Mesianism la botul calului: Trump, Putin și Zelenski

De ce e făcut cu ou și cu oțet eroul războiului iscat de Rusia? Ce e în capul lui Trump, de vexează înaintea alegerilor parțiale pentru Congresul SUA sentimentele, percepția și valorile poporului american, riscând chiar un summit vomitiv, cu dictatori ca Putin și Xi, care conduc principalele puteri antioccidentale, dar fără implicarea președintelui Ucrainei? Pe care, culmea, l-a numit ”dictator”! Și un imaginar ”obstacol în calea păcii”!

Înjurăturile pe care și le ia președintele SUA, Trump, în aceste zile, au atins nivelul de intensitate al demonizărilor pe stânga planetară i le dedica în presa americană și globală nu doar zilnic, ci practic permanent, pe când era acuzat aiurea că ar fi spion rus.

De această dată, criticile la adresa lui sunt justificate.

În raport și cu principii morale elementare, și cu binele strategic al Americii și al Vestului, dar și cu tactica electorală și interesele dreptei conservatoare de peste ocean, Trump e în eroare. Și de partea rea a istoriei. Culmea e că sondajele – adesea mincinoase –  par de această dată fiabile și îl lămuresc și pe el: 7 din zece americani văd Rusia (potrivit Pew) negativ.

Mai bine de opt din zece americani știu că Putin nu e de încredere, chiar dacă nu toți îl consideră un porc greu de egalat în materie de răutate în panoplia dictatorilor, precum și un criminal în masă.

Și atunci? Oare ce-l mână în luptă pe Trump, cu două săptămâni înaintea faimoaselor ”midterms”?

O covârșitoare majoritate a observatorilor își manifestă deschis perplexitatea. Cum să-i ajute pe republicani, în scrutinul din noiembrie, putinismul și înjurătorile trumpiste la adresa lui Zelenski, care conduce războiul de apărare al Ucrainei în fața agresiunii ruse?

Pe ce mizează Trump? Pe amnezia americanilor? Chiar crede președintele american că poate întoarce pe dos, la repezeală, percepția realității unei majorități a electoratului american? Până și MAGA detestă în covârșitoarea sa majoritate și Iranul islamist, și Rusia lui Putin și nu-l urmează pe Trump în acrobațiile lui anti-ucrainene.

Dezlegarea enigmei reclamă înțelegerea concomitentă a mizei scrutinului, a situației politice și economice, precum și a psihologiei lui Trump.

Pariul scrutinului?

Aceste alegeri parțiale pentru Congres și posturi de guvernatori de la jumătatea mandatului prezidențial riscă să fie decisive și pentru cursul politic, și pentru cariera prezidențială a liderului republican. Dacă oamenii săi din Partidul Republican pierd ambele majorități în Congres, și mai ales pe cea din Senat, Trump riscă nu doar să fie blocat pe cale parlamentară, devenind ceea ce americanii afirmă a fi ”a lame duck”, o ”rață șchioapă”, în speță un lider politic deposedat de o putere reală, ci chiar să fie suspendat din funcție.

Iată de ce Trump e disperat. Iată de ce încearcă, fie și printr-o metodă bizară, aparent paradoxală, să împiedice acest transfer al controlului parlamentar, deținut în prezent de republicani, către o opoziție de stânga, care-și zice ”Partidul Democrat”, dar e pe cale să devină un bastion al extremei stângi. Una semănând cu incendiatoarea orașelor franceze: antiamericană, comunistă, islamistă, teroristă.

Mecanisme psihologice determinând decizii de anvergură gloabă

Trăim în ”vremuri interesante”. Progresismul occidental a erodat grav credibilitatea instituțiilor apusene. Brusc au devenit relevante, geopolitic, nu doar capriciile dictatorilor răsăriteni ci și mințile unor lideri aleși democratic precum Donald Trump,

Întrucât nu e mai puțin narcisist decât președintele Rusiei, Trump suferă de un complex mesianic nu mai puțin accentuat (chiar dacă net mai puțin pernicios) decât al dictatorului de la Kremlin. Și unul, și celălalt se crede, cu îndreptățiri diferite, izbăvitorul țării sale.

Din interiorul bolii psihice a acestui complex mesianic, agravat de revizionism istoric, a lansat Putin, în 2014, iar apoi în 2022, agresiunile lui împotriva Ucrainei, menite să lichideze prezumtivele ”fumuri” separatiste ale ucrainenilor. Care n-ar fi înțeles că ar fi, chipurile, nu ucraineni, ci ”ruși”, iar Putin ”salvatorul” lor de presupușii ”evrei naziști” ca Iușcenko, Poroșenko și, mai ales, Zelenski.

Pe baza aceluiași complex pseudo-mesianic (despre care scriam între altele în „Putin și mesianismul revoluționar ca virus autoimun”, se crede dictatorul de la Kremlin îndreptățit să refacă imperiul sovietic și țarist și să ridice pretenții la sfera lui de influență, ca prim pas pe calea cuceririi lumii, după distrugerea Americii și a Vestului.

Trump nu pare câtuși de puțin interesat de toate aceste chestiuni legate de mecanismele psihice și intențiile nedisimulat expansioniste ale dictatorului de la Kremlin. Faptul că președintele american mizează pe un agent imobiliar ca Witkoff spre a negocia cu abilul, vicleanul, deloc naivul sau ignorantul Putin, demonstrează că și auto-supraaprecierea lui Trump e incurabilă.

Trump nu se crede infailibil de azi de ieri. Dar atentatele din care a scăpat in extremis și, în special, glonțul care i-a trecut literalmente prin, nu doar ”pe la ureche”, au declanșat mutații profunde în psihicul său. Devenit un credincios fervent, președintele american a dezvoltat propriul său complex mesianic, fiind probabil sigur că viața lui și salvarea ei sunt ”minunea lui Dumnezeu”. Și că doar el și nimeni altcineva nu va putea salva SUA de colectivism de tipul extremismului de stânga islamo-fascist, occidental, ori al celui extern, de pildă iranian.

În acest scop izbăvitor, Trump are nevoie, însă, de un control (fie și doar parțial) asupra Congresului american. Pe care în midterms riscă să-l piardă din cauza unor alegători supărați de prețul piperat al benzinei, scumpit de războaiele din Iran și din Ucraina.

Cum pe cel iranian nu-l poate câștiga rapid, fără să pună în pericol vieți de militari americani, autoproclamatul salvator al SUA a căzut din nou, lipsit fiind de sfetnici externi buni, ca regretatul Lindsey Graham, în fandacsia lui mai veche. Manifestată la începutul anului trecut, când mai voia să aducă pacea în Ucraina ”într-o zi”. A realunecat în tentația fatală de a crede că-i va putea pune la repezeală capăt războiului ruso-ucrainean prin presiuni vădit imorale (dar pasămite justificate de interesul american) asupra președintelui Zelenski. Și se iluzionează că insultele și presiunile maxime asupra liderului ucrainean, susținute poate de farmecul său personal și de vreo magie cerească, vor realiza minunea unui victorii republicane miraculoase la ”midterms”.

Picant în toate astea?

Că, între falșii ”mântuitori” de la Washington, Beijing și Moscova, Zelenski e singurul care poate ridica pretenții serioase la titlul de erou izbăvitor al țării sale.

Liderul de la Kiev ar face bine să tragă de timp.

Presiunile asupra sa vor înceta probabil brusc, în două săptămâni, după alegerile americane.