Destituirea adevărului: demiterea lui Andrei Ursu de la IRRD- un scuipat pe memoria românilor

Sursă foto: Andreea Bădilă

Cum își bat joc securiștii, cleptocrații și pesediștii de români și de dreptul lor la adevăr? Situația de la Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 ilustrează situația elocvent și concludent.

La IRRD a izbucnit un scandal securistic major. Acest institut a devenit un for legitim de cercetare a revoluției abia anul trecut în octombrie, când a fost numit director științific istoricul Andrei Ursu. Iată că a fost demis recent, abuziv conform datelor și mărturiilor actuale, Or, tocmai fiul lui Gheorghe Babu Ursu, ucis de poliția politică comunistă în 1985, autorul mai multor cărți mult elogiate de specialiști despre revoluție și implicarea criminală, dar ocultată și ecranată, a Securității ceaușiste în uciderile din decembrie 89, făcuse din IRRD un institut plauzibil de cercetări istorice.

Demiterea discreditează acum plenar Institutul și pe mai-marii lui. Cu atât mai mult cu cât, potrivit directorului general al institutului, ca și probelor și indiciilor existente, actul ei apare ca fiind cras abuziv. Cum scriam într-o știre pe acest subiect, e cât de poate de probabil ca intempestiva sa destituire să se datoreze progreselor majore făcute de Andrei Ursu și de echipa lui de istorici în depistarea celor care ”au tras în noi, după 22”. Adică a securiștilor din rețeaua ceaușistă de rezistență, pregatiti ani la rând să declanșeze o represiune disimulată, prin teroare, în cazul în care dictatorul ar fi fost înlăturat de la putere.

Modul de a proceda al milițianului postcomunist

Dar ce-i pasă birocrației de securiști? Sau de istorie? Dacă e vorba de cea contemporană, e cert că-i pasă mai mult decât se bănuiește. Căci foștii securiști nu s-au dizolvat în aer. N-au fost lustrați. Rețeaua lor, pare că e, deci, bine mersi și trage din umbră sforile cleptocrației și a birocrației sale, de vreme ce televiziunea publică a difuzat un serial care i-a spălat de păcate cum curăță Dero rufele murdare de pete indelebile. Și să-i ferească Cerul pe istoricii care chiar își iau profesia în serios și studiază științific modul în care polițiștii politici ai cuplului Ceaușescu au trecut la uciderea de protestatari nevinovați, în decembrie 89, ca să terorizeze, ca să iște panică și debandadă și să fie reinstituit în funcție dictatorul proaspăt debarcat. Istoricilor serioși le sar la gât șefii proprii. Sau angajați ai CNSAS cu state de plată la SRI, cărora Securitatea anilor 80 le pare aproape gigea și care nu văd niciun motiv să mai studiem cine a tras în noi, după 22. Că poate credem că n-avem democrația aceea perfectă pe care o mimează cleptocrația. Și poate vrem să cunoaștem adevărul despre evenimentele din decembrie și cum s-au fofilat, până azi, criminalii României comuniste.

Acești nefericiți istorici se vor vedea deci agasați, șicanați, hărțuiți înainte de a fi demiși, dacă încep să devină periculoși rețelei în chestiune. Una rămasă până azi, în mare, nejudecată și nepedepsită.

Cum se procedează? Aparent ilegal. Lui Ursu, Emilian Cutean, decidentul unilateral al demiterii, care a acționat după mărturii credibile fără delegarea și baza legală necesare spre a fi validă, i-a reproșat o presupusă ”lipsă” de condiții științifice și ”criterii de studii îndeplinite” pentru ocuparea postului. Or, nu e clar, în acest caz, cum de a putut fi angajat și plătit mult timp, prezumtiv ”ilegal”. Căci secretarul general al Colegiului Național al IRDD, Cutean, admite că numirea ”fostului” director științific Andrei Ursu a fost făcută prin semnătura sa. Prin urmare, înainte de a-l da afară pe Andrei Ursu, trebuia el să-și prezinte demisia.

