În fața amenințărilor ruse cu un atac nuclear unii ar vrea să adoarmă seara și să se trezească abia după ce coșmarul va fi încetat. După ce alții îi vor fi luat în brațe, vor fi dansat cu ei până la sfârșitul nopții și până dincolo de limanul dragostei și îi vor fi salvat de nebun. Dar e nebun?
Da, un pic este. Disperarea e o formă de mică nebunie. Iar Putin, învins militar, și-a irosit principalul atu de după trecerea Rubiconului, la 24 februarie 2022: cartea și credibilitatea militară. Are, prin urmare, toate motivele să fie deznădăjduit.
Cum și delirul ideologic cu Rusia înconjurată de americani și de NATO și Ucraina cea ”nazistă” și ”genocidară”, care ar trebui ”denazificată” sunt un soi de nebunie, o probă de demență senilă pentru care un om de rând riscă expedierea la balamuc. Dar la politicieni să nu se pună?
În fond, e nebunia lui Hitler, austriacul frustrat care chiar credea, și el, că evreii i-ar fi ”cauzat” lui (și deci, în capul său ușor bolnav, germanilor) și ar trebui exterminați până la unul.
Dar astfel de lideri totalitari nu sunt clinic nebuni. Altfel spus, știu bine ce fac. Dacă n-ar ști, ar spune din când în când și adevărul. N-ar minți cu atâta aplomb și consecvență, susținând că ar avea nevoie de sute de mii de rezerviști, după ce n-ar fi suferit decât câteva mii de pierderi de militari uciși în Ucraina, în timp ce inamicul ar fi îngropat, chipurile, de 20 de ori mai mulți.
Realitatea e la antipod. Rușii au pierdut probabil de 4 sau de 5 ori mai mulți militari decât ucrainenii. Putin știe bine care e situația și reacționează la dezastru rațional și logic în raport nu cu interesul Rusiei, desigur, ci în raport cu năzuințele lui. Își joacă, deci, ultimul atu. Dar e rezonabil ce face. Și ultimul lucru pe care-l vor asemenea tirani înainte de a se confrunta cu plutonul de execuție, e să-și pună în pericol poziția de Führeri și viața ”prețioasă” de părelnici ”profeți”, care în capul lor strategic beteag, dar gândind tactic logic, s-ar naște doar odată într-un mileniu.
Ce e Putin, dacă nu e clinic nebun?
E un pocherist și un profitor. A profitat două decenii la rând de pe urma naivității, lipsei de minte, poltroneriei și voracității unor lideri apuseni. Mizează deci în continuare pe ideea că omologii lui occidentali sunt slabi de înger, că-i lasă nervii, că, scăpându-se în pantaloni de frica amenințărilor lui cu bomba, ori de spaima împăciuitoriștilor din Vest, vor întoarce mâna Ucrainei la spate și îi vor interzice să/și recucerească teritoriile ocupate.. Căci nimic nu mai pare azi exclus. Iar ținuturile anexate ar fi ”Rusia” și teoretic de apărat și cu bomba atomică, dacă referendumurile falsificate trec. Și cum să nu treacă, dacă așa vrea tiranul?
Și totuși ultimul licăr de speranță al tiranului e futil. Nu se va întâmpla, probabil, ce nădăjduiește, decât dacă Vestul vrea să se sinucidă și să-i ofere dictatorului, pe tavă, propria libertate, la pachet cu proxima capitulare nu doar a Ucrainei, ci a întregii Europe, bucată cu bucată.
Căci un eventual succes rusesc al șantajului nuclear în Ucraina ar avea mai multe semnificații devastatoare concomitente. Ar face școală. Rusia n-ar mai avea nevoie de armată. Și-ar putea încorpora, prin simplă amenințare cu arsenalul ei atomic, orice teritoriu. Ar ocupa și alipi ce vrea fără să mai fie nevoită să disloce soldați ca să-l invadeze, să-l apere și controleze. Ar însemna ca orice țară, membră a NATO sau nu, să fie la cheremul aceluiași șantaj. Și nimeni în toate mințile nu poate admite chestia asta. Nici Ucraina, nici țările baltice, nici puterile occidentale n-au cum să cedeze.
Așa că i se va plăti sec
Liderii apuseni care încă nu s-au hotărât ce trebuie făcut vor sta strâmb și vor judeca drept. Au auzit-o pe propagandista șefă a lui Putin, Margarita Simonian, afirmând pe Twitter că săptămâna aceasta va fi ori ”anticamera victoriei noastre iminente, ori cea a războiului nuclear”.
Dacă e ceva de capul liderilor apuseni, vor înțelege că, dacă reacționează ferm, net și disuasiv, vorbind în singura limbă pe care tiranul o pricepe bine, nu va fi nici una și nici alta. Și că singura politică rațională de transpus acum e schimbarea de regim la Moscova, țel de atins prin consecventa și puternica înarmare a Ucrainei și trimiterea ei spre frontierele cotropite ale țării, pentru a-i arunca peste graniță pe invadatori. Și poate, cu ajutorul unor unități ruse care li se vor alătura, către acel buncăr în care se va fi retras dictatorul destul de ”nebun”, să amenințe întreaga lume.
Putin nu va apuca mult mai multe zile fericite în acel cartier general final, decât Hitler în bârlogurile sale de la Berghof, în Berchtesgaden, de la Wolfsschanze, ori din buncărul său berlinez. Pentru că generalii săi ar vrea, în genere, să trăiască și să le dea o șansă și familiilor lor. La fel gândesc probabil, în covârșitoarea lor majoritate, și ofițerii Rusiei.
Nu e defel probabil să tolereze un ordin scelerat nici dacă Putin li se pare sănătos și cu atât mai puțin dacă au impresia că a înnebunit clinic.
Final de joc
Un recurs la arme de distrugere în masă i-ar transforma pe toți în castă de proscriși, vânați fără milă până la sfârșitul vieții lor, până dincolo de limanul dragostei și de sfârșitul nopților. În lumea aceasta și în cea de apoi. Asta să vrea?
Între ei mai speră destui ca Șoigu să poată strânge 300.000 de rezerviști în stare să lupte și să întoarcă soarta războiului fără vreun recurs la ticăloșii indicibile. Se amăgesc și se înșală.
Ce li s-a întâmplat profesioniștilor în fața armatei ucrainene li se va întâmpla mai rapid și mai rău ageamiilor care nu vor să lupte, nici să câștige bani din visteria tiranului, omorând ucraineni acasă la ei care nu le-au făcut nimic.
Moralul unei armate înfrânte nu se va ridica deasupra genunchiului broaștei, doar pentru că la carnea de tun decimată până acum se vor mai adăuga niște munți de nevinovați masacrați, din rândul unor trupe cu o voință și o capacitate de luptă incomparabil mai palide decât ale militarilor ruși bătuți măr, în mai multe rânduri, în primele șapte luni ale războiului.
Cu amenințarea nucleară boantă și nesustenabilă și cu o armată care-și va urî mai degrabă tiranul decât pe inamicul Moscovei, ce speranțe îi mai rămân oare lui Putin, dincolo de lașitatea vreunui lider apusean? Nada. Nici una. Zero barat. Putin e la capăt de drum. Rămâne doar de văzut cât va mai dura acest capăt, înainte să i se facă milă de Rusia vreunui militar din anturajul său.