(Din ciclul: ”Realitatea paralelă. Relatare din ospiciul nostru global”)
Trump l-a avertizat la 27 mai pe Putin: ”te joci cu focul!”. Președintele american a publicat pe rețeaua sa socială, TruthSocial, o postare în care îi atrage atenția dictatorului rus că el, Trump, e cel care îl protejează de ”lucruri foarte rele care s-ar putea întâmpla Rusiei”. Și i-a cerut lui Putin să-și bage mințile în cap. Ca să nu se supere el, președintele american, pe liderul de la Kremlin.
Dar n-ar fi rău ca, mai întâi, Trump să-și asume el însuși sfatul dat omologului său rus. Pentru că mai mult decât mafiotul pseudomesianic de la Kremlin, președintele american a trăit prea mult, în raporturile cu Rusia, într-o realitate paralelă.
Ce se întâmplă cu realitatea paralelă? Creată de propaganda totalitară și de narcisismul liderilor excesiv de puternici, ficțiunea realității paralele se lovește de fapte, de realitatea veritabilă, iscate de agresivitatea și crimele dictatorilor.
După ciocnirea de realitatea autentică, ficțiunea se destramă, dispărând în neant. Iată ce s-a întâmplat și cu fantezia lui Trump despre un Putin chipurile ”băiat bun” și ”amic”, căruia ar trebui, cică, să-i vorbești blând și prietenește, făcându-i varii concesii, ca să se dea imediat pe brazdă. Fețele acestei ficțiuni, create în coproducție de propaganda rusă și de narcisismul trumpist s-au dovedit cum nu se poate mai înșelătoare.
Cooperarea lor a generat inepția obsesiei irepresibile a lui Trump, de a dori neapărat rezolvarea pașnică (și încă în 24 de ore) a unui conflict militar în fapt de nerezolvat cât e Putin la cârmă, iar Rusia nu este înfrântă. Un conflict în care pe autoproclamatul mediator nu l-a invitat nimeni, dar absolut nimeni, să se vâre.
În timp ce Trump își contempla în naivitatea sa, fericit, ideea fixă, Putin omora în Ucraina copii, tați, mame și bunici cu dronele și cu rachetele lui. Dictatorul de la Kremlin își perpetuează băile de sânge, între altele pentru că nu știe cum să îngenuncheze poporul invadat. O națiune mândră, care l-a înfruntat și, practic, l-a învins din a treia zi de conflict militar, de vreme ce câștigurile teritoriale foarte limitate ale Rusiei lui Putin au fost cumpărate cu exorbitantul preț al oaselor rămase pe front ale multor sute de mii de ostași ai Moscovei.
Dacă ar fi avut un dram de minte și ar fi citit, Trump ar fi aflat de la diverși experți și chiar din blogul de față, încă de acum trei ani, că Putin nu vrea și nu poate face pace, pentru că în clipa în care ar tăcea armele, propriul său popor l-ar lua la întrebări și la refec, cerându-i socoteală pentru munții de cadavre rusești pe care dictatorul i-a înălțat după ce alipise Crimeea, doar ca să ocupe niște palme de pământ în plus. Un conflict întreținut doar ca să rămână Putin la putere.
Acum, Trump se confruntă, în pacifismul său afișat aberant, nu doar cu cadavrele civililor ucraineni uciși de Putin, după ce președintele american i-a dat o malignă lumină verde criminalului, ci și cu mormanul de cioburi ale propriei sale politici împăciuitoriste față de Hitler-ul zilelor noastre, precum și cu bătăile de joc ale multor americani. Nu puțini îl iau pe drept în zeflemea, pentru că a transpus dorințele izolaționiștilor de extremă stânga și dreapta, gen Tulsi Gabbard și Tucker Carlson, mari prieteni ai unor dictatori de genul celor de la Moscova și Teheran.
Din nou, dacă ar fi avut un crâmpei din resursele intelectuale necesare, liderul de la Casa Albă s-ar fi dumirit dacă nu din munca unor consilieri, din lectura unor bloguri și ar fi priceput de mult nu doar că nu poate negocia cu lideri totalitari care vor neapărat moartea Americii și a Vestului, și au dezgropat în acest scop securea războiului, ci și ceea ce i s-a prezis de luni de zile. Și anume că, dacă de atâta izolaționism și pacifism aplică politica jenantă de appeasment a lui Jimmy Carter, dictatorii, agresorii și teroriștii îl vor pune negreșit la încercare, se va prăbuși orice descurajare, iar Trump va sfârși într-o catastrofă politică externă de dimensiuni nemaipomenite chiar și sub Carter, Clinton, Bush, Obama și Biden.
Dar acesta e narcisismul. Nu poate divorța de obsesiile realităților lui paralele decât când ele se ciocnesc mortal de-o realitate insuportabilă iubirii excesive de sine. Atunci abia ele sunt mazilite în subsolul minții și se face loc, treptat, unor politici mai adecvate realității veritabile.
Îl va ține pe Trump mintea (românului) de pe urmă? Nu știm. Dar bine ar fi. Nu doar pentru Ucraina și Europa, ci și pentru americani. Și nu în ultimul rând, pentru el însuși.
Descoperă mai multe la Platformă de jurnalism independent
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.