Marele război, care se apropie. Și reacțiile cu încetinitorul ale României

Au loc în prezent mai multe războaie rusești simultane. Unul fierbinte, în teritoriile ocupate de ruși ale Ucrainei. Și al doilea pe frontul nevăzut al diplomației, dezinformării și spionajului.

Pe primul Rusia continuă să-l piardă în varii zone, cu atât mai mult cu cât ucrainenii avansează nu doar în marginile de nord și sud ale Bahmutului, ci și în sud, unde trupele instruite și echipate în Vest, care au fost ținute până acum în rezervă, au început ieri, după cum afirmă New York Times și blogerii militari ruși, o net mai amplă ofensivă decât contraofensiva de până acum. În cursul ei, militarii ucraineni au reușit să-i disloce pe combatanții ruși din Staromaiorske. Iar ucrainenii luptă eroic. Nici rușii nu se mai pierd atât de ușor ca în toamna anului trecut. Iar unitățile lor din sud au fost întărite mai nou de puternicele elicoptere de atac rusești de tip Ka-52, modificate și modernizate.

Dar moralul militarilor ruși rămâne undeva la nivelul genunchiului broaștei. Iar calitatea comandanților lor certați între ei și cu soldații pe care îi comandă n-a crescut defel. Pe câmpul de luptă pot și vor fi învinși.

Extrem de important e însă, mai ales pentru români, celălalt front

Unde Rusia, din păcate, învinge fără luptă. Căci profită de frica și lașitatea dregătorilor occidentali.

Consiliul NATO-Ucraina s-a reunit miercuri, la Bruxelles, sub impactul agresivei insolențe rusești, după ce Moscova nu s-a rezumat să distrugă portul Odesa, ci i-a avariat și României, stat membru, o navă pe Dunăre și i-a perturbat grav, prin bombardamentul de la Reni, traficul fluvial.

În reacție, aliații nord-atlantici au practicat bla-bla-ul.

”Au condamnat decizia Rusiei de a denunța acordul pe cereale în Marea Neagră” și au admis că reprezintă o tentativă deliberată a Rusiei de a distruge exportruile ucrainene de grâne. În declarația adoptată la finele întâlnirii, NATO a mai condamnat atacurile cu rachete ruse asupra Odesei, Nikolaevului și altor orașe-port, inclusiv cel asupra portului Reni de la Dunăre, pe care l-au calificat brrrr, bărbătește, drept ”cinic”.

În fine, Mircea Geoană a mai adăugat, în calitate de secretar-general adjunct al NATO, că ”suntem solidari cu aliații noștri de la Marea Neagră și vom continua să ne protejăm reciproc”, neuitând să repete a enșpea mia oară că ”vom susține Ucraina oricât ar fi nevoie”.

Măi să fie. Tare rău se vor fi speriat rușii lui Putin de aceste condamnări și declarații de susținere obosite. Ori de hotărârea aliaților, anunțată la Consiliul NATO-Ucraina, de ”spori supravegherea regiunii Mării Negre, inclusiv prin vedete de patrulare și drone”. Ei bravos. Amiralii ruși vor face în pantaloni. Te pomenești că vor fi atât de speriați încît nu vor mai implementa ceea ce afirmă serviciile secrete britanice că au de gând. În speță să instituie o blocadă a Ucrainei în Marea Neagră, dată fiind amplasarea corvetei rusești Serghei Kotov în sudul Mării Negre, pe ruta Odesa-strâmtoarea Bosfor.

Cum ar fi trebuit România să reacționeze?

Dar NATO? Și în ce punct al războiului declanșat de Rusia ne aflăm?

Bombardamentul de la Reni, port situat literalmente la o aruncătură de băț de granița română, a demonstrat încă o dată, concludent, că războiul provocat de Rusia lui Putin a încetat de mult să privească direct doar Ucraina și doar indirect Comunitatea Internațională, în general. Și NATO în special. Dar NATO se mai ferește încă să-și asume consecințele dezgropării, de către Vladimir Putin, a securii războiului.

Or, războiul dă semne clare să ia amploare. În primul rând prin iminenta mobilizare a milioane de rezerviști ruși, care să fie dislocați pe front, spre a lua Ucrainei aerul. Și prin aruncarea în luptă, în sud, parțial și în est, a rezervelor ucrainene cele mai bine echipate și instruite.

