Iluzia unei aplanări negociate a conflictului ruso-ucrainean continuă să bântuie cu efecte dintre cele mai pernicioase în capetele elitei politice și culturale apusene.
Chiar dacă Putin nu e accesibil în ce privește apelurile și argumentele raționale, ”ar fi de datoria Vestului să încerce a-i vorbi și a-i prezenta soluții negociate, ca nu cumva Putin să recurgă la arme de distrugere în masă dacă nu i se mai oferă astfel de rezolvări”, afirma luni un comentator german panicat.
Iar Wall Street Journal, reluat de Adevărul, detalia, citând oficiali americani, că liderul rus ar fi renunțat la a dori controlul asupra Kievului. Potrivit lor, tactica invadatorilor ruși s-ar fi schimbat iar obiectivele iniţiale ale preşedintelui Putin, de capturare a Kievului şi de înlocuire a guvernului lui Zelenski cu un regim pro-rus n-ar mai fi valabile, după mai bine de trei săptămâni de eșecuri în luptă.
Prezumtivele obiective ale lui Putin și disonanțele cognitive apusene
”Potrivit unei noi evaluări a intenţiilor preşedintelui rus, acesta încearcă să forţeze Kievul să accepte pretenţiile Rusiei asupra teritoriilor de sud şi de est ale Ucrainei…După ce a capturat atât Crimeea, cât şi teritoriile din Donbass, Rusia încearcă să-și edifice o „punte terestră” între partea de vest a Rusiei şi peninsula Crimeea, precum şi să extindă controlul rus asupra Donbass”….Iar dacă aceste solicitări teritoriale şi cererea de neutralitate a Ucrainei vor fi respinse, se aşteaptă ca Putin să încerce să reţină toate pământurile ocupate de trupele ruse şi să continue lupta, afirmă aceiași oficiali americani citați de WSJ și de Adevărul, avertizând că, simultan, ”Putin îşi poate extinde obiectivele militare” dacă acţiunile forţelor armate ruse au mai mult succes.
„Statutul capitalei Ucrainei rămâne o întrebare deschisă şi, având în vedere rezistenţa puternică a Ucrainei, nu este clar dacă armata rusă va putea strânge suficiente trupe pentru a închide Kievul strâns şi a-l lua”, mai zic oficialii citați. Wall Street Journal mai notează că această interpretare a ”strategiei lui Vladimir Putin nu este rezultatul unei evaluări oficiale a comunităţii de informaţii, ci punctul de vedere al unor oficiali americani care au acces la informaţii clasificate”.
La ce nu au acces acești interpreți sofisticați ai confruntării militare din Ucraina? La mentalitatea esteuropeană și la aderența ei puternică la valori. Oficialii de stânga americani sunt, in corpore, trecuți prin școli înalte, care le-au scos din cap orice urmă de credință și le-au înșurubat în spirit cel mai radical scepticism posibil, un pozitivism extrem și un raționalism necurmat și necondiționat. Prin urmare, acești inși au mari dificultăți în a fi empatici, a-și lăsa intuiția să funcționeze și în a se transpune simpatetic în capetele principalilor actori politici, ideologici și militari răsăriteni.
Adevăratul țel al războiului
Iată de ce le vine greu să priceapă ce e un război al credinței și valorilor, unul axiologic și nu neapărat, ori în primul rând, teritorial, de felul celui din Ucraina. Care trebuie cucerită, ca să fie supusă, fără ca stăpânirea ei teritorială sau colonizarea ei să fie principalul obiectiv al Rusiei lui Putin. Țelul fundamental al războiului provocat de Rusia este stăpânirea sufletului Ucrainei, înfricoșarea și cutremurarea ei întru reacapararea dominației asupra spiritului, voinței și dorințelor ei, ale acelei părți din Rusia ”corupte de Vest și spălate pe creier” cum îi vede Putin pe ”rușii” săi ce-și zic ucraineni, care ar trebui smulși de sub controlul americanilor și dezoccidentalizați.
