Contraofensiva. Considerații tactice și strategice. Și războiul psihologic

Mai vine? Și dacă da, unde? Și cu ce arme? Se iau, chiar acum, ”în est, un vast și complex set de măsuri pentru plănuita counterofensivă” ucraineană, s-a afirmat, prea puțin credibil, la Kiev.

Or, contraofensiva fusese anunțată în aprilie. În aprilie, Washington Post reliefase că vremea rea și lipsa de arme, tardiv livrate, precum și insuficiența muniției o amână. Acum, ar urma să aibă loc în mai-iunie. În răstimp au apărut documentele secrete americane divulgate de un tânăr militar din Garda Națională, dezvăluind, între altele, penuria care afectează apărarea antiaeriană a Ucrainei.

Au militarii ucraineni cu ce trage?

Și departe de a se ameliora, situația s-a agravat din pricina certurilor franco-poloneze, iscate de pretenția absurdă a lui Emmanuel Macron ca doar concernele europene (citește: franceze) să producă muniția cerută și promisă Kievului de UE, în loc să se caute și să se găsească firme din state terțe, inclusiv americane, care să furnizeze obuze la timp, mai ieftin decât oferă Hexagonul.

Mai nou, Ucraina a cerut clar livrări suplimentare de sisteme apărare antiaeriană și de muniție pentru ele, epuizată în respingerea ofensivei de iarnă și de primăvară a Rusiei. Iar șeful armatei ucrainene, Zalujni, a stat de vorbă cu americanul Christopher Cavoli, comandantul suprem aliat și american în Europa înaintea întrunirii în formatul Ramstein a grupului de contact pentru Ucraina.

Înaintea întâlnirii grupului de contact în format Ramstein, Zalujni și-a vărsat probabil inima prea plină de nevoi. Cu mult tam tam se dăduse anterior știrea sosirii în Ucraina a unor baterii de ”Patriot” și ”Iris-T”, precum și un nou și cam pricăjit pachet de ajutoare militare americane, conținând între altele rachete HIMARS, obuze și milioane de gloanțe.

Dar pare clar că, în fața resurselor ieșite din comun ale Rusiei, completate de slugile lui Putin din Iran, Coreea de Nord și China, precum și din state terțe, ca Armenia și Kazahstan, care-i transmit Moscovei, potrivit New York Times, componente electronice pentru arme inteligente, toate furniturile enumerate nu ajung ucrainenilor nici pe-o măsea. Chiar dacă vin rapid.

Ajung pentru bălteala actualului război de uzură, nu pentru o mare ofensivă, în ciuda zecilor de blindate americane M – 109, care trag cu obuze NATO standard, de 155 de mm, expediate în Ucraina, via Austria și Cehia, de italienii doamnei de fier a Italiei, Giorgia Meloni.
Ce-i drept, sosesc în Ucraina și tot mai multe tancuri germane, inclusiv foarte importantele blindate antiaeriene Gepard, cărora Elveția nu vrea să le elibereze muniția, deși sunt vitale în economia unei posibile contraofensive, în care coloanele ucrainene în atac vor trebui apărate de avioanele, dronele, rachetele și elicopterele rusești, în absența unei aviații ucrainene demne de acest nume. Dar cale lungă până sunt destule. Și până sunt concentrate unde trebuie, pe front.

Situația terestră

Între timp, situația n-a devenit mult mai puțin dramatică la Bahmut. Din motive în parte psihologice deloc de neglijat, dată fiind importanța locului pentru moralul oștirilor și populațiilor, amândouă taberele se așarnează să cucerească, respectiv să mențină sub control acest oraș complet distrus.

Combatanții ucraineni, întăriți succesiv după decizia președintelui Zelenski de a nu abandona Bahmutul, contrinuă să controleze vestul orașului, în vreme ce rușii au ocupat centrul și două treimi din estul, nordul și sudul localității, încercând în van s-o încercuiască și să-i izoleze, în vest, pe apărători. În flancurile de nord și de sud ale Bahmutului au fost dislocate trupe ruse aeropurtate, ca să fie delestați mercenarii Wagner ai lui Prigojin, care încearcă să înainteze în centru.

La prima vedere, Bahmutul are cea mai vădită și urgentă și dureroasă nevoie de o contraofensivă. În fapt, o contralovitură la fel de grea, cea sugerată din Vest Kievului, ar anvizaja Zaporijjea, Melitopol și coasta Mării de Azov, care ar avea extraordinara virtute de a tăia comunicațiile trupelor ruse din Crimeea și din partea de miazănoapte a sudului Ucrainei ocupate. Și pentru Nikolaev ar însemna enorm de mult ca unitățile ruse din apropiere să fie anihilate ori constrânse să se retragă. Dar cine lansează o ofensivă anunțată, lipsindu-se de elementul surprizei?

Apoi a obținut, oare, Zalujni de la aliații cele 300 de tancuri, cele 6-700 de blindate și cele 500 de obuziere la care visa, și pe care le-a solicitat expresis verbis în vederea lansării contraofensivei?

