Spaime și teroare fără precedent: când începe să fie prea târziu

Nu știu de ce să mă tem mai rău? De barbaria Hamas? De crize precum acea, acută, mortală, prin care am trecut? Sau de incompetența, lipsa de învățătură, lașitatea și lenea celor odinioară lăudați ca europenii cei mai pricepuți, învățați. temerari și harnici?

De toate la un loc?

Răspunsul meu e nu. Barbaria și fanatismul Hamas n-au mai fost de mult o surpriză și n-ar fi trebuit să fie, la 7 octombrie, nici pentru Netanyahu, dacă ar fi avut un dram de minte, chiar și dacă nu ar fi studiat islamologia cu Bernard Lewis. Căci ar fi trecut în revistă anii 90, influența KGB, a STASI și a Securității asupra lumii arabe și islamice, mega-atentatele de la 9/11, faptele talibanilor, ale Qaidei și ale ISIS, precum și istoria Frăției Musulmane. Și deci ar fi știut.

Dar și cei mai deștepți se prostesc, dacă-și pierd frica de Dumnezeu.

Nemții și-au cam pierdut-o, în mare parte.

Nu-mi explic altfel de ce lasă un om care vine la spital cu apendicită acută, spune că o are, se comportă ca unul care o are, medicul său de familie i-a confirmat că o are, i se fac analizele, e, într-un târziu, palpat, apoi trimis în pat, deși îl doare de leșină și plesnește de atâta inflamare, lăsat să moară în durerea lui ca mămica de 25 de ani numită Alexandra, din Botoșani.

Iar asta în harnica, învățata, ordonata și organizata Germanie. Dar asta e: tempi passati. Germania d’antan nu mai e.
În timpul nopții lungi care a început pentru pacientul de apendicită, ceasul a început să bată invers. Pe măsură ce secundele vieții i se scurgeau, febra creștea. 38, 39, 40. Frisoane. Chemat sora. Cerut o pătură în plus. De pomană, căci în acest spital german o pătură în plus e cam greu de găsit. Sau chiar imposibil. Sora, fată bună, s-a milostivit de pacient și i-a aplicat comprese reci pe gambe.

Mulțumesc, draga mea. Ajutat de ea, de sus și de îngerul său păzitor, omul a supraviețuit, cu infecție cu tot, zilei în care a fost lăsat să zacă neatins de cuțit.

Dar ce este infecția lui față de beteșugul, maladia și descompunerea Germaniei? Nimic. Zero barat.

Ieri, procuratura generală berlineză a arestat 4 teroriști Hamas cu planuri concrete de a asasina, în Germania, inși ca pacientul cu apendicită. Nu pentru că ar vâna bolnavi de apendicită, ci pentru că pacientul s-a întâmplat să fie evreu. Se vede clar că băieții nu prea au încredere în virtuțile medicinei germane. Și în viteza cu care omoară evrei, de când ”îngerul morții”, Mengele, nu mai e în funcțiune, la Auschwitz.

Un post de radio, de stânga, ca mai toate, l-a întrebat pe un șef de serviu secret, neamț și evreu în același timp, dacă pentru evrei pericolul antisemit, islamist, e chiar mare. ”Da”, a admis el, cu regret, ca om de stânga ce e și el. E ”tot mai amplu și mai concret”. Continentul geme și icnește sub un talaz de jihadism doldora de ură mai cu seamă pe evrei. Dar și pe creștini. Dar și pe atei. Dar și pe toată lumea.

Poate cu excepția Papei, mă gândesc eu, cel nedus la biserică, de vreme ce iezuitul Francisc îi are la inimă pe toți: pe ecologiști, pe marxiști, pe teologii eliberării, pe Putin, pe imperialiștii ruși, pe teroriștii Kremlinului, pe islamiștii teroriști (cărora le arată înțelegere atât de mare pentru masacrul de la Charlie Hebdo, încât afirmă că și el ”i-ar arde un pumn unuia care-l înjură de mamă”. Sentiment aparent de bun simț, de altfel, de vreme ce îl împărtășea în epocă, dacă-mi amintesc bine, chiar și Andrei Pleșu, spre oroarea mea). Atât despre minima moralia. Doar pe creștini, Papa nu pare a-i agrea excesiv, dacă mă gândesc la indiferența suverană cu care îi tratează pe cei vânați de islamiști în Orientul Apropiat și Mijlociu.

E adevărat că nu de Papă le arde acum membrilor Hamas. Ci doar de bunătatea lui și a altora ca el cu ei. Ce le trebuie urgent, acum că israelienii îi fac chiseliță în Gaza? De o zonă de repliere. Europa le convine de minune. Singurul ei defect? Prea mulți creștini.

