Istorie · Politică internațională · România

Va salva Europa America? Viceversa? Sau e Vestul pe ducă?

Moldovenii ar face foarte bine să nu asculte de agitpropul rusesc. Și să-i aleagă neapărat pe pro-europeni. Pentru că oricâte rele s-ar găsi în UE, Rusia lui Putin e de o mie de ori mai rea.

Acestea fiind zise, hai să spunem și alt adevăr. Am văzut oameni inteligenți, cultivați, cu instrucție teologică și filozofică, exprimându-și speranța că, de această dată, Europa va salva America, nu invers. Pentru că, sub Trump, America ar fi abdicat de la rolul ei de a conduce planeta în numele creștinătății, în vreme ce ”Europa ar putea izbăvi Occidentul, rămânând ea însăși”.

M-a podidit râsu’-plânsu’

Citind-ul pe clarvăzătorul preopinent n-am reușit să aflu în ce lume trăiește și cu ce ochi privește, de poate crede că tocmai Europa, care a invitat în 2015 multe milioane de musulmani să li se adauge altor milioane de imigranți, din care o parte apucați de zelul și frigul islamismului și terorismului, să-i sporească populațiile.

Căci de atunci, simbioza acestor credincioși mohamedani manipulați de Iran și de Frăția Musulmană cu extrema stângă woke a dezechilibrat și destabilizat etic, teologic și politic societăți întregi, amenințate nu doar de la Moscova și de la Teheran sau din Qatar ci și, mai ales, din interior, cum s-a văzut clar la 8 octombrie 2023.

Când joncțiunea celor două mișcări antidemocratice, antioccidentale, anticreștine și antisemite s-a manifestat deschis, în explozii de ură nu împotriva asasinilor în masă jihadiști, ci în contra victimelor lor.

Agresatului Israel, – deci evreului colectiv, spre a prelua o sintagmă și idee a Melaniei Philipps –  i s-a interzis, practic, să se apere, în ideea că a se apăra de genocid e a comite, chipurile, ”genocid”: o vădită nebunie colectivă (și colectivistă). O psihoză în masă pe care n-am văzut mulți teologi, filosofi, sau inși cultivați să încerce s-a analizeze.

Și cu atât mai puțini să-i găsească izvorul.

Iar această Europă, ale cărei elite reeditează și susțin ca mantră pasămite ”progresistă”, ”avansată”, ”anticolonialistă” străvechea teorie antisemită a evreilor ca presupusă ”cauză a tuturor relelor”: tocmai ea să salveze SUA, o Americă pe care aliații iranieni ai stângii o numesc ”marele Satan”, în timp ce statul evreu, țara poporului ales de Dumnezeu e numit ”micul”? Tocmai ea să ”rămână cum e”?

Râsu’ . Căci m-am întrebat: cum, mai precis să rămână Europa?

Trufașă, ca pe vremea lui Mircea cel Bătrân? Lașă, cum a fost din 2008 încoace în fața Rusiei lui Putin?

Fără arme livrate unde e nevoie, cum e cazul rachetelor germane Taurus, cerute și promise, dar nefurnizate de ani de zile Ucrainei, ca să nu se supere Putin? Împăciuitoare, care vreme gazoductului Nord Stream II? Fără oștiri suficiente, cum se găsește în prezent? Dezbinată, cum e de când își face de cap la Paris micul Bonaparte, Emmanuel Macron?

Antifamilistă, cu biserici depopulându-se an de an cu sutele de mii, cu închisori de femei deschizându-și porțile violatorilor care se dau transgen? Antidemocratică, ostilă bazei democrațiilor, care e libertatea exprimării, cum e Europa care cenzurează orice discurs sau simplă postare care i se pare a se califica drept ”blasfemie”, în speță ca ”islamofobie”, cuvânt ce însoțește în Vest invariabil termenul de antisemitism, pentru ca evreii să nu poate pretinde exclusivitate sau întâietate nici măcar în ura împotriva lor?

Însuși faptul că mulți intelectuali publici europeni știutori de istorie și iubitori de Biblie, care certifică ambele faptul că evreii sunt nu colonialiști, ci adevăratul popor autohton al Țării Sfinte, tac mâlc în fața noului comunism nazist, pentru că nu vor să ia partea evreilor sau cine știe din ce alte motive, arată că Europa, în care speră și pe care jură, e pe ducă.

Plânsu

O distruge, dacă nu reușește in extremis să se extragă din gheenă, combinația de trufie elitară progresistă, de ideologie neomarxistă, postmodernistă și comunist-nazistă, cu imigrația musulmană și avangarda ei islamistă, finanțate de fiefurile inamice Vestului ale Frăției Musulmane din Qatar și din Turcia și ale Rusiei și Chinei comuniste. Toate aceste bastioane sunt și anti-creștine, în frunte cu islamul politic și cu Rusia pseudo-creștină, filetistă, a Bisericii și a regimului lui Putin. Sub loviturile ideologilor antioccidentali, Europa de Vest se decreștinează și se desbisericește în mare viteză. În Franța lui Macron, care insistă să recompenseze terorismul Hamas cu recunoașterea unui stat palestinian, ”un sfert din populația de mai puțin de 35 de ani celebrează Ramadanul”, cim reliefa o publicație israeliană.

