Arday iute. Și toxic. Galopantul declin al ”anglosferei”, aflate la ceasul imposturii

Căderea în extremism, rasism și antisemitism progresează rapid și spectaculos în Marea Britanie, Statele Unite, Australia, Noua Zeelandă și Canada.

Cambridge și Oxford ar putea fi primele vechi Universități de elită care să încheie și cu tradiția libertății de exprimare, și cu cea a probității intelectuale a corpului lor profesoral.

La o dezbatere recentă a Universității Oxford, bastion, de secole, al cuvântului liber, unui invitat, critic al Islamului, o musulmană de extremă stânga, islamistă, pe nume Aisha Khan Aziz, șefa comitetului studențesc pentru gestionarea invitațiilor importante la dezbateri, i-a pus în vedere că trăiește numai pentru că îl apără generozitatea președintei musulmane, palestiniene. Căci doar ea și comitetul ei politic executiv, în majoritatea lui musulman, împiedică gloata islamistă așteptându-l la ieșirea din clădire să-l ”termine” pe invitat.

Citește: să-l rupă în bucăți.

Cu alte cuvinte: nu îl mai apără legile și poliția engleză. Ci doar bunăvoința credincioșilor unei anumite religii.  

Cazul El Sayed

Michigan ar putea reprezenta, ca stat american, un debut rușinos pentru farul democrațiilor. Din acest ținut din centrul Statelor Unite ar putea să provină primul candidat extremist, socialist, islamist și antisemit trimis în Senatul american. Abdul El-Sayed a câștigat alegerile preliminare ale Partidului Democrat în Michigan, în ciuda faptului că e mai preocupat de Israel decât de viața cetățenilor americani din statul pe care vrea să-l reprezinte în Congresul SUA. Iar în obsesia lui, acest musulman le refuză evreilor dreptul la un stat propriu. Viclenia lui rezidă în a-i face pe mulți americani ușor de spălat pe creier să creadă că ura lui pe Israel n-ar fi antisemitism, ci, pasămite, compatibilă cu filosemitismul. Ceea ce, evident, este o minciună sfruntată. Căci nimeni nu poate pretinde că i-ar iubi respecta și nu i-ar discrimina pe italieni, dacă le refuză dreptul la propria țară, (bella) Italia.

Problema cu ”socialiștii” musulmani toxici de felul unor El-Sayed, ori Mamdani, cum se numește noul primar comunist, islamist și antisemit al New Yorkului? Că acești extremiști preiau, mai rapid decât s-a crezut, nu doar funcții înalte în statul american, ci însuși Partidul Democrat, ai cărui lideri – cu excepția unui senator responsabil și curajos ca John Fetterman din Pennsylvania – le cedează fără luptă extremiștilor terenul, panicați și intimidați. Or, comunizarea și islamizarea Partidului Democrat se petrec nu doar accelerat, sub ochii noștri, ci în paralel cu picajul anglosferei din vechea corectitudine politică în politici identitare rasiste, antialbe și antisemite, precum și în degradarea la fel de năvalnică a culturii, educației și învățământului școlar și universitar.

Un Falstaff de culoare cucerește editurile și universitățile

Face în continuare valuri demisia de la Universitatea Cambridge a unui plagiator aparent clar demascat, dar apărat de aproape întreaga suflare de stânga din Regatul Unit și SUA pe baza faptului că tânărul ”profesor” care și-a furat teza de doctorat e negru. Și a devenit în 2023 cel mai tânăr ”profesor” (de culoare) al Universității Cambridge.

Omul, un așa zis profesor de ”sociologia educației”, a admis mai nou, după ce Universitatea lui s-a văzut silită, într-un târziu, să deschidă o anchetă, că a ”comis erori” în teza sa de doctorat.

Așa că și-a dat în fine demisia. Dar o foarte mare editură, Simon&Schuster, insistă, în continuare, nu doar să-l apere și să-l laude, ci și să-i publice ”memoriile”. Simon&Schuster face parte din  „Big Five”, cele cinci mari edituri de limbă engleză din lume, alături de Penguin Random House, HarperCollins, Hachette și Macmillan. Și ce anume ni se promite în aceste memorii?

