În timp ce armata lui Putin caută în disperare obținerea unui succes nu atât militar, cât propagandistic în Donețk, oricâtă carne rusă de tun ar costa o victorie la Bahmut sau Avdiivka, Moscova mai nutrește o ultimă speranță.
Frica de un război mondial sau nuclear, confuziile și greutățile economice, speră Putin, i-ar putea pregăti un triumf politic în Vest. Dacă, de pildă, obține bascularea situației în principalii furnizori de ajutor militar ai Ucrainei: SUA și Regatul Unit.
În acest scop, agitpropul rusesc a cuprins toate eșaloanele puterii, inclusiv incompetentul minister rus de război, care, cot la cot cu ministerul de externe și cu oficinele radio-tv gen Russia Today, au răspândit la greu basmul cu inexistenta ”bombă murdară” ucraineană, despre care știe că e un mit de natură să aprindă instantaneu, în timp ce e narat, becul roșu al panicii occidentale.
Stimularea angoaselor
Ideea e că Vestul a învățat între timp că acuzele fanteziste ale Moscovei pregătesc, de regulă, o escaladare simetrică din partea Rusiei. Acuză Kremlinul Ucraina de genocid și de nazism? Va urma o tentivă de genocid de tip nazist împotriva Ucrainei, căreia Rusia îi refuză recunoașterea ca națiune și stat suveran.
Vehiculează Moscova învinuiri imaginare de terorism nuclear? Ar putea urma un atac nuclear, prezentat ca acțiune preventivă, menită să dejoace un terorism atomic. Și așa mai departe.
Întrucât frica adversarilor e ultima armă de care mai dispune în cantitate mare Moscova, responsabilii regimului Putin apasă cu o stăruință demnă de o cauză mai bună pe toate clapele acestei claviaturi. Uneori, cu oarecare succes. De pildă, când convinge parte din elita politică și culturală occidentală să repete greșeala lui Dîncu, de a cere negocieri cu un dictator, în ale cărui cuvânt și semnături pe acorduri e imposibil să se aibă încredere.
Perplexități anglo-saxone. Și adevărata față a Rusiei
Ca și propaganda sovietică, ideologii și dezinformatorii Rusiei lui Putin s-au fixat de mult (ca și iranienii, ori chinezii) pe America și pe aliatul ei englez ca principali dușmani ai Moscovei. La islamiștii iranieni, doar israelienii mai concurează cu poziția de inamic preferat a Statelor Unite.
De celaltă parte, Rusia e foarte departe pentru mulți, într-o lume anglo-saxonă zguduită de ani de zile de turbulențe postmoderne, de relativism, ultraprogresism și de revoluții culturale maoiste.
Și pe vremea în care această lume anglo-saxonă nu era înfierbântată și cutremurată de aceste seisme, raporturile ei cu Rusia nu erau foarte clare. În anii 30, New York Times prelua tale quale supele propagandistice servite cu polonicul lui Stalin. De pildă, minciuna dictatorului negând Holodomorul. Ulterior, în reacție la pactul Hitler-Stalin (zis și Ribbentrop-Molotov) din 1939, când nemții și rușii își împărțeau estul Europei, rupând între altele hălci mari de teritoriu din trupul României, Churchill își exprima surpriza și perplexitatea afirmând că Rusia e ”a riddle wrapped in a mystery inside an enigma” – o ghicitoare învelită într-un mister din interiorul unei enigme.
Churchill se înșela. Rusia e, în mare, clară. Nu are nicio taină. E un stat și un regim imperialist și totalitar. Îi place să ucidă libertatea și să tâlhărească. Pradă și extermină alte neamuri și state, nu fără a minți perpetuu, prin Maskirovka, dezinformare și agitprop, că ar vrea binele tuturor. Alianțele ei sunt conjuncturale. N-are, sub Putin, impedimente morale în a se întovărăși cu orice regim criminal în masă și genocidar, cum Stalin n-a avut probleme să se alieze cu Hitler.
Rusia este, prin urmare, dușmanul nihilist al ordinii mondiale bazate pe norme, inamicul civilizației și al lumii libere, inclusiv al țărilor care o alcătuiesc – in corpore și al fiecăreia în parte.
Dușmanii dușmanilor extremiștilor le sunt revoluționarilor de profesie prieteni
Acest statut de vrăjmășie convine de minune tuturor mișcărilor extremiste de stânga și de dreapta din Vest. Aceste mișcări nu-i includ doar pe comuniști și pe islamiști, ci și pe așa-zișii ”conservatori”, care n-au în ei nimic conservator, de vreme ce nu să conserve, ci să răstoarne și să nimicească vor, ei fiind în esență, ca și marxiștii, revoluționari de profesie. Dar de sorginte fascistă sau nazistă.
