Bilanțul anului 2024 e și unul al președinției Biden

De ce și-a programat Joe Biden ultima călătorie externă la Vatican?

Ce mai poate oferi el poporului american, pe care l-a pedepsit mai sever în cei patru ani ai săi la Casa Albă, decât orice președinte al Statelor Unite, inclusiv, culmea, Jimmy Carter, omul din pricina prostiei incalificabile a administrației căruia a apărut în lume flagelul regional și global al islamismului iranian?

Nimic. Pedepsitul popor american s-a răzbunat și a trântit-o la testul electoral prezidențial pe cea pe care Biden, în iresponsabilitatea sa, o alesese să-i fie vicepreședintă în straniul proces electoral, dominat de pandemie și de demonizarea lui Donald Trump, al anului 2020 și s-o ”susțină” oficial în campania din 2024.

Un președinte cu deficit cognitiv

Kamala Harris avea să-i răsplătească inepția de a o alege pe criterii de gen și de rasă, iar nu pe bază de merit, de însușiri și virtuți, lăsându-l pe Joe Biden în funcție, deși a înțeles din capul locului că omul e senil și nu poate conduce, de fapt, Statele Unite. Așa cum n-ar fi putut în veci să câștige într-o campanie electorală normală și cinstită, în care Biden se ascunsese în pivnița sa, pentru ca apoi, după accesul la Casa Albă, președintele aflat în stare de ”non compos mentis”, să fie îngrijit de o echipă anonimă mai ales la casa sa din Delaware.

Nota bene, întâlnirile sale cu miniștri americani, altele decât cea fatală cu Putin, de la Geneva, din 2021, când Joe Biden i-a semnalat președintelui rus demența potrivit căreia poate invada Ucraina fără să se aștepte la militari ai SUA în țara cotropită, (sau la vreo ripostă excesiv de dură), au avut loc pe Zoom, iar nu pe viu.

Mai nou s-a aflat că, în timp ce la București jurnalistul C.T Popescu estima că ”Bidenomics a înmulțit considerabil locurile de muncă în SUA și a dus la scăderea inflației. Nu e vorba nici de vârstă, cum se încăpățânează atâția să zică: Biden este cât se poate de coerent și competent în tot ce spune și întreprinde, atât în politica internă, cât și în durele probleme externe Ucraina și Israel”, Biden era vădit senil. Inflația crescuse enorm și continua să fie prea mare. Iar pentru colaboratorii săi apropiați, fusese clar că e pe drumul demenței încă din prima zi a președintelui la Casa Albă. Cum s-a aflat mai nou, după ce în primăvară Wall Street Journal demarase politicos, pe bază de mărturii ale apropiaților lui Biden, discuția despre ramolismentul celui care avea să-l confunde până și pe Putin cu Zelenski, o decrepitudine cognitivă evidentă din unghiul observatorilor onești, cu ani înainte ca subiectul să fie tratat (falsificator) în presa mainstream.

De ce n-a fost suspendat din funcție Joe Biden, cum ar fi fost normal și legal?

Vina pentru acest revoltător scandal, poate cel mai mare afectând istoria președinților americane, îi aparține, între alții, cu siguranță, Kamalei Harris. Dar poate e mai bine ca n-a ajuns ea la butoane.

Vinovații cataclismului politic extern

Cine are de suportat verdictul istoriei pentru niște ani catastrofali, care au demarat cu retragerea dezastruoasă din Afganistan și au continuat cu încurajarea sistematică a crimelor tuturor dușmanilor învederați ai democrației, de la talibani la ayatolahul iranian Khamenei și de la teroriștii și tiranii islamiști la președintele Rusiei și satrapii lui?

Când Ucraina își va renumăra morții, pe cine va da vina pentru că la finele anului 2024 era pe cale să piardă războiul cu Rusia?

Printre cei care au articulat aceste politici demențiale se numără Bruce Reed, Steve Ricchetti și Mike Donilan, figuri cheie din jurul sclerozatului Joe. Unii apropiați, în speță ”insiderii” i-au poreclit „Biden Whisperers”, sufleorii lui Biden.

Lor, nu doar capului pătrat de la Pentagon, Austin, ori ezitantului său coleg progresist de la Departamentul de Stat, Blinken, li se datorează cele mai grave greșeli politice externe ale ultimilor patru ani: erorile militare și lașitatea reacțiilor lui Biden la permanentele escaladări ale agresiunii putiniste din Ucraina și frica aberantă de ”escaladare”, exprimând auto-descurajarea catastrofală a Americii în reacție la agresiunea Rusiei și la cea anti-israeliană a Hamas, respectiv a Iranului, prin interpuși, împotriva principalului aliat al SUA din Orientul Apropiat.

