Ce predicṭie face, involuntar, summitul NATO de la Vilnius, judecându-l în funcṭie de istorie şi experienṭă? Nici estul Europei. nici la Moscova nu-i vor fi ratat semnificația, de vreme ce le Kremlin trebui că au pocnit dopurile de șampanie.
Pentru summitul unei organizații e mai bine să nu se fi organizat decât să lanseze semnalul opus celui dorit. Or, cel al NATO exact asta a făcut. În capitala Lituaniei, liderii Americii şi Germaniei au impus partenerilor din Alianṭă să refuze Ucrainei orice acces rapid la Pactul defensiv nordatlantic. Ba chiar și-au încălcat și promisiunea de la un moment dat, de a renunța la condiționarea în fel și chip a accesului Ucrainei la pactul nord-atlantic. Scholz şi Biden au întors astfel Alianṭa la ruşinosul moment al summitului NATO de la București, din 2008.
Declaraṭia lor în trei puncte cu privire la un viitor acces al Ucrainei la NATO într-un răstimp nedeterminat pare, strategic, zero barat. Ar putea fi caracterizată ca ”apă de ploaie”, dacă nu ar fi, de fapt, mult mai rea decât pur și simplu inutilă. În fapt e o bătaie mare de joc. E pernicioasă, toxică şi prevestitoare de război.
De ce e mai rău decât în 2008
Între altele, pentru că întoarcerea la momentul 2008 înseamnă că liderii Alianṭei n-au înṭeles nimic din istorie, din ce înseamnă Rusia, din cum gândeşte Putin, din cum funcționează mintea dictatorilor şi ce concluzii vor trage ei, cu liderul de la Kremlin în frunte, din acest summit lamentabil eșuat.
În ce constă catastrofa se poate lesne înṭelege, dacă se rememorează consecințele refuzului Angelei Merkel şi, din cauza ei, al NATO, de a accepta în Alianṭă Ucraina, Moldova şi Georgia. Această punere la colț a țărilor poftite de veșnic hulpava Rusie a lui Putin a condus la agresiunile consecutive ale Rusiei împotriva georgienilor şi ucrainenilor, precum şi la anexările teritoriale de după 2014.
Aceste agresiuni au aruncat în aer ordinea mondială, fiind declanşate sau provocate în baza concluziei lui Putin că NATO şi Statele Unite îi oferă Rusiei un permis de liberă trecere, să cucerească cel puṭin teritoriile fostei Uniuni Sovietice, poate cu excepṭia ṭărilor baltice. A pune stopul pe roșu ar fi însemnat să se joace măcar acum, în ceasul al 12-lea, cartea descurajării.
Merkel a avut, în 2014, măcar scuza că nu știa ce se va întâmpla. Și cât de importantă este disuasiunea. Lui Biden și lui Scholz, care au greșit grav și în 2022, când au dat fără să vrea lumină verde agresiunii ruse, căciulindu-se față de Putin, în timp ce-l asiguraupe dictator că rușii nu vor vedea militari NATO dincolo de granița ucraineană, justificarea cancelarei nu le mai stă la îndemână. Pentru ei, verdictul istoriei va fi pe măsura faptei lor: zdrobitor. Nimicitor.
Ce incomprehensiune chinuie administrațiile de stânga din Washington și Berlin
Guvernele SUA și Germaniei n-au priceput, aparent, că Rusia înțelege doar limbajul forței. Și că slăbiciunea semnalizată Moscovei stimulează noi agresiuni. Liderii lor, Scholz și Biden, sunt vinovați pentru spectacolul slăbiciunii groaznice a NATO, livrat Rusiei, Chinei și lumii la Vilnius.
Efectele dezastruoase ale faptei lor se văd deja, de zile, pe câmpul de luptă ucrainean. Unde demoralizarea se întinde între luptătorii ucraineni într-o contraofensivă oprită și completează ravagiile provocate de aceeași lideri occidentali inepți și lași, care, în timp ce furnizau Kievului mult prea lent și cu țârâita anumite arme și muniții, le refuzau și le mai refuză încă un întreg arsenal absolut necesar ca să poată face față măcar superiorității aeriene, demografice și în resurse a imensei Rusii, necum s-o învingă.
Reacția admirabilă a lui Zelenski
Dar în fața fricii iraționale a unor lideri cantonați în lecțiile politologice greșite ale trecutului, șantajabili sau inadecvați moral și intelectual de la un cap la altul, Zelenski s-a văzut nevoit să se dea bătut.
Ar fi vrut să nu se arate la Vilnius, dar s-a dus. Ar fi vrut să le spună verde în față părerea lui Biden și lui Scholz, care l-au forțat să joace un rol ignobil, spre a le acoperi lor insolența, turpitudinea și poltroneria, dar a tăcut. Ba s-a mai exprimat și concesiv.
Presat să se arate prietenos, în ciuda faptului că Ucrainei ”i s-a dat țeapă” în chestiunea aderării, cooptarea ei fiind relegată într-un viitor incert și condiționată absurd de americani și nemți de o ”modernizare” a armatei ucrainene realizată în fapt de mult, deși se promisese în Vest că integrarea va fi necondiționată, Zelenski s-a arătat, nolens volens, ”înțelegător”.
