Și de ce aș insista să se ia apărarea Israelului și dacă n-aș fi evreu?
Nu doar pentru că mi s-ar părea normal ca creștinilor să le displacă anticreștinii și pseudo-creștinii filetiști. Și să-i enerveze obsesiile anti-iudeo-creștine ale ateilor. Sau ales islamiștilor.
Nu pentru că aș aștepta de la evrei să nu le placă, dată fiindu-le identitatea, criticii Israelului.
În ce mă privește, nu-mi plac criticii antisemiți ai Israelului. Și îi detest cordial nu doar pe ”antisioniștii” (neo)marxiști, (evrei care se urăsc pe ei înșiși și ar da orice să facă parte nu din minoritatea țintuită la stâlpul infamiei de antisemiți, ci din majoritate), ci și pe criticii ultra-ortodocși ai statului evreu. Care se bucură că antisemitismul îi unește pe ai lor.
Care se felicită că ura pe evrei le strânge rândurile într-o lume liberă, a cărei libertate le pare, vai, periculoasă.
N-am în schimb nimic împotriva celor care, de bună credință, consideră că executivul israelian a greșit și argumentează logic, pe bază de fapte și de bun simț, criticile lor.
Pe de altă parte, însă, nu-mi plac deloc, dar deloc dușmanii ( inclusiv de stânga și extremă stânga) ai democrațiilor liberale. Din grupul cărora face parte statul evreu.
Israelul e singura democrație liberală din Orientul Apropiat. Iar a susține Israelul (nu fără a critica și, la nevoie, fără a condamna erorile guvernului de la Ierusalim) este a ajuta lumea liberă, iudeo-creștină, democrațiile și Vestul.
Această lume liberă e asediată din interior și exterior. De extrema stângă, woke, de extrema dreaptă (antisemită și ea), de Rusia, China și Iran. Și nu în ultimul rând de islamiștii teroriști. Între care și ai Frăției Musulmane, a cărei filială palestiniană este chiar Hamas.
Mai nou, e la modă pretutindeni, de la extrema stângă la extrema dreaptă și de la sicofanții lui Putin la islamiștii Frăției Musulmane, să se lovească în Israel cu sete maximă. Căci s-a descoperit că, spre bucuria ideologilor woke, a legionarilor, a Iranului, Qatarului și Turciei, fiefuri ale fraților musulmani și ale epigonilor iranieni ai lui Hasan al-Banna, extremiștii au reușit să transforme Israelul în ”evreul națiunilor”.
E statul pe care, antisemiți din toate țările uniți-vă, scuipă cu boltă – și nu de azi de ieri – toți cei ce-i urăsc pe evrei. În speță colectiviștii, tiranii, autoritarii, dictatorii totalitari și masele lor necuvântătoare.
Prea furios cuvântătoare e, între antisemiți, pseudo-conservatoarea Candace Owens. Care-i acuză în bloc pe președintele Franței, Macron, pe soția lui și pe presupuși ”evrei” că ar fi trimis o echipă de asasini să-i facă, ei, felul. În mod interesant, femeia nu e doar bine mersi, de vreme ce nu i s-a clintit nici măcar un fir de păr din cap. E și incapabilă să ofere cea mai mică probă pentru iresponsabilele ei afirmații conspiraționiste.
Lipsa totală de probe nu e egalată decât de cantitatea de ură care o umple din cap până-n picioare. Doar Vlad Voiculescu pare să aibă potențialul s-o mai poată ajunge din urmă la acest capitol.
Ce dezamăgire groaznică, acest V.V. În sprijinul căruia am scris nu puține articole. Inclusiv la Deutsche Welle. Mi-l imaginam democrat. Pe el și partidul său. Ce duș rece să descopăr hidoșenia dindărătul aparențelor atrăgătoare pe care le afișa.
Nu că nu se întâmplă și la case mai mari. S-a lăsat prostit și starul nemuritor din Monty Python. John Cleese și-a cerut mai nou iertare pentru postările antisemite pe care le-a scris, preluat și răspândit, deși nu erau decât falsuri și fabricații dintre cele mai ordinare, citate greșit atribuite, invenții și pseudo-informații menite să întărească vechi clișee. De pildă, că evreii ar controla, chipurile finanțele globale.
”Nu le-am verificat” a admis el. ”Nu-mi vine să cred că unele din ele au fost inventate de la un cap la altul. A fost o greșeală”.
