Cu ce președinte al României votez eu? Un dement?

Dar există oare o alternativă la deliranții, ariviștii, somnolenții și bolovănoșii ingineri de suflete care se vor președinții României?

Există. Iată-l. Și iată și de ce.

S-au adunat pe cerul României politice nori dintre cei mai negri. Cine-i va risipi? Românii de acasă și din străinătate trec printr-o criză națională profundă. Cine-i va scoate din ea? Și cum va trebui să le fie viitorul președinte?

Criza românească e constituțională, dar și de stat, politică, dar și de identitate, e morală, dar și intelectuală.

Cine-i poate extrage pe români din ea?

Mulți speră în falșii mesia care se înghesuie să le ia mințile, de la Șoșoacă la Georgescu și retur. Ce-ar mai fi în vitrină? O candidată care mai are ea însăși mult de învățat. Apoi somnorilă uselist, Crin Antonescu, fanul lui Ponta și al nevestei din banii căreia a trăit un deceniu înainte de a fi împins de sistem spre Cotroceni. Mai e în galantar și ridicolul Kremlin Putinovici, omul despre care nu se știe dacă e mai mult legionar, mai mult securist sau și mai mult new-age-ist, sau, cine știe, câte puțin din toate.

În fine, se profilează la orizont și un candidat cățărător, care nu s-a săturat de sociologice șmecherii, nici de noi vârfuri alpine, după ce a escaladat ierarhia primăriei bucureștene.

Să mă ierte domniile lor, dar n-au meritat nici timpul în care i-am enumerat. Sunt nuli și neaveniți. Sufletul meu i-a tot căutat, dar nu i-a găsit: ”dintr-o mie, am găsit doar un bărbat drept”, ca să-l parafrazez pe Ecleziast. Culmea, e unul care se consideră deopotrivă atlantist și suveranist, dar nu în sensul putinist și extremist, ci în cel realmente patriotic al cuvântului. În acel înțeles al termenului, care nu consideră facultativă respectarea constituției.

Dacă n-ar fi decât atât și, în dezolantul tablou al candidaturilor de la Șoșoacă la Georgescu și de la Simion la Crin Antonescu, ar fi aproape destul ca acest om să mă convingă.

În calitate de candidat prezidențial e realmente independent. Și vrea cu adevărat să câștige. Nu e anti-occidental. Nu e impostor. Nu e plagiator. Nu e cățărător.

E educat. Vorbește liber excelent. Are toate reperele morale și intelectuale necesare. Vrea o democrație și o meritocrație reale. A cerut CCR să permită tuturor candidaților fără decizii în instanță să candideze. Președintelui României îi recomandă să aibă legitimitate democratică. A luptat în viața și în cariera lui remarcabilă împotriva hoției intelectuale, care face ravagii în România anti-meritocrației, ca și pentru bacalaureate ca lumea.

Apoi, gândește pe bune, cu propriul său cap. A identificat, corect, deci, două mari probleme românești:

1 cea a democrației și deficitelor ei și

2 cea a contraselecției, care produce elite extractive de resurse, iscând și deficitele democratice cu pricina.

Ce-mi mai place la Daniel Funeriu?

Faptul că nutrește optimismul oricărui om politic hotărât să considere că nu e zadarnic să muncești harnic și să faci bine patriei tale. Că e sincer în a crede că există o fereastră de oportunitate, de vreme ce electoratul român nu mai e captiv partidelor. Că a pus degetul pe rană, calificându-l just pe jalnicul Călin Georgescu drept un ”guru cu zorzoane”. De care-l despart ”soluțiile”. Și faptul că e atlantist și pro-occidental, nu o făcătură din buzunarul vestei lui Putin. Din Secu și Garda de Fier. Plus că Funeriu are un veritabil bilanț de oferit și arătat în viața publică. Și nu vrea desființarea partidelor, rețeta de dictatură a lui Călin Georgescu. Daniel Funeriu le critică, pe drept, dar ar vrea să le vadă puternice.

Și nu e totul. Spre deosebire de Kremlin Delirescu, Funeriu nu e creația PCR și a Securității, și nici fantoșa TikTok, rețeaua partidului comunist chinez. În loc să-l ”facă”, TikTok vrea să-l distrugă. I-a anulat contul după ce Funeriu și-a anunțat candidatura la prezidențiale, deși îl folosea pentru știință popularizatoare, ca biografiile laureaților premiilor Nobel.

Last but not least, Funeriu e articulat și deloc agramat. Vorbește liber chiar mai bine decât Băsescu și decât mai toți șefii de stat români. În plus, are temeinice informații, cunoștințe și deprinderi legale, morale și constituționale.

Îl consideră pe drept pe Iohannis un președinte nelegitim, care nu-și mai ocupă funcția în acord cu constituționa. Și dovedește discernământ, de vreme ce Funeriu știe că a-l pune pe Antonescu, un trăitor pe banii soției, un partener al lui Ponta în edificarea USL, un soi de ”moaștele sfântului USL” candidat la șefia statului arată că oamenii care l-au propulsat în această postură ”nu vor să câștige alegerile prezidențiale”.

Cireașa de pe tort e că, deși nu e un boier, ci un suflet simțitor, empatic cu românii de rând, Funeriu se arată, intelectual, perfect capabil de ironie și autoironie. Dacă, așa cum sper, va fi ales, ar fi primul președinte al României nu doar deștept, ci și în stare de performanța autoironiei și de-o cerebralitate autentică și binefăcătoare. Una, dând încredere că ar putea atrage și repatria elitele românești din Vest.

Unde pui, că Funeriu, om care cunoaște munca de jos, întrucât și-a finanțat studiile ca barman și chelner, nu poate avea chimie, cum a spus chiar el, ”cu impostura”.

Această parafrazare a minunatului Geo Bogza de către fostul ministru român ale educației m-a uns pe inimă. La fel, aerul firesc cu care evocă viața sa ca muncitor de jos. Încât mă fac să râd cei care-l acuză de aroganță. Ori cei care au încercat să dea în el pentru că n-ar avea, chipurile, bacalaureat, dar ling de ani de zile dosul lui Ciolacu-nu-mi-găsesc-bacalaureatul și al hoților și plagiatorilor din anturajul liderilor PSD, PNL, et ejusdem farinae.  

Ca orice om ridicat de propriile puteri îi laudă pe alții ca el. Pe ”Traian Băsescu, reformele și orientarea lui euro-atlantică”, de pildă Sau ”responsabilitatea lui David Popovici”.

Ce n-are Daniel Funeriu?

N-are smerenia mimată a multor ierarhi de profesie. N-are păr pe cap. N-are calmul suveran al ficusului-dulap, schior și golfist și nepăsarea lui față de români. Și n-are ipocrizia și prostia groasă, grosolană a adulatorilor lui Georgescu, Șoșoacă, Simion.

Eu unul îl votez. Cu două mâini, dacă s-ar putea. Nu, nu în speranța de a ștampila un ”mesia”, cum vor să creadă unii demenți că le-ar fi la îndemână când optează pentru un jalnic idol, și prostovan, și delirant. Doar cu nădejdea ca românii să aibă în fine un președinte de treabă, competent, civilizat și inteligent, cu care să nu le mai fie, în fine, rușine.