Ca drogată, Rusia lui Putin joacă totul pe o carte, pierde și dublează miza în neștire, de parcă n-ar mai exista o zi de mâine. Mor pe capete tinerii încorporați la granița mongolă, în Cecenia, sau aiurea, în Caucaz. Pentru ei chiar nu va mai fi un răsărit și-o nouă zi, ca pentru dictatorul care-i trimite să moară pe străzile din Severodonețk. Nu va mai fi, pentru că tiranul vrea victoria.
Putin vrea neapărat să i se procure pe spinarea celor aruncați în bătălie un câștig teritorial fie și numai vremelnic. Fie și doar ipotetic. Un succes vizibil, bun de arătat poporului rus când i se va cere socoteală, care să pară că justifică zecile de mii de vieți de tineri sacrificate într-un război absurd.
Cu sufletul la gură
Dar de ce luptă în orașe rușii împinși în față și pe străzi, din casă în casă, gâfâind și, parcă, într-o disperare demnă de o cauză mai bună? Pentru că mai-marii lor de la Moscova nu le dau timp nici să respire.
Orice pauză în luptă li se pare că riscă să deștepte națiunea rusă și s-o determine să pună întrebările pe care dictatorul nu vrea pentru nimic în lume să le audă. Căci în ciuda cuceririlor ei din Donbas, armata sa doldora de arme și de trupe, care operează tactic încercând să-și covârșească în ofensive inamicul cu temeinicia pustiirilor și ploile de bombe, de obuze, de rachete și blindate, e bătută la calitatea luptătorilor și la prestația combatanților și ofițerilor pe câmpul de luptă.
Cu zeci de mii de militari uciși, și cu parte din scumpa muniție consumată, resursele Rusiei vor fi din ce în ce mai greu de refăcut și oștirii lui Putin îi va fi imposibil să controleze vastul teritoriu cucerit, mai ales dacă Vestul va ajunge să sece veniturile din export energetic ale Kremlinului; dacă trupele ucrainene primesc ajutoarele militare refuzate, absurd, de prea mult timp, ori care li s-au promis, dar nu li s-au livrat. Și dacă încep să facă în fine ce ar trebui. Să mute războiul pe terenul inamicului.
Pe moment, luptele, întețite de presiunea sceleraților de la Moscova, care nu mai au aerul de a considera că au tot timpul din lume, sunt îngrozitor de grele, cum a admis președintele Ucrainei, Zelenski și primarul Severodonețkului, oraș în care, luni, trupele ruse avansau din est spre centrul urbei, fiind obligate să lupte casă de casă.
Urbea e aproape complet distrusă de bombardamentele neîncetate și începe să amintească, așa cum reliefau ziariștii de la Associated Press, de martirizatul Mariupol. Unde e probabil ca numărul cadavrelor produse de invazia rușilor să depășească 22.000.
Alți cel puțin 1.500 de civili ar fi pierit la Severodonețk, potrivit primarului lor, de schije, gloanțe, rachete și din lipsă acută de medicamente, ori de îngrijire medicală. Nu mai puțin grea e situația de la Lisiciansk, care străjuiește, ca Severodonețkul, râul de mare importanță strategică Siverski Donețk.
Vestul nu și-a depășit abulia
Concomitent, rușii își continuă jaful de grâu ucrainean. În răstimp, Vestul se joacă în groapa cu nisip. Americanii, britanicii și mai ales esteuropenii le-au făgăduit și chiar furnizat ucrainenilor ajutoare substanțiale, în timp ce franco-germanii se rezumă cu precădere la a promite și la a avansa sfaturi foarte discutabile și dispensabile.
Dar luni, statele UE n-au reușit să convingă Ungaria lui Viktor Orban să accepte chiar și un embargo petrolier parțial. Nici Austria nu se arată convinsă.
Iar președintele SUA, Biden, a anunțat că refuză să le dea ucrainenilor lansatoarele multiple de rachete, sisteme cu bătaie lungă, care să poată atinge teritoriul Rusiei, arme de care e imperioasă nevoie. Oare de ce?
N-are dreptul oare Ucraina, ca orice stat independent, agresat și invadat pe nedrept, să-i arate agresorului ce înseamnă să i se distrugă și lui infrastructura militară, nu civilă, se înțelege? Cum se împacă oare această incomprehensibilă (și, în fond neghioabă, culpabilă și revoltătoare) reticență americană cu dezideratul occidental ca agresorul să nu câștige acest război și să fie decisiv slăbit, astfel încât să nu ma aibă chef și resurse pentru noi aventuri militare?
Cine la ce speră
Rusia – care vrea toată Ucraina, inclusiv Kievul, așteaptă ca Vestul să obosească, să se certe și să se dezbine, renunțând la a mai ajuta țara atacată. Kievul așteaptă ca Vestului să-i vină mintea la cap, iar trupele ruse să-și piardă suflul. Acest cinic joc al răbdării care costă din ce în ce mai multe vieți s-ar putea să mai dureze mult.
E timpul ca Vestul să-și elaboreze o strategie coerentă și să aplice riguros tacticile necesare ducerii ei la bun sfârșit, înainte ca prețul acestui război să devină exorbitant.
În acest moment, Ucraina pierde războiul în Donbas din cauza lipsei armelor necesare să împiedice înaintarea trupelor ruse. Iar Comunitatea Internațională pierde pariul cu foametea globală și cu necesitatea descurajării regimurilor totalitare și genocidare.
Câte poturi va mai câștiga Rusia lui Putin cu sinistrele ei cacealmale? Cât timp îi va mai lua Vestului să le plătească criminalilor sec și să-i trimit unde le e locul?
Un gând despre „Blufurile Rusiei și vărsările de sânge continuă și iau amploare”