Până iese Franța din fundătura în care s-a vârât nesilită decât de hybrisul unor francezi, e obligatoriu ca Germania să-și revină rapid și să înceapă să se guverneze net mai bine decât până acum.
Altfel e vai și amar nu doar de nemți, ci de întreaga Europă. Iar Germania o va apuca pe calea bătută spre declin, extremism și, în final, insignifianță, pe care a purces, mai nou, Hexagonul.
Soluții s-ar găsi. Dar trebuie să le și vrei
Or, ca Germania să-și revină, trebuie să se producă nu doar o schimbare decisivă la cârmă, ci și una radicală, rapidă și generală de dezideologizare. Din păcate, cancelarul Scholz pare clar depășit de situație. Ca și mare parte din conducerea social-democrată. Ca și segmente din celelalte partide.
Șocul războiului ruso-ucrainean i-a lăsat pe mulți în elita nemțească amorțiți și paralizați de frică și spaime nu doar de Moscova ci, mai ales, de eliberarea lor din servituțile doctrinare. Nu puțini, învățați cu progresismul și ecologismul ca surogate de biserici, se cramponează obsesiv de propriile ideologii ca de zei. Care se dovedesc, deloc uimitor, la fel de falși pe cât de incapabili sunt să ajute.
Unul din acești idoli, frate bun cu ecologismul extremist, cel cultivat din veacurile trecute, e militantismul antinuclear. Acesta a devenit, aparent, sacrosanct, de la introducerea lui în panteonul nemțesc, de către Angela Merkel, în 2011, după catastrofa de la Fukushima.
În baza închinării la acest idol ar urma ca, la finele anului, să-și înceteze activitatea și ultimele trei centrale nucleare germane care treceau, în rândul experților, drept cele mai sigure din lume.
Cronica unei morți evitabile
Anatemizate în mare măsură irațional, de ideologii stângii, problematice doar pentru că nu li s-a găsit deșeurilor radioactive un cimitir sigur și definitiv, ar urma ca reactoarelor germane să li se pună cruce în plină criză energetică, în ciuda faptului că produc un curent neîmpovărat climatic și ar contribui esențial la aplanarea crizei iscate de prea ampla dependență germană de gazul rusesc.
În această situație, voci sobre le-au cerut guvernanților germani – (între care vicecancelarul Habeck pare o salutară personalitate isteață și pragmatică și, ca atare, o surpriză plăcută) – să-și bage mințile în cap.
Habeck se și arată clar dispus s-o facă și propune recursul la cărbune. Care-i umple însă de oroare și le strepezește dinții celor mai zeloși dintre climatologiștii fanatici. Nu mai puțină antipatie, dezgust, greață și ostilitate îi apucă pe alții în reacție la propunerea prelungirii termenului de funcționare a ultimilor mohicani din rândul centralelor atomice germane. Prea slab ca să facă față protestelor inspirate de aceste aversiuni și porniri resentimentare militante, cancelarul s-a pliat și a cedat la primul impediment aparent real. Scholz a preluat, într-un interviu, pseudoargumentul potrivit căruia n-ar fi posibilă prelungirea funcționării centralelor, pentru că ar lipsi uraniul importat îndeobște din Rusia și ca atare și tijele de combustibil necesare reactoarelor.
S-a estimat că ar reclama între un an și un an și jumătate să se procure noi tije de combustibil, astfel încât Scholz a afirmat că ar dura prea mult, iar energia nucleară ”nu” ar fi, prin urmare, ”o soluție”. Germania mai este însă, încă, o democrație. Și nu tace încă din gură întreaga suflare când șeful executivului articulează o aiureală. Mai ales dacă ea torpilează ”idealul” decarbonizării țării.
Când li se deschid unora ochii
Șeful CSU, Söder a calificat pe drept obiecția cancelarului drept ”imbecilitate factuală”. Se vor fi întrebând unii, unde o fi fost liderul bavarez din 2011 încoace? Mai bine mai târziu, decât niciodată, și-o fi spus și Asociația Industriei Nucleare germane. Care l-a contrazis, de asemenea, pe Scholz, explicând ziarului ”Münchner Merkur” că uraniul se poate importa din Australia și Canada, înlocuindu-se livrările rusești.
Problema se poate deci rezolva, dacă metalul se comandă la timp. Și e chiar grabă mare. Orice întârziere face dificilă relansarea reactoarelor nucleare. Și amână reziolvarea crizei energetice germane. Și europene. Motiv pentru care le-a venit și altora ideea. De pildă liberalilor germani.
Care fac parte din coaliția guvernamentală. Dar nu sunt orbiți complet de ideologie. Și al căror secretar general, Djir-Sarai, a reacționat la pericolul penuriei energetice, revendicând perpetuarea funcționării ultimelor centrale nucleare. Un demers similar a întreprins recent Belgia. Care, după cum notează postul german Deutschlandfunk, a prelungit în martie aprovizionarea țării cu energie nucleară și, pe zece ani, viața celor două centrale atomice programate să fie închise.
Drumul crizei. Și dezamorsarea ei
Da, e adevărat. Utilizarea reactoarelor nucleare e o chestiune complexă și va cere efort și investiții. Dar nu e mai puțin necesară. Net mai simple sunt, desigur, utopiile mesianice și fanatismele. Și ideologiile salvaționiste. Care funcționează pe principiul: acum totul e rău, teribil, groaznic, dar noi progresiștii vă arătăm lumina viitorului, aducându-vă pe tavă salvarea și pacea.
Așa au alunecat Europa și Vestul în actuala lor criză. Una, împinsă spre paroxism de forța combinată a putinismului și a inadecvărilor, foarte vizibile și la francezi, la datoria de a se contracara erodarea valorilor occidentale și extremismul de orice tip.
Ca să se scoată din ea nu e nevoie doar de energie și tehnologie. Ci și de libertate. De bun simț. Și de curajul evadării din cămașa de forță în care s-au transformat, în Occident, ideologiile.