Greu de tot trebuie să-i fi căzut acest exercițiu. Îi va fi fost mai greu la Vilnius, decât la Kiev, când a respins net oferta lui Biden din debut de război exterminator al Rusiei, cerându-i președintelui american ”muniție, în loc de un bilet” de avion spre exil.
Dar Zelenski nu e degeaba erou. A înghițit deci în silă ticăloșia care i s-a vârât pe gât. Căci lupta Ucrainei pentru existență și independență depind de livrările de arme ale americanilor, nemților și aliaților. Așa că Zelenski și-a amintit de lecțiile sale de actorie și a făcut ceea ce nemții numesc ”gute Mine zum bösen Spiel”. S-a văzut silit, pentru compatrioții săi, să se arate rezonabil și mărinimos și să nu exprime întreaga sa oroare față de lașitatea americană și germană.
Într-un târziu, când nu mai era nimic de făcut, Zelenski s-a gândit să nu-i facă Rusiei plăcere, semnalizându-și deschis scandalizarea și revolta. A spus, așadar, că ar avea, chipurile ”toată înțelegerea” că aliații lansează ”un semnal tactic prin arme, garanții de securitate și promisiunea aderării Ucrainei ca stat membru”, (semnal pe care ei în realitate nu l-au lansat decât pentru un interval imprevizibil și un viitor incert, care nu obligă pe nimeni la nimic) semnal tactic care, potrivit liderului de la Kiev, ar trebui să contracareze dezamăgirea societății ucrainene.
O bătaie de joc tristă. Întrebări și concluzii amare
În realitate, nimic n-are cum să compenseze deziluzia și demoralizarea provocate de nemți și americani nu doar Ucrainei, ci întregii Europe răsăritene și centrale care a fost sub cizma Rusiei și nu mai vrea pentru nimic în lume să mai fie.
E adevărat că, spre a machia întrucâtva catastrofala imagine de slăbiciune proiectată sub ochii Rusiei la Vilnius, summitul din capitala lituaniană a adoptat noi și îngrijorate planuri defensive, cu investiții financiare mai mari, și cu mai mulți soldați în flancul răsăritean al Alianței. Ambiția acestor planuri este de a exprima hotărâre și a compensa imaginea unui vest galben la față care tremură în fața unui Rusii-gigant, transformate de armata ucraineană în pitic.
Or, și anunțatele planuri sunt, în bună parte, o bătaie de joc. Germania promite să-și sporească la 2% din PIB bugetul militar. Ceea ce e o glumă, date fiind poziția economică a Germaniei și nevoile militare uriașe ale unui continent asediat de orgoliul imperial al unei Rusii care, neînțelegând decât limbajul forței, se vede încurajată, tocmai când îi era mai greu, de poltroneria neașteptată a alianței și de nesperata descurajare a Ucrainei, astfel încât ar putea redobândi rapid giganticele ei dimensiuni de odinioară.
Și pentru ce toate acestea? Pentru că America lui Biden și Germania lui Scholz nu mai cred în capacitatea Ucrainei de a-și recupera întregul teritoriu? Unde le e minima moralia? De ce n-au cinstea și curajul de a spune măcar adevărul? Pentru că predicția lor pesimistă ar putea fi proorocirea care se îndeplinește doar pentru că a fost exprimată? de ce-i refuză ucrainei, imoral, salvarea? Pentru că vor să țină în rezervă cartea aderării la NATO ca pârghie de negociat cu Rusia? Din alte motive inavuabile? De frică de o prezumtivă, niciodată concretizată ”escaladare”, cum s-a afirmat și s-a repetat ad nauseam?
Întrucât Rusia și dictatorii de tipul lui Putin nu înțeleg decât limbajul implacabil al forței, iar slăbiciunea le e trigger și impuls, împingându-i irezistibil spre noi agresiuni și crime, niciodată, niciodată nu mi s-a părut mai potrivită înțeleapta vorbă românească avertizându-i pe fricoșii iraționali și fără de Dumnezeu: ”de ce ți-e frică, nu scapi”.
Off Topic Dom Iancu dar cred ca e relevant. V-ati facut blog sa nu mai fiti cenzurat. m-am prins dar cam tarziu. Uitati ce a scris Dl Cranganu pe Contributors:
Pentru a vă face o idee de provocările cu care se poate confrunta o platformă publică, reproduc mai jos un fragment din motivația ne-publicării articolului Bastardizarea lui Beethoven și „rasismul” muzicii clasice europene de către o importantă platformă publică din București:
Articolul este interesant, din păcate nu poate fi publicat pe site deoarece conținutul său cuprinde un număr foarte mare de cuvinte, expresii și denumiri (aproape în fiecare paragraf) care au legătură cu rasismul, principala temă care încalcă politicile motoarelor de căutare și cele ale rețelelor de socializare. Orice conținut care are legătură cu rasismul este penalizat mai mult chiar decât cel cu tentă sexuală. Articolul conține de zeci de ori cuvinte precum: ”rasism, discriminare, discriminatoare, excludere, negri, supremația albă” și multe altele.
