Cele mai noi articole · Politică internațională

Eșecul Occidentului. Un eșec creștin

Putin a refuzat propunerea unui armistițiu de Paște. Iar în lume se miră mulți de accesul în turul doi al unei Marine Le Pen, despre care cineva scria, nu fără oarecare temei, că e candidata liderului rus. Care poartă partea leului din răspunderea pentru atrocitățile comise de trupele sale invadatoare în Ucraina.

Dar culpa e împărțită. Nu e doar a lui. Nu e doar falimentul Rusiei. Nu e doar înfrângerea bisericii ei ortodoxe, cea mai mare din comunitatea ortodoxiei. E un faliment al Vestului și al creștinității în genere. Căci orice succes extremist, ca și fiecare palmă de teren pe care, în numele clamatelor (și nerespectatelor valori creștine) o cucerește Rusia în Ucraina sub ochii unui Occident protestant și catolic placid, care nu ajută cum i-ar cere etica, e încă o palmă dură pe obrazul roșu de rușine al civilizației apusene.

Căci crimele lui Putin și succesele politice ale extremiștilor sunt pumni ucigași în plexul valorilor ei. Care încep, continuă și se termină cu Dumnezu, cu creația și istoria omului făcut după chipul și asemănarea Lui și cu libertatea individuală, de exprimare și de opinie, cu drepturile și demnitatea ființei omenești.

Cine le calcă în picioare? Colectiviștii. Putin e unul dintre ei. Pentru țarul kaghebist și ideologii lui în frunte cu patriarhul Kiril nu există decât un singur colectiv care merită apărat. Este cel rus, din care în delirul său neonazist fac parte și ucrainenii (”ruși mici”) (de exterminat, dacă sunt de altă părere) și rușii albi și cine știe ce ruși mijlocii, negri, roșii, verzi și galbeni mai inventează.

Dar merită apărată această națiune rusă, apud Putin? Defel, de vreme ce tiranul își maltratează fără jenă propriul popor, ai cărui fii sunt trimiși la moarte cu zecile de mii de dragul ambițiilor lui colosale, imperiale, totalitare, megalomane.

Dar de ce să nu-i trimită dictatorul la moarte, câtă vreme îl aplaudă pe liderul de la Kremlin nu doar partea spălată pe creier a poporului său prelucrat cu rindeaua propagandei în veacuri de naționalism, într-un secol de bolșevism și post-comunism și în două decenii de furibund și dezlănțuit agitprop neofascist? Mai în taină, mai pe față îl aprobă și îl susțin și unii europeni sau americani venerabili, subțiri, educați, cultivați, deștepți.

Cine sunt ei? Pe de o parte ruși, desigur. Etnici sau culturali. Și unii și alții au îngurgitat cu laptele mamelor lor megalomanie naționalistă și nu se mai pot disocia de servitutea față de toxica substanță înghițită prea mult timp.

Unii dintre ei își închipuie că în joc ar fi identitatea lor. Or, în joc e ființa națională a ucrainenilor. Dacă va fi în cauză identitatea rusă, atunci nu din cauza celor agresați, ci din pricina agresorului va ajunge ea să fie în pericol.

Sărbătoarea pascală și mesajul ei pentru ucraineni și ruși

E bine ca rușii să știe din cauza cui e cazul să fie îngroziți de urmările pe termen lung ale acestui război criminal. Și să mai știe că și germanii cultivați și inteligenți au trecut sub Hitler printr-o dilemă similară. Mulți au emigrat, ca Thomas Mann. Fie că au rămas în Germania și au emigrat interior, fie că au reușit s-o părăsească, toți germanii cinstiți s-au disociat net de Hitler și s-au desolidarizat de nazism, ca și de marile lui cuceriri europene.

A doua categorie a putiniștilor sunt colectiviști de stânga. Comuniștii au rămas cantonați în obsesia Moscovei și e mai ușor să-i scoți pe ei din partidul bolșevic și din Rusia, decât să scoți Rusia din ei.

Caz mai grav sunt cei de dreapta. Care se cred adesea creștini, fără să fie cu adevărat, de vreme ce detestă liberalismul și bazele lui iudeo-creștine. Iudaismul, temeiul creștinismului, își celebrează în aceste zile sărbătoarea de căpătâi, care e Pesahul. Sărbătoarea pascală, una a libertății, celebrează o ieșire din robie. Cea egipteană.

Țara Piramidelor era, în epocă, o mare putere. Una colonială, tiranică și imperială, precum cea rusă, de azi. E, deci, teleologic, o sărbătoare care prefigurează mântuirea mesianică finală, situându-se nu doar la temelia religiilor iudeo-creștine, ci la baza întregii civilizații create de ele. În centrul ei se află și prețuirea unică și fără precedent a vieții și demnității individului uman, creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, și cinstirea libertății lui.

