Cine ești? Cine sunt? Cine-i de partea mea? Cine va mai fi de-a libertății?

”Cine suntem și ce vrem”, cam așa s-a adresat Ion Iliescu, explicativ, acum exact 35 de ani, ambasadei ruse de la București, spre a-i aduce la cunoștință ”Marelui Frate” de la Moscova cine sunt potentații care-l debarcaseră pe Ceaușescu. Iliescu, un politruc comunist, nu înțelesese nimic din vremurile noi. Mai credea încă în omnipotența unei Uniuni Sovietice care se ducea, de mult, pe calea sâmbetei. Iliescu a fost de altfel ultimul lider răsăritean, care a insistat să încheie un tratat cu Kremlinul, pe când imperiul, putred până în măduvă în interior, era pe cale să se prăbușească.

Cam așa e azi și Rusia lui Putin, deși adepții tiranului au interiorizat miturile puse în circulație de Kremlin, proptind pretenția presupusei lui omnipotențe, în fața unei Ucraine aparent învinse. Vine însă vremea de a se plăti sec și cacealmalelor putiniste.

Înclin să cred că 2025 te va surprinde și în această privință, dragă cititor smintit de războiul hibrid al Moscovei (care e un război în toată regula, probat de jurnaliștii de investigație mai degrabă decât de serviciile secrete) și derutat de abundența de minciuni, dezinformări, manipulări, propagande, prostii și incapacități de a gândi, caracterizând lumea informațională contemporană.

Cine ești?

”Ești”, după cum e citat Amos Oz, ”biblioteca pe care ai citit-o și limba pe care o vorbești”.

Da, ești. Sau, mai precis: nu ești.

Pentru că ești concomitent mai mult și mai puțin decât atât. Iar dacă n-ai citit nicio carte și nu știi vorbi ca lumea nicio limbă, tot după chipul și asemănarea Lui ești făcut.

E trist că și genialul Amos Oz s-a putut înșela. Fără ajutorul dezinformării rusești. Dar e și bine. Pare că avem și noi o șansă, chiar când greșim. Prea plecăm des după butade, după cuvinte de spirit, după fentele impostorilor. Prea ușor cădem pradă agitpropului, capcanelor ideologice, farmecului personal și fascinației emanate de lideri totalitari.

Prea ușor ne cedăm drepturile și libertățile pentru că așa ne cer ei. Și pentru că suntem proști, frustrați, ratați și ranchiunioși. Ori pentru că ni se pare prea grea răspunderea care vine la pachet cu drepturile și libertățile noastre și cu datoria sacrosanctă de a le apăra.

Sacrosanctă?

Exact. Pentru că dacă ne aruncăm în luptă pentru ele, apărăm și drepturile, libertățile și demnitatea altora, oameni făcuți și ei după chipul și asemănarea Sa. Și contează chiar și doar intenția. Cea bună cred că-i sfințește pe oameni. Iar fapta care o realizează îi sfințește chiar mai mult.

Cine suntem? Și cum ne raportăm la războaiele actuale? Ca în trecut

Dornici de-a ne ameliora, am vrea să informăm, ca să știm care intenție e bună și care mai degrabă nu. Și nu, nu suntem magnați, miliardari, tech-boși, stele de cinema și inventatori care au obosit să cânte imnul stângii extreme, woke și globaliste și au înțeles (ori sunt pe cale să înțeleagă) că democrația liberală nu se poate lipsi de popoare, în speță de unele democratice, prețuind libertățile individuale, dar și dreptul internațional.

Care interzice agresiuni, cotropiri și genocide de felul celor încercate la umbra pasivității stângii woke, dindărătul administrației Biden, spre a-i extermina pe ucraineni și pe evrei, mai ales în democrația care-i apără, Israel. Iar pe ucraineni în statul condus în conformitate cu valorile occidentale, de evreul Zelenski.

Am înțeles toate acestea mai de mult. Spre necazul nostru, am observat că, în 2024, s-au înmulțit brusc în lumea liberă victimele războaielor hibride ale alianței ruso-sino-iraniene: oamenii, și ziariștii, și politicienii, care tind să ignore ori să tolereze crimele în masă ale regimului Putin. Exponențial s-au înmulțit, din octombrie 2023 încoace, și antisemiții care militează deschis pentru genocid.

Dar, spre bucuria multora dintre noi, a sporit notabil și numărul jurnaliștilor și magnaților care, altfel decât în 2020, când îl ”ajutau” din răsputeri pe Trump să piardă în fața unui Biden senil, iar apoi sprijineau refuzul administrației sale de a da arme suficiente și eficiente Ucraine, sau Israelului, dimpreună cu permisiunea de le folosi fără restricții, nu mai sunt azi dispuși să pună umărul la narativele totalitarismului soft, maoist, al stângii occidentale.

