Dosarul Kaili și corupția eurocrației

Indignarea e peste tot. Și e amplă, intensă, clocotitoare. Și de rele vestitoare. Mai-marii Europei se îmbulzesc să și-o exprime, știind că furia cetățenilor europeni crește văzând cu ochii după ce anchetatorii belgieni au prins-o în flagrant pe Eva Kaili cu saci plini de bani peșin, un ”cadou” din Qatar de bună seamă, tronând acasă la ea. Și la amantul ei italian.

Saci, din care poliția n-a găsit probabil decât o mică parte, de vreme ce a declanșat întreaga investigație pentru că l-a depistat pe tatăl vicepreședintei socialiste a Parlamentului European cu un suspect geamantan plin de bănet la el. Câte alte geamantane n-au găsit la părintele fostei ”mari speranțe” a parlamentarismului, a democrației și a politicii socialiste europene?

Politicienii, în frunte cu șefa Parlamentului, Roberta Metsola, s-au grăbit să se disocieze de frumoasa mituită din pădurea adormită cu ajutorul oceanelor de petrodolari. Bani meniți ”să influențeze”, citește: să cumpere unul sau mai multe excutive ale principalelor instituții europene și să le vâre în buzunarul Qatarului, un stat aflat el însuși în buzunarul Frăției Musulmane. Și ca să arate că ei nici usturoi din Golf n-au mâncat, nici gurița nu le miroase, politicienii PE au suspendat-o pe Kaili, cu mânuta șefei ei, Robertei Metsola, din funcția de vicepreședinte al forului legislativ european. Demiterea n-o poate pronunța decât plenul Forului Legislativ. C-o va face, nu e nicio îndoială.

Cine e ea. Și cine e cumpărătoarea ei

Ce bine! Și ce drăguț! Cu atât mai mult cu cât femeia nu și-a luat degeaba plata și răsplata. Qatar, se știe, e un stat semisclavagist. I s-a imputat, nu fără temei, mituirea membrilor comitetului executiv al FIFA care a luat decizia aiuritoare, de fapt complet aberantă, de a-i atribui acestui emirat din deșertul arab cupa mondială a anului curent, deși a fost nevoie ca meciurile să aibă loc iarna, pentru ca fotbaliștii să poată juca sub cerul liber, în 6 stadioane construite doar pentru acest campionat, stadioane cu care țara tiranului din Doha nu va avea ulterior ce să facă. Nu puțini membri ai acestui comitet FIFA au fost găsiți vinovați de corupție, chiar dacă emiratul a negat mituirea lor.

Modul inuman în care Qatarul își tratează populația imigrată și pusă la munci grele, dar ieftine a suscitat repetate și îndreptățite critici la nivel mondial și european. Dar Kaili a găsit de cuviință să țină o cuvântare în care a apărat emiratul și regimul despoticului său emir, înfierându-i cu mânie proletară pe colegii care au îndrăznit să critice bastionul din Golf al Frăției Musulmane. Qatarul, i-a dăscălit ea pe mai ”rău informații”ei colegim, ar fi, chipurile ”un pionier” la ”dreptul muncii”. Halal.

Le-a mai reproșat parlamentarilor care au avut curajul să se atingă fie și gingaș de emiratul ei de suflet ”ipocrizia”, ”duplicitatea” și ”eurocentrismul”, adică, implicit, ”rasismul”. Dar iat-o arestată în flagrant. Colegii din grupurile politice și din partidul ei socialist natal, elen, PASOK, s-au revanșat excluzând-o, i-au sugerat demisia, sau au amenințat-o cu destituirea, dacă nu pleacă de bunăvoie. PASOK i-a cerut, de asemenea, să renunțe la mandatul ei de euro-parlamentar. Ceea ce, desigur, Kaili refuză.

Trimiteri românești. Și socialiste

Știm de ce? Știm bine, din meciurile DNA cu deputații de la București. Pentru că Eva Kaili nu vrea în ruptul capului să-și piardă imunitatea parlamentară. Dar quod licet iovi non licet bovi. Nu merge la Bruxelles și Strasbourg ce s-a putut la București cu infractorii miruiți în parlament.

Ce nu știm e ce rol a jucat în toate acestea Cristian Tudor, ambasadorul UE în Qatar. Potrivit DLF, Cristian Tudor s-a folosit de întâlnirea lui Kaili cu ministrul muncii din Doha, Ali bin Samich Al Marri, pentru a lansa un tweet despre vicepreședinta PE care a ”salutat angajamentul Qatarului de a continua reformele în sfera muncii”. Nu e clar dacă madam Kaili îl mai salută și după arestare.

