Ce-a fost mai întâi? Oul sau găina? Garanția de securitate care să dea o șansă păcii, sau acordul zis de ”pace”, eventual cu binecuvântarea Bisericii Ortodoxe Ruse, care să întoarcă Ucrainei mâna la spate, înainte de a se discuta prezumtive ”garanții de pace”, din categoria celor care să nu-i displacă agresorului Putin?
Dictatorul le-a cerut în Kirghistan ucrainenilor să se retragă de bunăvoie din teritoriile Ucrainei încă neocupate de forțele Moscovei, dacă nu vor să fie dați afară din ele manu militari. Putin a recalificat conducerea ucraineană drept ”ilegitimă”. Nu pe el, care n-a mai fost ales liber și corect de 25 de ani, ci pe legitimul președinte al Ucrainei.
Ca pentru a-l satisface, șeful diplomației americane, Marco Rubio, a declarat că Statele Unite vor discuta ”garanțiile de securitate” pentru Ucraina ”după semnarea unui acord de pace”.
Garanții abia după semnarea păcii? Nu înainte, ca să-i dea o șansă? Și să aibă credibilitate? Secretarul Departamentului de Stat american s-a exprimat miercuri în acest sens, în discuțiile cu aliații europeni ai Americii, nota Politico.
Așa pun SUA carul înaintea boilor. Cer semnarea unui acord de pace înaintea furnizării garanțiilor americane necesare. Garanții de securitate, care să declanșeze automat intervenția forțelor Washingtonului, în cazul reluării agresiunii ruse.
Or, garanțiile sunt imperative și minimumul necesar, pentru ca presupusul acord să valoreze mai mult decât o ceapă degerată, în condițiile în care Moscova a încălcat toate înțelegerile semnate de ruși din anii 90 și de la Memorandumul de la Budapesta încoace, iar Ucraina doar nebună să fie, să aibă încredere în Putin.
Pe moment, nici vorbă nu poate fi să se încreadă cineva cu scaun la cap, la Kiev, unde președintele Zelenski a avut grijă să-l felicite pe Trump de ”Thanksgiving”, în goalele promisiuni americane care să ”urmeze unui acord de pace”.
De altfel, Trump, aflat sub presiune din partea grupului izolaționist, putinist și antisemit din MAGA și Partidul Republican, a exclus mai de mult dislocarea de trupe americane în Ucraina, de frica implicării Statelor Unite într-un nou conflict îndelungat și costitisitor de tip ”forever war”.
Prin urmare, șeful Departamentului de Stat și oamenii administrației Trump vorbesc ”discuții”. Nu sunt câtuși de puțin credibili, în timp ce încearcă să-i preseze pe ucraineni și pe europeni să accepte un acord oneros și sinucigaș cu Rusia, care, în ultimă analiză, e cât se poate de rău și pentru interesele americane și occidentale în lume.
Se întărește impresia fatală, creată de analiza transcrierii convorbirilor prezumtive, purtate de emisarul special al lui Trump, Witkoff, cu principalii consilieri și emisari ai lui Putin, că administrația republicană acționează împotriva intereselor ucrainene și occidentale, în folosul ambițiilor prezidențiale și pentru profitul viitor al unui grup restrâns de oligarhi americani cu potențiale investiții lucrative în Rusia.
Mai mult decât oricând ar fi nevoie de o rapidă amplificare și eficientizare a forțelor armate europene și de bararea cât mai performantă a tentativelor de infiltrare în Europa a intereselor rusești, chineze și islamiste.
Descoperă mai multe la Platformă de jurnalism independent
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

WSJ de azi
https://www.wsj.com/world/europe/germany-russia-war-nato-secret-plan-8ce43a8d?mod=hp_lead_pos7