Autoritățile de la Chișinău au închis azi, ore în șir, spațiul aerian al țării. Bine au făcut. Bine au făcut că, în timp ce, de Sfântul Valentin, lumea și inimile se deschid, Republica Moldova a înțeles să-și închidă, timp de trei ore, spațiul aerian, și a refuzat și intrarea în țară a unor ”microbiști sârbi”, din pepiniera de extremiști și potențiali puciști ai fanilor echipei Partizan Belgrad.
Dar nu s-a comis la Chișinău o încălcare a libertăților? Nu e o violare a principiilor democrației că nu li s-a dat voie putiniștilor pe motoare sau fără din capitala sârbă să amenințe să arunce în aer independența Moldovei, democrația ei, câtă e, și statul ei de drept, cât îi mai stă el în gât lui Putin?
Informațiile serviciilor și pericolul depistat
Răspunsul e conținut în întrebare. Și în informațiile furnizate în ultimele zile, spre surprinderea Comunității de Informații americane, a SIE, a BND, a absentului președinte Iohannis, mai întâi de serviciile secrete ucrainene, apoi de președintele Ucrainei, Zelenski, iar în final de Maia Sandu. Și anume, că Moscova pregătește o lovitură de stat la Chișinău, cu tot cu luări de ostateci, menită să decupleze de la parcursul ei european Republica Moldova și s-o ”pună la dispoziția Rusiei”. Sandu reliefase la 13 februarie, că, între informațiile despre atacuri asupra clădirilor guvernamentale și luări de ostateci furnizate Chișinăului de serviciile ucrainene, figurează și ”instrucțiuni de intrare în Republica Moldova pentru cetățeni ai Federației Ruse, Belarus, Serbia și Muntenegru.”
E galeria echipei sârbe de la Partizan Belgrad ”infiltrată de de paramilitari şi bikerşii din filiala sârbă a Night Wolves, motocicliştii extremişti ai lui Putin care au participat şi la încercarea de puci din Muntenegru în 2016, și la ocuparea Crimeei”, cum scrie Sorin Ioniță? Nu avem probe. Dar avem experiență. Și n-avem nici cel mai vag motiv să-l punem la îndoială pe Sorin Ioniță. Ori pe ucraineni.
Care, se mai înșală uneori, din grabă și prea mare elan antirusesc. Dar se corectează când eronează. Spre deosebire de Rusia, ori Serbia, care sunt conduse, ambele, de extremiști, au oficiali care mint cum respiră și, când nu sunt ei înșiși criminali sadea și criminali în masă, se comportă ca o mumă pentru teroriști, radicali și genocidari, dar ca o ciumă față de adevăr și democrații.
Obiecțiile Rusiei, articulate și cu gura Serbiei
Iată de ce ar trebui să lase rece pe orice om de bună credință faptul că Rusia afirmă, obraznic, că știrile Maiei Sandu ar fi ”dezinformatoare” și menite să distragă atenția de la problemele interne ale guvernului PAS, iar Serbia se aliniază Moscovei și cere, de asemenea, ”dovezi”.
După comportamentul fascist al acestei țări din anii 90, Serbia extremistului președinte Vucici e ultima țară din Balcani care-și poate permite trufia și insolența ei naționalistă, actuală. Fără să cerceteze informațiile secrete existente ori persoanele implicate, Serbia și-a dat instantaneu verdictul, înainte ca Republica Moldova să-i poată satisface aroganta revendicare. Căci, Serbia a negat știrea Maiei Sandu, potrivit căreia, în tentativa destabilizării Moldovei, ar fi implicați sârbi.
Dar dacă Belgardul știe atât de bine care-i treaba, de-și permite să nege declarația unui președinte de stat credibil, ca Maia Sandu, care n-a fost niciodată prinsă cu vreo minciună, de ce a solicitat Serbia moldovenilor ”să ne pună la dispoziție toată informația deținută în acest sens”? Și de ce s-a plâns că, până acum, Republica Moldova ”nu ne-a comunicat astfel de mesaje”, după cum s-a exprimat șeful diplomației sârbești, Ivica Dačić?
