Miercuri la prânz, când Jerusalem Post anunța numărarea a circa 86% din sufragiile exprimate în al cincelea scrutin israelian din ultimii câțiva ani, părea clar că Beniamin Netanyahu se întoarce la putere și se va distinge printr-o longevitate politică fără precedent în Israel.
Dar Netanyahu e probabil să nu continue să conducă destinele statului evreu la cârma unei coaliții cu stânga, ci, posibil, la butoanele unei alianțe a dreptei cu două partide religioase și cu urmașii politici ai extremei drepte, situați ei înșiși, ferm, în populism naționalist-religios.
Aceasta nu e, desigur, decizia vreunui dictator, ci opțiunea democratică și democratic exprimată, printr-o exemplar de intensă participare la vot, a alegătorilor statului evreu, singura democrație veritabilă din Orientul Apropiat și Mijlociu, cu tot cu segmentul arab al populației israeliene.
A cărui formațiune, Balad, ca și partidul socialist, de la stânga radicală, Meretz, n-au trecut de baremul voturilor necesare și nu vor intra, ca atare, în Kneset.
Rezultatele
Parlamentul va fi dominat de blocul de dreapta, Likud, al lui Benjamin Netanyahu, care și-a sporit zestrea de mandate și dispune de 32 de deputați. Likud e urmat de liberalii de la Yesh Atid, cu 24 și de Partidul (populist de dreapa) Sionist-Religios, al lui Bezalel Smotrici și Itamar Ben-Gvir, cu 14, aflat prima oară pe locul trei în ierarhia celor mai puternice partide, ca și de centriștii Partidului Unității Naționale al lui Benny Gantz, cu 12.
Urmează cele două formațiuni religioase cu 12 mandate ale partidului sefard Shas și alte opt ale grupării politice a religioșilor așkenazi (United Torah Judaism). Lista se încheie cu formațiunea conservatoare a evreilor din fosta URSS, Israel Beiteinu (cu 5 mandate) și grupările arabe Ra’am și Hadash-Ta’al, tot cu 5, precum și partidul Muncii, de stânga, cu patru mandate.
Problema cheie pentru stânga
Discuții generează în massmedia mainstream, occidentală, în special eventualitatea coalizării blocului Likud cu populiștii religioși-sioniști ai lui Bezalel Smotrici și ai avocatului și agitatorului Ben-Gvir.
Cel din urmă a debutat politic într-o grupare de extremă dreapta, a trecut prin formațiunea teroristă de dreapta, Kah, apără în justiție extremiști de dreapta și cere expulzarea arabilor care nu sunt loiali statului evreu. Împreună cu aceste două formațiuni, Likud ar dispune de o confortabilă majoritate de 65 de mandate în Kneset. Una, cu potențialul de a fi foarte controversată deopotrivă în Israel și în lume.
În presa mainstream și progresistă curg, în acest context, calificativele de fascism și extremism de dreapta, care, aplicate adesea cu prea multă ușurință și prea mare frivolitate, tind să demonetizeze și să facă inoperantă o acuză morală și politică mortală. Una pe drept gravă, care trebuie luată în seamă serios, dar care tinde, din păcate, din cauza demonetizării ei, să înceapă să fie ignorată, spre paguba democrației.
Retorica lui Ben-Gvir s-a atenuat perceptibil în ultima vreme. Dar își schimbă lupul nu doar părul, ci și năravul? În viața politică s-a întâmplat adesea ca incluziunea în guverne a unor formațiuni cotate drept extremiste – precum verzii ecologiști germani, în anii 80 și 90 -, să le metamorfozeze astfel, încât grupările cu pricina să ajungă partide de establishment, aparent perfect adaptate cerințelor cetății.
Nu e clar cum va evolua Ben-Gvir, dar e cert că el și formațiunea sa vor încerca să se prezinte ca forțe aparent moderate, cât se poate de acceptabile la guvernare. În timp ce Netanyahu ar avea grijă, probabil, într-o eventuală coaliție cu el, să nu-i dea prea mult nas.
