Motive de optimism? Germania își prescrie inteligență artificială și relansare economică

Guvernul Merz a lansat o ofensivă pentru relansarea economică a țării prin investiții externe. La Berlin a avut loc un summit al investitorilor străini, cu participarea a 200 de președinți și directori generali de concerne, între care șeful sino-american al Nvidia, Huang.

Cancelarul Merz și Huang încheiaseră luni un acord de dezvoltare a inteligenței artificiale în Germania. Cooperarea ar urma să accelereze reformarea industriei și întreprinderilor mici și mijlocii din Germania, au confirmat cei doi în deschiderea unui summit german dedicat investitorilor străini și investițiilor în Republica Federală.

Merz îi momește pe oamenii de afaceri străini cu promisiuni de condiții favorabile

Germania, crede cancelarul, care se bazează pe faptul că țara sa le oferă concernelor străine acces la piața internă, europeană, dar și structuri industrial și tehnologic foarte avansate și inovatoare, ar fi”un partener stabil și de încredere” pentru investitorii străini și banii investiți de ei în economia germană. Chiar așa să fie, oare?

Cum stă oare Germania în materie de birocrație și ambuteiaj al reformelor? Dar Uniunea Europeană? Și cum stă în privința extremismului politic colectivist și anticapitalist?

Cooperarea cu Nvidia în materie de dezvoltare a inteligenței artificiale în Germania e, cert, o știre cât se poate de bună. La fel, dorința doamnei Reiche, care conduce ministerul german al economiei, de a se reforma structurile sociale și de a se flexibiliza piața muncii.  Iar Merz, alături de Giorgia Meloni din Italia singurul lider de putere europeană cu adevărat responsabil și competent, își face bine datoria. Încearcă să-și relanseze țara și să-i resusciteze economia. Una aflată în mari dificultăți, în ciuda regăsitei creșteri economice germane, estimate, grație reînarmării, să ajungă anul acesta la un PIB de 1,3%. Despre care experții estimează că ar putea scădea, în 2027, la 1,1%.

Una sunt faptele și alta bunele intenții

Realitatea e, din păcate, net mai puțin dătătoare de speranțe decât o zugrăvește Merz, încercând să atragă și alte investiții într-o țară ca Germania în care, din cauza ideologiilor și politicilor stângii extremiste, preluate parțial de guvernele Merkel și Scholz, producția industrială în loc să crească, a scăzut cu aproximativ 10 % în ultimul deceniu.

Din cauza unei atmosfere germane tot mai încărcate ”progresist” și ”anticapitalist”, deci tot mai ostile mediului de afaceri, ca și a hiper-reglementărilor și birocrației, investițiile străine s-au redus în Germania cu circa 6,4% doar între 2019 și 2025, reliefa un studiu al concernului Allianz. Asta, în timp ce în SUA creșteau cu peste 20%. În speță cu 20,2. Iar în restul UE, cu 6,7%. Huang a rezumat chestiunea concis, într-o discuție cu Merz. Loial socialismului german al ”economiei de piață sociale”, Merz afirmase că vrea să găsească și să realizeze ”un echilibru între inovație și reglementare”. Or, după cum i-a explicat persuasiv Huang, ”nu e nimic de reglementat unde industria nu înflorește”.

Cifrele sunt edificatoare. La fel, deteriorarea situației politice

Realitatea e că, la Berlin de pildă, se pregătește o schimbare la cârmă care va aduce la putere extrema stângă islamistă, mafiotă și antisemită, într-o coaliție cu partide progresiste ca SPD și ecologiștii, atrase de radicalismul neomarxist, anticapitalist și antisionist.

SPD și Verzii s-au înțeles, în trei, cu ”Die Linke”, în speță cu comuniștii islamizați ai fostului partid dictatorial estgerman, să treacă la naționalizări de locuințe.

Ceea ce îi sperie rău, încă înainte de a se implementa, pe potențialii investitori, determinând predictibila fugă a capitalului și un refuz al investiției cu un impact greu de evaluat în prezent, dar probabil dezastruos pentru viitorul economiei germane și europene.

