Sub ochii planetei sfidate, agresorii dirijați de la Moscova și-au înmulțit provocările la adresa Ucrainei și a lumii libere. Atacurile separatiștilor ruși din Donbass au sporit și s-au intensificat considerabil, mercenarii sponsorizați, înarmați și conduși de oamenii Kremlinului au lansat, cu arme grele, zeci de tiruri de artilerie și atacuri încălcând flagrant armistițiul, inclusiv asupra unor obiective civile, căci puțin le pasă de viața oamenilor și de siguranța populației civile.
Pe cine să mire că separatiștii dau vina pentru încălcări pe bieții ucraineni, care se abțin și de la cea mai măruntă provocare, ca să nu dea prilej și pretexte sângerosului urs să atace aparent justificat.
În așteptarea invaziei, serviciile secrete occidentale enumeră asiduu șiretlicurile și invențiile unor imaginare agresiuni ale trupelor Kievului, de care s-ar putea folosi dictatorul, spre a livra lumii un casus belli cât mai sângeros și, ca atare persuasiv, înaintea noii cotropiri rusești a teritoriului ucrainean. Va fi o groapă comună? Vreo școală demolată? Vreun spital plin de bolnavi distrus?
Putin are experiență. Așa pare să fi demarat și războiul anti-cecen cu care polițistul politic de la Dresda și-a inaugurat glorios și criminal cariera de lider rus.
Pretextul bombelor teroriste asupra blocurilor rusești aruncate în aer în 1999, în urma cărora s-a declanșat al doilea război cecen, nu s-a dovedit nici el convingător. Alexander Litvinenko a plătit cu viața demontarea mitului terorist cecen.
A deconstruit minciuna kaghebistă într-o carte de jurnalism investigativ scrisă de el, un fost agent secret rus, în cooperare cu istoricul ruso-american Iuri Felștinski, sub titlul ”Eră glaciară la Kremlin”. Litvinenko a fost arestat de FSB și s-a refugiat ulterior la Londra, unde regimul Putin pare să-l fi asasinat cu Poloniu.
Cartea sa relevă că serviciile secrete ruse au pus la cale complotul soldat la Moscova și în alte orașe ale federației ruse cu demolarea de blocuri și moartea a aproape patru sute de oameni.
Mai nou, în pină criză ucraineană, Rusia n-a avut altă treabă decât să anunțe proxime manevre militare nucleare – brrrr -.
SUA și Marea Britanie continuă să dea publicității date secrete cu privire la intențiile militare ale Rusiei. Care, potrivit Foreign Policy, ar fi întocmit ”liste negre” cu figuri cheie și personalități politice și civice (care nu convin regimului Putin), de asasinat după invazie.
Regimul moscovit și-a sporit și efectivele de la granițele ucrainene. Ar putea să fie între 170 și 190 de mii de militari.
Dar Moscova a renunțat, totodată, să-l mai trimită pe nelipsitul Lavrov la Conferința de Securitate de la München, la care nu e clar ce-ar mai fi de discutat și de care șeful ”diplomației” lui Putin se lipise ca timbrul de scrisoare.
Semnalul zăngănitorilor de arme de la Kremlin se traduce așa: Suntem un pachet de mușchi. De câtă forță și putere bărbătească uriașă zace în noi, abia dacă ne mai putem urni din loc. Vă dăm oricând un cap în gură și ne ușurăm cu boltă pe voi și pe discuțiile voastre inutile de vorbăreți efeminați. Aici, ultima noapte de dragoste a trecut de mult. Acum e prima de război.
În mod normal, o atare trufie n-ar fi decât vrednică de milă. Rusia n-ar avea cum câștiga. E o țară cu elite semețe, dar cu o economie înapoiată și o populație terorizată și tiranizată. Navalnîi – sufletul Rusiei de a azi e după gratii; oamenii ei cei mai buni se trezesc defenestrați, ori otrăviți cu Poloniu și Noviciok; ziariștii ei sunt îngroziți și amuțiți: în rest, cătușe, cămăși de forță și gratii; unde nu domnește mafia și luxul nebun se lăfăie sărăcia; unde nu curge vodca și nu ești expediat, dacă-ți deschizi gura, în lagăre de muncă, vai de capul oamenilor de rând: iată imaginea imperiului condus de un fost kaghebist viclean, dar primitiv, agresiv, belicos.
Un astfel de adversar numai redutabil nu pare, oricâte tancuri ar trimite la înaintare. Dar de cealaltă parte, dincoace de eroica Ucraină, domnește inadecvarea unor lideri nu atât nerozi și lași, cât smintiți de anii de supușenie în fața ideologilor corectitudinii politice, care s-au înstăpînit cu funeste consecințe asupra creierului lumii occidentale. Iată de fapt marea problemă nu doar a vestului și elitelor sale, ci a libertății în genere. A statelor NATO. Și a speranțelor libertății pe glob.
Acești activiști și politruci cu pretenții de savanți și apărători ai unor minorități pe care de fapt le împilează au dezbinat vestul profund. Au prostit și năucit lumea liberă cu victimocrația teoriei lor postmoderne, imorale-hipermorale, progresist-deconstructiviste și neomarxiste într-atât, încât și-a pierdut la nivelul elitelor academice, iar mai nou politice, nu doar mare parte din capacitatea de a învăța și de a-și corecta erorile.
Odată ce studenții lor au ajuns, în anumite țări, la putere, această lume și-a rătăcit, la pachet, o parte din putința de a fi ceea ce a fost și trebuie să fie. În speță liberă. Or, libertatea e motorul democrațiilor și o valoare esențială a civilizației iudeo-creștine.
Acum vestul e un vast spațiu al cenzurii, al interdicțiilor de gândire și de vorbire, al măsurilor represive, al unor prese parțial aliniate și nivelate, al supravegherii și decerebrării prin Big Tech și rețele de socializare, al oamenilor ”de bine”, constructori ai totalitarismului soft.
Mai are, ce-i drept, niște insule de libertate. Iar libertatea rămâne esența tainei puterii occidentale. Dar vor ajunge insulele rezistente ca să facă față asaltului tiraniilor?
Nu știu. Încep să fiu îngrijorat. Da, NATO mai există. Dar parcă pe Dumnezeu m-aș bizui mai mult.
Am senzatia ca asistam la repetarea declinului Imperiului Roman.Parca.Desigur,cea a Vestului pare totusi mult mai penibila prin prisma faptului ca o ideologie cu picioare scurte si nas mai lung ca a lui Pinocchio a reusit sa ingenuncheze definitiv civilizatia noastra.Una care a rezistat asaltului islamist,comunist,nazist si cator si mai cator factori daunatori pana sa fie sfasiata de,parerea mea,demasculinizarea,decrestinizarea si ticalosia celor ce,spre rusinea si batjocura lor,reprezinta urmasii celei mai bune generatii din istoria omenirii,anume cei ce au luptat in razboaiele mondiale.Ce ironie…Unde sa mergem domnule Iancu?Unde sa ne mai refugiem?Unde mai este vreo licarire de speranta?
Nu vă pierdeți speranța. Există motive de nădejde. Mai întâi să constatăm că noi toți suntem – și noi – mai mult sau mai puțin vinovați. Mulți au ignorat ani la rând avertismentele. În spațiul american, pe cel lansat de Allan Bloom în anii 80. Altele, anterioare. În cel românesc, pe al lui H.R. Patapievici din 1994. I-am dat voie lui Pinocchio să-și lase nasul să crească. I-l vom scurta spunând adevărul. În adevăr ne e refugiul.