Nu din naivitate cere un grup de 30 de membri democrați de extremă stânga ai Congresului american președintelui Biden să își reconsidere strategia față de Ucraina, accentuând mai mult ”eforturile unei soluții de pace”. În traducere, legislatorii semnatari, între care și antisemita Ilhan Omar, precum și asociatele ei extremiste Rashida Tlaid și AOC, solicită reducerea livrărilor de arme și a implicării militare a SUA în conflict.
E o poziție împărtășită de putiniștii europeni. Congresmenii progresiști solicită discuții directe cu Moscova și un ”aranjament de securitate ok pentru toate părțile”, știind bine că, în condițiile în care nu se mai poate apăra, Ucraina numai ”suverană” n-ar mai fi. Dar le pasă lor de valorile occidentale pentru aderarea la care e pedepsită de ruși Ucraina?
Le pasă. Atât de mult, încât vor să le vadă anihilate de către alianța dictaturilor totalitare, ruso-putinistă, comunistă, chineză și islamistă, iraniană. Iată substratul demersului multor partizani ai ideii negocierilor cu Rusia. Inclusiv din tabăra ”conservatoare”, republicană, de peste ocean.
Dezbinări la dreapta americană…
În reacție la pozițiile pro-putiniste ale unora din extrema dreaptă americană, șeful grupului republican minoritar din Camera Reprezentanților, Kevin McCarthy, s-a contrazis cu colegul său Michael McCaul, și cu șeful facțiunii de dreapta din Senat. ”În cazul unei victorii republicane la alegerile legislative de peste două săptămâni, nu i se va mai da Ucrainei un cec în alb”, a opinat McCaul, spre supărarea colegilor săi. Care l-au dezavuat. Departe de a-l susține, liderul republicanilor din Senat, Mitch McConnell, a solicitat suplimentarea ajutorului pentru Kiev.
Iar McCaul a solicitat chiar ca administrația să meargă mai departe decât a decis guvernul Biden și să livreze Ucrainei și rachete de tip ATACMS, cu rază de acțiune net mai lungă decât cele livrate până acum, de SUA, Kievului. Pe de altă parte, grupul CPAC, care și-a asumat în mare măsură pozițiile lui Viktor Orban, sugera la finele lunii trecute, ca America să înceteze să mai facă daruri Ucrainei.
…și la cea britanică…
Nu mai puțin speranțe își face Rusia în destabilizarea Regatului Unit. Al cărui nou și foarte tânăr premier, primul de proveniență indiană, se va confrunta cu provocări formidabile, de vreme ce partidul său e măcinat de certuri intestine, dezbinat, fărâmițat și mai impopular decât oricând.
Iar țara, una cheie pentru apărarea lumii libere, trece economic și financiar prin mari turbulențe, se luptă cu o inflație galopantă, cu prețul energiei, cu urmările sancțiunilor impuse Rusiei și ale ajutoarelor date Ucrainei, iar autoritatea noului lider, al câtelea din ultimii ani, nu e și nici nu va fi legitimată în următorii doi ani prin alegeri. Pentru că orice scrutin anticipat ar risca să fie catastrofal pentru dreapta. Iar stânga e complet incapabilă să conducă regatul Unit.
Va izbuti Sunak să-și unească partidul? Va reuși să spele imaginea tot mai hidoasă a elitei conservatoare, desprinse parcă pe vecie de baza electoratului tory, liberal și de dreapta? Va putea premierul integra și facțiunile naționalistă și liberală, care și-au văzut dați jos liderii instalați rând pe rând în Downing Street 10 și faultați de celelalte bisericuțe din partid?
Nu competența îi lipsește. Sunak a studiat filosofie, politică și economie la Universitatea Oxford, al cărei absolvent este. Are și un masterat în economie la Stanford. La 42 de ani, cunoașterea acumulată la prestigioasele universități ale lumii anglo-saxone îi vor fi, poate, de mare folos. Cum îl va ajuta simpatia multor britanici, care l-au acceptat în genere firesc, fără isterii rasiste sau antirasiste, pe primul lider conservator din istorie care nu e alb. Dar nici Rusia lui Putin nu va pierde vremea.
Rusia va face tot ce-i stă în puteri ca Rishi Sunak să nu fie la înălțimea sarcinii sale colosale. Una herculeană și pentru că alianța statelor anglo-saxone se vede tot mai obraznic și mai fățiș confruntată de alianța dictaturilor totalitare, între care China comunistă s-a văzut preluată de un tiran care și-a conferit sieși puteri discreționare de anvergura celor deținute cândva de Mao.
În aceste condiții glaciale, oamenii lumii libere ar face bine să se îmbrace gros. Și, dacă țin la libertatea lor, să contreze propaganda rusă și să-i ajute pe americani și pe englezi să depășească lesne perplexitățile și greutățile lor actuale.