Nu era mai normal ca Serbia să declare război basarabenilor, pentru că Republica Moldova i-a ”jignit” cetățenii, discriminându-i galeria de huligani din Belgrad? Serbia n-ar putea ignora subiectul, întrucât astfel de informații ar dăuna reputației țării, a mai opinat Dačić. Măi să fie. Nu mai mult îi dăunează un guvern extremist, care dă verdicte înainte de a fi cercetat cum stă treaba de fapt și ce inși destabilizează pe cine?
Prin contrast: un comportament civilizat
Un ilustrativ contrast oferă Muntenegru. Care a resimțit de asemenea, ca un pumn în plex, știrea că niște muntenegreni ar putea fi pe cale să pună umărul la un puci în Republica Moldova.
Totuși, Muntengru, care e o țară NATO și nu un satelit al Moscovei, a declarat, spre deosebire de Serbia, alături de care a făcut parte din fosta Iugoslavie, că ”vom încerca să luăm legătura cu guvernul lor pentru informații suplimentare…Dacă va fi nevoie, serviciile noastre de securitate vor efectua verificări suplimentare…Muntenegru are propriile probleme, iar noi suntem aici dacă îi putem ajuta”, a mai spus, elegant, premierul muntenegrean Abazović, la Podgorica.
De notat că, spre deosebire de Serbia, care joacă jocul imund al neutralității, Muntenegru s-a alăturat sancțiunilor europene împotriva Rusiei și a ajutat Ucraina și pe refugiații ei.
Justificarea Republicii Moldova. Și pericolele care o pasc
Autoritățile moldovene nu pot decât să fie elogiate pentru demersul responsabil de a interzice accesul în țară al unui grup de 12 suporteri, care afirmau că ar fi vrut să asiste la meciul de la Chișinău dintre echipele ”Partizan” și ”Sheriff Tiraspol”, dar ”nu aveau documentele necesare și nu au putut să-și justifice scopul călătoriei”. Marți după masă, s-a precizat că, la solicitarea autorităților, meciul va avea loc fără spectatori.
Cu securitatea nu te joci. Ori de câte ori o țară este în real pericol, are dreptul și chiar datoria de a-l înlătura, inclusiv prin suspendarea vremelnică a drepturilor și libertăților fundamentale. Prin suspendarea drepturilor civice. Și cu atât mai mult a drepturilor străinilor. Închiderea frontierei și refuzul eliberării vizelor cerute de cei 12 membri ai galeriei echipei Partizan n-a fost un atentat la democrație sau la principiile bunei vecinătăți. Dimpotrivă. Apărarea democrației reclamă, uneori, asemenea reacții, chiar dacă măsura luată nu s-ar dovedi, la un moment dat, integral justificată.
Dar pericolul nu va dispărea cu acest demers. Pericolul e latent chiar în țară. Și cu atât mai mult dincolo de granițele ei cu Ucraina atacată și invadată de ruși, pentru a fi supusă unui genocid.
Pericolul, indirect, rezidă în faptul că Vestul nu furnizează Ucrainei, care apără cu armata ei curajoasă, Republica Moldova, dar nu primește în cantitate suficientă muniția cerută și e criticată de americani că ar consuma prea mult, deși rușii o bombardează de trei ori mai intens, decât reușesc ucrainenii să riposteze.
Primejdia mai sălășluiește și dincoace de frontierele moldovenești: în oligarhi și cleptocrație, în resturile armatei a 14-a, la Tiraspol și în toată Transnistria, printre veteranii kaghebiști și militari, în Partidul Socialiștilor, în partidul Șor, în oamenii lui Plahotniuc, în infiltrații din varii partide, în magistrații corupți, în problemele economice confruntând mica republică de dincolo de Prut.
Și, nu în ultimul rând, amenințarea mai rezidă în inadecvarea taciturnelor autorități românești, care, până acum, n-am auzit să fi luat vreo atitudine clară și lipsită de echivoc și, cu atât mai puțin, măsuri convingătoare, de natură să ajute eficient Republica Moldova.