Moldova în pericol? Este. Și e ”îngrijorător”, a admis într-un târziu până și președintele României. Noțiunea cheie aici nu e ”îngrijorarea”. Căci președintele se arată de când se știe el ”preocupat”. Ci: ”într-un târziu”. Iar întârziați sunt, din păcate, și unii lideri occidentali.
Să nu le fie de deochi. Fiindcă mă uit la șeful Pentagonului și la noul ministru german al apărării și constat: frumoși sunt. Bine hrăniți sunt. Și deștepți, mânca i-ar tata, cât cuprinde. Astfel că s-au prins într-un târziu că, în fața acestei Rusii, nu sunt bine apărați pe flancul estic al Alianței. Au hotărât deci nu doar să o întărească sensibil, ci și să-și înșeptească forța de intervenție rapidă.
Care, jalnică precum era, nu conținea decât 40.000 de militari. Și ar urma să crească la 300.000. Ceea ce e chiar mai mult decât o înșeptire. Ce bine!
Dar de ce așa de târziu? Și de ce descoperă ei abia acum, ca ministrul german al apărării, Pistorius, că nici 2% din PIB n-ajung să se întremeze, conform promisiunilor de acum foarte mulți ani, bugetul militar al statelor Alianței? Buget care, în Germania, e, vai, departe de a se fi apropiat în 2022 și 2023, deci după invazia rusă în Ucraina, de acest nivel!
Altă întrebare. Și nu doar la adresa Germaniei
Altă întrebare, mai alarmantă este: cu ce vor trage oare toți acești soldați? Cu degetul? Pentru că, mai nou, responsabilii NATO au descoperit, frecându-se mirați la ochi, faptul uimitor că ar vrea să se apere mai bine, dar n-au destule gloanțe. Nici pentru ei, darmite pentru Ucraina. Țară care, dixit superputerea, îngrijorată că nu se produc nici peste ocean și nici altundeva destule obuze deștepte, ar consuma, chipurile, ”prea multă muniție”. Deși rușii consumă, atacând-o, de trei ori mai mult.
Și se știe din februarie trecut că, dacă, rușii ajung să îngenuncheze Ucraina, nu mai valorează independența fostelor republici sovietice, precum Moldova, nici cât o ceapă degerată. În maxim pericol fiind și alte state. Inclusiv unele membre ale NATO. Totuși, principalele puteri ale alianței au optat (spre deosebire de unele din prima linie) pentru a nu-și spori masiv producția de arme.
Deloc deci de mirare că s-a dat alarma. Și că, în deșteptarea generală trâmbițată de cancelariile din Vest, a făcut ochi, într-un târziu, și somnolentul palat Cotroceni.
Frământata intrare în scenă Cotrocenii
Nu, n-a ieșit președintele să vorbească poporului. Ar fi fost poate prea mult. Și prea frumos ca să fie adevărat. Ceea ce nu înseamnă că n-a reacționat. Fiindcă, la multe zile după primele avertismente ucrainene și la două după ale Maiei Sandu, privind amenințarea iminentă asupra Moldovei, președintele României a trimis miercuri un comunicat de presă în care a anunțat că semnalele privind o lovitură de stat a Rusiei la Chișinău sunt ”extrem de îngrijorătoare”.
Spune extrem de îngrijorata, dar impersonala președinție, așa: ”România a fost și continuă să fie alături de Republica Moldova și condamnă ferm orice tentativă de destabilizare inițiată din exteriorul țării. Sunt extrem de îngrijorătoare semnalele publice privind orice încercări ale Federației Ruse de a interveni ilegitim pentru a răsturna ordinea democratică și constituțională a Republicii Moldova, un stat suveran, care și-a ales prin vot liber direcția politică”. În plus, ”reafirm cât se poate de clar că Republica Moldova nu este singură în fața acestor provocări. De asemenea, reiterez susținerea de neclintit a României pentru respectarea suveranității și integrității teritoriale ale Republicii Moldova, în frontierele sale recunoscute la nivel internațional, și pentru viitorul său proeuropean”, după cum încurajator se mai arată în comunicatul administrației prezidențiale.