Pe umerii lor, în mare măsură, apasă răspunderea împiedicării Ucrainei să învingă în război cu ajutorul armelor americane, culpa fricii absurde a Americii de debarcarea lui Putin, ca și cea a cantității insuficiente a arsenalului livrat Kievului, a absenței îndelungate a permisiunii utilizării lui în Rusia, precum și a masivei frânări a eforturilor militare antiteroriste ale Israelului aflat în căutarea ostaticilor inclusiv americani, captivi la Hamas, în Gaza.

Tot lor li s-ar putea datora însă, probabil, și succesul împiedicării extremei stângi americane, în frunte cu Kamala Harris, să se impună în tentativa reorientării radicale, antisemite, a politicii SUA față de statul evreu și față de lumea islamistă, lume pe care stânga radicală nu pierde nici un prilej s-o ridice în slăvi sau să dea semne că vrea cu dinadinsul să i se supună. Fără această îngăduință a Casei Albe, Israelul n-ar fi putut învinge Hezbollah, și, deci Iranul, în Liban, înfrângere care a dus în final de an la debarcarea sângerosului regim Assad, satrapul lui Putin, un criminal în masă care s-a văzut nevoit să fugă în Rusia, lăsându-i pe sirieni să-și elibereze țara și pentru că trupele ucrainene i-au pricinuit Kremlinului înfrângeri groaznice pe câmpul de luptă, ceea ce a interzis o nouă intervenție militară rusă la Damasc.

Efectele europene ale slăbiciunii americane

Anemiei teribile a politicii americane, care, în timp ce Biden era lăudat la București pentru ”Bidenomics”, provoca inflație și imigrație debordantă și necontrolată de proporții fără precedent în SUA și în Vest, i se datorează probabil și o parte din criza politică prin care trec multe țări europene. Începând cu mari puteri militare sau economice, gen Franța, Marea Britanie și Germania și terminând cu țări dependente în multe privințe de cele dintâi, ca România, statele europene s-au văzut destabilizate ori grevate de mari probleme mai ales politice, în 2024.

Se vor redresa ele în 2025, după accesul la cârmă al lui Donald Trump? Nimic nu e mai puțin cert. Europa, lacomă și leneșă, a ignorat prea multă vreme toate avertismentele: s-a bazat prea multe decenii exclusiv pe securitatea furnizată de americani și e azi cum nu se poate mai vulnerabilă, acum, când stângii progresiste antiamericane și antisemite i se va cere, probabil, sec, iar cacealmalele ei ideologice, politice, economice și militare se vor vedea expuse nemilos.

Pe scurt, rocada Biden-Trump a început deja să genereze global (și, mai ales, în Ucraina și în Orientul Apropiat) consecințe și are aerul de a se încheia, pe alocuri net mai bine decât a început. Doar în România anul politic 2024 ia sfârșit în coadă de pește.

Intuind că sunt conduși îngrozitor, românii și mulți alți europeni le cer tot mai hotărât guvernanților lor schimbarea, pe care însă elitele refuză s-o inaugureze cu adevărat.

Din păcate, în extremiștii (inclusiv de dreapta) care se oferă să preia timonele și să opereze ceea ce ei afirmă a fi ”schimbarea” nu se poate avea nici cea mai vagă încredere.

Se poate în schimb anticipa că, odată parveniți la cârmă, s-ar grăbi să distrugă democrațiile liberale europene, închinându-și țările Rusiei lui Putin. În acest caz, vai de tine, Europa!

Epilog la Vatican

Și catolicul Biden, care a iertat recent zeci de asasini cumpliți de pedeapsa cu moartea, în consens cu revendicările Papei, care l-a amendat pe Dumnezeu, în speță cuvântul Său biblic, cerând abolirea sancțiunii capitale, reclamate de Scrierile Sacre întru refacerea dreptății prin pedepsirea unor crime oribile?

De ce insistă Biden să-și încheie mandatul cu o vizită la Sfântul Scaun? Ca să-și spele nefăcutele și să primească de la Papă absoluțiunea pentru păcate în fapt impardonabile?

Realitatea e, că smintirea împărtășită și amplificată de Biden și de ai lui a provocat băi de sânge uriașe. Totuși, Papa, un cleric clement cu Putin, cu alți tirani, precum și cu teroriștii islamiști, cu asasinii de creștini și de evrei, ca și cu orice antidemocrați, îl va ierta, cu siguranță, pe Joe Biden. Iartă-i Doamne pe cei săraci cu duhul, mai degrabă decât pe vicleni!