În realitate însă, există atât o decizie a Ministerului Muncii cât și o opinie chiar a consilierilor juridici ai IRRD, care-l contrazice flagrant pe Cutean. Conform acestora, la IRRD directorii se numesc, nu se angajează pe bază de concurs și pe criterii academice uzuale. Și asta pentru că, în virtutea legii sale de înființare (legea 556/2004) IRRD este o instituție publică de specialitate, autonomă, iar nu una de cercetare-dezvoltare.

Cine e Andrei Ursu?

Fiul disidentului Gheorghe Babu Ursu, cel ucis în beciurile securității de poliția politică comunistă pentru că n-a vrut să divulge numele celor ce-l ajutau să-i informeze pe români despre malversațiunile dictaturii la Europa Liberă, e un reputat istoric și autorul celor mai bune cărți despre revoluția din decembrie publicate în România. E cel mai calificat să conducă opera de recuperare a probelor și măturiilor necesare elucidîării evenimentelor din decembrie 89.

În timp ce Cutean transpunea eliberarea sa din funcție, Andrei Ursu prezenta tinerilor experți din instituțiile de specialitate rezultatele cercetărilor echipei sale. Istoricii au aflat lucruri inedite, după ce Ursu a analizat împreună cu cercetătorii săi sute de dosare și de mărturii, conținând între altele, lista teroriștilor prinși. În ianuarie 89 mai erau captivi și sub controlul armatei, între 800 și 1400 de teroriști. Există, cu privire la ei, documente, mărturii, filme. Erau bine antrenați, știau să disimuleze și să se ascundă. Știau să omoare. Există lista lor nominală.

Conține 1425 de nume. De ce n-au fost anchetați, judecați și condamnați? De ce nu li se face dreptate victimelor românilor și familiilor lor? De ce istoricii care încearcă să descoipere adevărul care ar ajuta la resuscitarea memoriei naționale sunt supuși celor mai crunte măsuri administrative și celor mai nesimțite hărțuieli, șicane și abuzuri, ca să fie intimidați și să se deturneze adevărul?

Cine e Emilian Cutean?

Fostul protejat al lui Ion Iliescu și parlamentar PSD e un fost pușcăriaș condamnat definitiv pentru fraudă la peste 3 ani de închisoare. El pare să aibă o afinitate selectivă extraordinară cu regimul Dragnea, cu obiceiul cleptocrației postcomuniste de a acționa ”noaptea ca hoții”, și cu dragostea de simbolism a teroriștilor, de veme ce și-a pus în aplicare decizia în mod absolut scandalos și ticălos, simbolic, exact în timp ce istoricul demis arbitrar se afla, împreună cu echipa sa de cercetători, la o conferință științifică despre comunism. În cursul căreia își prezenta roadele cercetărilor. Ce se sugerează? Că a dispărut rușinea. Că se sabotează cercetarea.

Și poate, de asemenea, că, după ce au omorât români nevinovați protestând în decembrie 89 împotriva regimului comunist, securiștii lui Ceaușescu, ori cei care-i protejează sunt febril la lucru să le omoare oamenilor memoria. Ca atare, își mobilizează amicii, colegii sau slugile din instituții ca să-i dea afară din slujbe, cu mijloace discreționare, pe cercetătorii care se apropie de ei și îi extrag din uitare. Asta dacă tracasarea, hărțuirea și intimidarea istoricilor ca să-i uite pe teroriști, iar impunitatea securistică să continue, nu mai dau roade, iar adevărul amenință să iasă, irepresibil, la suprafață.

Până la proba contrarie, așa stau lucrurile la faimosul Institut căruia i s-a luat și pus pe drumuri primul director științific ce-și merita numele și renumele de cercetător, de istoric și de autor de cărți. A fost dat afară, după toate indiciile complet abuziv, fără știrea și fără autoritatea necesară, prin decizia unilaterală a unui ex-parlamentar pesedist, protejat al lui Ion Iliescu și condamnat penal, care e secretar general al Colegiului Național al IRRD: Emilian Cutean.