Moscova a extins radical limitele de vârstă pentru mobilizări, care în cazul generalilor a ajuns, halucinant, la 70 de ani. Rusia a ales drumul escaladei, în timp ce liderii SUA și ai NATO tremură să nu cumva să escaladeze. Motiv pentru care îi refuză încă Ucrainei categorii importante de arme.

Cum s-ar fi putut răspunde

La rândul lor, România și Republica Moldova sunt afectate direct de bombardamentele agresive ale Rusiei, între altele, prin intimidarea echipajelor navelor, jugularea traficului lor fluvial, feroviar și rutier, perturbarea regimului asigurărilor acordate ambarcațiunilor operând în zonele bombardate.

Republica Moldova a reacționat, trimițând acasă 45 de spioni ruși legendați la Chișinău ca diplomați și țuțerii lor ”tehnici”. Bine a făcut. În fapt, ar trebui să anunțe că, la următoarea obrăznicie, le va face bagajele și îi va expedia acasă pe militarii armatei a 14-a din Transnistria. Al căror loc nu mai e de zeci de ani, potrivit dreptului internațional, în Republica Moldova.

Iar România ar trebui să pregătească și să-i pună la dispoziție ajutoarele necesare transpunerii acestui deziderat. În plus, diplomația României ar face bine să înceteze să se ascundă, ca sub Aurescu, îndărătul spatelui gârbovit al președintelui SUA. Infantilizata Românie și massmedia tv arondată securiștilor ei cleptocrați își ascund capul în nisip, practică fatalismul, pasează pisica moartă Americii și la 20 de ani de la accesul țării la Alianță și la 16 de la aderarea ei la UE.

Ce ușor le e cleptocraților pesediști și useliști să se ocupe intens de pensiile lor speciale, de strâmbat justiția și de jefuit în lege poporul român, în loc să se ocupe de promovarea intereselor sale legitime, de apărarea lui, două activități ceva mai riscante decât să devalizeze România.

Ocazia de a schimba macazul unei diplomații falimentare? A venit. Și a trecut

Ucraina convocase nou agreatul ”Consiliul NATO-Ucraina”, după primele bombardamente care au distrus parte din porturile Odesa și Nikolaev, înainte de atacul cu drone asupra portului Reni. Dar discuțiile de la Bruxelles au început după exploziile dronelor ruse în proximitatea frontierei românești. În fereastra de timp intermediar, diplomații români ar fi putut elabora propuneri care să determine Alianța să ia măsurile necesare. De pildă să se instarureze o zonă de interdicție de survol în apropierea frontierelor NATO. De pildă să se organizeze o protecție NATO a cargoboturilor ucrainene navigând în Marea Neagră sau aiurea, spre a transporta cereale în Africa înfometată. Să ceară navelor țărilor riverane Turcia, România și Bulgaria, care sunt state membre ale Alianței, să apere aceste transporturi navale, inclusiv prin întărirea lor corespunzătoare, cu aviație și marină. Și în genere, să ceară Alianței și puterilor ei să se îmbărbăteze, să-și pună în fine economiile pe picior de război și să acționeze realmente disuasiv, iar nu stimulator de agresiune, una impulsionată de insuficienta înarmare a Ucrainei și de repetata ei lăsare de izbeliște în fața amenințărilor Rusiei.

Marele război se apropie nu pentru că vestul ar fi belicos. E iminent tocmai pentru că SUA și Germania nu acționează cum trebuie. Căci infestează cu pacifism, cu poltronerie, cu rețineri aiurite, din frică de-o ”escaladare” alimentând pofta de escaladare a Rusiei statele din prima linie, ca România.

A cărei tradiție și istorie nu sunt oricum adecvate în materie de descurajare a agresiunilor totalitare, dacă ne amintim de iresponsabilitatea și ușurința cu care România și legionarii ei ”naționaliști” și ”patrioți” din Consiliul de Coroană au acceptat în 1940 ultimatumul sovietic cerând evacuarea Basarabiei și Bucovinei. Ori diktatul lui Hitler de la Viena.