Organizații nefuncționale. Și o Americă tot mai nedemocratică

E grotesc că Rusia agresoare a preluat șefia Consiliului de Securitate ONU, într-o zi în care bombele ruse au sfârtecat și ucis un băiețel de cinci ani. Și pe bunica lui. Are dreptate președintele Ucrainei, Zelenski, să califice această preluare drept ”faliment al instituțiilor internaționale”. Dar ar fi fost grotesc și în alte zile. E grotesc și dreptul ei de veto.

Ce fel de organizație mondială a ajuns să fie ONU, creată după ultimul război mondial ca să garanteze pacea și securitatea internațională și să nu mai admită genocide în felul Holocaustului de după războiul de agresiune declanșat de Hitler, dacă are la butoane un stat imperialist și genocidar?

Recent, emisara ONU pentru teritoriile palestiniene, Francesca Albaneze, a stimulat public comiterea de terorism, afirmând pe zoom, într-o cuvântare adresată grupării islamiste, palestiniene, Hamas, care conduce dictatorial fâșia Gaza, cu sprijinul ayatolahilor iranieni: „aveți dreptul să rezistați acestei ocupații” (“you have a right to resist this occupation).”

Or, israelienii nu mai ”ocupă” din 2005 fâșia Gaza. Iar Hamas e organizație teroristă chiar și pentru SUA și UE. Iar termenul de ”rezistență” e, în acest context, o încirajare deschisă a comiterii de violențe. Și anume teroriste. Albaneze n-a demisionat. De ce ar face-o, dacă, prin absurd, Rusia genocidară preia conducerea Consilului de Securitate și statele membre nu boicotează ședințele, iar ONU nu e în stare să se reformeze?

Nu mult mai puțin absurd e că Turcia sau Ungaria lui Orban pot avea un drept de veto asupra aderării unei țări occidentale democratice la NATO. Iată că Turcia și Ungaria au dat Finlandei lumină verde pentru intrarea în pact. Pentru alianță e un câștig evident. Finlanda e o țară liberă care știe să lupte și are o lungă graniță cu Rusia.

Problema NATO

Cu atât mai regretabil e că Suedia rămâne, deocamdată, pe din afară, pentru că se opun aderării ei islamiștii de la Ankara și populiștii putiniști de la Budapesta.

Dar problema alianței nu e lipsa de la apel a Suediei. Nici liderii infecți de la Ankara saau Budapesta care se opun aderării ei, sperând să obțină avantaje de la Putin. Ci însuși sufletul alianței, America, a cărei degringoladă axiologică e tot mai vizibilă, accentuată și regretabilă.

Ea slăbește fatal o alianță lipsită, fără Statele Unite, de coloana ei vertebrală și explică incapacitatea Americii de a mai susține pax americana și de a contribui la reformarea organizației mondiale, astfel încât ordinea mondială de pace, edificată acum trei secole de britanici, să mai aibă o șansă de viitor.

Consecințele politice ale procesului intentat lui Trump. Și decăderea democrației americane

Nimic nu ilustrează mai convingător această catastrofală ruinare și rostogolire americană în hăul amoral al democrației defecte, poate chiar în prăpastia dictaturii, decât procesul intentat fostului președinte american Trump.

Căruia, prin deschiderea unui proces politic împotriva sa i s-a dat o nesperată gură de aer. Una utilă doar extremismului de stânga și de dreapta, Și lui Trump, într-un moment în care existau vădite șanse ca republicanii să-i prefere alternativele evident mai bune: pe Ron DeSantis și pe Nikki Haley.

Dar ce naște din pisică marxistă șoareci de dreapta devorează. Pe extrema stângă americană, aflată la putere din rândul doi al scenei, se poate pune bază că va face tot ce-i stă în puteri să nască și să revigoreze cele mai neavenite, problematice, ori incompetente figuri muribunde de la marginile spectrului politic de dreapta.

Am văzut cretini care afirmă că traducerea lui Trump în justiție ar fi semnul ”maturității” democrației americane. Habarniștii cu pricina au chiulit la orele de istorie. America și-a dovedit maturitatea democratică, onest vorbind, cu ”niște anișori” înainte. Când și-a oferit Declarația de Independență. Apoi geniala Constituție. În fine, când și-a dat doctoratul, salvând în repetate rânduri Europa și lumea de totalitarism. Mai nou, își probează prin Joe Biden și procurori ca Alvin Bragg, prin extremiste de stânga gen AOC, ori antisemita Ilhan Omar, nu atât senectutea, cât senilitatea și poate demența.

Căci punerea sub acuzare a lui Trump, așa cum s-a făcut, e absurdă și dementă, de vreme ce încearcă să transforme o contravenție locală într-un mare delict penal federal și se bizuie în acest proces, destinat hărțuirii și discreditării unui om politic activ, pe o târfă de profesie și pe un mitoman prins și condamnat pentru repetat sperjur.