La 86 de ani nu se mai fac asemenea greșeli. Spre cinstea lui, Cleese a subliniat că ”Hamas este una dintre cele mai maligne organizații teroriste din lume”. Și a susținut fără echivoc dreptul Israelului de a se apăra, regretând explozia de antisemitism din Marea Britanie.
Din păcate, această explozie nu l-a ocolit, ci l-a infectat și pe el. Ca pe atâția alții.
Căci antisemitismul este foarte, foarte infecțios. Produce groaznice bube la cap. Și mai ales în cap. Spală creiere dintre cele mai alese. Și se răspândește fulgerător. Or, ceea ce n-au înțeles mulți influenceri inclusiv creștini e că, departe de a-i privi doar pe evrei, antisemitismul îi pune în maxim pericol pe toți. Pentru că nu se sfârșește niciodată cu evreii ceea ce începe cu credincioșii mozaici.
Vad ca il mentionati mult pe MEP Vlad Voiculescu in context cu Israel sau evreii.
Cautand mea prin Google nu am gasit nici macar o exprimare a respectivului despre acest subiect.
Puteti sa clarificati cu linkuri specifice la ce va referiti?
Găsiți comentariile lui, care după analiza mea sunt cel puțin în parte antisemite, pe conturile lui. De pildă pe pagina lui de Facebook. De pildă când scrie, cu trimitere la presupusele ”crime” ale statului evreu: ”Și apoi – cum au ajuns unii să calculeze câte vieți trebuie luate în plus pentru a răzbuna alte vieți pierdute?
De când am revenit la „ochi pentru ochi”, dar înmulțit cu un raport direct proporțional cu puterea de foc a unui popor împotriva altuia?
De când există un mercurial de stat al ororii în lumea civilizată?
De aici pornind, se naște întrebarea cea mai actuală: cum este posibil ca un stat democratic să ignore principiile dreptului internațional și să transforme suferința în justificare morală pentru uciderea unui alt număr, înspăimântător, de copii sau femei?!
Suntem la o răspântie. Trebuie să ne uităm înapoi și să ne cutremurăm. Iar când ne uităm înainte nu avem voie să ne uităm doar prin cătarea puștii.
Acesta nu este un viitor și nici calea pentru o pace durabilă.
Înseamnă că nu am învățat nimic din ororile trecutului. Nu am evoluat nici măcar cu un pas.
Cum învățăm copiii să privească trecutul? Cu ură și cu răzbunare – sau cu dreptatea și armele ei legale?
Să ne amintim permanent ziua de 7 octombrie – însă omorul ca pacificare nu se poate justifica la nesfârșit doar în baza acestei date fatidice…”
Sau când VV o șeruiește pe Laura Ștefănuț cu acest text cum nu se poate mai clar:
”Cine este Benjamin Netanyahu și de ce ar face orice să nu piardă puterea?
Cel mai longeviv premier al Israelului, cu mandate succesive obținute adesea pe fondul unor crize majore de securitate sau diviziuni interne. Și o serie de cumpene politice, cea mai recentă începută în 2016, odată cu declanșarea investigațiilor pentru corupție, luare de mită și manipulare mass-media și a procesului aferent lansat prin 2020. Scandaluri de corupție existau încă din anii 90, dar acum apar înregistrări și mărturii.
Aș reține din rechizitoriu modul în care el și soția lui cereau – în schimbul favorurilor- cadouri de lux, în special anumite bijuterii, costume, șampanie sau trabucuri, cum foloseau limbaj codat. “Premierul constată că s-au terminat stocurile de frunze”, aici cu referire la șampanie și cum sesizau imediat dacă trabucurile nu erau dimensiunea potrivită sau șampania nu era brandul potrivit.
Că tot a venit vorba de soția lui, este celebră pentru modul jalnic în care își tratează angajații, cu cel puțin un caz de îngrijitor care a dat-o în judecată și a câștigat procesul și despăgubiri pentru abuzurile la care a fost supus (Meni Naftali).
Interesant este și cum interveneau la presa cu care aveau înțelegeri, mai exact cu proprietarul celui mai mare cotidian evreiesc, căruia Netanyahu îi promisese că îi sabotează concurentul (“Dacă mă ajuți cu acoperirea, știi că pot trece legea care reduce distribuția Israel Hayom”). Pe lângă articole elogioase, ziarul se trezea că cuplului nu îi convine poza aleasă pentru soție, cereau să o înlocuiască imediat cu una în care arată foarte bine. Oamenii nu interveneau la modul general, ci obsesiv, în cele mai mici detalii, fie că era vorba de mită, fie de acoperire media.