Ni se făgăduiesc, de la 11 august, povești care l-ar face să pălească până și pe baronul Münchhausen. Confabulații care l-ar face de rușine chiar și pe autorul lui Henric al 4-lea și al Nevestelor vesele din Windsor, căci nici măcar Shakespeare n-a știut să-l înzestreze pe Falstaff cu imaginația unui impostor ajuns ”profesor” la Cambridge, care pretinde – și stăruie să fie crezut – că ar fi alergat 30 de maratoane în 35 de zile. Și ar fi strâns așa milioane de lire sterline pentru filantropie.

Nu e singura lui aserțiune halucinantă

Tot el a afirmat că, precum șeful PSD Grindeanu, a scris și publicat o carte care nu e de găsit.

Că ar fi fost bolnav de autism și n-ar fi vorbit până la vârsta de 11 ani.

Că ar fi învățat să scrie și să citească abia la 18 ani.

Că și-ar fi scris teza de doctorat timp de doi ani și jumătate, în timp ce muncea opt ore pe zi într-o altă slujbă și-l apăsa o tumoare pe creier. ((Liverpool John Moores University, care i-a conferit titlul, n-a admis până azi că a greșit).

Că ar fi avut un accident cerebral după ce și-a luat doctoratul, ceea ce i-ar fi iscat o amnezie cu privire la munca lui la teză.

Că, atlet de renume mondial (dar virtual necunoscut) ar fi alergat 500 de km în 6 zile, în ciuda unei crize de epilepsie și a unei fracturi.

Că ar fi fost amenințat în campus cu înjunghierea, deși nu există nici cea mai vagă probă sau mărturie în acest sens.

Că i s-ar fi trimis acasă un cap de porc deși, din nou, lipsesc cu desăvârșire probele și mărturiile.

Că ar fi apărut într-o serie de filme documentare britanice (7Up), fără să existe indiciile necesare în scripte.

Fenomenalul impostor, devenit, la 37 de ani, cel mai tânăr profesor din istoria de 800 de ani a cândva foarte venerabilei Universități Cambridge, a suscitat atâta atenție și admirație încât școala superioară care l-a angajat s-a supărat foc (ca de altfel și media de extremă stânga) pe publicistul care a tras semnalul de alarmă, dovedindu-i plagiatul. Plagiat pe care Universitatea l-a contestat inițial cu aplomb și pompieristică indignare. Au început să circule intens, în publicațiile progresiste și în rețelele sociale, texte dure despre prezumtivul ”rasism” al vânătorului de plagiat.

Intră în scenă poliția Regatului Unit

Infamia atacurilor asupra libertății presei, exprimării și opiniei nu s-au oprit câtuși de puțin aici.

Un reporter de la Times Higher Education – o organizație care evaluează școlile de învățământ superior de pe glob – a primit vizita și amenințările poliției. Care fusese sesizată de plagiator. Sau de Universitatea lui.

După ce reporterul de la Times Higher Education îi solicitase coțcarului de la Cambridge un ”drept la replică”, pe calea poștei electronice, jurnalistul fusese somat de forțele de ordine să se lase păgubaș și să întrerupă contactul cu potlogarul cercetat.

Șeful Poliției Metropolitane, Sir Mark Rowley, a admis între timp, potrivit BBC, că instituția sa a greșit anchetându-l timp de 4 luni (da, ați citit bine, patru luni) pe jurnalistul Jack Grove care investiga acuza de plagiat la adresa lui Arday.  

Ce fel de ”lumină” mai răspândește ”elita” engleză?

Cum e posibil ca niște Universități britanice de mare prestigiu să îngroape orice urmă de meritocrație și să confere titlul de doctor și funcția de profesor unui ”ardei” iute mitoman? Unui impostor?

Dar ca poliția britanică să vrea să împiedice un reporter să încerce să demaște un șarlatan? Un hoț nu doar de idei, de vreme ce a luat catedra unui profesor cu o acreditare impecabilă?

Ce fel de libertate a presei mai există în Regatul Unit, dacă simpla culoare a pielii îl apără pe un escroc fie și doar vremelnic de investigații, prin amenințările poliției?

Ce l-a împuternicit pe Arday să tragă în piept universități,  o mare editură și poliția britanică?

Simplu. Culoarea pielii. Care în ideologia rasist-antirasistă a extremei stângi se arată, dimpreună cu credința islamică și aderența la islamism și antisemitism, a fi un atu aproape imbatabil. Dacă nu e albă.

Dacă v-a plăcut acest articol cenzurabil de către orice extremă și țineți la adevăr, libertate, meritocrație și democrație, nu uitați că ne puteți susține printr-o donație. Vă mulțumim anticipat.