăția Musulmană să nu mai fie niciodată lăsată să conducă fâșia Gaza, oricum s-ar deghiza pe viitor, dacă ar reuși Hamas, cumva, să renască. Și este extrem de important să se localizeze ostaticii aflați încă în viață, spre a fi repatriați.

Cheia acestor eforturi e pe teren, în mâinile și picioarele militarilor IDF, dar și în ale politicienilor de la Ierusalim, precum și în ale aliaților din Washington.

Care ar face bine să se abțină de la sfaturi militare și politice imbecile. ”Sfaturile” americane, neîndoielnic bine intenționate, dar rău gândite, au distrus și parte din moralul și capacitatea Ucrainei de a se mobiliza și a lupta eficient în fața inamicului rus. IDF luptă exemplar.

Și, altfel decât alte armate din alte războaie, luptă sub ochii lumii, care nu-i urmărește doar operațiunile în timp real, ci și osândește armata israeliană la fiecare pas, indiferent dacă a greșit său nu.

Uciderea din eroare a celor trei ostatici nu va schimba din temelii modul în care luptă israelienii, sau obiectivele războiului, dar riscă să aibă incalculabile consecințe psihologice negative, interne și externe, asupra unui mănunchi de factori de mare importanță pentru parcursul și continuarea campaniei antiteroriste.

Rămâne de sperat ca decidenții de peste tot să aibă forța și înțelepciunea să reacționeze potrivit și să nu amplifice tragedia petrecută, aruncând bebelușul odată cu apa din copaie.