Să rezumăm deci situația: ucrainenii îi sfărâmă zilnic, cu sutele, pe invadatorii ruși la Vuhledar, Avdiivka și Bahmut. Și i-ar putea zdrobi net mai rapid. Dacă ar avea cu ce. Dacă li s-ar da armele și muniția necesare. Dacă politicienii din Vest n-ar fi dormit adânc vreun an de zile, și și-ar fi pus economiile și armatele pe picior de război din 2014 încoace. Sau măcar din februarie 2022. Când și ei și moldovenii și chiar și Cotrocenii ar fi putut realiza într-o pauză de schi și de golf că Moldova e în maxim pericol dacă Ucraina e înfrântă. Dar, hai s-o spunem. Mai bine mai târziu decât niciodată!
E bine că taciturnul a rupt, iată, tăcerea. E excelent că Iohannis a reacționat în fine la amenințările de mult concretizate, planând asupra Moldovei. E aproape liniștitor că s-a arătat, pe hârtie, foarte preocupat. Ba e minunat că s-a afișat chiar, retoric, ca fiind ”extrem de îngrijorat”.
Ceea ce, deci, rămâne de clarificat e doar un mizilic. De vreme ce știrile sunt așa îngrijorătare, de ce n-a reacționat marele specialist în slalom până acum? Când au început să i se pară informațiile de la Chișinău ”extrem de îngrijorătoare”, de a avut nevoie, ca să reacționeze la ele, de o săptămână după ce omologul său ucrainean l-a tras de mânecă pe ”pârtia” din capitala Europei?
Când o fi căzut Iohannis pe gânduri și când o fi decis Cotroceniul că Vasile Dîncu, pesedistul pe care președintele statului ba ”educat”, ba ”eșuat” l-a tolerat atât de mult ca ministru al apărării, după ce a schimbat macazul guvernării și a dat România pe mâna lui Cîțu și a PSD, n-o fi având dreptate? Preluând în mare măsură tale quale propaganda Moscovei, Dîncu a declarat textual că, în privința loviturii de stat în Moldova el, unul, ”nu crede că este vorba de un pericol iminent din partea Rusiei”.
Cine răspândește zvonuri false? Și de ce politicieni avem oare nevoie?
Cine dezinformează? Rusia kaghebistului Putin? FSB? Goarnele Moscovei? Ei, aș. Pesedistul Dîncu, arată cu degetul spre Maia Sandu și partidul ei. Adică PAS. Care partid ar fi pierdut mult în ultima perioadă prin suprapunerea crizelor și ar încerca să obțină ”o revigorare a simpatiei politice pentru partidul proeuropean al Maiei Sandu, pentru echipa ei”. (Nu că Dîncu n-ar fi introdus ca perdea de fum o pioasă ”dorință de succes” pentru parcursul european al Republicii Moldova și pentru noul premier, Recean. Ceea ce n-a diminuat esențialul agitpropului.)
Întrebare: cine oare l-a adus la cârma ministerului de război al României pe Dîncu, omul care face atâta plăcere organelor de dezinformare ale Kremlinului?
Răspuns: schimbarea operată la cârma țării de președintele Iohannis, specialistul în timing care i-a luat partea de putere lui Ludovic Orban și i-a înzestrat cu ea pe Cîțu, Ciolacu, plagiatorii și compania, în pofida avertismentelor repetate și disperate ale acestui blogger.
”Pe cine vine prea târziu, îl pedepsește istoria”. Cam așa se afirmă că l-ar fi avertizat ultimul lider sovietic, Gorbaciov, pe ultimul lider de stat și de partid al Germaniei comuniste, în octombrie ’89.
Până și Gorbaciov a venit cam târziu. După 70 de ani parcă interminabili de bolșevism și mulți munți de cadavre înălțați de comuniștii sovietici și de complicii lor din România, Moldova și de aiurea. Pe Honecker, un dictator comunist aproape la fel de dur ca Ceaușescu, l-a avertizat degeaba. O lună mai târziu se prăbușea zidul Berlinului.
Nu doar gloanțele ne lipsesc. Și cartea. Ori memoria istorică. Și știința de a alege să fim la timp și cum trebuie de partea bună a istoriei. Ci și conducători adecvați, cu țiglele pe casă și ceva mai punctuali la întâlnirea cu istoria, în aceste momente cruciale pentru Ucraina. Și, ca atare, pentru Moldova, pentru România și pentru restul lumii libere.