Eroismul și iresponsabilitatea cea de toate zilele

Cum văd alegerile prezidențiale românești? Cum le văd în contextul lor global? Mă asaltează uneori gândurile negre?

Cum aș putea să le evit ofensiva când văd nu doar candidații pe care i-a trimis la defilare, prin televiziuni, sistemul românesc, în variile sale facțiuni putinofile, antireformiste și securiste, de la Ponta la Antonescu și de la Simion la Nicușor Dan, cât placiditatea cu care-i acceptă, ori îi chiar promovează mulți pe unii dintre ei.

Și setea cu care lovesc diverși într-un candidat cu adevărat independent, ca Daniel Funeriu, pentru că nu renunță la dreptul său de a le oferi românilor alternativa onestă și competentă.

Dar pentru ce să aibă românii, europenii și americanii nevoia alternativei bune?

De ce să nu ne scăldăm mai departe, veseli, în sminteala noastră cea de toate zilele? De ce să nu ne putem mulțumi cu răul presupus ”mai mic”, al votului prezumtiv ”util”, care ne-a dus timp de 3 decenii și jumătate la pepeni, dacă nu vrem sau nu ne simțim capabili să luptăm?

În fond, de ce să nu ne permitem luxul nebuniei? Nu ne apără NATO? Nu ne scutește lupta eroică a Ucrainei de rușii lui Putin? Nu ne protejează de explozia de terorism islamist Israelul, care e în război cu terorismul de când se știe și-și comemorează de marți seara cei peste 30.000 de mii de militari și civili căzuți în confruntarea cu răul malign, antisemit? Nu mizăm noi nebunește pentru apărarea proprie pe un NATO european inexistent, deși, fără SUA, Alianța Nord-Atlantică e, pe moment, un fel de zero barat?

Furtuna stârnită de sminteala de la originea gândurilor mele tenebroase nu e locală. E globală.  

Când țări prea mici pentru misiunea lor mare ne apără viața și libertatea, oferindu-ne, în aparență, luxul iresponsabilității, nebunia acaparează nu doar elitele unor țări europeni de mărime mijlocie, ci și conducerile unor mari puteri. Sau superputeri.

Administrația Biden, de pildă, pretindea că ar fi fost demna conducere de stânga a farului global al libertății. Dar n-ar fi avansat pentru nimic în lume libertatea, combătând dictaturi dintre cele mai criminale și periculoase prin regim change.

Alintarea și protejarea tiranilor genocidari. Și trădarea aliaților democrați liberali

Biden n-a vrut în ruptul capului să fie dat jos Putin, (de frica unui imaginar dictator, viitor, mai rău). Nu l-ar fi combătut pe Assad, pe Khamenei, sau pe Erdogan. Dimpotrivă, l-a giugiulit și silit pe dictatorul teocratic iranian să primească fonduri incomensurabile, de zeci de miliarde, ca iranienii să fie împăciuiți, să-și poată edifica liberi de griji financiare armatele de interpuși teroriști și să-și finanțeze programul nuclear militar.

Echipa lui Biden a încercat, în schimb, în premieră istorică globală, să practice ”o schimbare de regim” în democrația liberală, israeliană, obținând debarcarea premierului Natanyahu. A admis acest lucru, potrivit presei israeliene și americane, însuși mâna dreaptă a lui Biden pentru Israel și omul de legătură al Khamalei Harris pentru avreii americani, Ilan Goldenberg. În acest scop, Biden, care nu avea încredere în liderul liber ales al statului evreu, l-a trimis, între alte manevre, pe șeful democraților din Senat, Chuck Shumer, care e evreu, să le ceară israelienilor să organizeze alegeri anticipate. Ideea a început să circule în administrația senilului președinte american după colapsul primei încetări a focului cu Hamas.

Propunerea era ca președintele SUA să dea vina pe Netanyahu pentru prelungirea războiului și neaducerea acasă, în viață, a ostaticilor capturați de Hamas. Că astfel teroriștii ar fi devenit gigea, că se submina vitala alianță americano-israeliană, fiind demonizat aberant liderul executivului unei democrații liberale care se apăra, eroic, de terorism, vărsând sângele militarilor armatei ei de cetățeni, n-a părut să pese mai nimănui. Nici faptul că liderii arabi susțineau, în secret, încercarea Israelului de a distruge Hamas n-a contat la Washington.

Consecințele unor politici parțial la fel de nefaste ca ale lui Trump

Totuși, Biden a blocat până urmă mișcarea. Nu e prea clar de ce. Poate de mintea de pe urmă a americanului pe cale de a se adumbri. Poate nu fusese mancurtizat complet.

Dar e limpede, pe de altă parte, că politica lui Biden și a sicofanților lui gen cancelarul Scholz, care au refuzat ajutorarea suficientă a Kievului, proptindu-l pe dictatoprul rus, a pregătit terenul războiului de uzură ruso-sino-iraniano-nord-coreean împotriva Ucrainei. Un război pe care țara invadată îl va pierde negreșit, dacă nu se produce în Vest o revoluționară modificare a politicilor transpuse până acum.

Și nu se întrevede vreo modificare fie și modestă în bine, cât timp la Washington domnesc niște izolaționiști și putinofili poate chiar mai smintiți și inepți decât oamenii lui Biden, poate mai naivi, creduli, pro-iranieni și în parte antisemiți, decât cei din cele trei administrații Obama, din care a făcut parte, practic, și guvernarea amnezică a celui de-al 46-lea președinte.

Ce a adus Vestul în starea în care se află? Relativismul postmodern. Antisemitismul de stânga, anti-capitalismul și antiamericanismul de sorginte neomarxistă, inoculate elitelor occidentale de propaganda sovietică și chineză, ca și de ofensiva islamistă a unor țări și grupări ca Frăția Musulmană.

Cu forțele situate îndărătul acestor ofensive de îndoctrinare nu se va face pace decât după înfrângerea uneia sau alteia din taberele acestui conflict global. În acest scop am avea nevoie de lideri responsabili, care să nu mai bazeze apărarea Europei exclusiv pe alții, pe NATO, pe israelieni și pe ucraineni, în timp ce-i critică aberant și fără limite pe toți, în afară de agresori.

Decisivul scrutin prezidențial, candidații și electoratul lui

Aparențele (și sondaje probabil mincinoase) afirmă că românii ar fi pe cale să-și aleagă un președinte neavenit.

Aș vrea să am totală încredere în inteligența unui electorat care, deși vrea puternic schimbarea, știe că nu orice schimbare este dezirabilă și că reforma, care este vitală, nu va putea fi livrată românilor decât de un președinte deopotrivă onest și competent.

Dar, dată fiind anvergura dezinformării în era rețelelor sociale (mașini de confecționat lichele și amplificat o sminteală pe care am văzut-o întunecând ca niciodată în istorie mințile elitei politice americane și occidentale), tind să fiu sceptic. Foarte, foarte sceptic.

Iar gândurile negre tind, din când în când, să dea buzna și să mă ia cu asalt.