Dată fiindu-i actualitatea și viitorul, merită să ne întrebăm ce anume sărbătorește Pesahul exact? Nu doar eliberarea din robia egipteană, ci și descătușarea din lanțurile idolatriei. Stăpânii robilor erau idolatri. Venerau un faraon, soarele, o față de broască, un zeu al pământului, patrupede. Ne amuzăm de enormitatea unor astfel de culte și deificări, a unor atari fetișizări și adulări?

Eșecul Vestului

Ne-ar face bine să ne luăm seama și să ne rușinăm. Și civilizația modernă e plină de proslăviri demente și aberante. E doldora de capitulări în fața rețelelor sociale care ne-au luat în posesie, de aserviri față droguri, de care suntem dependenți, de preamăriri ale științei transformate din instrument în zeu, de subjugări ale modei, de îngenuncheri în fața vreunui salvaționism politic ca antirasismul militant, de obediență față terorism, de conformism în fața tiraniei.

Unii și l-au ales drept zeu pe Mahomed, alții pe Ibram X. Kendi și ideologia justiției sociale. Nu puțini cred că a-i combate pe islamiști și pe ideologii woke ar însemna să i se închine lui Putin. I-au jurat deci, în sinea lor, credință și le e greu sau imposibil să admită realitatea: că, precum zeii Olimpului, Putin e un asasin, un criminal de război, ba chiar un ucigaș genocidar, un veritabil dușman al speței umane, ale cărui trupe au executat ordinele sale sau ale altora din comandanții lui și au ucis ori violat în masă copii, fete și femei.

A-i încredința lui lupta pentru libertate e ca și cum ai pune lupul paznic la stână. Devoțiunea lor (pe care o califică, precum kaghebistul patriarh Kiril, drept ”creștină”) e, întrucât de ea beneficiază un lup, nu Dumnezeu, o blasfemie. Și e un eșec al Occidentului.

Care, de vreme ce n-a avut înțelepciunea, curajul și probitatea morală și nici astuția tactică și inteligența strategică să ajute la timp și suficient, în fața unui tiran totalitar, Ucraina și valorile ei, deși sunt ale sale, dă indubitabile semne să fie în rapid declin. Sau gata să se sinucidă.

Și ce e cu Creștinătatea?

În acest caz, am asista și la un naufragiu al Creștinătății. Al cărei reprezentat de proră repetă, la Vatican, greșeala predecesorului său prea tăcut din timpul Holocaustului, care n-a fost în stare să pronunțe numele evreilor exterminați în sistemul concentraționar nazist.

Nici Papa Francisc n-a reușit până azi să pună degetul pe rana unui genocid și să-l numească în clar pe criminalul genocidar. Or, Suveranul Pontif știe bine, că imaginea creștinismului e masiv pusă în cauză de legitimarea crimei împotriva umanității de către un patriarh în funcție, aflat la butoanele cele mai mari biserici ortodoxe.

În fine, o imensă decepție a Creștinității e și păstrarea în profund infiltratul Consiliu Mondial al Bisericilor (veche țintă a KGBului) a unei Biserici Ruse conduse de un polițist politic aflat la cheremul unui criminal în masă.

Iar toate acestea n-ar fi singurele probleme de sorginte creștină. Se va obiecta poate că asasinii nu sunt creștini. E adevărat că, botezați cum sunt, ei mimează valorile creștine, pentru care n-au decât dispreț. Dar nici Hitler nu era neamț. A fost însă perceput de cei mai mulți ca atare. Mai grav, și-a comis crimele în masă în numele germanilor.

Un fiasco al creștinătății este, desigur, și ascensiunea unor politicieni vizi ca Macron, sau demagogi, ca Le Pen, care au contribuit in corpore la minimalizarea pericolului putinist și la maximizarea tendințelor extremiste din Vest.

Când acest război se va fi sfârșit, va fi bine să se întreprindă ce s-a omis, din păcate, după episodul legionar sau derapajul în fascism catolic și protestant. Să se analizeze, în speță, în profunzime ce anume face anumite segmente creștine vulnerabile deopotrivă la fanatism și extremism, la rinocerizări totalitare, la ispita aderenței la mișcări de masă radicale.

2 gânduri despre „Eșecul Occidentului. Un eșec creștin

  1. CONDAMNAREA LUI PUTIN ESTE NORMALĂ, DAR PIORITATE ARE OPRIREA RĂZBOIULUI CARE PRIN ÎNARMAREA CONTINUĂ A UCRAINEI ȘI AȘA MULT SUFERINDĂ NU PARE SĂ SE ÎNTREVADĂ, DOAR DACĂ PUTIN MOARE MÂINE ȘI NICI ATUNCI. REZERVELE RUSIEI SUNT ÎNCĂ NECUNOSCUTE, DISTRUGEREA EI ESTE DORITĂ DE MULȚI, PÂNĂ CÂND?

Scrie un comentariu