Prima victimă a războiului e adevărul, s-a spus. Hamas profită din plin de pe urma trucurilor, șmecheriilor și vicleniilor războiului psihologic și ale manualelor de dezinformare, predate și teroriștilor palestinieni de Gestapo, iar apoi de KGB, Stasi și Securitate, ori de serviciile secrete ale regimului islamist iranian.
Israelul are o experiență îndelungată și cunoaște bine subterfugiile islamiste. În timp ce Hamas amâna convenita eliberare de ostatici, spre a avansa noi și noi revendicări, iar sponsorii lor declarau că la mijloc n-ar fi decât o ”dificultate tehnică”, oficialii statului evreu dădeau publicității o afirmație notabilă.
O declarație cu cântec
”Vom rămâne în Gaza până la întoarcerea tuturor ostaticilor”, a spus șeful Statului Major israelian, Herzi Halevi.
Or, până de curând, altul era obiectivul oficial al războiului antiterorist. Premierul și ceilalți membri ai cabinetului de război au repetat neobosit, că scopul ripostei militare israeliene și a ofensivei antiteroriste este ”desființarea structurilor militare” și ”distrugerea Hamas”.
Care e, acum, adevărul? Halevi a modificat pe ici pe colo prin părțile esențiale și realitatea militară a armistițiului. IDF ar profita pe urma încetării focului ”pentru a se odihni, a învăța și a se pregăti…mai bine”. În realitate, armistițiul e o mană cerească nu pentru militarii israelieni, care și-au văzut suspendat elanul și pusă pe butuci inițiativa, ci pentru teroriști. Hamas ia guri de aer, iese de sub asediu și izolare, își reface comunicațiile, se regrupează, se realimentează și se reînarmează, adaptându-și comandamentul și unitățile situației noi de pe teren.
Dar așa e războiul psihologic
Se minte, pentru ridicarea moralului propriu și pentru doborârea și pulverizarea celui de care dispune inamicul.
Prin forța lucrurilor, adversarul militar mai slab minte în genere mai rău, ca să-și compenseze anemia.
Inamicul mai slab se poate apoi lăuda că ar fi ”învins”, chiar dacă n-a reușit decât să supraviețuiască. Acesta e planul Hamas. Să supraviețuiască în vreun bârlog subteran. Pentru ca apoi, fanii săi de la Teheran, Qatar, Ankara, ONU, Madrid și Bruxelles să-i poată proclama biruința, deplânge presupuse crime evreiești și cere presiuni diplomatice, astfel încât ”victoria” teroristă să fie încununată de un succes la masa verde, apt să-i confere postfestum un sens masacrului, decapitării de bebeluși, violurilor în masă și răpirilor de copii și bunici.
Șeful Statului Major al IDF și obiectivul descurajării antisemiților
Problema e că aceste manevre afectează, odată devoalate ca minciuni, credibilitatea proprie. Iar de această credibilitate depinde, în parte, capacitatea disuasiunii. Or, acesta este un obiectiv esențial pentru israelieni. Descurajarea inamicilor statului evreu a avut de suferit groaznic în urma reușitei teroriste de la 7 octombrie 2023, când Hamas și Jihadul Islamic au izbutit să dea peste cap apărarea israeliană și să-și comită masacrul antisemit, genocidar.
Pentru refacerea acestei capacități disuasive, statul evreu, a cărui nenegociabilă misiune esențială e să apere de masacre poporul israelian și pe evreii de pretutindeni, trebuie să desființeze Hamas în Gaza.
Iată de ce nu ajunge să facă doar ce a promis șeful Statului Mjaor, Halevi, în declarațiile sale de azi. Când, pe lângă edulcorarea hapului, pentru militari amar, al armistițiului, Halevi a mai afirmat că ”vom rămâne în Gaza până la întoarcerea tuturor ostaticilor”.
În plus, dixit Halevi, ”avem o datorie să ne luptăm și să ne riscăm viața, astfel încât ostaticii să se poată întoarce în siguranță în Israel”. Nu, domnule Herzi Halevi.
Care fără onor faci parte, alături de premierul Netanyahu, din cercul restrâns al celor mai mari vinovați pentru dezastrul militar și statal israelian de la 7 octombrie 2023.
E adevărat că presiunea exercitată de forțele militare israeliene în fâșie este esențială pentru eliberarea de ostatici. Prezența lor acolo este absolut necesară.
Dar, domnule Halevi, nu ai, dimpreună cu IDF, o datorie doar față de ostatici. Ai o datorie de a restabili securitatea pentru întregul stat evreu. Nici nu mai amintesc de evreii de pretudineni.
Restabilirea acestei securități nu se va putea în veci realiza, cât timp nu e decapitată pretutindeni organizația Hamas. Și câtă vreme nu este distrusă în Gaza gruparea Hamas, cu și fără ostatici. Cu și fără sperata lor repatriere.
Din capul locului, cele două misiuni capitale pe care și le-a asumat Israelul în debut de ofensivă terestră, de a eradica Hamas și de a repatria ostaticii, s-au bătut cap în cap, chiar dacă liderii de la Ierusalim s-au priceput să mascheze faptul că, în chestiunea ostaticilor, au cedat calculelor teroriste și presiunilor interne și externe, afirmând că cele două obiective de căpătâi nu s-ar contrazice, dimpotrivă, ar fi mutual compatibile.
Dacă afirmațiile lui Halevi, care preiau retorica stângii americane, aflată la conducerea administrației din Washington, au reprezentat doar o parte din războiul psihologic, s-ar putea ca unii să le considere acceptabile.
Dar e cert că, indiferent de scopul lor, ele pot fi interpretate ca debutul punerii în aplicare a unei intenții de retragere din Gaza după încheierea crizei ostaticilor. Ceea ce ar însemna că, sub presiunea americană, leadershipul israelian ar fi gata să renunțe la obiectivul eradicării Hamas.
Or, această posibilă retragere din fâșie înaintea demantelării Hamas ar fi inadmisibilă. Dacă statul evreu, care a dat terorismului un cadou, încheind un acord cu teroriștii, nu vrea să fie considerat învins în actualul război și nu acceptă să-și compromită irevocabil scump plătita tentativă de a-și renaște din cenușă capacitatea disuasivă, nu va putea renunța la continuarea războiului și la eradicarea Hamas.