Or, văd intelectuali creștini care se feresc cu foarte mare grijă să se atingă și cu o floare de Europa, necum s-o critice, pentru ca să nu li se ducă buhul că ar fi ”suveraniști”. (Care, ca slugi ale lui Putin, numai ”suveraniști” nu pot fi). Ori că-i iubesc, vai, pe sioniști. În revanșă, intelectualii cu pricina se străduiesc să-și investească toate speranțele în Europa. Ca atare, simt nevoia să spere, contrafactual, că Europa va ”rămâne cum a fost”. Cum o fi fost poate acum vreo trei sute de ani. Iată realitatea. Ca să n-o vadă, se amăgesc și îi trec sub tăcere Europei minciunile și perversiunile.

Îi atenționez că-și fac, iarăși, iluzii mari. Mai întâi pentru că, din unghiul stângii, creștinismul lor îi face pe acești intelectuali veșnici suspecți, oricât de pro-europeni ar fi sau s-ar da. Apoi, pentru că refuzul criticării Europei din rațiuni contra-propagandistice nu ajută Bătrânul Continent. Care tocmai de critici masive (pe bază de realități și de adevăr) are nevoie (de felul celor ce-au determinat popoarele europene să se plieze cererilor americane și ale NATO și să-și ridice substanțial procentajul din PIB investit în apărare) pentru ca se extragă, în cele din urmă, din marasm.

Concomitent, pentru că tot ce li se face evreilor, li se va face sau li se face deja creștinilor, poate chiar mai abitir decât celor dintâi, dacă ne uităm la Nigeria, Congo ori Sudan.

Căci, în vreme ce papii fac zelos exerciții de appeasement, Israelul a înțeles, în Holocaust, că nu se poate baza pe pacifism pentru a supraviețui și a învățat că trebuie să mizeze pe un stat propriu și pe o armată puternică. Acesta e și unul din motivele pentru care Israelul trezește ura unică și planetară pe care se vede că a iscat-o: cum să-și permită oare un popor ca al evreilor, să se arate puternic? Nu-i șade oare mai bine întins cu fața în jos, în praf, lăsându-se măcelărit?

O Europă care gândește astfel (și nu își abandonează anticreștinismul militant, sau antisemitismul tacit) se duce pe apa sâmbetei. Nu-i va rezista, dacă Ucraina pierde războiul, nici Rusiei lui Putin și cu atât mai puțin asaltului islamisto-progresist din interior.

Își mai poate reveni?

Mi-e teamă că sunt sceptic. Dacă și o parte din intelectualitatea creștină a Bătrânului Continent refuză să vadă clar adevărul și să ceară cu putere elitei politice și culturale care domină o presă ipocrită să adopte o atitudine adecvată, UE va trece prin trauma iscată Israelului, pentru că, până la 7 octombrie 2023, statul evreu a împărtășit toate iluziile progresiste europene și apusene.

Mă întreb, alarmat, când va descoperi intelectualitatea europeană că Bătrânul Continent urmează, după Israel? Că războaiele genocidare izbucnite în Ucraina și Orientul Apropiat vizează și, dacă agresorii nu sunt stopați, vor afecta direct, în cele din urmă, întregul Vest? Că ambele conflicte sunt laturile unui război global? Că inamicii principali sunt la Moscova, Beijing și Teheran, dar și la Berlin, Paris, Londra, New York și Los Angeles?

S-ar putea ca unii europeni să spere că America va mai salva o dată Europa, așa cum a mântuit-o cândva de Kaiser, de Hitler și de comunism. Ar avea mai multe motive să nădăjduiască într-o astfel de salvare decât naivii care mizează pe salvarea SUA de către SUE.

Dar nici SUA nu sunt într-o stare bună. Dimpotrivă. China și Qatarul au desăvârșit ceea ce a început imperiul comunist sovietic prin KGB, STASI și Securitate, când au infiltrat elitele universitare și culturale și au început marșul prin instituțiile americane. Au ajuns la potou când doctoranzii lor au început să urle ”from the river to the sea”, care e o chemare la genocid anti-israelian. Sau când, fără să priceapă ce înseamnă cuvintele și de ce a ales pancarta pe care scria ”Socialist Intifada”, un student englez scanda că ar vrea ”globalizată intifada”. Fără să știe, aparent, că solicită exterminarea evreilor pe plan mondial. Așa cum pițipoancele universitarilor americani anti-americani n-aveau idee că, exhibând mutra teroristului comunist Ernesto Che Guevara pe tricourile acoperind sânii lor siliconați, afișează și plimbă de colo-colo mutra abjectă a unui criminal în masă și a unui virulent homofob.

Încotro o va lua de aici încolo Vestul?

Dacă va continua pe drumul său anticreștin și antioccidental, pe calea sinucigașă, de până acum, (care vede statul evreu ca fiind, chipurile, ”colonialist” și ”ilegitim”, iar America exclusiv drept o țară a ”prigoanei”,  exercitate de către albi asupra negrilor și indigenilor) e condamnat irevocabil și fără drept de apel.

Dacă va reînvăța să-și iubească moștenirea iudeo-creștină și greacă, s-ar mai putea salva.  


Descoperă mai multe la Platformă de jurnalism independent

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Scrie un comentariu