Noutăți importante

Și nici să sprijine cenzura exercitată în numele democrației de progresiști ținând cu dinții de putere, care au distrus în mare măsură democrațiile liberale occidentale, prescriindu-le imigrație debordantă, inflație și anti-capitalism ecologist pe pâine, nu mai vor ei.

Între acești magnați neofiți care i s-au alăturat lui Peter Thiel și mai proaspătului trumpist, Elon Musk, sunt David Sacks și Palmer Lucky, fostă victimă a propagandei stângii extremiste și actual ”fabricant de drone menite să lichideze teroriști islamiști pro-iranieni”, după cum îl descrie, cu satisfacție considerabilă, ”Washington Free Beacon”.

Li se adaugă și Marc Andreessen, un filosof capitalist care, potrivit WFB, îl citează pe Cicero în timp ce se bate, bărbătește, cu tirania guvernamentală.

Și la ziare și televiziuni încep să se observe schimbări aproape revoluționare. Mai nou, ziarul berlinez Die Welt a urmat unor publicații și televiziuni americane și a hotărât că nu mai vrea să fie gazeta de perete a propagandei și cenzurii stângii. Așa că a publicat editorialul lui Elon Musk sprijinind AFD. Pe care l-am discutat, elogiat și criticat dur, sâmbătă, pe larg. Și care continuă să stârnească uriașe valuri de indignare în elita politică și culturală de stânga.

Ce-ar de adăugat și subliniat? Că analiza lui Musk e, economic, justă și când osândește birocrația și supra-reglementarea germană, care sufocă ”o libertate nu doar dezirabilă, ci necesară”, și când ia peste picior naivitatea renunțării la energia nucleară, (hotărâtă, nota mea, din populism, de Angela Merkel, și susținută din pură îndobitocire ideologică de coaliția de stânga roș-verde, condusă de Scholz și de Habeck, când se constatase, indubitabil, inepția ei).

Analiza politică a lui Musk șchioapătă însă grav, deși pune degetul pe rana (reală) a erodării identității naționale germane (fără de care, nota mea, nu poate exista democrație germană) prin politica imigraționistă a guvernelor germane din ultimul deceniu. Dar ar fi fost bine ca Musk să nu rostească aiureala, potrivit căreia ”a califica AFD drept de extremă dreaptă” ar fi, ”în mod evident, greșit”.

Or, această evidență lipsește. Musk ar face bine să analizeze mai atent. Ceea ce nu înseamnă că tot ce scrie ar fi pe dos, iar AFD ar fi de la un cap la altul extremist. Căci nu e. Dar ne-am obișnuit să ne lenevim intelectual și moral și să ne repezim la etichetări lapidare și la condamnări sumare, uitând, întru smintire politică generală, să judecăm echilibrat.

În acest domeniu lucrurile, cum a demonstrat publicarea editorialului lui Musk într-un ziar al presei mainstream, ca Die Welt, par să înceapă să se amelioreze perceptibil. Pe fondul scăderii spre zero a încrederii în acest tip de presă, care a mințit cât cuprinde, vreo 13 ani, a început să crească sensibil, chiar exponențial, reorientarea de posturi și de publicații, dar și aderența la scriitori, jurnaliști și bloggeri independenți, nealiniați și nemincinoși, ca Douglas Murray, Dennis Prager, Ben Shapiro, Jordan Peterson, ”achgut”.

Nu mă îndoiesc că grâul se va despărți și în acest domeniu de neghină, deocamdată prea adesea confundată cu spicul de culoarea aurului galben, al unora ca Tucker Carlson.

Ce așteptăm de la presă, gânditori și site-uri ca lumea în 2025?

Grâu curat. În loc de: prostie, minciună, dezinformare, manipulare, prejudecată, eroare, gândire deficitară.

Grâul pe care ar fi trebui să ni-l dea, să ni-l fi dat și mult prea rar ni l-a dat în 2024. Menirea lor e să ne ofere orientare. Să ne lămurească într-o lume tot mai complexă, în care agitpropul totalitar e tot mai viclean, mai neobrăzat și potent, profitând, prin recursul la mijloacele tehnice ale internetului și ale mult rătăcitoarelor rețele sociale, de toate pervertirile liberalismului occidental.

E o luptă care are loc pieptiș, pe o pantă abruptă, în care dușmanii adevărului și ai democrației și-au asigurat pozițiile înalte și noi urcăm greu povârnișul, purtându-ne în spinare greutatea adevărului negat, ascuns, machiat, mistificat, escamotat de vorbe. Ca ”dreapta” și ”stânga”.