Opțiunile și limitele militarilor ucraineni

Zalujni și alți comandanți ai armatei ucrainene sunt militari foarte competenți și curajoși, dar lipsiți de imaginația și de sângele rece necesare proiectării unor operațiuni contraofensive de amploare care să contravină solidei (dar parțial inumanei și, ca atare, inadecvatei) școli de război sovietice. Zalujni apără, cât poate, fiecare palmă de pământ, mizând pe drept pe eroismul combatanților săi. Mai greu îi este să formeze și să lanseze în luptă unități de comando și de elită capabile să lovească ținte îndepărate și să construiască o acțiune în mare viteză, destabilizând armate și regiuni întregi. Și cum să le trimită în misiune fără aviație? E absolut clar că incapacitatea Ucrainei de a controla spațiul aerian îl grevează și îi reduce opțiunile militare și contraofensive masiv.

Ar fi nevoie de F-16? Absolut. Se poate și fără ele? Nu e clar deloc. Poate, prin fente, dacă Ucraina reușește să maseze în secret, în număr considerabil, în anumite zone lipsite de o apărare rusă consistentă și cu o oștire somnolentă, trupe excelent pregătite și înarmate, unitățile inamice redutabile fiind expediate să întărească alte secțiuni ale frontului, considerate de ruși vulnerabile.

În fața lui Zalujni e generalul-colonel Gherasimov. Și un comandament rus nu mai puțin școlit de sovietici decât cel ucrainean. Zalujni se poate bizui pe lipsa lor de fantezie. Și pe credința că nicio o ofensivă nu se poate derula fără o intensă pregătire prealabilă de artilerie.

Șeful armatei ucrainene trebuie să mizeze pe acțiuni-șoc, rapide ca fulgerul, nepregătite de artilerie. Armele lui cele mai importante sunt păcăleala, subversiunea, dezinformarea și războiul psihologic. Oamenii lui cheie sunt forțele de comando infiltrate și trupele mecanizate. Arsenalul necesar: și cu tot ce are în materie de artilerie, planoare, blindate, aviație, elicoptere și drone, atacând în parte în direcții înșelătoare. Ca să aibă succes, trebuie să le pregătească absolut minuțios, cunoscând fiecare comandant de subunitate inamică, fiecare tanc, fiecare poziție și tot ce mișcă în adâncimea frontului și ar putea interveni în contraofensivă, ca s-o deraieze.

Ofensiva mortală

Cea mai demoralizatoare acțiune posibilă, în stare să rupă șira spinării forțelor ruse? Ar fi probabil una simultană, triplă, în nord, în est, la Bahmut, precum și în sud, în zone mai slab apărate, care să distrugă mai ales trupele de elită ale Rusiei din jurul lui Prigojin și a nucleului forțelor aeroportate ruse de la nord și sud de Bahmut și, concomitent, să amenințe ruperea Crimeei de restul trupelor ruse, precum și învăluirea și nimicirea unităților ruse din Lugansk și Donețk. Complexa acțiune multicefală ar putea surprinde și depăși intelectual capacitatea de ripostă a lui Gherasimov. Dar poate concentra Ucraina forțe și arme suficiente în zonele de luat cu asalt fără să afle inamicul?

Cât de bune, cât de fiabile sunt serviciile secrete militare ucrainene conduse de Kyrylo Budanov? Pare că sunt excelente. Altfel rușii ar fi reușit net mai mult în eșuata lor ofensivă de iarnă. Dar valoarea lor reală se va demonstra cu adevărat abia în proba cheie a unei contraofensive.

Faptul că e repetitiv anunțată nu o face mai probabilă. Dar nici mai puțin necesară. Ucraina nu ar trebui să accepte nici războiul de uzură, nici măruntele înaintări milimetrice ale rușilor în Donbas. Dar a țipa uite lupul, lupul fără ca ofensiva să vină are, de la un moment dat, un efect calmant și soporific, după cum știm din povestea lui Petrică. Ai cărui păstori, în loc să se supere prostește pe copil, ar fi trebuit să-l lămurească pe ciobănaș, că nu e bine să facă glume proaste.

Victoria. Și dependența ei de Putin

E posibil ca o parte a establishmentului militar de la Kiev să accepte oneroasa strategie a Vestului de a nu-i da Ucrainei decât atât cât să nu fie dată peste cap, dar prea puțin ca să lovească decisiv armata invadatoare, în speranța futilă, după cum am reliefat de multe ori, că Putin va deveni mai rațional și va reveni într-un târziu la masa negocierilor. Or, pentru el, zarurile au fost aruncate. Un criminal de război căutat cu mandat internațional nu mai are decât o speranță. Să învingă.

Iar victoria – întrucât dictatorul rus nu atât cu Zelenski și Ucraina, cât cu NATO se consideră în război, nu va fi a lui decât dacă va izbuti să îngenuncheze și Alianța Nordatlantică, nu doar pe unii dintre aliații ei de facto, cum ar fi, de pildă, Republica Moldova. Prin urmare, America se minte dacă, naivă, crede că va putea gestiona la flacără mică acest conflict.

Căci, dincolo de războiul psihologic care are loc acum cu ”uite contraofensiva, nu e contraofensiva”, ”uite muniția, nu e muniția”, un fapt e cert. E care pe care. Un război pe viață și pe moarte. Înainte ca Putin să dispară din scenă pace nu va putea fi. Iar ca să fie debarcat trebuie să se frângă vizibil și irmediabil coloana vertebrală a armatei ruse. Dar dacă e debarcat?

Oricine îl va înlocui și se va putea impune în rândul forțelor armate restante, va dori pacea.