Putin, puciul și mercenarii: cinci întrebări și răspunsuri

S-au pus niște întrebări în legătură cu puciul neterminat, calificat de ”ciudat” al lui Prigojin.

Cum este posibil ca armata unui pucist să fie încă lăsată să recruteze oameni pe teritoriul Rusiei, la doar câteva zile după “puci“?

Cum ar putea Putin și FSB să lase rețeaua Wagner care a fost la un pas să intre in Moscova să întărească armata?

Cum s-ar putea încrede Prigojin în Lukașenko, prietenul și executantul lui Putin, că îi va salva viața, dacă într-adevar a fost un puci?

Cu alte cuvinte, cum e posibil ca Moscova să se manifeste încă prietenos și cu încredere față de puciști?

Și cum e posibil ca Navalnîi să fie închis doar fiindcă se opune verbal, alții fiind mitraliați, au băut ceaiuri otrăvitoare, au zburat de la balcon, fără ca vreunul să fi organizat un puci!

Răspunsuri

1-2. Armata Rusiei, o oștire angrenată pe moment într-o criză de încredere și lupte interne pe viață și pe moarte pentru putere, prestigiu și narațiune prevalentă, a pierdut de mult războiul din Ucraina. Război, pe care Moscova l-a numit ”operațiune specială”.

L-a pierdut nu atât și nu doar în primele trei zile, când militarii ruși au ratat cucerirea capitalei și debarcarea lui Zelenski, ci mai cu seamă în toamna anului 2022, când dictatorul s-a văzut silit să anunțe mobilizări zise, fals, ”parțiale”.

Or, aceste mobilizări n-ar fi fost necesare, dacă forțele ucrainene n-ar fi decimat trupele ruse, căscând găuri uriașe în efectivele oștirii lui Putin. Cum de e posibil ca ucrainenii să reușească această vastă anihilare a mașinăriei de război ruse?

Ucrainenii își apără ființa națională și răzbună, luptând, crime în masă oribile. Au tot mai multă experiență de luptă, sunt tot mai bine instruiți în Vest și tot mai bine înarmați, sunt tot mai specializați și bine coordonați, au nu doar un moral ridicat, ci se bucură și de un comandament solid, tactic și strategic competent, fiind, deci, din ce în ce mai eficienți pe câmpul de luptă. Spre deosebire de ruși. Care, în afară de rachete de croazieră, cu care-și comit crimele de război, nu au nimic din toate aceste atuuri, excedente și plusvalori. Și sunt execrabili conduși de un leadership ticălos, neocolonialist și terorist, mulți ofițeri având, prin urmare, și conștiința încărcată.

Ceea ce îi determină pe mulți să nu vrea să lupte, să dezerteze, să rămână pasivi și să vrea un puci. Unul de felul loviturii de stat încercate și suspendate de Prigojin. Care nu e izolat în peisajul instituțiilor de forță rusești. Motiv pentru care Putin a trecut la epurarea lor temeinică. Ceea ce slăbește rândurile armatei și oricum ineficientelor servicii secrete.

În aceste condiții, cum ar putea renunța Putin la aportul pe câmpul de bătaie imens al Ucrainei, al unor militari hiperspecializați și bine motivați de promisiunile pecuniare sau de libertate, care li se fac mercenarilor? Prin urmare, Putin încearcă să-i reintegreze pe mercenari, disociindu-i însă de vrăjmașul său personal, Prigojin. Care le e șef.

3-4. Pe șeful mercenarilor Wagner, Putin l-a parcat l-a distanță, teoretic în Belarus, cu ciracii săi cei mai apropiați. Ar fi Prigojin un pericol pentru liderul din Belarus, Lukașenko? Potențial, indiscutabil. Dar pentru armele nucleare staționate de ruși la fața locului? Să fim serioși. Aceste arme au un regim special și sunt păzite strașnic de ruși, iar mercenarii tot ruși sunt. Pare de neconceput ca, în ipoteza greu de imaginat în care mercenarii ar prelua controlul asupra regimului din Minsk, ei să amenințe capitala propriei lor patrii cu bombe atomice.

Putin are toate motivele să aibă încredere în Lukașenko, pentru că satrapul său din Minsk știe că nu poate supraviețui fără ajutorul contondent al forțelor ruse și fără asistența serviciilor staționate în Belarus. Căci pe Lukașenko propriul său popor îl urăște din rărunchi. Un dictator atât de detestat are nevoie de mafioți-șefi care să-l protejeze. Putin e acest mafiot-șef pentru Lukașenko. Prin urmare, cei doi dictatori sunt parteneri legați unul de altul pe viață și pe moarte.

În net mai mare pericol decât Lukașenko este, pe moment, Prigojin, oriunde s-ar afla. Șeful mercenarilor Wagner știe bine toate acestea și pare cert că încearcă, prin Lukașenko, să-l îmbuneze pe Putin, promițându-i marea cu sarea în materie de reinserție a mercenarilor săi în efortul de război ale Rusiei.

5. Pe de altă parte, Prigojin, altfel decât Navalnîi, e uns cu toate alifiile, dispune de o forță de securitate proprie și reprezintă, ca șef al grupului Wagner, o certă valoare militară. E mai greu să fie depistat, otrăvit, defenestrat sau închis, ca Navalnîi, mai ales că nu e clar cine pe cine a infiltrat: performanța lamentabilă a instituțiilor lui Putin în timpul puciului probează faptul că mercenarii au surse excelente în serviciile secrete și armată, iar epurările sunt în curs.

Toate acestea slăbesc instituțiile de forță care nici până acum nu s-au dovedit competente decât la asasinări pe timp de pace de disidenți dezarmați, în contextul unei Vest binevoitor, ca împușcarea insolentă, lângă Kremlin, a lui Boris Nemțov. Motiv pentru care un Putin masiv slăbit – ca acum – e nevoit să le zâmbească mercenarilor (pentru ca să-i mai poată folosi și ca ”să nu sperie vânatul”, când, în fapt, ar vrea să-i înghită unși pe pâine, i-ar otrăvi, împușca și arunca pe fereastră.

Dar, acum nu mai e pace, ca pe vremea uciderii lui Nemțov. E război fierbinte. Unul pe care-l pierd rușii. Întrucât Putin, nu mai are Vestul în buzunarul vestei și nu mai e, ca în 2015, pe val, ci în buncăr, ascuns și tremurând de frică, oricine poartă o armă și i se declară loial devine potențial indispensabil și potențial invincibil. Unde pui că nu prea are cine să-i mai facă de petrecanie dușmanului de clasă al kaghebistului șef aflat simbolic la Kremlin, dar ascunzându-e în buncăr. Iată ce explică nenumăratele nepotriviri, inadecvări și ciudățenii ale relațiilor Putin-Prigojin, în contextul puciului și al tradițiilor criminale ale ultimilor 23 de ani.