Originea politologică, teologică și filosofică a unora dintre erorile contemporane

Am explicat recent unui preopinent care jura pe ”stânga”, că ”nu e chiar tot răul ”de dreapta” și nu e chiar toată stânga bună. Că termenii de dreapta și de stânga au ajuns să acopere prea multe poziții ca să mai fie cu adevărat operaționale. Pentru că există o dreaptă socială, alta economică, una liberală, alta conservatoare și nu se îmbucă toate, dar există și suprapuneri. La fel, există stânga marxistă, dar și cea național-comunistă, ori social-democrația de pe vremuri. Și mai e și globalismul stângii, un fel de reșapare a doctrinei troțkiste a revoluției permanente, care militează pentru desființarea democrațiilor liberale tradiționale (mințind în această privință) în timp ce reclamă un colectivism universal condus de elite, azi, ”de stânga”.

E futil și contraproductiv să condamnăm pe baza unor termeni inoperanți. Am mai amintit altui preopinent, care credea că progresismul n-ar fi de stânga, despre filosofia istoriei lui Hegel, despre hegelianismul de stânga și marxismul apărut din el, la care trebuie adăugat Rousseau, tartorul ingineriilor sociale, aflate, dimpreună cu Marx și Hegel, la baza practicii torționarilor securiști, dar și a filosofiilor și ideologiilor totalitarismelor de sorginte occidentală (spre deosebire de cele răsăritene, ale legionarilor și islamiștilor care se adapă nemijlocit din credințe și tradiții religioase).

De unde a pornit tot răul totalitar? Avem în spate veacuri și milenii de delir progresist, pornit din gândirea apocaliptică, mesianică, evreiască, iar apoi din teologia creștină a dezmoștenirii și substituirii poporului evreu, ca ”nevrednic”, chipurile, de a fi fost ales de un Dumnezeu care-l repudiază, ca ”deicid”, relegându-i pe copiii lui Israel unei ”vechi testament”, în timp ce elecțiunea valabilă e arondată celui ”nou”. Cu timpul, ”noul” a devenit sinonimul ”binelui”, iar vechiul, obligatoriu caduc, al unui ”rău” prezumtiv.

Așa ne-am procopsit cu ceea ce H.R. Patapievici numea ”omul recent”. Recenții și erorile, dezinformările și manipulările lor ne bântuie cumplit.

Ce vreau să fiu? Ce ajutor primesc? Și de ce-aș avea nevoie?

Pe scurt, hai să stăm strâmb, să judecăm drept și să nu mai fim recenți. Hai să gândim diferențiat, echilibrat și adevărat, ca să nu ne repezim în generalizări false și contraproductive, de natură să ne ”ajute” să plecăm după fentele dictatorilor, teroriștilor și mișcărilor lor totalitare. Pentru care prezentul e pasămite ”odios”, dar viitorul, sub biciul lor, ”miraculos”.

Vreau să contribui, după puterile mele, la informarea corectă și la restabilirea adevărului falsificat, cenzurat, trunchiat și răsturnat, precum și la orientarea cât mai adecvată cu putință a cititorilor acestui blog.

Acesta sunt și, cât mă va ajuta Dumnezeu, acesta vreau să fiu și în 2025. Întrucât s-au împlinit trei ani de când, nesusținut de vreun magnat, instituție sau guvern, stau lipit și scriu la acest blog în apărarea adevărului, a libertății, a dreptății, iar din februarie 2022 și a supraviețuirii unor națiuni agresate, invadate, expuse genocidului, ca a Ucrainei și a statului evreu, am mare nevoie de ajutorul vostru moral și intelectual. Și, la rigoare, și financiar.

Pe această cale vreau să-i mulțumesc și Dianei Rusu, autoarea știrilor de sâmbătă și cea care, din capul locului, m-a ajutat constant să vă informez corect și cât mai bine, redactând numeroase analize și comentarii.

Apoi, nu uit să le mulțumesc și celor care, în trecut, au apreciat munca noastră la acest blog, apărut din revolta pe cenzură, pe crime, pe samavolniciile tiraniilor de toate soiurile și orientările, din consternarea iscată de ”victim blaming”, de răsturnarea manipulativă a raportului dintre victime și făptași, de înlocuirea unora cu ceilalți.

Tuturor oamenilor buni și iubitori de adevăr, de claritate morală, dreptate și libertate, ca și tuturor celor care învață acum să se ridice din genunchi și mai au mare nevoie de ajutorul nostru: La mulți ani!