Este un fapt documentat că liderii autoritari, psihopații, ajung la putere în urma crizelor, iar unele sisteme ajung să instrumenteze crize, cum s-a întâmplat în cazul lui Putin, care a sărit de la o popularitate de 2,3%, la peste 50% după ce sistemul a dat vina pe ceceni pentru niște atacuri teroriste și a pornit acolo războiul. Jurnaliștii și mai târziu agenții FSB care au investigat sau declarat că acele atentate fuseseră aranjate chiar de serviciile ruse au fost mai toți uciși. Au rămas însă dovezi, cum ar fi anunțul Parlamentului rus cu privire la un atentat care încă nu avusese loc și multe alte neconcordanțe pe față.
Revenind la marea cumpănă din cariera lui Netanyahu: nu doar că evreii protestau masiv în stradă împotriva lui, dar procesul se apropia rapid de final și condamnarea ar fi putut fi la peste 10 ani de închisoare. Nu zic că el a instrumentat sau lăsat să se întâmple atacul terorist din 7 octombrie 2023, dar sunt semnale clare că securitatea statului nu era miza lui și că știa deja că un conflict i-ar servi politic și jurdic:
în timpul războiului, procesul său se suspendă, iar notorietatea pozitivă crește, după o rețetă cunoscută de istorie și deja trăită de Netanyahu.
De ce spun că securitatea nu era prioritară? Fiindcă înainte de atentatul din 7 octombrie au existat numeroase avertismente la care premierul nu a reacționat. A existat un plan de atac de 40 de pagini, obținut de serviciile israelieni, care descriau pas cu pas atacul de la graniță care a avut loc în 7 octombrie și a dus la moartea a peste 1.200 de evrei. Egiptenii spun că au avertizat cu câteva zile înainte, ceea ce confirmă și americanii, dar biroul lui Natanyahu neagă că ar fi primit astfel de avertisment. Timp de un an înainte de atac, soldații IDF responsabili de supraveghere granițe au raportat că au loc antrenamente mari și neobișnuite — avertismente care nu au fost luate în seamă, iar ziarul evreiesc Haaretz presupune că au fost ignorate fiindcă au fost făcute în special de femei – soldați, multe dintre ele ucise în atacul din octombrie.
În fine, securitatea nu e prioritară, ci puterea, atunci când tu ca lider nu vrei să ai relații umane cu vecinii, ci vrei să fie țapi ispășitori și elemente de frică pe care să te cațeri la putere. Se spune că Netanyahu ar fi declarat în mai multe ședințe de partid că cine vrea să anuleze înființarea unui stat palestinian trebuie să sprijine Hamas, inclusiv financiar, nu actorii moderați din Palestina. Nu știu dacă a spus-o, dar știu că așa este și că trebuie să fii prost să nu realizezi asta.
Și așa s-a întâmplat, după tragedia din 7 octombrie și declanșarea genocidului din Gaza, simpli cetățeni care îl detestau pe Netanyahu au început să îl susțină. Au început să creadă că el este cel care îi va menține în siguranță, deși ceea ce face el pune în pericol societatea evreiască în mai multe feluri — declanșează ură împotriva ei.
Și dacă nu erau suficiente dovezi că folosește violența pentru a rămâne la putere, vedeți cum nu îi pasă de ostaticii evrei luați în 7 octombrie. În noiembrie are loc acordul de încetare a focului și sunt eliberați peste 100 de ostatici între 24 și 30 noiembrie. În 1 decembrie Israel reincepe bombardarea și sute de rude ale ostaticilor ies în piața Hostages Square din Tel Aviv să protesteze împotriva reluării războiului. Chiar și zilele astea, după ce Trump a anunțat un deal de pace, Israel a continuat nestingherit să ucidă civili palestinieni.
Benjamin Netanyahu este un corupt care folosește războiul și interese majore financiare și politice la scară internațională (cu accent pe financiare) pentru a se menține la putere și a scăpa de închisoare.”
M-am retras de pe Facebook acum cativa ani, cand eram interzis continuu.
Refuz sa subventionez escrocheria si spionajul contra cetatenilor.
Tot ce scrie Vlad Voiculescu despre Israel si Netanyahu e minciuna.
Nu inteleg ce nevoie are Nicusor Dan de pramatia asta, ce fel de sfaturi prezidentiale ii da?
Nici eu nu înțeleg. Dar îmi pare că ND are o slăbiciune pentru antisemiți.