Iată de ce preambulul acestui război s-a compus dintr-un lung și sinistru balet, unul cât mai înfricoșător, al concentrării unei armade impresionante, care să bage Ucraina și America în sperieți, desfășurându-se în chipul cel mai marțial și belicos cu putință la frontierele ucrainene.
Un astfel de război e ”metafizic” și ”apocaliptic”, spre a vorbi în termenii patriarhului Kiril și al ideologului colectivist, nazisto-bolșevic-ortodoxist al lui Putin, Alexander Dughin. Un asemenea conflict total nu se sfârșește din compromisuri raționale, prin înțelegeri negociate echilibrând interese divergente, ci prin supunerea totală a uneia din părți. Trofeul suprem e inima și spiritul ei.
Care, în capul regimului Putin își au patria la Kiev, acest ”cel mai rusesc dintre orașele Rusiei” cum, potrivit mărturiei fostului secretar general al NATO, Rasmussen, a afirmat Putin, în 2008, nefăcând, din păcate, să țiuie urechile interlocutorilor săi occidentali, așa cum ar fi trebuit. Pentru că și politicienii apuseni au studiat la școlile scepticismului, raționalismului și relativismului occidental.
Scuturăturile deșteptătoare ale profesorului armată
Prin urmare, nu puteau crede că un om normal care conduce ditai țara și puterea nucleară e în stare de fanatismul, în ochii Vestului ”antedeluvian”, al naționalismului, într-atât, încât să încerce să ia cu asalt și să cucerească o țară întreagă. Nici măcar experiența cataclismică a anului 2014 nu i-a deșteptat din visul lor umed, aparent raționalist, în fapt împăciuitorist, întemeiat pe fetișizarea dialogului și idolatrizarea unei diplomații devenite scop în sine, disociate de puterea militară și, mai ales, de conceptul de bază al oricărei politici externe și de securitate eficiente, care e descurajarea. Și nici altceva n-au priceput, n-au putut crede, nu și-au imaginat, sau au uitat: că moralul și voința unui popor dispus să lupte ca finlandezii atacați de rușii lui Stalin în noiembrie 39, pot fi decisive.
Ce a pus capăt fantasmelor tuturor?
I-a deșteptat nu atât războiul din Ucraina, cât victoria militară clară a apărătorilor ucraineni. Care, deși atacați, deși dezavantajați masiv în materie de efective și arme, ca și de control al spațiului aerian, au oprit invazia, împiedicând-o cu moralul lor ridicat, cu patriotismul și voința lor de luptă, eficient coordonată de o conducere competentă, să acapareze principalele orașe ale țării. Și, mai ales, Kievul, cronica nălucire, prea fierbinte adulată, de președintele Rusiei și de ceilalți idolatri fanatici ai Maicii Rusia prefăcute în Fata Morgana.
La acest duel al valorilor prea puțini experți se așteptau. Iar cei care, ca Garry Kasparov și alții, l-au văzut pe Putin în adevărata sa lumină rămân și azi neconsultați în politica față de Rusia, articulată și pe mai departe, la fel de inept ca în trecut, de către aceiași birocrați apuseni care au făcut-o de oaie 20 de ani la rând. S-a impus, deci, realitatea, făcându-i de rușine și pe ideologii ruși, dar și pe cei birocrații apuseni. S-au impus în schimb, odată cu realitatea, mânuitorii armelor care apără aceste valori.
Au capotat în schimb artileria și batalioanele tactice ale rușilor.
Extrem de mobile, dar cu prea multe vehicule și prea puțini oameni, aceste unități de câte 200 de militari, concepute de Putin și de yesmenii insuficient de compteneți ai tiranului, s-au dovedit extrem de vulnerabile atacurilor punctuale din flancuri și din spate, de către forțe speciale, rapide, mobile, flexibile, dotate cu arme ușoare, dar letale de felul rachetelor portabile antitanc și antiaeriene de tip Javelin și Stinger.
