Și la mulți ani urmașilor lor. Și celor, prea puțini, care le-au preluat drapelul, nădăjduind că se mai poate face totuși ceva. Revoluția cu majusculă, nu ”evenimentele”, sau ”înghesuiala”, sau ”buluceala din decembrie”, cum au redus-o imediat securiștii și cei pe care i-au manipulat, pentru că abhorau schimbarea. Pentru că le era frică de ea… Citește în continuare La mulți ani celor care au declanșat și au continuat Revoluția română
Lună: decembrie 2023
Tir fratricid în războiul antiterorist din Gaza
Ni se rupe inima, în fața unei tragedii de felul împușcării celor trei ostatici israelieni de către militari ai IDF. Dar o putem înțelege? Să fim serioși. Tragediile nu se înțeleg. Se întâmplă. Irump în viața noastră brusc sau lent, vizibil sau pe nesimțite. Vin pâș pâș. Sau cu big bang. Ori, de pildă, cu… Citește în continuare Tir fratricid în războiul antiterorist din Gaza
Spaime și teroare fără precedent: când începe să fie prea târziu
Nu știu de ce să mă tem mai rău? De barbaria Hamas? De crize precum acea, acută, mortală, prin care am trecut? Sau de incompetența, lipsa de învățătură, lașitatea și lenea celor odinioară lăudați ca europenii cei mai pricepuți, învățați. temerari și harnici? De toate la un loc? Răspunsul meu e nu. Barbaria și fanatismul… Citește în continuare Spaime și teroare fără precedent: când începe să fie prea târziu
Everestul ipocriziei: relansarea planului trădării Ucrainei
În timp ce Președintele Ucrainei, Zelenski, e așteptat azi la Washington, ca să exercite presiuni asupra congresmenilor republicani, administrația democrată a SUA, în frunte cu Joe Biden, își bate joc de Kiev. Nu de una singură, ci împreună cu cancelariatul german. S-a constatat că ambele administrații de stânga, de la Washington și Berlin, continuă să… Citește în continuare Everestul ipocriziei: relansarea planului trădării Ucrainei
Mulțumesc, America! Lupta contra terorii poate continua
Te-am criticat mult, în ultima vreme. Et pour cause! Dacă n-ar fi fost deriva de stânga a elitelor tale nu am fi fost aici. Dușmanii Vestului ar fi fost descurajați. N-ar fi îndrăznit să atace Ucraina sau Israelul. Iar antisemitismul nazist, genocidar, n-ar fi găsit o nouă patrie în universitățile americane. Ce ți s-a întâmplat… Citește în continuare Mulțumesc, America! Lupta contra terorii poate continua
Punerea progresistă pe butuci a Germaniei și Statelor Unite (II)
Partea a 2 a: Transplantarea inchiziției în anglosferă Isteria ecologistă și îngroparea disuasiunii puterilor antioccidentale nu e singura mare problemă creată în ultimii 7-8 ani în lume de administrațiile de stânga din Apus. În războaiele democrațiilor împotriva tiraniilor putinistă și islamistă, administrația Biden s-a comportat oscilant. Laudele care i se cuvin sunt umbrite de criticile… Citește în continuare Punerea progresistă pe butuci a Germaniei și Statelor Unite (II)
Punerea progresistă pe butuci a Germaniei și Statelor Unite (I)
De ce câștigă dreapta tot mai mult teren în Vest? Pentru că stânga ne îngroapă democrațiile. Cum? Două exemple din Germania și SUA ilustrează problema perfect. Partea I. Prăbușirea în ridicol a Germaniei Ajunge să se ia în considerare doar două din cele mai teribile aspecte ale catastrofei pricinuite de guvernanții de stânga celor două… Citește în continuare Punerea progresistă pe butuci a Germaniei și Statelor Unite (I)
Lacheul civilizat al sălbaticului. Sau veselia genocidarului antisemit
Ar trebui să ne frământe întrebări cheie pentru viitorul nostru și al lumii libere. Ce revendicări are Hamas, care, dacă ar fi fost satisfăcute, i-ar fi împiedicat pe islamiști să pună la cale și să execute baia de sânge în care au scufundat acum două luni sudul statului evreu, iar apoi fâșia Gaza? Și ce… Citește în continuare Lacheul civilizat al sălbaticului. Sau veselia genocidarului antisemit
Foamea de fecioare a căpcăunului islamist și newspeakul feminist
Lipsa clarității morale continuă să facă victime pe bandă rulantă. Nu în ultimul rând în rândul fetelor și femeilor. Cum știm că totalitarismul umbrește mai nou Europa și Occidentul? Din maniera orwelliană, strigătoare la cer, în care se calcă în picioare sensul cuvintelor, odată cu obligațiile morale elementare pe care le implică. Violul? E sinistru,… Citește în continuare Foamea de fecioare a căpcăunului islamist și newspeakul feminist
Complicii atentatelor genocidare ale Hamas
E curios că SUA n-au indicat încă persoanele și statele vinovate de complicitate cu terorismul islamist al Hamas, care au profitat enorm, la burse, de pe urma băii de sânge produse de Frăția Musulmană palestiniană și de Jihadul Islamic prin mega-atentatele genocidare de la 7 octombrie. Cine a știut de masacrele Hamas Sau, mai precis,… Citește în continuare Complicii atentatelor genocidare ale Hamas