Alvin Bragg. Sau pe mâna cui se prăbușește democrația americană

Or, procesele politice sunt tipice pentru islamism, nazism, stalinism și maoism. Nu pentru America. Nu pentru America? Dar nu e oare pradă, actuala Americă, unei revoluții culturale moaiste? Nu e cultural și, parțial, politic și juridic, în mâna mișcării postmoderne, maoiste, woke? Cine e Alvin Bragg și ce fel de stat e New York, unde progresistul Bragg l-a tradus în justiție pe Trump?

În orașul New York, Bragg a instituit politica îngăduinței față de crime și recidiviști, ceea ce a propulsat spre cer numărul infracțiunilor de violență și al crimelor comise în metropolă. În scurtă vreme s-au relaxat sensibil condiționările puse pentru cercetarea în libertate a celor mai violenți asasini din New York, iar numărul crimelor, statistic, a luat liftul, sporind în metropola de pe coasta de est cu nu mai puțin de 50%.

Până și primarul orașului, Adams, și el un om politic de culoare, l-a criticat cu maximă asprime pe juristul woke, reliefând că doar 10 criminali (lăsați liberi) sunt responsabili pentru 500 de crime în oraș.

Dar Bragg și-a continuat netulburat nefăcutele. În loc să închidă asasini, l-a pus sub acuzare pe un bătrân proprietar jefuit și agresat de un tâlhar, care, apărându-se, l-a ucis pe agresor în legitimă apărare. Și pentru că a promis să-l închidă pe Trump, Bragg a primit un milion de dolari în campania sale electorală de la ”comitetul pentru acțiune politică” al miliardarului de stânga, Soros.

Iar George Soros a finanțat de-a lungul anilor numeroase campanii electorale ale juriștilor democrați de extremă stânga, suma investită în revoluția leftistă a sistemului judiciar american fiind de cel puțin 40 de milioane de dolari, o sumă infimă la o avere de 32 de miliarde, după cum afirmă Matt Palumbo, autorul cărții ”The Man Behind the Curtain: Inside the Secret Network of George Soros.

Care își justifica nu de mult, în Wall Street Journal, finanțările menite să reformateze progresist America, afirmând că, potrivit datelor pe care le-a văzut, strategia lui ar fi redus numărul crimelor. Adevărul e la antipod. Soros are nevoie urgentă de ochelari noi. Căci, la pachet cu justiția și puterea judecătorească americană, se duce de râpă și democrația ei liberală.

Cui Prodest?

Declinul democrației americane a început de mult, poate chiar înainte de anii 60, în timpul războiului din Vietnam, când a debutat masiva și sistematica infiltrare kaghebistă a metropolelor, a elitelor, a universităților și a instituțiilor de peste ocean. Dar între timp s-a accelerat. Iar acum pare o decădere absolut irepresibilă.

Cum să se explice altfel saltul statului de drept american în ”necunoscut”, cum delicat titra un editorialist polonez oscilând, ”in causa” Trump, între scepticism și entuziasm imbecil, amendat fiind de un observator britanic: ”să-i intentezi un proces unui fost președinte poate da senzația că i s-ar face un bine democrației, dar creează un precedent care sapă încrederea în sistemul politic”.

Într-adevăr, s-a ajuns peste ocean ca liderii aleși să nu mai fie combătuți, ca adversari, la urne, ci desființați pătimaș cu mijloace juridice, de parcă judecătorii ar fi preoți, iar oamenii politici distruși în presă și în tribunale ar fi ”demoni” care s-ar cere urgent ”exorcizați”. Iată problema reală a ceea ce a mai rămas din democrația americană, în care ideologia extremei stângi a devenit religie seculară, iar nu persoana, ori politicianul Trump, cu imoralitatea și nefăcutele lui cu tot. Căci această uriașă discreditare nemotivată a oricărui politician de dreapta, chiar conservator onorabil, sau liberal autentic, sapă la temelie sistemul, încrederea în instituții și însuși actul guvernării.

Cui Prodest?

Rusiei putiniste, Chinei comuniste, Iranului islamist, teroriștilor și tuturor regimurilor totalitare. Și, poate, lui Trump însuși.

A cărui singură virtute indubitabilă este că nu e antiamerican. Dar care, ca martir al unei justiții politizate se va vedea mai justificat și promovat decât ar fi putut vreodată propaganda rusă să-i aurească imaginea în rețele de socializare.

Iar republicanii se vor simți siliți de simțul onoarei să-l sprijine pe un om politic pe care, altminteri, mulți l-ar fi abandonat, dar nu mai cum, în actualele condiții, să nu se unească în jurul lui.

Cu Statele Unite pe butuci oare ce avem de așteptat? Reformarea ONU și a NATO? Altă dată. Ca Ucraina să învingă? Ca Europa să se trezească, să se extragă din marasm și să umple imensul gol lăsat de prăbușirea politică americană? Dar vor putea?