La extraordinara lor eficiență și la rușinoasa înfrângere a mândrelor sale trupe, ca și întru descurajarea unui intervenții NATO, tiranul a reacționat compensatoriu prin amenințări groaznice cu arsenale de distrugere în masă, cu arme termobarice și cu al treilea război mondial, precum și, mai nou, cu exhibarea de arme aparent formidabile, imposibil de capturat de scuturile antiaeriene.
Ca să-și mascheze slăbiciunea, Putin și generalii săi prinși de luptătorii lui Zelenski în izmenele lui Mihalache au recurs la rachetele lor hipersonice, furate de la americani, care, în naivitatea lor inconturnabilă, n-au avut prudența să și le fabrice înainte de a le fi sustrase de ruși, ori chinezi.
Quo vadis războiul? Ce concluzie impune evaluarea minților, obiectivelor și armelor?
Cert, aceste spectaculoase arme balistice au un aer înfricoșător, de vreme ce NATO nu dispune de rachete hipersonice, dar nu sunt decisive pe câmpul de luptă. Unde contează să poți controla efectiv terenul. Or, nici armele ușoare de gen Stinger ori Javelin nu pot fi cotate ca hotărâtoare, de acum înainte, de vreme ce funcționează excelent în apărare, dar nu și în atac. Or, în acest război, una din părți va trebui să capituleze.
Nu-i ajunge, deci, părții ucrainene, să se apere bine și să împiedice, așa cum și-a propus, cucerirea orașelor ei. Nu se poate lipsi de contraofensive care să-l arunce pe inamic peste graniță, până unde, ori de unde, să poată să fie urmărit și nimicit.
În ofensivă e nevoie de artilerie pregătitoare, de tancuri, de vehicule auxiliare, de drone, de aviație și de elicoptere. Ca și de trupe suficiente. Ucraina nu le are acum. Le va avea?
Doar dacă Vestul va înceta să mai gândească în termenii vechii paradigme, caduce, de fapt păgubitoare din capul locului, a împăciuitorismului cu orice preț. Și a diplomației perdante, sub egida căreia nu mai e căutat în coarne, mai nou, doar Putin, ci mai ales aliatul său de la Beijing, Xi Jinping. Care urăște valorile apusene cu aceeași virulență și același zel fanatic ca și Putin, ori ca ayatolahii iranieni.
Dacă înțelege că nu mai există cale de întoarcere, iar criminalul de război de la Kremlin va trebui combătut până la capăt, (ceea ce ce îi va slăbi decivis și pe ceilalți tirani totalitari) Vestul nu-și va mai face griji inutile cu privire la arsenalul de distrugere în masă al lui Putin. Care va trebui informat clar că nu-l poate folosi, dacă SUA, Marea Britanie și Franța îi spun, în trei, credibil, că nu îl poate utiliza, fără să riște o decisivă contralovitură occidentală din mai multe direcții.
Crearea rapidă a consensului occidental asupra acestor evidențe și elaborarea unui narativ și a unui discurs apusean clar, care să impună și blocada comercială completă a Rusiei, iată sarcina actuală cea mai presantă a elitei intelectuale și politice din Est și Vest. Căci principalul și cel mai eficient inamic al lui Putin e combinația dintre unitatea și determinarea Comunității Internaționale.
Și dacă acest consens rămâne o utopie? Atunci va trebui, cum afirma generalul-locotent Brauss unui post german, să ne obișnuim cu gândul că va avea loc un lung război de uzură. Până ce Putin nu va mai avea destule batalioane tactice din cele de care a dispus inițial, nici suficienți teroriști ceceni și polițiști politici să-l vâneze pe Zelenski, ori să apere pielea tiranului și a acoliților săi.