Posibila dezagregare a SUA și viitorul democrațiilor europene

Începe în SUA un nou război civil? Îl prezice un eseist american. Textul lui B. Duncan Moench, apărut în ”Tablet” se intitulează ”How the Next Civil War Begins”: ”Cum va începe viitorul război civil”.

Dacă vrem să știm unde poate duce o criză parcă perpetuă, care ne surmenează teribil, e poate util de citit. Cert e că, în globalizare, SUA și Europa și-au aruncat în aer granițele și nu se arată în stare să rezolve problemele ivite, adesea, din afara lor. Dimpotrivă. Riscă implozia. Și își scot la mezat democrația. Care, laolaltă cu baza ei etică și intelectuală, biblică, e chiar sâmburele identității și constituției americane.

Acestă identitate e în pericol maxim. Pentru că legătura cu temeiul ei pare pe cale de a fi iremediabil anihilată. Cât vor mai rezista, deci, Statele Unite? Și ce impact are criza americană asupra lumii vechi? Asupra Europei și Rusiei? Dar asupra războiului ei?

Am scris un lung eseu, iar alții cărți întregi despre numărul uriaș de erori comise de președintele Rusiei, înainte de a-și produce eroarea supremă: invazia în Ucraina de la 24 februarie 2022.

Degringolada Americii…

Dar într-o privință e clar că Putin n-a greșit. A avut dreptate (spre paguba sa, căci va pierde, cum spuneam la 24 februarie 2022, acest război de agresiune) să mizeze pe anemia Americii. Și pe maladia, aparent terminală, a democrației americane. Despre care, când am evocat-o cu imens regret la Deutsche Welle, în toamna anului 2020, m-am văzut sever admonestat de un faimos comentator de stânga, cu rubrici în varii săptămânale culturale românești de dreapta. Subțirele intelectual m-a beștelit atunci, sugerând ceva de genul că n-aș realiza că a certa SUA fără motiv real pentru inexistente neajunsuri ale democrației americane e a nu da nicio șansă democrației românești.

…și a românilor. Ori a altora

M-a apucat atunci un soi de râsu-plânsu. Mi-am amintit de vorba marchizului de Custine: ”un popor asuprit și-a meritat întotdeauna pedeapsa; tirania este opera popoarelor, și nu capodopera unui singur om“. Șeful diplomației americane, Blinken și o bună și înțeleaptă prietenă mi-au amintit recent de această mare, tristă și adevărată vorbă. Cea din urmă postând-o pe Facebook. Cel dintâi, afirmând că ”americanii n-au aliați mai buni decât românii.” Am sărit ca ars. Dar ce e atunci cu britanicii, australienii, canadienii, israelienii? Nu sunt ei aliați buni ai SUA? Ba da.

Firește că sunt. Și nu de azi de ieri. Dar politicianul postmodern minte cum răsuflă. Și nu prea are la inimă democrațiile. Căci partidul său și țara lui se balcanizează văzând cu ochii. Iar acele națiuni se (mai) bucură, parțial, de vechi democrații, până de curând solide. Pe când cleptocrația postcomunistă de pe malurile Dâmboviței nici lustrație n-a făcut, nici un CNSAS care să-și merite numele nu le-a permis românilor să aibă.

Presa țării e arondată, politizată, infiltrată stelar, plătită de partide din bani public să le cânte-n strună. În schimbul ziariștilor independenți, elita politică formează un partid unic, zis cândva uniune social-liberală, a cărui bază e gloata și masa postcomunistă și postsecuristă.

Boala americană…

S-ar fi zis că America e la ani lumină de elita de pe malurile Dâmboviței. No longer. În SUA se lățește ”banalitatea binelui”, cum mordant, dar nimerit i-a zis Clayton Fox în ”Tablet”, regretând că, de atâta corectitudine politică, nu mai poate fi pusă în scenă, decât cu prețul sinuciderii instituționale, o capodoperă ca piesa lui David Memet, ”Edmonton”. Piesă, al cărei erou burghez, plecat în subteranele New Yorkului ca să ajungă să simtă și el ceva, orice, aterizeză, ca delincvent, într-o pușcărie, în care, în fine, se simte în siguranță.

Zeul Americii de stânga, care este la putere, la Washington, e siguranța. Securitatea mai presus de libertate. Expresia sentimentului prevalemnt al credincioșilor acestui zeu e mema. Mema de cancel culture. De pildă mema ”Fuck Mamet” (mare scriitor evreu american, de stânga până nu de mult) căci n-ar avea nimic valoros de spus fiind un ”rasist transfob, căruia ar fi o crimă să i se ofere o platformă.”

De ce e urât Mamet visceral în America progresistă și i se dorește moartea, în ciuda capodoperelor lui? Din cauza lor. Pentru că a scris cărți, filme și piese de teatru în care-i arată stângii progresiste oglinda. Și în care îl citează (în ”The Secret Knowledge”) pe Christopher Hollis din ”Foreigners Aren’t Fools/Străinii nu sunt proști”. El afirma, în 1936 că “stânga e ateistă …și, ateistă fiind, fanatismul ei religios e mai rău decât toate celelalte fanatisme ale istoriei”. Căci romanticul mai putea fi frânat de memoria faptului că Dumnezeu e Adevărul. Dar fanaticul ateist nu mai are această reținere. Și pentru că Mamet iubește libertatea, gândirea, adevărul, legea și dialogul, nu sentimentele vagi ridicate la rang de idol suprem.

Azi, vârfurile elitei progresiste din anglosferă au tupeul de a susține deschis că, spre a se evita anumite evoluții politice, ar fi admisibilă, chipurile, minciuna sfruntată. Or, democrația moare, ori de câte ori scopul, oricât de benefic ar părea) începe să scuze mijloacele, distrugând libertatea și egalitatea în fața legii. Și când moare, condiționează săvârșirea unor imense băi de sânge.