Publicarea unui astfel de conținut, ar atrage fără echivoc eliminarea tuturor paginilor publicației noastre online din rezultatele motoarelor de căutare. De asemenea, Google nu ar mai indexa niciun articol nou pentru o perioadă nedefinită, ar fi ca și cum nu am publica nimic. În mod similar, rețelele de socializare ar face linkurile site-ului ,,invizibile” pentru utilizatori. Acest lucru înseamnă scăderea drastică a audienței pentru tot proiectul (mii de articole).
În paralel, Google suspendă contractul pentru afișarea reclamelor, pe o perioadă limitată sub forma unui avertisment sau definitiv, fără avertisment. Acest lucru înseamnă pierderea veniturilor lunare.
Cum la baza acestor măsuri stau niște algoritmi care iau decizii scanând anumite cuvinte și expresii, fără a înțelege conținutul, riscul este enorm. În cazul în care se întâmplă așa ceva, nu avem în față un departament adevărat, în care să ne adresăm unor ființe umane, unde să depunem o contestație sau o cerere de analiză, ci doar proceduri automatizate care de obicei duc la același rezultat sau chiar unul mai aprig. Deci răul ar anula ani de zile de muncă pentru indexarea conținutului și creșterea audienței și ar fi pe termen lung, nedefinit.
La toată această argumentare aș răspunde cu tragica și amara remarcă a lui Edmund Bruke: The only thing necessary for the triumph of evil is for good men to do nothing.
De cenzura despre care scrie dl. Crangaru nu va putea scapa nici pe wordpress si nicaieri in web. Algoritmii lucreaza peste tot si te scot din search-uri. Dar asta este ce se vrea, clasa conducatoare a cerut big tech sa “protejeze” populatia de opiniile “daunatoare”. Nu ca big tech nu ar fi folosit tehnologia si pt interesele lor.
Insa pana la cenzura big tech, cred ca dl. Iancu a incercat sa se protejeze de cenzura aia “clasica”, cu doi ochi si un sef care spune ce e bine si ce nu e bine sa apara pe un site “public” si “echidistant”.
Sunt supus cenzurii nu doar de când discut demențele woke cu critical-culoare-de-piele-teorie și identități genitale, ci și când abordez chestii kineze. Aveți perfectă dreptate, Dom Robert. Începusem să fiu supus cenzurii și la instituția de presă mainstream la care lucram. Proto-instanța? În anii 90 li s-a pus în vedere jurnaliștilor respectivei instituții să nu mai aibă dubii cu privire la încălzirea planetei, ca să nu se dea apă la moară ”negaționiștilor”. Prima instanță : fascismul rusesc, căruia nu mi s-a dat voie în 2014, după anexarea Crimeei, să-i spun pe nume pe site-ul ei nemțesc (pe cel românesc am mai putut rosti adevărul.) Iar apoi, masiv, din 2020-21, inclusiv după intervenții de la București, să mi se taie miocrofonul. Nu mi s-a tăiat complet, dar mi s-a amendat hărnicia și mi s-a înjumătățit numărul de comentarii publicate.
Mare trebuie sa fie dezamagirea pe care o simt ucrainenii dupa maretul summit de la Vilnius. Biden Scholz @ co nu s-au gandit cum e sa fii soldat ucrainean luptand in transee cu rusii si intelegand ca ce faci este degeaba, chiar daca reusesti sa castigi lupta asta, ursul rus va reveni peste x ani si tu vei fi tot acolo, singur si luptand.
Dealtfel citeam zilele trecute o opinie a unor “experti” de limba engleza in care exprimau un punct de vedere simplu: daca Biden are de ales sa foloseasca arma pt a apara Kievul (in situatia in care UA ar fi NATO), stiind ca in pasul imediat urmator va trebui sa apere Washingtonul de arma rusilor, ce ar face? Si in opinia lor, dilema nu exista, pt ca evident ca Biden trebuie sa lase balta si Kievul si chiar si tarile baltice (si de ce nu si Europa), pentru ca desigur ca nu vrea sa puna in pericol pamant american.
Concluzia mea, intarita si de sus numitul summit, e ca doar daca esti in stare sa te aperi singur, poti sa si fii in siguranta. Ori a te apara singur impotriva ursului poti doar daca ai arma. Arma pe care ucrainenii au avut-o in mana si au dat-o in schimbul unor promisiuni…
Bohr a fost primul care a inteles potentialul armei, cand inca nici macar nu se realizase fisiunea in laborator: atat potentialul distructiv imens, dar in acelasi timp si potentialul de a crea pace. O pace pe muchie de cutit.
De acord. Dar ucrainenii mai au o armă pe care nimeni n-a avut-o până acum în spațiul ex-sovietic. Cea, imbatabilă, a voinței de a lupta. Care, dată fiind lașitatea unor actori politici cu ample arsenale nucleare, occidentale, se vede că e mai tare chiar decât bomba atomică.