Nota bene: acest scandal de corupție zguduind Parlamentul European îl depășește mult, ca anvergură și posibile consecințe, pe cel iscat de prinderea cu mâna-n sac (pe vremea aceea a unui sac virtual) a altui social-democrat corupt până în măduvă, în speță a românului Adrian Severin, demascat, împreună cu alți europarlamentari cu mâna întinsă, de ziariști britanici.

Nici scandalul actual nu pare deloc să fie singur la părinți. La fel, suma de 600.000 de euro, confiscată, dimpreună cu telefoane și laptopuri, în operațiunea percheziționării a 16 case din Bruxelles, nu are șanse prea multe să acopere întregul prejudiciu financiar, moral, politic și ideologic.

Între cele cinci persoane arestate inițial sunt amantul Evei Kaili, un italian, precum și patru compatrioți ai săi. Foarte picantă e prezența între ei a ex-europarlamentarului Pier Antonio Panzeri, un ins care conduce un ONG intitulat ”Fight Impunity”, Luptă contra impunității. E improbabil să se fi auzit de el ca eficient combatant al impunității ce-i fericește pe securiștii și cleptocrații ”statului eșuat”, după cum a caracterizat România însuși președintele ei (”de la Grivco”), Klaus Iohannis.

Și pentru că, în scandalul blocării aderării la Schengen, liderul PSD Ciolacu s-a grăbit să sară la gâtul partidelor de dreapta, văzute in corpore ”în culpă”, în solidar cu cancelarul creștin-democrat al Austriei, Nehammer, noi ce să facem? Să-i atenuăm bucuria și să-l bănuim de vinovăție pe urmașul infractorului Dragnea, dimpreună cu întreaga suflare sindicală și de stânga din Europa?

Căci între arestați e atât social-democratul Panzeri, cu tot cu nevasta și fiica lui, cât și liderul sindical al IGB, Luca Visentini, secretarul general al Asociației Sindicale Internaționale (International Trade Union Confederation). Care a fost anterior bossul omnipotent, semeț și cu nasul pe sus al sindicaliștilor europeni.

Atât despre liderii stângii europene și despre sindicaliștii aleși să apere drepturile muncitorimii românești, europene și internaționale.

Nimeni nu poate înțelege de ce nu le-au ajuns privilegiile, puterea, averile, veniturile, indemnizațiile și facilitățile multiple de care s-au bucurat toți acești inși. De ce, altfel spus, au mai avut nevoie de banii Qatarului ca să-și vândă sufletele și cinstea și să-și trădeze la pachet, partidele, țările, parlamentarismul, democrația și, nu în ultimul rând, Europa.

Pești mult mai mari

Dar dacă tot e vorba de corupție în eurocrație, cazul Kaili e departe de a fi singurul de natură să trezească ample și motivate suspiciuni. Pare chiar, culmea, că Eva Kaili e plevușcă în comparație cu alte dosare, cu mult mai grele. Ce pești mai mari ar putea exista? Qatarul nu e singurul stat autocratic, dictatorial sau totalitar care a întins mâna la cumpărat euro-dregători. Și nici singura problemă confruntând eurocrația și pe demnitarii numiți politic în fruntea bucatelor.

Ca de pildă pupila Angelei Merkel și a președintelui Emmanuel Macron, Ursula von der Leyen.

Planează suspiciuni aparent imposibil de înlăturat asupra șefei Comisiei Europene, în legătură cu total intransparentele ei negocieri cu șeful Biontech Pfizer, Albert Bourla.

Alte bănuieli iscă legăturile cu eventualul ei conflict de interese implicat de prezența soțului ei, Heiko von der Leyen, în conducerile sau consiliile de administrație ale unor concerne masiv implicate în cooperări foarte mănoase și rentabile cu BioNTech/Pfizer. În cauză, între altele, e funcția extrem de profitabilă de director medical la Orgenesis Inc, a lui Keiko von der Leyen, funcție preluată spre finele anului 2020, când era acută și omniprezentă cererea de vaccinuri.

Concernul, care elaborează terapii genetice și substanțe mRNA și colaborează cu BioNTech/Pfizer, întreține, potrivit unor europarlamentari, relații de afaceri cu varii consorții, din varii state, care au câștigat licitații publice de proiecte finanțate cu bani din fondurile PNRR. Iar Heiko von der Leyen, ca un făcut, e în conducerile ”unor consorții și fundații administrând părți din fondurile nationale ale PRRN pentru dezvoltarea de tehnologie mRNA”, după cum se mai afirmă.

Laura Codruța Kövesi contra Ursulei von der Leyen

Și procuratura europeană a confirmat recent că a deschis o anchetă ”privind modul în care Comisia Europeană a procurat vaccinurile contra Covid 19”. Dar n-a oferit alte detalii. Iar șefa Comisiei Europene îl imită pe Klaus Iohannis. Tace mâlc.