Ce știe acest Cutean?

Să-l acuze pe extrem de sobrul și solidul Andrei Ursu că n-ar fi, chipurile, ”obiectiv”. Să scuipe cu boltă pe o sesizare semnată de echipa de 5 cercetători ai lui Ursu împotriva lui Cutean pentru hărțuirea lor morală. Să se bucure de popularitatea pe care i-o conferă împărțitul de bani grei, în speță de câte o mie de lei de fiecare, din buzunarul contribuabilor români, la fiecare participare la ședințe ”extraordinare” a membrilor Colegiului. Să nege ce s-a afirmat despre el: că i-ar fi amenințat în repetate rânduri nu doar pe directorul științific, ci și pe directorul general al IRRD, Petre Roman. Disidentul Gabriel Andreescu a afirmat despre Cutean că e ”un personaj sinistru” care nu are ce căuta în Colegiu. Ce nu știe Cutean? Să prezinte împuternicirea scrisă spre a-l demite pe Ursu. Și, mai ales, să citească lucrări științifice. Cartea lui Andrei Ursu admite că nu a citit-o.

”Pe mine m-a interesat activitatea cercetătorilor…(pe care) nu i-am văzut până luna asta la birou. O să vedem pe unde au fost un an de zile. Șapte inși au produs o carte de 300 de pagini?” Cutean pare desprins din bancurile cu milițieni, care învârtesc câte cinci la o masă pe care stă camaradul lor ce se ține de bec spre a-l schimba. Cutean cugetă adânc. În sinea lui consideră că din numărul de pagini al unei cărți de știință (pe care n-a citit-o), s-ar deduce calitatea ei. Și mai crede, vai, că e convingător dacă se plânge că savanții n-au ”produs” mai mult.

Tot el admite, nonșalant, că ”nu crede că e corect ca Institutul Revoluției să conteste activitatea magistraților”. Dar ce te faci dacă știința îl contrazice și le dă dreptate cercetătorilor să conteste procuratura? Inchizitorul știe ce e voie politic și ce nu. Le comandă savanților să-și țină gura. Că văd ei, dacă nu. Deci să măture rezultatul cercetărilor lor sub covor. Acesta e tabloul zugrăvit de mărturiile celor vitregiți crunt la Institutul Revoluției de Cutean. Asta pare a fi ”știința” cerberului care dă afară directori științifici fără împuternicire. Și în răspăr cu opinia cercetătorilor. Și împotriva avizului ministerului muncii, care a confirmat că directorului destituit nu-i trebuie doctoratul pentru funcție. Căci Legea nr. 556/2004 și Regulamentul de organizare și funcționare din data de 30.06.2022 al IRRD 89 nu prevăd doctoratul ca o condiție de numire în funcția de director științific.

Până la redactarea acestui comentariu n-am găsit în presă o luare de poziție credibilă a lui Alexandru Mironov, președintele Colegiului, fără a cărui delegație și împuternicire scrisă, dar obligatorie în asemenea cazuri grave, pare a se fi acționat în demiterea abuzivă a lui Andrei Ursu.

Ce l-a deranjat de fapt pe Cutean? Sau pe cei dindărătul său? Adevărul

Adevărul. I-a deranjat in corpore adevărul care se degajă tot mai clar din munca cercetătorilor îndrumați de Andrei Ursu. E adevărul despre Revoluție, despre inșii care, tineri atunci, azi la vreo 60 de ani, au tras în români ca să salveze dictatura comunistă.

E adevărul despre cum au mistificat poporul și istoriografia și i-au corupt pe unii istorici de la CNSAS ca să scape în perpetuitate basma curată,

E adevărul despre faptul că s-a greșit că n-au fost traduși în justiție, deși crimele lor sunt imprescriptibile.

E adevărul despre faptul că asasinii poliției politice comuniste pot fi dibuiți, traduși în justiție și condamnați. Și despre faptul că abia atunci va înceta războiul hibrid purtat de Securitate, prin dezinformare, împotriva poporului român.