Capac îmi pune însă nu spionul șef, ci jurnalistul care-l chestionează. ”Am pierdut noi oare din vedere pericolul islamist”? – întreabă el naiv. Care este oare, azi, cel mai mare pericol confruntându-ne în vest?

Mă întreb aiurea unde o fi fost individul la 7 octombrie 2023? Sau la 9/11? Sau de atunci încoace? N-a simțit că-i creștea febra și lui, și continentului, cu fiecare nou împăciuitorism față de islamiști?

38, 39, 40, 41 de grade. Pe când eu îmi luam scatoalce și eram marginalizat la Deutsche Welle, din anii 2000 și cu atât mai mult după 2015, pentru că, în delirul cu care credeam că omul învață din istorie, atrăgeam atenția cu prea mare stăruință asupra pericolului islamist, venind la pachet cu imigrația și ciocnirea civilizațiilor, el cânta oda progresistă a lui Merkel: ”veniți toți că o rezolvăm noi, că avem loc de toată lumea și chiar mai mult decât atât!”

Când reliefam, în ultimii trei ani, că obsesia cu fascismul era deplasată, iar pericolul dreptei există, dar continuă să fie staționar și nu trebuie exagerat, cel al alianței islamiste cu stânga fiind debordant, eram dojenit și osândit de mama focului. La fel, când îmi avertizam colegii și cititorii că unul din cei patru cavaleri ai apocalipsie se numește Putin.

”Ai febră”, mi se zicea! ”Bolnav mai ești!“ – eram apostrofat.

Or, până și progresistul de la butoanele Verfassungsschutzului, cum îi zice contraspionajului german știe, că resursele unei poliții secrete ca a lui sunt limitate și că agenții secreți n-au decât doi ochi, nu două sute, care să-i ajute să facă față tuturor pericolelor pentru democrația germană.

Așa că s-au concentrat pe ce li s-a spus. Pe fasciști reali și închipuiți. Iar ideologii ca ministra de interne Faeser asta le-au spus și repetat obsesiv că e musai și obligatoriu și trebuie neapărat și permanent să facă asta, mai ales și mai cu seamă asta. Căci pericolul maxim pentru Germania și democrația ei trebuia indiscutabil localizat, chipurile, la dreapta, și în niciun caz unde era. În zona elitei și în cea tot mai amplă ocupată de coaliția cu extrema stângă a islamiștilor.

Rezultatul? În Germania a înflorit Hamasstan.

Și când responsabilii politici, speriați de 7 octombrie și de propria lor tâmpenie monumentală, au simțit nevoia să lanseze un semnal politic anti-antisemit, le-au interzis teroriștilor islamiști vreo două organizații, lăsându-le bine mersi în pace pe cele mai multe și mai amenințătoare. Care erau pe liste de interdicții ale UE de prin anii 2000. Neatinse cu vreo floare au rămas și ale iranienilor, turcilor și qatarezilor.

Dar un progres tot s-a realizat. Brusc, a încetat să fie tabuizată imigrația. A început să se vorbească în fine până și de banii pe care-i strâng teroriștii pe toate continentele, ca să aibă cu ce cumpăra nu doar rachete pentru terorizat israelieni, ci și Kalașnikoave și bombe pentru sinagogi și, dacă mai rămân, și pentru târgurile de Crăciun europene.

Dar lung cât trei zile de post e drumul de la a avea dezlegare la vorbit și a face câte ceva. Aproape la fel de lung ca drumul de la moarte la viață a bolnavului cotropit de apendicită.

E poate prea târziu?

Poate. Dar dacă nu e, merită încercat să punem umărul la vârât bolnavul în sala de operații.

Dar după ce extirpăm tumoarea e bine de urmat un amplu și eficient tratament. Ca să treacă acest coșmar ar fi nevoie nu doar de servicii mai inteligente sau de poliție, ci și de o presă demnă de numele ei. În plus, de legi și de niște valori incompatibile cu actuala alianță antisemită, islamisto-progresistă.

Nu, nu de ecologism militant e trebuință. Nici de biserica verde. Sau de biserica rasistă a antirasiștilor și sexo-marxiștilor. De exemplu de iudaism și creștinism, care să nu fie din specia putinisto-legionaro-islamistă. Pentru că între aceste religii există liant. Iar liantului îi zice: antisemitism.

Dar unde nu-i Papă nici lui D-zeu parcă nu-i vine să mai ceară.

Mă gândesc, pe de altă parte, la mila Sa de noi și la faptul că din perspectiva noastră îndurarea Lui e clar net mai mare decât merităm. Pe unii din noi i-a salvat în pofida trufiei parcă incomensurabile în care ni se-ntâmplă să alunecăm. Poate scapă și civilizația iudeo-creștină, că parcă tare mult ar merita.