Vesela inadecvare a SUA la imperativele intereselor lor

SUA nu vor deschide Ucrainei o cale pe scurtătura aderării la NATO, a reliefat actuala administrație de stânga din Washington.

Potrivit președintelui Biden, America nu va înlătura barierele din calea aderării Ucraina la NATO, deorece ”țara trebuie să îndeplinească aceleași standarde ca și alți membri”.

SUA și șeful NATO despre aderarea Ucrainei la Alianță: minciuna liderului american

Cred că ucrainenii ”au făcut tot ce ține de demonstrarea capacității de a se coordona militar cu NATO”, a mai spus Biden ziariștilor americani. Dar, potrivit lui, ”există o întreagă problemă. Sistemul lor este sigur? Este necorupt? Îndeplinește toate standardele pe care toată lumea, orice altă națiune le îndeplinește? Cred că le vor îndeplini, dar nu este automat.”

Dura declarație a lui Biden ar fi grotescă, dacă n-ar fi tristă nu doar din unghi ucrainean ci, în primul rând, din punctul de vedere al intereselor americane. Cărora le-ar conveni de minune că ordinea mondială să fie restabilită printr-o victorie a Ucrainei iar războiul să se încheie rapid.

E grotescă, pentru că e mincinoasă în mod evident. Nu e câtuși de puțin adevărat că toate statele NATO ar respecta, chipurile, standardele celorlalte. Biden știe bine că toarnă gogoși. Turcia, evident, nu le respectă. Nici Ungaria, de altfel. În raport cu ele, Ucraina e ușă de biserică.

În plus, Ucraina apără în acest moment și statele alianței, și interesele NATO dincolo de ele. De pildă, în calea amenințării ruse la adresa Moldovei se interpun luptătorii ucraineni. Iar Alianța nu poate închide un ochi pentru țara care sângerează abundent întru salvgardarea intereselor NATO, ale Occidentului, ale Americii și ale lumii libere???

De ce minte Biden de îngheață apele? Pentru că nu știe cum să acopere lașitatea SUA, a Franței și Germaniei, care repetă după un deceniu și jumătate greșeala fatală comisă în 2008, la summitul NATO de la București. Când, în superbia ei, Angela Merkel a blocat accesul Ucrainei, Moldovei și Georgiei în pactul defensiv nordatlantic, spre a nu-l vexa pe Vladimir Putin și spre a facilita în continuare Germaniei să obțină de la Rusia gaz ieftin ca braga în schimbul vânzării principiilor ei.

Declarația președintelui SUA n-a rămas fără ecou în afirmațiile șefului NATO. Stoltenberg, a declarat că ”locul Ucrainei e în NATO. Dar nu acum”. Ar trebui, potrivit lui, (ca Ucraina) ”să aștepte sfârșitul războiului”.

Or, acesta e verdictul dat mai demult și de ministrul german al apărării, Pistorius. Stoltenberg a mai declarat, mai nou, că Ucraina ar trebui, înainte de a adera, să devină un ”stat suveran și independent”. Or, Ucraina este un stat suveran și independent. Tocmai ca să nu devină membru al NATO a fost agresat acest stat de către Rusia lui Putin. A-l lăsa să aștepte (cum vrea președintele american Biden) ca țara cotropită să redevină ce-a fost înainte de această agresiune, nu numai că îl recompensează pe agresor, ci îl și stimulează să continue agresiunea în veci de veci, perptuarea lui fiind, logic, necesară Rusiei, ca să-i bareze Ucrainei aderarea la NATO.

Vestul și israelienii în răspăr cu propriile interese

SUA, Franța și Germania nu sunt singurele state occidentale care-și trădează propriile interese. Israelul, de asemenea, ajută prea puțin Ucraina, deși ar putea aduce o majoră contribuție militară la victoria Kievului.

Dar e în interesul statului evreu o asemenea victorie? Guvernul de la Ierusalim se preface că n-ar fi, de vreme ce-i refuză Kievului, în continuare, arme letale, deși șeful Pentagonului, Lloyd Austin, ca și alți dregători ai administrației, exercită presiuni asupra israelienilor să-și potențeze ajutorul acordat Ucrainei. Israelul se ferește de la începutul războiului să exporte arme adevărate în Ucraina, ca să nu supere Rusia și să nu contravină intereselor sale din Siria. Unde rușii îi lasă pe israelieni să-i bombardeze pe aliații iranieni ai Moscovei.

Or, pare evident că alianța globală ruso-sino-iraniană e net mai periculoasă regional și global pentru interesele statului evreu (ca și pentru ale americanilor, sau vesteuropenilor) decât o activitate iraniană izolată de a marilor puteri rusă și chineză. O Rusie învinsă de ucraineni în război ar pune capăt acestui parteneriat militar tripartit, extrem de primejdios pentru Israel. Care se vede amenințat și de China comunistă, de vreme ce în dronele iraniene Shahed, analizate de specialiști după lansarea lor asupra Ucrainei, au apărut componente tehnice chineze fabricate în acest an. În ianuarie curent. Și livrate Rusiei în aprilie. Sub ochii americanilor, vesteuropenilor și israelienilor.

Blinken în China. O nouă inadecvare

Cu toate acestea, șeful diplomației americane, Blinken, reprezentantul unei țări masiv spionate, dezinformate și, după cum afirmă experți credibili, destabilizate de Beijing, efectuează o vizită în China comunistă. Vizita fusese amânată în februarie, pentru că, în insolența lor, potentații comuniști chinezi trimiseseră un imens balon de recunoaștere să traverseze de-a lungul și de-a latul, spionând, continentul nordamerican, cum au mai făcut de altfel, fără să fie prinși, în trecut.

Ce rost are vizita lui Blinken? Nu știe șeful diplomației americane că nu are ce spera din partea unui Chine tot mai asertive, mai agresive și mai imperialiste, care și-a băgat în sperieți toți vecinii, de la vietnamezi și filipinezi până la indieni și japonezi? Ba știe. Dar America vrea cu tot dinadinsul să nu lase raporturile bilaterale să se deterioreze în continuare. Ce frumos! Ce mirific! Cât de nobilă intenție! Atâta doar că e o nouă probă de inconturnabilă naivitate, dacă nu de lașitate. Ideea e că progresista administrație americană nu pare în stare să-și ia adio de la prejudecata tipic apuseană, utilitaristă, potrivit căreia tot actorii politici globali ar avea doar intererse raționale și-ar ajunge să li se ofere niște concesii, spre a-i aduce la masa negocierilor și la acceptarea unui acord.

Or, regimurile totalitare, ca ale Rusiei, Chinei și Iranului nu judecă mai niciodată rațional în sensul termenului occidental, ci în funcție de interesele adeseori iraționale, ale liderilor lor. Agresivitatea și pofta lor de sânge și de cuceriri, de pildă a Taiwanului, nu le e diminuată, ci, dimpotrivă, stimulată maxim de spectacolul abuliei și anemiei, de impresia slăbiciunii unui inamic nevolnic. Impresie întărită fatal de prea puțin utila vizită la Beijing a lui Blinken.

Ce temperează un regim belicos precum cel sovietic condus de Stalin, Brejnev și urmașii, sau cele actuale de la Moscova și Beijing? Proiecția unui Americi puternice, pe cale să se reînarmeze și să pornească ”star wars”, cum s-a înfățișat ochilor lumii Statele Unite sub Ronald Reagan. Cine are urechi de auzit, să audă.