Ceea ce nu înseamnă că o virtuală includere a lui Ben-Gvir în cabinet n-ar fi problematică și n-ar provoca alarmă în special, dar nu numai, în mediile stângii și, cu atât mai mult, în rândul stângii radicale, în varii segmente ale populației arabe și pe alocuri, în cancelariile din Vest.
Resorturi ale eșecului stângii și ale succesului dreptei israeliene
Alunecă populația israeliană spre extremism de dreapta? Bătută repetat la urne, o parte a stângii așa vrea să creadă. E mai la îndemână să dai vina pe popor decât pe propriile neajunsuri și pe propriile inadecvări de sorginte doctrinară. E mai simplu să te cantonezi comod și să încremenești pe veci în ideologie, decât să realizezi că electoratul te pedepsește pentru decuplarea de realitate. E mai ușor să te plângi de alegători, decât de faptul că elita politică din care faci parte n-a găsit până acum soluții viabile la o seamă întreagă de probleme presante.
Dintre care cele securitare, amplificate de amenințarea iraniană și teroristă, acoperă doar un aspect. În fapt, statul evreu, marcat de conflicte interne, de frici securitare și de varii probleme economice, de inflație și de costul exorbitant al vieții în marile sale orașe, a obosit după trei ani și jumătate de neîncetate alegeri neconcludente, cu alte patru scrutine terminate, fără excepție, în acest scurt răstimp, în coadă de pește.
Oamenii doresc mai mult decât oricând stabilitate. Și eficiență economică. Pe care Israelul a obținut-o în ultimele decenii mai ales prin revenirea la soluții capitaliste, promovate și girate, în ciuda acuzelor credibile de corupție, planând asupra sa, de Netanyahu și de dreapta liberală.
Tot lui i se datorează, în bună măsură, notabilele progrese diplomatico-economice efectuate în relațiile Ierusalimului cu statele prospere ale lumii arabe.
Iată de ce o parte a electoratului conservator s-a reîndreptat spre el, altă parte dăruindu-și sufragiile unor formațiuni cu care se va alia Netanyahu, ori și-a invalidat sufragiul. Ceea ce a dat câștig de cauză mărului discordiei ”Bibi”, din a cărui pricină (și greșeli de comportament alimentând învinuirile de corupție) a demarat în 2019 maratonul electoral israelian, ce pare a se sfârși acum.
Când va reveni spre stânga pendulul politic israelian?
Eventualitatea modificării sistemului politic și juridic israelian de către o viitoare coaliție de dreapta, așa cum ar vrea unii din actorii formațiunilor câștigătoare, ar putea fi, ce-i drept, ”dezastruoasă”, potrivit unui comentator al ziarului israelian Jerusalem Post.
Dacă însă nu se va aduce atingere democrației și regulilor ei fundamentale, un viitor guvern de dreapta nu trebuie să iște spaime excesive. Căci statul evreu n-ar risca să se confrunte cu pericolul unor posibile sancțiuni.
Și când va reveni spre stânga pendulul politic? Când, restabilite, pacea și prosperitatea vor diminua perceptibil angoasele unui electorat politic israelian îndeobște foarte bine informat.
Când crizele și problemele de securitate ale statului evreu, ale regiunii și ale lumii globale se vor fi aplanat și soluționat.
Când valorile democrațiilor liberale, provocate și atacate prin invazia Rusiei în Ucraina, se vor fi impus și se va fi refăcut ordinea mondială.
Când stânga va renunța la pactizarea cu extremiștii care demonizează națiunile și patriotismul, familia tradițională, religiile clasice și pe conservatori, iar ideologii progresiști vor înceta să califice orice opțiune în favoarea acestor valori drept ”extremism”, ”autocrație”, ”dictatură” și ”fascism”.
analiză corectă a situașiei din ISRAEL
Mulțumesc!