Or, tocmai ea știe mai bine decât oricine în afară de președintele director general al Biontech/Pfizer, cel care anul trecut a încasat un venit frumușel de aproape 25 de milioane de dolari, o creștere de venit de peste 15% într-un an, ce discuție s-a purtat între von der Leyen și Albert Bourla. Pentru că, surpriză mare, sms-urile în care cei doi au perfectat târgul la adăpost de ochii curioșilor, de probe sau de mărturii. Iar ele sunt de negăsit. Au dispărut. Au fost șterse. Au devenit nirvana.

Cum au mai fost șterse și au dispărut irevocabil și alte sms-uri, din trecut, care ar fi putut-o incrimina pe vremea când, spre paguba guvernului german și a contribuabililor Republicii Federale, Ursula von der Leyen a condus ministerul berlinez al apărării.

Contractul opac încheiat de UE cu Pfizer continuă să nu fie integral accesibil publicului. Or, e vorba de bani grei. În speță, de aproape două miliarde de euro în banii de atunci. Iar în tranzacția cu Pfizer UE și-a asumat, ca niciodată, ”o datorie”, (nu cum e normal, o ”opțiune”) de a cumpăra vaccinuri. Ce-a făcut-o pe von der Leyen să-și ia adio de la regulile uzuale de contract? Și de ce nu au putut fi vizitate niciodată locurile în care s-a produs vaccinul? Ori văzute planurile de livrare?

Bourla, care ar fi trebuit să dea europarlamentarilor niște răspunsuri, s-a ascuns. În ultima clipă s-a aflat că, la 10 octombrie, nu se va prezenta în Comisia Parlamentară a PE care se ocupă de acest dosar. Bolnav nu pare să fi fost, de vreme ce comisara pentru sănătate a UE, Stella Kyriakides, s-a întâlnit cu el bine mersi la Washington, două zile mai târziu, după cum amintește Euractiv. Și atunci?

Că ori Bourla ori von der Leyen ori ambii își bat joc de europeni reiese din faptul că bogatele lor sms-uri s-au ”evaporat”. Dispariția lor e, vădit, foarte convenabilă pentru ei și extrem de rea pentru orice efort de restabilire a faptelor și transparenței.

Or, ipoteza că unul din doi le-a șters ar mai putea părea imaginabilă unor oameni cu o fantezie bogată. Dar că le-au șters amândoi și au devenit astfel, concomitent, irecuperabile? Să fim serioși. Mai ales după antecedentele doamnei von der Leyen de la ministerul german al apărării, când și-a ”delestat” mobilul la fel de miserios. Așa că șefa Comisiei a refuzat-o pe avocata poporului, Emily O’Reilly, care-i ceruse convorbirea cu Bourla.

Latura morală și politică

Sigur, prezumția de nevinovăție funcționează. Dar chiar dacă, aproape prin absurd, von der Leyen ar fi, de fapt, curată ca lacrima și nevinovată ca un nou născut: cine s-o creadă în aceste condiții? Și dacă niciun un om cu scaun la cap nu o mai poate considera dincolo de orice suspiciune: de ce nu și-a dat încă demisia de onoare, astfel încât Laura Codruța Kövesi să poată investiga în liniște? Căci dincoace de răspunderea juridică se întind cea morală și cea politică. Precum și chestiunea credibilității unui lider.

Ce credibilitate mai are favorita lui Merkel când îi reproșează Ungariei extremismul și cleptocrația? Ce credibilitate mai are Comunitatea în genere, cu o asemenea intransparență la contracte de importanță capitală, precum vaccinurile, cu o vicepreședintă de PE prinsă în flagrant de luare de mită și cu o președintă de Comisie Europeană retoric foarte ”principială”, însă, în principiu, nu doar incapabilă să înlăture cele mai grave și negre suspiciuni, ci și, până în prezent, să facă necesarul pas în spate?

Și de ce n-a fost convocată încă Ursula von der Leyen, așa cum ar fi fost normal, în Parlamentul European, spre a da explicațiile necesare și clarificatoare, dacă ele există, iar dacă nu poate, să i se ceară formal și oficial să demisioneze?

La urma urmei, există un cod de comportament pentru comisarii europeni. Au și acești dregători răspunderi și jurăminți și declarații de avere și de interese de respectat. În a lui von der Leyen nu figurează funcțiile și salariile soțului ei, amintește Martina Binnig, în ”achgut.com”. Potrivit ei, contractele UE cer fără echivoc membrilor Comisiei Europene ”independență indubitabilă”, precum și ”comportament prudent și onorabil”, înainte și după ce și-au îndeplinit funcția.

Nu se poate spune că doamna von der Leyen exagerează ori se dă de ceasul morții în a îndeplini toate aceste criterii de independență, prudență și onoare.