Căci, dincolo de birocrație și hiper-reglementări, nimic nu-i sperie pe investitori mai rău decât extremismul, instabilitatea politică și perspectiva radicalizării electoratelor din piețele în care ar urma să investească. Or, e lesne de stabilit că Germania, ca și Franța și alte state vesteuropene, în loc să se stabilizeze și să creeze un climat de afaceri favorabil, se radicalizează politic tot mai mult.

Alegerile regionale estgermane din septembrie au ilustrat convingător degringolada politică. Au adus la putere partide extremiste, ori le-au prilejuit succese electorale nu doar considerabile, ci de-a dreptul fără precedent, din anii 30 ai veacului trecut.

Și mai gravă e situația în Franța și Italia, ambele devastate de extremiști. Or, cele două țări sunt parteneri economici cheie ai Germaniei.

Care e, în grade diferite, problema structural-politică majoră a Germaniei și Franței?

Defectarea democrațiilor (și statelor de drept ale) ambelor state e principalul obstacol în calea relansării Europei apusene. În cauză e incapacitatea lor de a prezerva suveranitatea popoarelor lor.

Democrațiile sucombă, potrivit lui Karl Popper, nu atât dacă aduc la putere lideri prea puțin competenți, cât dacă refuză să asigure o alternanță la putere pașnică și veritabilă.

Or, tot delimitându-se, în siajul directivelor Angelei Merkel, de o prezumtivă ”extremă dreaptă”, creată de încremenirea în proiect progresist a elitelor vest-europene, clasele politice ale ambelor țări au evitat nu doar să se confrunte cu mișcările totalitare care atacă Vestul, ci și să le ofere popoarelor lor, nominal ”suverane”, șansa alternanței reale la putere.

Problema e mai veche și datează, de fapt, din epoca în care Franța și Olanda alegeau să desconsidere voturile propriilor popoare . Or, ele respinseseră în referendumuri o integrare continentală excesivă, de natură să slăbească națiunile Europei și civilizația iudeo-creștină. Erau voturi similare recentului plebiscit islandez privind deschiderea de negocieri de aderare a Islandei la Uniunea Europeană. Deschidere respinsă clar de islandezi. Și nu doar din motive economice.

Efectul dictaturii soft? Între altele, cercul vicios

S-a ivit astfel, mai ales în siajul pandemiei, o dictatură soft, (în numele ”democrației”) pe care națiunile apusene o resimt și o recuză chiar și când n-o înțeleg pe de-a-ntregul, conceptual. Și nu democrația o resping. Ci mimarea ei de către dictatura soft.

În reacție, se tot consolidează, electoral, extremele politice, întărite de revendicări naționale de schimbare, rămase veșnic nesatisfăcute. Iar replica elitelor vest-europene e anapoda. În loc să rezolve problema, facilitând o schimbare în limitele democrației (de pildă prin alianțe de centru-dreapta conduse, ori moderate eficient, de creștin-democrați) o agravează.

Merz a frânat salutar, întrucâtva, alunecarea spre extremism de stânga a Germaniei federale. Dar nu destul. El ar fi făcut la fel de bine să prescrie țării sale și inteligență politică, nu doar artificială.

Ar fi fost foarte util ca Merz să relaxeze refuzul cooperării CDU cu elementele democratice ale AFD, în loc să stimuleze extremismul, întărind interdicția schimbărilor cerute de electorate. Ceea ce exacerbează radicalismul de dreapta, în timp ce extremismul de stânga ia amploare nu doar sporit de cel dintâi, ci și din pricina unei imigrații debordante, neintegrabile.

Unii investitori vor încerca totuși să profite de pe urma promisiunilor cancelarului și a angajamentelor guvernamentale oferind investițiilor avantaje serioase. Dar cât timp situația politică vest-europeană nu se ameliorează prin revenirea clară la valorile democrației și economiei de piață, e îndoielnic că decizia lor se va dovedi rentabilă pe termen lung. Când vor fugi, vor întări extremismul.

---

Dacă v-a plăcut acest articol, puteți susține jurnalismul nostru independent printr-o donație.