Spre ele se îndreaptă și societatea americană, dacă nu e oprită din drum miraculos. Stânga și dreapta de peste ocean nu se mai înțeleg de nicio culoare. Între ele se dă un război cultural pe viață și pe moarte. Dreapta vrea să conserve democrația, stânga s-o arunce, în scop izbăvitor, la coșul de gunoi al istoriei, de vreme ce i se pare că oamenii, oricum prea mulți, ar distruge planeta și, întrucât sunt albi, creștini și familiști, ori gândesc și se roagă cum s-au gândit și rugat în ultimele milenii, trebuie contracarați, reeducați, spălați pe creier, combătuți manu militari și anihiați.

…și cea a Rusiei putiniste

Alți salvaționiști fasciști, de această dată pe linii tradiționaliste, se prevalează de acest proiect barbar spre a lansa altul și mai barbar, mai crud și mai sângeros: genocidul din Ucraina, legitimat chipurile religios, în fapt la fel de revoluționar-mesianic și, prin urmare nihilist, ca totalitarismul comunist, nazist, islamist și woke. Știm că revoluția putinistă stimulează extremiști neonaziști, islamiști și comuniști de pretutindeni și că face emuli.

Finalul catastrofei ruse, ucrainene și occidentale iscate de acest război mesianic-revoluționar, totalitar și imperial al Rusiei e încă departe de a se contura. Dar se profilează și se concretizează ce se va întâmpla peste ocean. Un sondaj recent, evocat de Duncan Moench, releva că peste 50% din americani (mai mult de jumătate din SUA!) se așteaptă la izbucnirea unui război civil american.

Când și unde? În America următorilor câțiva ani.

Cum a ajuns America să se balcanizeze în așa un hal încât să devină un butoi cu pulbere amintind de Iugoslavia postcomunistă a anilor 90, când ura devenise irepresibilă, mutilând și însângerând țara defunctului Tito? Moench amintește de lungul șir de alegeri contestate cu victorii neacceptate de perdanți, începând cu scrutinul prezidențial din anul 2000, Bush contra Gore și terminând cu Trump contra Biden, care ar putea câștiga, în ciuda senilității sale manifeste, un nou mandat.

Pentru că e mană cerescă pentru o stângă extremistă care-l poate controla astfel încât să-și perpetueze revoluția culturală neomarxistă. Or, ”odată ce o cultură politică a pornit-o pe drumul triadei întunecate, formate din narcisism, machiavelism și psihopatie, rezultatul negativ final (al pășitului pe această cale) nu e doar posibil, ci inevitabil”, notează Moench. Potrivit căruia, SUA, ”că ne place sau, nu e astfel calată, încât să se balcanizeze”. Iar ”națiuni întregi pot înnebuni”.

Statele federale americane, mai crede Moench, n-au altă modalitate de a evita un nou război civil sângeros, decât dacă se separă pașnic. Stânga democrată nu va accepta însă mai mult decât Abraham Lincoln secesiunea și, spre deosebire de conservatori, va trimite armata în statele republicane, spre a le forța să-și revoce divorțul de cele democrate de pe coastele SUA.

Nu e clar deloc în ce măsură acest scenariu este realist. Dar e clar că simpla lui punere în discuție probează cât de disperați sunt americanii din pricina urii, sciziunilor și diviziunilor interne.

Corolar democratic european

De aici reiese că europenii ar face bine să se îmbrace gros, de iarnă și să evite un destin similar, luând măsurile necesare salvgardării democrațiilor europene, pentru că SUA, care au izbăvit de mai multe ori Europa de varii catastrofe totalitare, riscă să nu mai poată ajuta lumea liberă să se salveze. Concomitent, ucrainenii au a trece grabnic la producția de arme proprii și la zdrobirea militară a Rusiei, înainte ca SUA să sucombe zavistiei, vrajbei și dezbinărilor interne.

În acest scop, prioritate zero nu trebuie să aibă ceea ce politicienii însetați de putere, lipsiți de idei, neghiobi și lași, tot afirmă că e combaterea urii și propagandei prin cenzură, ci dimpotrivă, întărirea democrațiilor. Cum? Prin consolidarea presei libere, a libertății de exprimare și a opiniei, ca și a independenței magistraților, precum și prin înlesnirea schimbărilor la cârma statului de drept.

Karl Popper avea dreptate să descrie democrația liberală care funcționează, nu ca pe una care, platonică, are grijă să fie condusă, de ”cei mai buni” politicieni. Democrația rămâne viabilă doar cât timp este în stare să asigure schimbarea la putere fără vărsare de sânge. Or, tocmai acest deziderat pare a deveni tot mai greu de realizat în Vest. Ceea ce dă apă la moară extremismelor din Est.

În plus, democrația presupune națiuni. Căci unde nu sunt popoare, cum să conducă, potrivit definiției termenului de ”democrație”, poporul?

A le salva înseamnă a contracara ce le distruge, de la politicile ostile gândirii și libertății ei, limbii și corectitudinii ei gramaticale, familiilor și procreării, economiei libere și religiilor tradiționale, nedeturnate salvaționist și totalitar, ca în Rusia lui Putin. În fine, popoarele au a se trezi și elibera din letargie ori sminteală, ca să nu merite verdictul marchizului de Custine. Mai avem vreo șansă? Ucraina ne-a dat-o. S-o ajutăm în lupta ei, fără să lăsăm politicieni inepți și mișcări clasic naziste, progresist-comuniste, ecologist-salvaționiste și alte totalitarisme să ne sape în interior.